În România, câteva mii de oameni au participat sâmbătă la Marșul Diversității, la București. În Scoția, copiii de până la patru ani își vor putea schimba numele și sexul la școală, fără consimțământul părinților lor, în conformitate cu noile linii directoare de incluziune LGBT elaborate de guvern. Tot în România, în 2019, au fost înregistrate 16.639 de sarcini în rândul adolescentelor, ceea ce clasează țara noastră pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Bulgaria, la rata de naștere în rândul mamelor adolescente. În tot acest timp, părerile privind introducerea orelor de educație sexuală în școlile din țara noastră rămân împărțite. Avem sau nu nevoie de o nouă disciplină în școli? Va reuși educația sexuală să schimbe lucrurile în plan social? Care este scopul introducerii materiei ? Sunt temerile părinților justificate? Cum ar fi abordat Maria Montessori educația sexuală în școli dacă ar fi trăit în zilele noastre? Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care Sănătatea TV și RoHealthReview i le-a adresat lui Marcel Căpraru, profesorul care a adus educaţia Montessori în România, profesor asociat la Universita di Padua, conferențiar la Facultatea de Litere de la Universitatea din Craiova.

Iată care au fost principalele idei ale interviului acordat de inițiatorul educației Montessori în România:

• Educația sexuală nu va rezolva problema adolescentelor care rămân însărcinate.
• Adulții taie pădurile, iar adolescenții și copiii sunt duși să împădurească terenul. Adică, ceea ce strică adulții este dat în sarcina copiilor.
• Sistemele de învățământ au fost făcute ca să controleze populațiile, să formeze resursă umană sau forță de muncă, adică acele calități cerute de alții. Individul uman nu este făcut să fie resursă.
• Ca să se facă o astfel de educație, trebuie schimbat întreg sistemul de învățământ. O educație în care, încă de mic, fiecare copil, fiecare individ, va putea ca adult să își asume responsabilitatea, duce la o societate în care fiecare își asumă responsabilitatea față de actele lui.
• În momentul în care copilul, în grup sau individual, pune întrebarea, atunci trebuie să i se răspundă. Nu poți să faci educație în grup, pentru că atunci ajungi să faci și sexul în grup.
• La nivelul societății, există o confuzie mentală teribilă și este alimentată inclusiv de legiuitori, pentru că nu îmi închipui că cei care sunt acum la minister sau prin Parlament ar avea vreo claritate legat de ce vor să facă. Unii zic ceva, dar de fapt fac altceva. Este o ipocrizie totală.
• România are nevoie de educație sexuală, dar, după modul în care se preconizează a se face, nu va schimba nimic.
• Educația sexuală pe bază deprogramă și prin predare nu va avea efect. Exact cum se predă matematică și limba română, că sunt cinci ore pe săptămână, și tot avem analfabeți funcționali.
• Oricum,nu ai cum să îl ferești pe copil. Dacă unei familii îi este frică că la școală copiii vor învăța nu știu ce idei, atunci înseamnă că acea familie nu are încredere în copilul lor și nu l-au ajutat să-și formeze o personalitate puternică, să fie responsabil de acțiunile lui.

Are sau nu nevoie România de introducerea orelor de educație sexuală în programa școlară, în contextul în care ne situăm pe locul al doilea la nivel european după numărul adolescentelor care rămân însărcinate?

Problema adolescentelor care rămân însărcinate, este o chestiune socială, a cărei rezolvare este pusă în seama educației, a sistemului de învățământ. Iar educația sexuală nu o va rezolva. Dacă scopul este informarea tinerilor  – și trebuie, într-adevăr, făcută și educație sexuală pentru scopul acesta, sunt de ajuns câteva ore, două-trei ore de informare și cu asta gata. Dacă scopurile sunt altele, pentru că, de fapt, se vrea o programă, cu un număr de ore pe săptămână , începând de la grădiniță, așa cum s-a procedat cu religia, an de an, până la adolescență, atunci scopul este cu totul altul. Este clar de la început că nu asta se urmărește. Ce ar dori o asemenea programă să îi învețe pe copii? Să îi învețe să facă sex? Să facă sex pe bază de programă? Cam asta înțeleg că ar trebui să se întâmple dacă este nevoie de o programă pentru așa ceva.

Lucrurile sunt privite prea mărunt ca să se poată vedea dimensiunea globală a fenomenului. Nu trebuie doar să informezi adolescenții și adolescentele, pentru că educația sexuală nu este pentru a ȘTI. Este destul de dificil să rezolvi problema dacă nu mergi la cauza ei. Așa se întâmplă în toate sferele, în loc să rezolvăm cauzele, tratăm efectele. De exemplu, au fost manifestații împotriva tăierii pădurilor. Adulții taie pădurile, iar adolescenții și copiii sunt duși să împădurească terenul. Adică, ceea ce strică adulții este dat în sarcina copiilor!

Cam așa se întâmplă și aici. Faptul că sunt prea multe adolescente care nasc copii este un fenomen social și, în același timp, natural. De la o anumită vârstă, se produce o maturizare biologică, în care poți să procreezi. Într-o societate în care mediul stimulează relațiile sexuale este clar că acolo adolescentele vor face sex și vor naște și copii. Este nevoie de educație sexuală, dar nu pe bază de programă, de ore.

Cum ar trebui făcută o astfel de educație?

Ca să se facă o astfel de educație, trebuie schimbat întreg sistemul de învățământ, adică trebuie să se renunțe la o serie întreagă de prejudecăți, prejudecata fundamentală fiind aceea că adulții fac copii. Nu fac copii, fac sex. O educație în care, încă de mic, fiecare copil, fiecare individ, va învăța prin experiență proprie să își asume responsabilitatea, duce la o societate în care fiecare își asumă responsabilitatea față de actele lui. Ori, dacă nu ești capabil să îți asumi tu responsabilitatea și să fii stăpân pe tine, să ai autocontrolul acțiunilor tale, este clar că atunci te controlează altcineva. De fapt, sistemele de învățământ pentru asta au fost făcute. Ca să controleze populațiile, să formeze resursă umană (sau forță de muncă), care să aibă acele calități cerute de alții. Numai că individul uman nu este făcut să fie resursă, ci să fie independent!. Resursă poate să fie minereul, cărbunele, o mașină pe care o ai la dispoziție, banii sunt resurse financiare, dar omul ca resursă înseamnă că este cineva care îl folosește.

Este clar că trebuie să faci educație sexuală într-un sistem complet schimbat. Dacă vrei, informațiile care s-ar transmite prin programa respectivă trebuie integrate în toate disciplinele, care acestea, la rândul lor, să aibă o dimensiune cosmică. De exemplu, orice copil a văzut că dacă pui o sămânță în pământ ea se transformă în plantă. Este același ciclu al vieții, de la naștere, maturizare, reproducere, moarte. Disciplinele însele trebuie organizate în funcție de aceste cicluri cosmice.

Dacă Maria Montessori ar fi trăit în zilele noastre, cum credeți că ar fi abordat educația sexuală în școli?

Prin această perspectivă cosmică. De fapt, educația Mariei Montessori, începând cu nivelul elementar, de la șase-șapte ani, se cheamă chiar educație cosmică, în care se face o educație inversă decât cea care se face actualmente în societate, cea tradițională în care se învață o disciplină, și alta, și alta, iar acum se mai introduce una, numită educație sexuală. În Montessori se pornește cu întregul, se dă imaginea universului, se pornește de la imaginea cea mai mare, la imaginea omului în cadrul vieții, apoi a comunicării și a relațiilor dintre oameni, – de la vorbire scriere și citire, care sunt  forme de comunicare, până la comunicarea pe Internet și tehnologiile actuale-, până la  imaginea globală a matematicii. Inclusiv în matematică poți găsi relațiile între masculin și feminin. Viziunea Mariei Montesori asta a fost, globală. În momentul în care copilul, în grup sau individual, pune întrebarea, atunci trebuie să i se răspundă. Nu poți să faci educație în grup, pentru că atunci ajungi să faci și sexul în grup.

Sigur că se poate să fie un grup mai mic, să fie trei-patru copii interesați într-un anumit moment, de o anumită temă, li se naște o întrebare, iar educatorul, profesorul nu este cel care le răspunde, ci cel care le creează mediul să învețe, să înțeleagă ei înșiși, să descopere, să exploreze.

Cum ar putea fi creat acest mediu în cazul educației sexuale?

Este în mediul general. Acum nu o să faci educație sexuală prin metoda exercițiului sau prin demonstrații vizuale. La ora actuală, copiii și tinerii au la dispoziție milioane de texte, de imagini, de materiale video ca să învețe orice. Principalul este ghidarea, aceasta este sarcina educatorului. Când copilul pune întrebarea, din orice context ar privi, educatorul trebuie să îl pună să vadă mai departe care sunt implicațiile.

În contextul acesta, nu ar fi de ajuns orele de anatomie?

Nu, pentru că acelea se fac cu ora. Adică, ceea ce trebuie să se schimbe este ideea că educația se face cu ora. Gândește-te la o clasă în care copiii nu au locul lor în bănci în care fiecare stă și ascultă sau urmărește la tablă când li se arată niște power-point-uri sau filmulețe, ci o clasă în care copiii sunt activi, în care există diverse zone ale clasei, diverse arii, în care copiii găsesc materiale grupate, pentru diferite întrebări ale lor, și pentru anatomie, dar nu anatomie propriu-zisă, ci pe o zonă de biologie. Pentru că anatomia omului și a animalului este aceeași, până la urmă. Când învață, învață acele principii fundamentale care trec dincolo de un organism sau altul. Și atunci, trei, patru copii, sunt interesați azi, la o anumită oră, de această temă și o explorează. Uneori, profesorul vine și îi ajută și le  mai indică ce anume să citească, să studieze ca să găsească răspunsurile, dar nu cu toată clasa o dată. În același timp, alții se pot ocupa de probleme de matematică sau experimente de fizică. De aceea zic că trebuie schimbat întreg sistemul pentru ca și educația sexuală să aibă efect. Altfel, nu va avea efect.

Dacă educația sexuală se face la nivel de clasă, așa cum este prevăzut acum, care ar fi riscurile pentru copii?

Riscurile nu sunt mai mari decât acum. Ideile suplimentare vin de la copii. Ei le au dinainte. Este adevărat, depinde și cine face orele de educație sexuală și care este scopul, dacă sunt scopuri ascunse, oameni care vor să stimuleze o anumită direcție de dezvoltare sau a unei mișcări. Aici este marea problemă. Este adevărat că sunt și cei din medii defavorizate, care știu mai multe și nu știu și nu pot să se controleze, de acolo provenind și cazurile de cele mai multe adolescente care rămân însărcinate. Acolo trebuie intervenit în comunitate și făcută educația la nivelul comunității.

Sunt părinți care se tem de introducerea orelor de educație sexuală în școli, invocând alte scopuri decât cel declarat. Sunt ei îndreptățiți?

Dacă în societate nu suntem clari cu ceea ce vrem să facem, este limpede că vor exista păreri pro și contra, la fel ca la vaccinare: unii vor să se vaccineze, alții nu, unii văd scopuri ascunse, alții văd oculte mondiale, conspirații, etc. Întotdeauna va fi așa. La nivelul societății, există o confuzie mentală teribilă care este manifestă inclusiv la legiuitori, pentru că nu îmi închipui că cei care sunt acum la minister sau prin Parlament ar avea vreo claritate legat de ce vor să facă. Unii zic ceva, dar de fapt fac altceva. Este o ipocrizie totală. Atât timp cât nu avem o claritate, o ordine mentală, lucrurile nu vor avea efect.

Părinții vor fi unii pro, alții contra, cu aceeași lipsă de claritate și ordine mentală ca și ceilalți. Principalul este cu ce te identifici. Mintea oamenilor este doar un instrument și este pusă în slujba unei anumite identități: dacă îți asumi identitatea LBGT, toate argumentele și tot ce lucrează mintea ta vor veni să sprijine această identitate. Dacă te identifici cu un creștin super ortodox, habotnic, poți să ai o minte genială, toate argumentele vor veni în sprijinul religiei sau ideologiei tale. Depinde de identitatea pe care ți-o asumi. Identitatea nu o ai de la naștere, de aceea, școala trebuie să ajute copiii să își formeze cea mai largă identitate posibilă, nu identitatea unei națiuni, a unei religii, unei ideologii, ci o identitate cosmică, pentru că dacă gândești că ești parte dintr-un cosmos viu și că el lucrează după un anumit ciclu, iar ce te faci tu intră în ciclul respectiv, inclusiv relațiile sexuale, reproducerea vieții, atunci vezi lucrurile mult mai de sus. Dacă urci la înălțime și vezi precum un vultur, imaginea se schimbă. Doi pui de găină se luptă pe o râmă. Deasupra este vulturul căruia nu îi pasă de râma lor, deci până când nu mergem să avem o imagine ca o privire de vultur, a întregului sistem, și vedem mărunțișurile pe care ne batem noi, că facem sau nu facem educație sexuală, că elevii vor învăța sau nu alte lucruri, acestea sunt lucruri mărunte pe care nu le putem schimba cu același mod de gândire cu care le-am creat. Ca să rezolvi o problemă, trebuie să schimbi modul de gândire care a creat-o.

Ca o concluzie: are nevoie România de educație sexuală în acest moment?

România are nevoie de educație sexuală, dar, prin modul în care va fi făcută, nu va schimba nimic. Trebuie să se renunțe la ideea că educația se face prin predare, să se elimine acest concept. Însă, aproape nimeni nu își poate închipui o școală în care nu există predare! Vă dau exemplul ursoaicei care a sta în cușcă 20 de ani, iar când a fost pusă în libertate se învârtea doar în jurul adăpostului. Fiecare dintre cei care vorbim acum despre introducerea educației sexuale în școli au stat în școli 15-20 de ani. Sistemul acesta în care învățarea se face după predare  este în mințile noastre. Cușca este în mintea ursoaicei. Degeaba îi arăți că lucrurile nu stau așa. Ele sunt în mintea ei. Așa și la noi, oamenii. De aceea spun că trebuie schimbat sistemul, că nu există predare și apoi învățare, ci că există doar o învățare din ceea ce face elevul, iar profesorul este acolo ca un ghid, cu harta. Când mergi cu ghidul în excursie, el își face datoria, explică, dar fiecare este preocupat de altceva, doi-trei îl ascultă. Cam asta se întâmplă și la școală: profesorul vorbește și doi, trei elevi îl ascultă. Trebuie să renunțăm la noțiunea de predare. Ne ducem la școală să învățăm, iar acolo învățăm în ritmul nostru, folosind o serie întreagă de materiale, ne alegem ce anume învățăm. Dacă nu schimbăm lucrurile acestea, educația sexuală prin programă și prin predare nu va avea efect. Exact cum se predă matematică și limba română, că sunt câte cinci ore pe săptămână, și tot sporește numărul de analfabeți funcționali. Putem face educație sexuală cinci ore pe săptămână, că tot așa se vor întâmpla lucrurile.

Sunt părinți care se tem că abordarea unor subiecte ar putea da idei noi copiilor. Sunt îndreptățiți să creadă asta?

Părinții respectivi ar trebui să realizeze că, în fapt, al lor copil are idei mai multe decât ei. Ideea este de responsabilitate: dacă nu ai încredere în copilul tău și nu l-ai ajutat să devină responsabil, să își asume răspunderea  pentru acțiunile lui încă de mic, prin mediul creat, și totdeauna i-ai dat tu răspunsurile, l-ai ajutat făcând lucrurile în locul lui, (din dragoste, desigur),  atunci e posibil să cadă victimă. Un copil cu o personalitate puternică, care s-a construit solid, nu cade victimă. De exemplu, cineva cu un corp slab, bolnăvicios, când e frig afară, trebuie să își pună fularul, o haină groasă, iar altul care este călit nu are o problemă cu frigul. Deci, trebuie să fii călit pentru a face față oricăror tentații, să reziști tentațiilor. Asta trebuie să formeze școala, această responsabilitate pentru propriile acțiuni și tăria, forța personalității. Iar forța vine din interior. Oricum nu ai cum să îl ferești pe copil. Dacă unei familii îi este teamă că, la școală, copiii vor învăța nu știu ce idei, atunci înseamnă că nu are încredere în copilul lor și nu l-au ajutat să-și formeze personalitatea puternică de care vorbeam, să fie responsabil de acțiunile lui.