București: Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 a depăşit 8 la mia de locuitori

Capitala a înregistrat cea mai mare rată de infectare de la începutul pandemiei la nivelul României, de 8,28 de noi infectări la mia de locuitori în ultimele 14 zile. Sectorul 1 are cea mai mare incidență din București, dintre sectoare, de 10,23 cazuri la mia de locuitori.

Conform Direcției de Sănătate Publică București, Capitala a înregistrat o incidență de infectare cu SARS-CoV-2 de 8,28 de cazuri la mia de locuitori.

În Capitală, situația epidemiologică se prezintă în felul următor:

  • Sectorul 1: rată de infectare de 10,23 de cazuri la mia de locuitori
  • Sectorul 2: rată de infectare de 9,05 de cazuri la mia de locuitori
  • Sectorul 3: rată de infectare de 6,48 de cazuri la mia de locuitori
  • Sectorul 4: rată de infectare de 8,13 de cazuri la mia de locuitori
  • Sectorul 5: rată de infectare de 8,51 de cazuri la mia de locuitori
  • Sectorul 6: rată de infectare de 8,74 de cazuri la mia de locuitori

O ședință de Guvern va avea loc de la ora 12:00. În cadrul ședinței, decizia CNSU de joi privind noile măsuri din timpul stării de alertă va fi cel mai probabil adoptată. Aceasta prevede ca masca să devină obligatorie și în spații deschise, accesul la activități se face doar la 50% capacitate și doar pentru cei care sunt vaccinați sau au avut COVID, magazinele se închid la ora 22.00 în loc de 18.00, acolo unde se impune carantina de noapte. Școlile, în schimb, rămân deschise și după ce această incidență este depășită.

Programul activităților economice este permis până la ora 24:00, iar în weekend, până la ora 22:00, când incidența este între 6 și 7,5 la mie. Când incidența trece de 7,5 la mie, magazinele, restaurantele și alte activități se închid la ora 22.00.

Localitățile cu peste 6 la mie intră în carantină în weekend, când circulația între orele 20:00 și 05:00 se face doar cu declarație pe propria răspundere. Sunt exceptați de la această măsură cei care au schema completă de vaccinare și cei care au trecut prin boală. În localitățile cu rata de infectare peste 7,5 la mie, măsura este valabilă pentru toate zilele săptămânii.

Accesul la restaurante, spectacole, săli de fitness, piscine, locuri de joacă se face doar la 50% din capacitate. Pot intra doar cei care fac dovada vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele 6 luni. Testele COVID nu mai asigură accesul clienților.

Copiii cu vârsta sub 12 ani sunt exceptați de la această regulă.

Evenimentele private – nunți, botezuri, mese festive – pot fi organizate în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane. Toți participanții trebuie să fie ori vaccinați cu schemă completă, ori trecuți prin boală.

Școlile rămân deschise și dacă incidența trece de 6 la mie. Vor fi închise clase sau școli, individual, în funcție de apariția cazurilor de COVID.

Elevii și cadrele didactice vor fi testați cu teste de salivă non invazive.

Vineri seara, Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în urma depășirii ratei de infectare cu coronavirus de 6 cazuri la mia de locuitori, constatată joi, să aplice normele aflate în vigoare, începând de duminică. Însă rata de infectare depășea deja vineri pragul de 7,5.

Prin decizia adoptată de CMBSU: masca va fi obligatorie în spațiile publice aglomerate; magazinele și operatorii economici de servicii vor funcționa cu publicul doar până la ora 18:00, ulterior fiind disponibilă doar livrarea la domiciliu, cu excepții; restaurantele și localurile vor fi închise publicului.

De asemenea, piscinele interioare vor fi închise; competițiile sportive pot avea loc cu participarea doar a celor vaccinați; cinematografele și sălile de spectacole vor fi închise; spectacolele, concertele și festivalurile în aer liber vor fi permise în anumite condiții; mitingurile vor fi interzise; nunțile și botezurile vor fi interzise; slujbele vor putea avea loc cu respectarea măsurilor sanitare.

Totodată, se instituie carantina de weekend, când de la ora 20:00 vor putea circula doar cei vaccinați sau care au un motiv întemeiat.

Lista restricțiilor impuse în Capitală, începând de duminică

Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, vineri seară, în urma depășirii ratei de infectare cu coronavirus de 6 cazuri la mia de locuitori, constatată joi, că, printre altele, începând de duminică: masca va fi obligatorie în spațiile publice aglomerate, magazinele și operatorii economici de servicii vor funcționa cu publicul doar până la ora 18:00, ulterior fiind disponibilă doar livrarea la domiciliu, cu excepții, iar restaurantele și localurile vor fi închise publicului.

De asemenea, piscinele interioare vor fi închise, competițiile sportive pot avea loc cu participarea doar a celor vaccinați, cinematografele și sălile de spectacole vor fi închise, spectacolele, concertele și festivalurile în aer liber vor fi permise în anumite condiții, mitingurile vor fi interzise, nunțile și botezurile vor fi interzise, slujbele vor putea avea loc cu respectarea măsurilor sanitare. De asemenea, se instituie carantina de weekend, când de la ora 20:00 vor putea circula doar cei vaccinați sau care au un motiv întemeiat.

Prevederile adoptate vineri la nivelul Municipiului București sunt conforme cu actualele norme stabilite de Guvern, urmând ca Executivul să aprobe sâmbătă reglementările adoptate joi de CNSU la nivel național.

Potrivit Prefecturii București, Comitetului Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă:

„A constatat că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată la 14 zile, în data de 29.09.2021, orele 10.03 era de 6,33/1000 de locuitori, iar în data de 30.09.2021 orele 10.03 de 6,64/1000 de locuitori, fapt pentru care, începând cu data de 03.10.2021, ora 00.00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioada de 14 zile, urmând a fi reevaluate în acord cu reglementările legale care vor fi adoptate în materie.

1.. Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

2.În spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, emis în temeiul art.13 și al art.71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

3.Se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

4.În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

5.(1) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise.

(2) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise.

(3) Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

6.(1) Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În condiţiile alin. (1), pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.

7.Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber.

8.Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri).

9.Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi mai mare de 250 de persoane în interior şi mai mare de 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

10.Se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi mai mare de 300 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

11.Se interzice organizarea și desfășurarea de mitinguri și demonstrații.

12.In conditiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabilesc urmatoarele masuri:

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în întervalul orar 20,00-5,00,în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu urmatoarele exceptii:

1.a) deplasarea in interes profesional, inclusiv intre locuinta/gospodarie si locul/locurile de desfasurare a activitatii profesionale si inapoi;

b) deplasarea pentru asistenta medicala care nu poate fi amanata si nici realizata de la distanta, precum si pentru achizitionarea de medicamente;

c) deplasari in afara localitatilor ale persoanelor care sunt in tranzit sau efectueaza calatorii al caror interval orar se suprapune cu perioada interdictiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, si care poate fi dovedit prin bilet sau orice alta modalitate de achitare a calatoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum ingrijirea/insotirea copilului, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati ori decesul unui membru de familie;

2.Pentru verificarea motivului deplasarii în interes profesional, prevazut la pct. 1 lit. a), persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, legitimatia de serviciu sau adeverinta eliberata de angajator ori o declaratie pe propria raspundere, completata in prealabil.

3.Pentru verificarea motivului deplasarii in interes personal, prevazut la pct. 1 lit. b)-d), persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, o declaratie pe propria raspundere, completata in prealabil.

4.Declaratia pe propria raspundere, prevazuta la pct. 2. si 3., trebuie sa cuprinda numele si prenumele, data nasterii, adresa locuintei/gospodariei/locului activitatii profesionale, motivul deplasarii, data completarii si semnatura.

5.Măsurile instituite, prevăzute la pct.1, nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

6.Măsurile instituite, prevăzute la pct.1, nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora.

13.(1) In conditiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, se instituie obligatia pentru operatorii economici care desfasoara activitati de comert/prestari de servicii in spatii inchise si/sau deschise, publice si/sau private, sa isi organizeze si sa isi desfasoare activitatea in intervalul orar 5,00-18,00.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar in relatia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), unitatile farmaceutice, benzinariile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum si operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane si rutier de marfuri isi pot desfasura activitatea in regim normal de munca, cu respectarea normelor de protectie sanitara.

14.(1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este interzisă.

(2) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.

(3) Măsurile prevăzute la pct. 1 și pct. 2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

(4) În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1 și pct. 2 este restricţionată sau închisă se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

(5) Operatorii economici prevăzuți la alin.(1) și alin. (2) vor respecta obligațiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, emis în temeiul art. 71 alin 2 din legea 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

(6) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber cu excepția celor prevăzute la alin (3), cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin 2 din legea 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

(7) Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.

15.Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este interzisă.

16.Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă.

17.Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă

18.Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este interzisă.

19.Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este interzisă.

20.În condițiile art 5 alin (3) lit.f din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare, activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, a târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art 7 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, se desfășoară în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale.

21.(1) Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Organizatorii/Operatorii economici care desfășoară activități potrivit prezentei hotărâri au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea «Verificare reguli interne» din aplicația mobilă «Check DCC» pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

(3) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, organizatorii/operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit prezentei anexe au obligația de a verifica existența documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane.

(4) Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.

22. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS CoV-2, în perioada stării de alertă se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi.

23.(1) Operatorii de transport de călători vor monitoriza permanent gradul de încărcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf.

(2) Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijloacele de transport, după cum urmează:

– accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși;

– în tramvaie, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din mijloc, iar coborârea pe celelalte uși.

(3) Operatorii de transport de călători vor informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție și a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio-video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.

24.Metrorex SA va informa și îndruma publicul călător prin instalațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și îl va informa asupra obligativității de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.

Mentionam ca regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr.55/2020.

În funcție de evoluția situației epidemiologice la nivelul Municipiului București se vor putea institui măsuri suplimentare, cu respectarea normelor legale în vigoare”.

Rata de infectare în Capitală a ajuns, vineri, la 7,68 la mia de locuitori, anunță DSP București. În aceste condiții, în București măsura carantinei de noapte ar putea fi extinsă în fiecare zi a săptămânii.

Măsurile adoptate de CNSU

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgență (CNSU) a adoptat, joi, o hotărâre care prevede ca masca să devină obligatorie și în spații deschise, accesul la activități se face doar la 50% capacitate și doar pentru cei care sunt vaccinați sau au avut COVID, magazinele se închid la ora 22.00 în loc de 18.00, acolo unde se impune carantina de noapte. Școlile, în schimb, rămân deschise și după ce această incidență este depășită.

Programul activităților economice este permis până la ora 24:00, iar în weekend, până la ora 22:00, când incidența este între 6 și 7,5 la mie. Când incidența trece de 7,5 la mie, magazinele, restaurantele și alte activități se închid la ora 22.00.

Localitățile cu peste 6 la mie intră în carantină în weekend, când circulația între orele 20:00 și 05:00 se face doar cu declarație pe propria răspundere. Sunt exceptați de la această măsură cei care au schema completă de vaccinare și cei care au trecut prin boală. În localitățile cu rata de infectare peste 7,5 la mie, măsura este valabilă pentru toate zilele săptămânii.

Accesul la restaurante, spectacole, săli de fitness, piscine, locuri de joacă se face doar la 50% din capacitate. Pot intra doar cei care fac dovada vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele 6 luni. Testele COVID nu mai asigură accesul clienților.

Copiii cu vârsta sub 12 ani sunt exceptați de la această regulă.

Evenimentele private – nunți, botezuri, mese festive – pot fi organizate în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane. Toți participanții trebuie să fie ori vaccinați cu schemă completă, ori trecuți prin boală.

Școlile rămân deschise și dacă incidența trece de 6 la mie. Vor fi închise clase sau școli, individual, în funcție de apariția cazurilor de COVID.

Elevii și cadrele didactice vor fi testați cu teste de salivă non invazive.

Monitorul Oficial a publicat decizia privind revocarea din funcţie a preşedintelui ANMCS

Monitorul Oficial a publicat, vineri seară, decizia privind revocarea lui Vlad Teodor Berbecar din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.

Anterior, premierul Florin Cîţu a anunţat, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, în urma căruia au murit şapte oameni, că l-a destituit pe preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), Vlad Teodor Berbecar.

„Am semnat ordinul prin care l-am demis pe preşedintele ANMCS, care de când a intrat în funcţie nu a mai făcut nicio evaluare şi era în atribuţiile domniei sale să facă evaluări şi în ceea ce priveşte acreditările spitalelor din România. Mai ales că la acest spital din Constanţa avem mai multe nereguli, pe care le-am descoperit în acest moment”, a afirmat premierul.

Câte persoane au fost vaccinate anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore. Datele CNCAV

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) informează, vineri, că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 61.836 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson, dintre care 24.800 reprezintă prima doză, 3.074 – doza a doua şi 33.962 – doza a treia.

Din 27 decembrie 2020, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, au fost administrate 10.299.425 de doze pentru 5.570.830 de persoane, dintre care 5.401.290 au primit schema completă şi 128.052 de persoane au fost vaccinate cu doza a treia.

Doza a treia se administrează începând de marţi, 28 septembrie.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 42 reacţii adverse, şapte de tip local şi 35 de tip general.

De la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 17.254 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.834 de tip local şi 15.420 de tip general.

Constanța: Pacienții de la Spitalul de Boli Infecţioase, transferați la alte unităţi medicale din judeţ

Pacienţii de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, unde vineri dimineaţa a avut loc un incendiu, au fost transferaţi la alte unităţi medicale din judeţ, în principal la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), Spitalul Militar şi Spitalul de Pneumoftiziologie Palazu Mare, toate având paturi cu oxigen, a anunţat dr. Rodica Tudoran de la UPU Constanţa, într-o conferinţă de presă.

Astfel, la UPU Constanţa au ajuns 43 de pacienţi, dintre care unul a decedat, şi trei cadre de intervenţie, la Spitalul Militar au ajuns 29 de pacienţi, dintre care unul a decedat în timpul transportului şi i s-au aplicat manevre de resuscitare fără rezultat favorabil în unitatea medicală, iar alţi 43 de pacienţi au ajuns la Spitalul de Pneumoftiziologie.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa a operaţionalizat, vineri, noi paturi pentru pacienţii cu COVID-19, în contextul transferului de bolnavi de la Spitalul de Boli Infecţioase, a mai anunţat medicul Rodica Tudoran.

„S-au evacuat pacienţii în principal în trei unităţi sanitare: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Spitalul de Pneumoftiziologie Palazu Mare şi Spitalul Militar Constanţa, toate având paturi cu oxigen, iar în Judeţean s-au deschis paturi noi de terapie intensivă prin realocarea unor locuri în Terapie Intensivă Chirurgie Cardiovasculară pentru pacienţii veniţi de la Infecţioase şi s-a deschis un salon de postoperator în fosta zonă a Ortopdiei la etajul V”, a spus dr. Rodica Tudoran.

Dintre cei 42 de pacienţi ajunşi la SJU Constanţa, 16 au rămas internaţi în această unitate sanitară, iar 10 au fost transferaţi la Spitalul Agigea, şapte au fost transferaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie, trei au plecat la domiciliu, la cerere, iar alţi şase pacienţi şi cei trei membri ai echipajelor de intervenţie sunt în curs de evaluare şi tratament.

„Am primit la Judeţean, în UPU, 42 de pacienţi şi trei membri ai personalului medical de intervenţie. Din păcate, un pacient, în afara celor 42, era decedat. În Spitalul Judeţean s-au internat 16 pacienţi, dintre care şapte pacienţi în ATI COVID, un pacient în Cardiologie, zonă de izolare COVID, doi pacienţi în Pediatrie, o mamă şi un copil, şi şase au fost internaţi în zona de postoperator, etajul V COVID, deschisă astăzi. Am transferat din cei 42 de pacienţi, iniţial primiţi la noi şi evaluaţi de către noi, şapte la Spitalul de Pneumologie Palazu Mare, pacienţi stabili, care necesitau doar o sursă de oxigen. La Spitalul Agigea au fost transferaţi 10 pacienţi. La domiciliu, la cerere, au plecat trei pacienţi, doi copii şi mama unuia dintre ei. La ora actuală, în UPU, mai sunt din pacienţii de la Infecţioase şase pacienţi şi cei trei membri ai personalului de intervenţie care sunt în curs de tratament şi evaluare. De la Spitalul Militar, ulterior am primit doi pacienţi”, a precizat dr. Rodica Tudoran.

Medicul a precizat că la Spitalul Militar iniţial au fost transportaţi 29 de pacienţi de la Infecţioase, dintre care unul a decedat în timpul transportului.

Totodată, 50 dintre pacienţii de la Spitalul de Boli Infecţioase au ajuns la Spitalul de Pneumoftiziologie, şapte dintre aceştia şapte fiind iniţial transportaţi la UPU de la SJU.

Medicul de la UPU Constanţa a punctat că în afara pacienţilor transferaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase, la SJU Constanţa s-au primit, vineri, în continuare bolnavi diagnosticaţi sau cu suspiciune de COVID-19, veniţi de la domiciliu.

„În continuare am primit pacienţi în UPU, pacienţi diagnosticaţi sau cu suspiciune de COVID, nou veniţi, de la domiciliu, datorită deschiderii unor facilităţi încă avem posibilitatea de a gestiona situaţia. Dacă va fi nevoie, se va apela probabil la ajutor în zilele următoare”, a mai spus dr. Rodica Tudoran.

Şapte pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Întregul spital a fost evacuat, iar toate unităţile sanitare din judeţ au preluat pacienţii.

EMA: Posibilă legătură între vaccinul anti-COVID Johnson&Johnson şi o altă afecţiune rară de coagulare

O posibilă legătură între cazuri rare de coagulare la nivelul venelor profunde şi vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Johnson&Johnson a fost identificată de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), care recomandă ca acea afecţiune să fie listată ca efect secundar în prospectul oficial al vaccinului, informează Reuters.

EMA a recomandat totodată ca trombocitopenia imună (ITP), o anomalie hemoragică provocată de organismul uman care atacă din greşeală plachetele sangvine, să fie adăugată pe lista efectelor adverse cu frecvenţă necunoscută înscrise în prospectul vaccinurilor anti-COVID-19 dezvoltate de Johnson&Johnson şi AstraZeneca.

Ambele vaccinuri au fost anterior asociate cu o combinaţie foarte rară de cheaguri sangvine şi număr scăzut de plachete sangvine, cunoscută sub numele de tromboză cu sindrom de trombocitopenie (TTS).

Cele două seruri au la bază virusuri-vector inofensivi, care instruiesc celulele umane să sintetizeze o proteină ce pregăteşte sistemul imunitar împotriva viitoarelor infecţii provocate de noul coronavirus.

EMA a precizat că noua afecţiune de coagulare, potenţial letală şi denumită tromboembolism venos (VTE), trebuie să fie inclusă în prospectul vaccinului anti-COVID-19 Johnson&Johnson separat de TTS.

VTE începe de obicei printr-un cheag format într-o venă de la nivelul picioarelor, mâinilor şi zonei inghinale, care călătoreşte apoi la plămâni şi blochează fluxul sangvin pulmonar.

Indiferent de utilizarea vaccinurilor, VTE este cel mai frecvent cauzată de producerea unor vătămări sau de lipsa de mişcare a pacienţilor imobilizaţi la pat. Pastilele contraceptive şi mai multe boli cronice sunt de asemenea considerate factori de risc.

Cîțu, apel către Ministerul Sănătăţii în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța

Premierul Florin Cîţu a declarat că este important în acest moment ca Ministerul Sănătăţii „să se uite exact care sunt soluţiile” pe termen scurt, imediat, astfel ca tragedii precum cea petrecută vineri în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa să nu se mai întâmple.

„În primul rând vreau să transmit condoleanţe familiilor îndoliate după tragedia de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. Am ţinut în permanenţă legătura cu Ministerul Afacerilor Interne, cu Ministerul Sănătăţii, cu autorităţile, pentru a mă asigura că pacienţii sunt transferaţi la spitalele din zonă. Este de neacceptat să se întâmple aceste lucruri, o astfel de tragedie în spitalele din România şi este o realitate pe care, începând din acest an, încercăm să o modificăm după 20-30 de ani de zile în care nu s-a făcut aproape nimic pentru sistemul de sănătate din România. În ceea ce priveşte cazul incendiului, nu mă voi pronunţa în acest moment, aşteptăm informaţiile şi vom vedea exact ce s-a întâmplat. Aşa cum am cerut Ministerului Sănătăţii, în urmă cu câteva luni, să pregătească valul 4, am cerut acea anchetă pentru a vedea cum a fost pregătit valul 4, în acest moment este important ca Ministerul Sănătăţii să se uite exact care sunt soluţiile pe termen scurt, imediat, ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple”, a declarat Florin Cîţu, vineri, la Palatul Victoria.

Premierul a subliniat că, în această perioadă, există o presiune pe sistemul de sănătate pe termen scurt.

„Aşteptăm măsurile ca această presiune să fie redusă”, a completat el.

Cîţu a precizat că, în acelaşi timp, a solicitat specialiştilor în domeniu un răspuns la întrebarea dacă această tragedie putea fi evitată.

Pe termen mediu, a adăugat premierul, este foarte important ca tot ce există în PNRR să fie implementat pentru a avea un sistem sau o infrastructură spitalicească care să facă faţă tuturor situaţiilor.

Cîțu l-a demis pe preşedintele ANMCS și a cerut demiterea managerului Spitalului din Constanța

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat vineri că a cerut demiterea managerului Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, Stela Halichidis, şi că l-a demis din funcţie pe preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS).

„Am luat două decizii. În primul rând, l-am sunat pe domnul primar al Constanţei, Virgil Chiţac, şi am cerut să o demită din funcţie pe doamna manager al Spitalului de Boli Infecţioase. În acelaşi timp, am semnat ordinul prin care l-am demis pe preşedintele ANMCS, care de când a intrat în funcţie nu a mai făcut nicio evaluare şi era în atribuţiile domniei sale să facă evaluări şi în ce priveşte acreditările spitalelor din România”, a afirmat premierul.

 

 

IGSU: Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, înștiințat din 2017 cu privire la autorizația de incendiu

Prim-adjunctul IGSU, Cristian Radu, a declarat, vineri, că Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa nu a depus documentele necesare obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, deşi conducerea unităţii a fost înştiinţată oficial încă din 2017 cu privire la această obligaţie.

„Din documentele pe care le-am consultat până la acest moment, (…) obiectivul conţine mai multe clădiri care sunt vechi şi la momentul edificării nu se supuneau, potrivit legislaţiei, procesului de avizare-autorizare. De la acel moment, au fost edificate diferite lucrări care, de asemenea, până în anul 2004, nu s-a supus procesului de avizare-autorizare. (…) În perioada 2004-2007, s-au edificat o serie de lucrări printre care şi parte din acea instalaţie de detecţie şi semnalizare la incendii, dar şi alte lucrări (…) care atrăgeau această obligaţie. Astfel, noi am identificat că în anul 2007 exista un proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor care, din punctul de vedere al specificului acelor lucrări puse în operă, atrăgeau această obligaţie”, a explicat Cristian Radu, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că în 2017, în timpul unui control, reprezentanţii ISU Constanţa au comunicat conducerii spitalului obligaţia legală de a obţine această autorizaţie.

„Modalitatea prin care s-a comunicat oficial a fost în anul 2017, pe timpul unui control al colegilor mei de la ISU Constanţa, care au comunicat conducerii spitalului această obligaţie, au comunicat-o oficial, nefiind depuse de la acel moment documentaţia şi proiectul prin care se puneau în operă respectivele lucrări. Deci, la acest moment, concluzionăm că nu există o solicitare şi o depunere de acte sau documente prin care să se solicitate obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, deşi această obligaţie s-a născut odată cu anul 2007, când au fost recepţionate lucrări care se supun acestei prevederi legale”, a mai spus prim-adjunctul IGSU.

La rândul său, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a arătat că la această unitate sanitară au fost făcute controale de către ISU atât în 2020, cât şi în februarie 2021, în timpul ultimului control fiind depistate nereguli precum improvizaţii şi nefuncţionalitatea instalaţiei de semnalizare a incendiului.

„În cadrul ultimului control au fost constatate anumite nereguli, (…) care se referă la instalaţiile electrice şi unele improvizaţii, la siguranţe dezechilibrate, (…) şi s-a constatat nefuncţionalitatea instalaţiei de semnalizare a incendiului. Exista în spital (…) senzori pentru oxigen care existau în saloane, am înţeles, dar instalaţia de detectare a incendiilor nu exista”, a spus secretarul de stat.

Arafat, despre pacienții evacuați de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, vineri, că nu este necesar transferul în alte judeţe al pacienţilor evacuaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, unde a avut loc un incendiu în care au murit şapte oameni.

Potrivit acestuia, în spital erau 125 de pacienţi, din care 120 diagnosticaţi cu COVID, 10 dintre ei fiind internaţi la terapie intensivă. Aceştia au fost transferaţi la alte unităţi sanitare, iar după discuţiile cu autorităţile locale s-a stabilit că nu sunt pacienţi cu arsuri printre cei care sunt internaţi şi nu este necesar transferul unor pacienţi în alte judeţe.

Raed Arafat a explicat că DSP Constanţa avea identificate 201 paturi, din care mare parte cu oxigen, care urmau să fie activate şi la care s-a apelat în această situaţie.

„La început s-a confirmat cifra de 9 persoane decedate, după care a fost corectată şi actualizată la 7. Când raportăm date în dinamică, astfel de lucruri pot să se întâmple. (…) Informaţiile pot veni în dinamică şi uneori poate să (…) se calculeze de două ori cei doi pacienţi care au fost, din păcate, decedaţi în afara zonei spitalului. (…) Ne cerem scuze pentru situaţia iniţială. (…) Asta înseamnă situaţia în dinamică, datele pot să se schimbe pe parcurs”, a precizat secretarul de stat în MAI.