Șef lucr. dr. Ioana Ardeleanu, medic primar pediatru în cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu- Rusescu” și coordonator în Programul Național de Sănătate de screening neonatal pentru depistarea hipotiroidismului, explică de ce este important să existe un screening neonatal al nou-născutului și de ce trebuie pus accent și pe screeningul fenilcetonuriei și al hipotiroidismui congenital.
97% din decesele COVID-19 înregistrate în perioada 9-15 august, la persoane nevaccinate. Raportul INSP
În săptămâna 9 – 15 august, 97% din decesele înregistrate ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2 au fost la persoane nevaccinate, iar 3% la persoane vaccinate cu schemă incompletă, se arată într-un raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), preluat de pagina de Facebook Ro Vaccinare.
Potrivit raportului, în aceeaşi săptămână, 82,4% din cazurile confirmate de COVID-19 au fost înregistrate la persoane nevaccinate.
De asemenea, 44,5% din totalul cazurilor de COVID-19 s-au înregistrat în Bucureşti, Ilfov, Cluj, Constanţa şi Suceava, iar 51,6% din totalul deceselor au fost înregistrate în Iaşi, Suceava, Caraş Severin, Bacău şi Galaţi.
De la începutul pandemiei până în prezent:
– 1 din 77 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical;
– 86,1% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 57,5% din decese au fost la bărbaţi;
– 94,6% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată;
Conform raportului INSP, de la începutul pandemiei până în prezent, din totalul de 1.087.509 cazuri confirmate: 17% au fost din Bucureşti; 5,3% din Cluj; 5% din Timiş; 4,2% din Ilfov şi 4% din Braşov.
Din totalul de 34.353 de decese: 9,2% au fost din Bucureşti; 4,6% din Prahova; 4% din Bihor; 3,9% din Cluj; 3,7% din Constanţa.
„Trebuie să protejăm persoanele vulnerabile! Doar prin responsabilitate putem reveni la normalitate! Cea mai simplă şi mai la îndemână metodă prin care putem să învingem virusul rămâne vaccinarea”, se arată în mesajul publicat de Ro Vaccinare.
Cum a evoluat incidența cazurilor COVID-19 în România, până la 15 august 2021. Datele CNSCBT
sursa foto: CNSCBT
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 18 august 2021, Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 9-15 august 2021. Astfel, până la 15 august 2021, 94,6% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 86,1% din totalul deceselor au survenit la persoane de peste 60 de ani, iar 57,5% dintre decese erau întâlnite la bărbaţi. 82.4% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate, potrivit raportului publicat pe site-ul www.cnscbt.ro.
Evoluţia îmbolnăvirilor de la începutul epidemiei în ţara noastră arată o tendinţă constantă în perioada 23 martie-18 mai 2020, o scădere a numărului de cazuri în intervalul 25 mai-3 august 2020 şi o uşoară creştere între 10 august şi 20 septembrie 2020. De la începutul lunii octombrie 2020 până la 16 noiembrie 2020, trendul infectărilor a fost constant crescător, iar din 30 noiembrie 2020 până în 28 decembrie 2020 s-a observat o scădere a numărului de cazuri. O nouă uşoară creştere s-a înregistrat în intervalul 28 decembrie 2020-11 ianuarie 2021. Nivelul infectărilor în intervalul 18 ianuarie-15 februarie 2021 s-a menţinut într-o fază de platou, în timp ce, în intervalul 15 februarie-15 martie 2021, numărul cazurilor a fost din nou în creştere. În intervalul 29 martie-19 iulie 2021, trendul a fost constant descendent sau în fază de platou. Începând cu 19 iulie, numărul cazurilor a început din nou să crească uşor, conform graficului din analiza CNSCBT.
Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe
În săptămâna 9-15 august 2021, 44,5 % din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Ilfov, Cluj, Constanţa şi Suceava. De asemenea, 51.6 % din totalul deceselor au fost înregistrate în Iaşi, Suceava, Caraş Severin, Bacău şi Galaţi.
Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani, cea mai afectată; grupele de vârsta 0-9 şi 10-19 ani, cel mai puţin afectate
Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi în intervalul 9-15 august 2021, cu categoriile de vârstă 40-49 ani (aproximativ 23%) şi 50-59 ani (aproximativ 21%). Categoriile de vârstă 30-39 ani şi 60-69 ani erau asociate, până la 15 august 2021, cu aproximativ 14%, respectiv circa 13%. Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân, şi după acest interval, 0-9 ani (aproximativ 2,5%), 10-19 ani (aproximativ 3,5%), peste 80 de ani (aproximativ 5,5 %), 70-79 ani (aproximativ 7,5%), 20-29 ani (aproximativ 8%). Evoluţia după criteriul vârstă nu a cunoscut modificări semnificative nici faţă de săptămâna anterioară, nici de la începutul epidemiei în ţara noastră.
Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 70-79 ani, peste 80 de ani şi 60-69 ani, cele mai afectate
Analiza deceselor până la 15 august 2021 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani, peste 80 de ani şi 60-69 ani sunt, la fel ca în perioada anterioară, cele mai afectate: aproximativ 33% (70-79 ani), aproximativ 27% (peste 80 de ani) şi 25% (60-69 ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de cca 9%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate de aproximativ 3,5%. Procentul de mortalitate corespunzător grupei de vârstă 20-29 de ani era de cca 0,5%, iar pentru grupa 30-39 de ani era de aproximativ 1%.
Caracteristicile cazurilor confirmate: 96,5% dintre persoane erau vindecate la 15 august 2021
Dintre cazurile analizate până la 15 august 2021, 46,2% (502.379 persoane) erau de sex masculin, iar 1,3% (14.495 persoane) erau reprezentate de personal sanitar. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Procentul de persoane vindecate era, până la 15 august, de 96,5 (1.049.958 persoane). Până la 8 august – data anteriorului raport – procentul celor vindecaţi era de 96,6% (1.048.620 persoane).
Caracteristicile deceselor: 94,6% dintre persoanele decedate aveau comorbidităţi asociate
Până la 15 august 2021, din totalul deceselor analizate, vârsta medie a persoanelor decedate era de 71 de ani, 57,5% (19.750 persoane) fiind de sex masculin. De asemenea, 94,6% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate: afecţiuni cardiovasculare (72,1% – 24.763 persoane), diabet (31,3% – 10.756 persoane), afecţiuni neurologice (21% – 7.220 de persoane), obezitate (19,3% – 6.618 de persoane), afecţiuni renale (14,4% – 4.958 persoane), afecţiuni pulmonare (12,8% – 4.399 de persoane), neoplasm (10,5% – 3.590 de persoane), altele (22,5% – 7.728 de persoane), relevă raportul CNSCBT.
Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex: 40-49, 50-59 şi 30-39 de ani, categoriile cele mai afectate
În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (aproximativ 20%, atât la femei, cât şi la bărbaţi) şi 50-59 ani (aproximativ 19% la femei şi aproximativ 18% la bărbaţi). De asemenea, atât bărbaţii, cât şi femeile de 30-39 de ani erau afectaţi în proporţie de aproximativ 17%.
Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex: categoria cea mai afectată atât la bărbaţi, cât şi la femei, 70-79 de ani
Referitor la numărul de decese pe grupe de vârstă şi sex, se observă, până la 15 august 2021, că cea mai mare pondere a deceselor la femei era la grupele de vârstă 70-79 de ani (aproximativ 34%) şi peste 80 de ani (aproximativ 33%); următoarea categorie cea mai afectată la femei era grupa de vârstă 60-69 de ani (aproximativ 24%). Şi la bărbaţi, grupa de vârstă 70-79 de ani era cea mai afectată, cu un procent de mortalitate de 34%; următoarele grupe de vârstă cele mai afectate, la bărbaţi, erau 60-69 de ani (aproximativ 26%) şi peste 80 de ani (aproximativ 24%), conform www.cnscbt.ro. Se observă, astfel, o diferenţă între bărbaţi şi femei la categoria de vârstă peste 80 de ani, femeile înregistrând o mortalitate de 33%, în timp ce bărbaţii un procent de 24%.
Spitalele, pregătiri pentru creșterea incidenței cazurilor COVID-19. Ce a solicitat ministrul Sănătății
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a organizat videoconferințe cu directorii Direcțiilor de Sănătate Publică și cu managerii spitalelor pentru pregătirea capacității de răspuns în cazul creșterii cazurilor de COVID-19. Temele abordate au vizat măsuri organizatorice cu scopul eficientizării capacității de răspuns a spitalelor față de creșterea incidenței cazurilor de pacienți cu COVID-19 spitalizați.
”Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a organizat în 17 și 18 august a.c., alături de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, videoconferințe cu directorii direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a Municipiului București și cu managerii unităților sanitare implicate în acordarea asistenței medicale pacienților infectați cu SARS-CoV-2, în vederea pregătirii spitalelor pentru creșterea incidenței cazurilor de pacienți COVID-19. La videoconferințe, a participat și dr. Călin Alexandru, din partea Departamentului pentru Situații de Urgență. Temele abordate au vizat măsuri organizatorice cu scopul eficientizării capacității de răspuns a spitalelor față de creșterea incidenței cazurilor de pacienți cu COVID-19 spitalizați și pregătirea din timp a avizelor sanitare pentru aprobarea unui număr mai mare de paturi destinate pacienților COVID-19, corespunzător contextului epidemiologic”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătății.
Potrivit sursei citate, având în vedere faptul că tulpina Delta afectează într-un număr mai mare copiii și populația tânără, comparativ cu variantele dominante din valurile anterioare, ministrul Sănătății a solicitat centralizarea numărului de paturi la nivel județean care pot fi alocate îngrijirii pacienților pediatrici, inclusiv pentru ATI pediatrie.
De asemenea, ministrul Sănătății a solicitat verificarea la nivelul unităților sanitare a existenței unui stoc adecvat de materiale și echipamente de protecție, precum și a faptului că aparatele de ventilație și sistemele de alimentare cu oxigen funcționează în parametri optimi și că nu vor exista dificultăți în aprovizionarea cu oxigen.
”Totodată, a fost solicitată realizarea unei evidențe a medicilor din specialitatea ATI, precum și a medicilor rezidenți (anii IV și V) care pot fi detașați către alte unități sanitare, în situația în care contextul epidemiologic va impune această măsură”, precizează sursa citată.
19 august – Ziua mondială pentru asistenţă umanitară
La 19 august, începând din 2009, este marcată Ziua mondială pentru asistenţă umanitară, stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008.
Această zi are o dublă semnificaţie: de a evidenţia eforturile celor care îşi riscă în mod dezinteresat viaţa şi sănătatea pentru a-şi ajuta semenii aflaţi în situaţii extreme, precum şi de a atrage atenţia asupra faptului că milioane de oameni au nevoie de asistenţă umanitară.
Data de 19 august nu a fost aleasă întâmplător, în 2003 aceasta fiind ziua în care Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului şi Reprezentantul Special al Secretarului General al Naţiunilor Unite în Irak, Sergio Vieira de Mello, şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni umanitare în Irak, alături de alţi 21 de asistenţi umanitari. Peste 100 de asistenţi umanitari au fost răniţi.
Cu prilejul ediţiei din 2021 a Zilei mondiale pentru asistenţă umanitară, ONU atrage atenţia asupra pericolelor pe care încălzirea globală le ridică pentru categoriile sociale defavorizate. Schimbările climatice au un impact devastator pe tot cuprinsul mapamondului, cu o magnitudine căreia oamenii din liniile întâi şi comunitatea asistenţilor umanitari nu îi pot face faţă.
Situaţia este pe punctul de a deveni fără ieşire pentru categoriile cele mai expuse, deşi, paradoxal, cei care fac parte din ele au contribuit cel mai puţin la încălzirea globală. Milioane de oameni şi-au pierdut locuinţele, sursele de venit şi chiar viaţa pe fondul schimbărilor climatice, arată un.org.
Sub titlul „#theHumanRace”, ONU lansează un apel către toate ţările şi popoarele de a-i proteja pe cei vulnerabili şi a face tot posibilul pentru a atenua efectele încălzirii globale.
La 9 august 2021, cu mai puţin de trei luni înaintea Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, experţii în domeniul climei din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite au prezentat un raport potrivit căruia oamenii sunt ”indiscutabil” responsabili pentru dereglările climatice şi nu au altă soluţie în afara reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră dacă vor să limiteze efectele negative.
Cu efecte mai severe şi într-un ritm mai accelerat, încălzirea globală ar putea atinge pragul de +1,5 grade Celsius în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât estimările, ameninţând cu noi dezastre ”fără precedent” omenirea lovită deja de valuri de caniculă şi inundaţii.
În legătură cu activitatea asistenţilor umanitari, ONU arată că, în anul 2020, 475 dintre aceştia au fost atacaţi, 108 fiind ucişi, 242 răniţi şi 125 răpiţi. Cele mai periculoase zone ale planetei pentru asistenţii umanitari au fost Sudanul de Sud, Siria, Republica Centrafricană şi Mali.
În anul 2020, Ziua mondială pentru asistenţă umanitară a avut loc în contextul pandemiei de coronavirus, care nu doar că a creat noi crize umanitare în nouă ţări, dar a îngreunat misiunea şi aşa dificilă a participanţilor la acţiuni umanitare în peste 54 de ţări, conform un.org.
Ediţia din 2019 a Zilei mondiale pentru asistenţă umanitară a fost dedicată femeilor implicate în acţiuni umanitare din zonele de criză de pe mapamond. Sub titlul „#WomenHumanitarians”, campania gândită de ONU a urmărit atât să le fie recunoscătoare femeilor care ajută victimele nevinovate ale conflictului din Afganistan sau victimele lipsei de alimente din zona de tranziţie Sahel din Africa, cât şi să atragă atenţia asupra femeilor ce sunt, la rândul lor, victime în Africa Centrală, Sudan, Siria sau Yemen.
Eforturile umanitare din 2019 au însemnat vaccinarea a 29 milioane de copii împotriva pojarului, accesul la apă potabilă pentru aproximativ 30 de milioane de persoane şi oferirea de asistenţă psihologică pentru peste 92 de milioane de oameni, arată un.org.
Studiu britanic: Eficacitatea vaccinului COVID-19 scade în termen de trei luni pentru varianta Delta
Un studiu britanic de sănătate publică a constatat că protecția împotriva COVID-19 a oricăruia dintre cele două cele mai frecvent utilizate vaccinuri împotriva noului coronavirus slăbește în termen de trei luni, în ceea ce privește varianta Delta.
De asemenea, studiul a mai arătat că persoanele care se infectează cu noul coronavirus, după ce au primit două doze fie cu vaccinul Pfizer/ BioNTech, fie cu vaccinul AstraZeneca, pot prezenta un risc mai mare pentru ceilalți decât dacă s-ar infecta cu variantele anterioare ale coronavirusului, scrie straitstimes.com, care citează Reuters.
Studiul Universității Oxford a mai relevat că la 90 de zile după a doua doză a vaccinului Pfizer sau AstraZeneca, eficacitatea lor în prevenirea infecțiilor a scăzut la 75% și respectiv 61%. Studiul a avut la bază peste trei milioane de teste prelevate în Marea Britanie, din nas și din gât.
Eficacitatea a scăzut de la 85% pentru Pfizer și respectiv 68% pentru AstraZeneca. Acest lucru a fost observat la două săptămâni după administrarea celei de-a doua doze. Scăderea eficacității a fost mai pronunțată în rândul celor cu vârsta de 35 de ani și peste comparativ cu cei sub această vârstă, potrivit sursei citate.
Cercetătorii nu au proiectat cât de mult ar scădea protecția în timp, dar au sugerat că eficacitatea celor două vaccinuri studiate ar converge în termen de patru-cinci luni după a doua doză.
Evidențiind riscul crescut de contagiune a variantei Delta, studiul a arătat, de asemenea, că cei care se infectează, în ciuda faptului că sunt complet vaccinați, tind să aibă o încărcătură virală similară cu cei nevaccinați și infectați.
Constatările de la Oxford sunt în concordanță cu o analiză efectuată de Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), care indică o diminuare a protecției vaccinurilor anti-COVID-19 în timp.
Israelul a început să administreze a treia doză de Pfizer luna trecută pentru a face față creșterii cazurilor de COVID-19 determinate de varianta Delta. De asemenea, se așteaptă ca mai multe țări europene să înceapă să ofere a treia doză persoanelor în vârstă și persoanelor cu sistem imunitar slab.
Pfizer a declarat că eficacitatea vaccinului scade în timp. Luna trecută, AstraZeneca a spus că încă mai analizează cât durează protecția vaccinului și dacă va fi necesară o doză de rapel pentru a menține imunitatea, potrivit sursei citate.
Sondajul, care nu a fost încă evaluat de către alți cercetători înainte de publicarea într-o revistă științifică, subliniază îngrijorările oamenilor de știință în ceea ce privește varianta Delta, identificată pentru prima dată în India, care poate infecta persoanele complet vaccinate într-o proporție mai mare decât variantele anterioare. De asemenea, cercetătorii sunt îngrijorați și în ceea ce privește transmisterea mult mai ușoară a variantei Deltei de către cei vaccinați.
Studiul a fost realizat în parteneriat cu Oficiul Național de Statistică al Marii Britanii (ONS) și Departamentul pentru Sănătate și Asistență Socială (DHSC).
Andrei Baciu: Cresc cazurile de COVID-19 şi cresc mai repede decât au crescut în celelalte valuri
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a afirmat că România este pe un trend ascendent privind numărul de îmbolnăviri cu SARS-COV-2 și a subliniat faptul că studiile arată un risc de infecție de 10 ori mai mic la persoanele vaccinate împotriva noului coronavirus.
Având în vedere trendul ascendent, Andrei Baciu a menționat că autoritățile se așteaptă, undeva la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie, la un număr de 1.000 de cazuri noi pe zi. În ceea ce privește prognoza de 1.500 de cazuri pentru mijlocul lunii septembrie, aceasta se menține în acest moment.
Pe de altă parte, Andrei Baciu a făcut o comparație între ritmul de creștere a cazurilor de COVID-19 din valurile anterioare și cel de acum, subliniind că în prezent număr de cazuri crește mult mai repede în contextul variantei Delta.
„Cresc cazurile şi cresc mai repede decât au crescut în celelalte valuri. Acum situaţiile sunt diferite, primul val faţă de ceea ce se întâmplă acum, însă pe proiecţiile şi pe schemele pe care le aveam desenate şi analizate de către experţi suntem pe ceea ce au prognozat a fi scenariul 4, scenariul care descrie o tulpină, un virus cu astfel de rată de contagiozitate specifică acestei tulpini Delta care este mult mai contagioasă decât tulpina iniţială. Vedem deja, de la o săptămână la alta, schimbăm cifra din faţa mediei de cazuri noi din fiecare zi. (…) Suntem deja în a doua zi cu peste 500 de cazuri. Din nefericire, acesta este trendul şi aceasta este prognoza epidemiologică pentru perioada următoare. Ne aşteptăm undeva la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie la 1.000 de cazuri şi prognoza de 1.500 de cazuri pentru mijlocul lunii septembrie se menţine în acest moment”, a declarat Andrei Baciu, miercuri seară, la un p ost de televiziune.
Andrei Baciu a mai spus că mare parte dintre persoanele care se infectează acum şi care ajung în spital nu au fost vaccinaţi. În acest context, secretarul de stat îndeamnă din nou populația să se vaccineze.
„Dacă vrem să fim protejaţi în septembrie trebuie să ne vaccinăm acum”, a subliniat Baciu la Digi24.
În ceea ce priveşte ipoteza în care personalul medical nevaccinat ar trebui să se testeze pe cheltuiala proprie, Andrei Baciu a afirmat că „lucrurile sunt în analiză”.
„Nu s-a renunţat, există o analiză. Nu se mai dă ordonanţă, dar există mai multe variante prin care se poate aplica un astfel de principiu. Este o chestiune mai amplă şi atunci trebuie văzută cea mai potrivită manieră de a adopta o astfel de atitudine. Dar principiul de bază este acela al protecţiei pacienţilor care ajung în spital”, a explicat Andrei Baciu.
OMS, despre a treia doză de vaccin: Datele actuale nu indică faptul că rapelurile sunt necesare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a criticat, miercuri, graba statelor bogate de a administra a treia doză de vaccin contra COVID-19, subliniind că datele nu au demonstrat deocamdată necesitatea unui rapel, transmite AFP.
„Considerăm în mod clar că datele actuale nu indică faptul că rapelurile sunt necesare”, a declarat responsabila ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan, într-o conferinţă de presă.
Trebuie „să aşteptăm ca ştiinţa să ne spună când sunt necesare rapelurile, ce grupe de persoane şi ce vaccinuri au nevoie de rapeluri”, a explicat Swaminathan.
Nici din punct de vedere „moral şi etic” nu este bine ca ţările bogate să administreze a treia doză „când restul lumii aşteaptă prima injecţie”, a adăugat responsabila OMS.
La scurt timp după aceste declaraţii, SUA au anunţat că americanii vaccinaţi anti-COVID cu serurile Pfizer şi Moderna vor putea primi a treia doză la cel puţin opt luni după cea de-a doua, începând din 20 septembrie, autorităţile sanitare declarându-se îngrijorate de scăderea protecţiei imunitare conferite de vaccinuri odată cu trecerea timpului.
Această campanie va depinde totuşi de autorizarea unei doze suplimentare de către Agenţia americană a medicamentelor (FDA).
Israelul a lansat deja o campanie în favoarea administrării unei a treia doze de vaccin, pentru persoanele cele mai în vârstă, în pofida apelului OMS la un moratoriu asupra acestei practici.
Inocularea unei a treia doze echivalează cu „distribuirea de veste de salvare suplimentare unor persoane care au deja una, în timp ce lăsăm alte persoane să se înece fără nicio vestă de salvare”, a subliniat, miercuri, directorul programului pentru urgenţe sanitare al OMS, Mike Ryan, în aceeaşi conferinţă de presă.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, le-a adresat un apel liderilor să privească dincolo de „obiectivele naţionaliste înguste”.
„În acest context, am fost stupefiat de informaţiile potrivit cărora vaccinurile de la J&J asamblate şi condiţionate în Africa de Sud părăsesc continentul şi merg în Europa”, a spus oficialul, cerându-i companiei americane să acorde urgent prioritate Africii.
Câte persoane au fost vaccinate anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore. Datele CNCAV
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 13.961 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson, dintre care 9.808 reprezintă prima doză, iar 4.153 doza a doua.
Din 27 decembrie 2020, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, au fost administrate 9.627.879 de doze pentru 5.152.195 de persoane, dintre care 5.022.962 au primit schema completă.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate nouă reacţii adverse, două de tip local şi şapte de tip general.
De la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 16.934 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.808 de tip local şi 15.126 de tip general.
INSP: 82,4% din cazurile de COVID-19, înregistrate la persoane nevaccinate, în săptămâna 9 – 15 august
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează că, în săptămâna 9 – 15 august, 44,5% din totalul cazurilor de COVID-19 s-au înregistrat în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Cluj, Constanţa şi Suceava.
Potrivit Raportului săptămânal de supraveghere, postat miercuri pe site-ul INSP, 82,4% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate împotriva SARS-CoV-2.
Mai mult de jumătate (51,6%) din totalul deceselor la persoane infectate cu noul coronavirus s-au înregistrat în judeţele Iaşi, Suceava, Caraş-Severin, Bacău şi Galaţi.
De asemenea, 97% dintre decese s-au înregistrat la persoane nevaccinate anti-COVID, iar 3% la persoane imunizate cu schema incompletă.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 1 din 77 din totalul cazurilor de COVID-19 a fost înregistrat la personal medical.
Conform INSP, 86,1% din totalul deceselor s-au înregistrat la persoane peste 60 ani, iar 57,5% au fost la bărbaţi. 94,6% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată, indică sursa citată.
