GCS: 23 paturi ATI, disponibile pentru pacienții COVID-19 la nivel național

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că la nivel naţional, marți, sunt disponibile 23 paturi la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, în afara celor rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

Marți, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, sunt 1.718 paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate 392 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

La nivel naţional, există o rezervă operaţională de 150 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Acestea sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

Conform GCS, 1.681 de paturi ATI sunt ocupate în toată ţara.

La  nivel național, la acest moment sunt disponibile 23 paturi libere de ATI: 8 în București, 3 în județul Constanta , 2 în județul Dâmbovița, 1 în județul Harghita, 2 în județul Suceava, 2 în județul Teleorman, 4 în județul Tulcea, 1 în județul Vaslui, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, a informat GCS.

Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

„Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a transmis GCS.

Patru tineri, cu vârste între 20 și 27 de ani, au murit din cauza COVID-19

Patru tineri, cu vârste cuprinde între 20 și 27 de ani, infectați cu SARS-CoV-2, au murit în ultimele 24 de ore, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Tinerii erau nevaccinați anti-COVID, iar doi dintre ei nu aveau comorbidități.

”Decesele de la grupa de varsta 20-29 ani:

  • Pacinent de sex feminin, din județul Argeș, în vârstă de 20 de ani, care prezenta comorbidități, nevaccinat.
  • Pacient de sex feminin, din județul Mureș, în vârstă de 27 de ani, care prezenta comorbidități, nevaccinat.
  • Pacient de sex masculin, din județul Dâmbovița, în vârstă de 24 de ani, fără comorbidități, nevaccinat.
  • Pacient de sex feminin, din județul  Bihor, în vârstă de 26 de ani, fără comorbidități, nevaccinat” potrivit informării GCS.

Potrivit sursei citate, în intervalul 15.11.2021 (10:00) – 16.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 397 de decese (175 bărbați și 222 femei), din care 54 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

362 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 31 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 54 de decese anterioare intervalului de referință, survenite 51 în luna octombrie, în județele Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Mureș și 3 în noiembrie 2021, în județele Galați și Mureș. În intervalul de referință au fost raportate 343 de decese.

Din totalul de 397 de pacienți decedați, 363 erau nevaccinați și 34 vaccinați. Cei 34 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. 32 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

GCS: 4.128 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. La ATI sunt internați 1.681 pacienți

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, 4.128 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 75 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Astfel, până marți, pe teritoriul României au fost confirmate 1.748.568 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.806 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Totodată, 1.598.656 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 53.661 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.11.2021 (10:00) – 16.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 397 de decese (175 bărbați și 222 femei), din care 54 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 397 de decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 ani, 49 la categoria de vârstă 50-59 ani, 101 la categoria de vârstă 60-69 ani, 127 la categoria de vârstă 70-79 ani și 104 la categoria de vârstă peste 80 ani.

362 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 31 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 54 de decese anterioare intervalului de referință, survenite 51 în luna octombrie, în județele Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Mureș și 3 în noiembrie 2021, în județele Galați și Mureș. În intervalul de referință au fost raportate 343 de decese.

Din totalul de 397 de pacienți decedați, 363 erau nevaccinați și 34 vaccinați. Cei 34 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. 32 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.054. Dintre acestea, 1.681 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 238 sunt minori, 218 fiind internați în secții și 20 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.557.409 teste RT-PCR și 4.951.904 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.535 de teste RT-PCR (9.227 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.308 la cerere) și 39.105 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 76.355 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.385 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.093 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 69 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.953 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 414 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 15 noiembrie, 2.771 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 586.890 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

INSP: 6.226 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care 4.470 cu Delta

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează, marţi, că, până la data de 14 noiembrie, au fost confirmate în România 4.470 cazuri de COVID-19 cu varianta Delta.

INSP anunţă că, până la această dată, au fost confirmate 6.226 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, din care 1.722 cu varianta Alpha, 11 – cu Beta, 23 – cu varianta Gamma şi 4.470 cu varianta Delta.

Totodată, au fost raportate la INSP – CNSCBT un număr de 6.896 secvenţieri.

“Până la data de 14 noiembrie 2021 rata de confirmare cu VOC a fost de 90%. Evoluţia săptămânală a proporţiei cazurilor confirmate cu varianta Delta din numărul total de cazuri confirmate cu VOC are un trend crescător”, precizează INSP.

Conform sursei citate, au fost raportate şi 75 decese confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, cele mai multe – 45 – cu varianta Delta.

Certificat verde la locul de muncă: Angajații nevaccinați cu test pozitiv și-ar putea plăti spitalizarea

Președintele Comisiei de sănătate și familie din Camera Deputaților, Nelu Tătaru, a declarat, marți, că s-a acceptat un termen de 30 zile privind testările gratuite pentru angajații de la stat, dar și de la privat, în ceea ce privește certificatul verde la locul de muncă.

Tătaru a precizat că în ședința de marți a comisiei a fost discutată, per ansamblu, legea care impune certificatul verde la locul de muncă.

„S-a acceptat un termen de 30 zile pentru testări gratuite”, a precizat Nelu Tătaru.

Președintele Comisiei de  sănătate și familie din Camera Deputaților a precizat că este vorba despre un număr de 10 teste pentru angajații nevaccinați anti-COVID-19 atât de la stat, cât și din privat.

Potrivit amendamentului depus, în cazul în care persoana testată este pozitivă, îşi va plăti spitalizarea.

„Ce trebuie să vă menționez este că aceste amendamente pot fi retrase”, a adăugat Nelu Tătaru.

Test de anticorpi pentru certificatul verde

Un amendament la proiectul de lege privind introducerea certificatului de vaccinare la locul de muncă prevede că documentul ar putea fi obținut și în baza testului de anticorpi, nu doar prin vaccinare, testare sau dovada trecerii prin boală în ultimele 180 de zile.

„Având în vedere faptul că există situații în care anumite persoane au dezvoltat anticorpi prin trecerea prin infecția cu virusul SARS-CoV-2 fără a avea rezultatul pozitiv al unui test certificat, se introduc, în vederea utilizării exclusiv pe teritoriul național, certificatele de anticorpi, eliberate pe baza rezultatului unui test certificat care atestă prezența anticorpilor”, se arată în motivarea amendamentului.

Nelu Tătaru, președintele Comisiei de sănătate și familie din Camera Deputaților, a declarat, marți, că nu există un consens cu privire la acest amendament, o asemenea soluție nefiind susținută științific.

 

București: Incidenţa COVID-19 a scăzut la 5,34 cazuri la mia de locuitori

Rata de incidența cumulată calculată la 14 zile în Capitală, raportată marți de DSP București, a scăzut, pentru a doua zi la rând, sub 6 la mia de locuitori.

Este a 25-a zi în care rata de infectare cu SARS-CoV-2 scade în Capitală, cea mai mare valoare fiind atinsă pe 22 octombrie – 16,54.

În urmă cu o zi, rata de incidenţă a fost 5,78.

Cum a evoulat rata de incidență în București în luna noiembrie:

  • 16.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 5.34
  • 15.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 5.78
  • 14.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 6.26
  • 13.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 6.78
  • 12.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 7.31
  • 11.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 7.94
  • 10.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 8.35
  • 9.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 8.89
  • 8.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 9.49
  • 7.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 10.13
  • 6.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 10.8
  • 5.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 11.61
  • 4.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 12.44
  • 3.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 12.89
  • 2.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 13.35
  • 1.11.2021 – ora 10:00 – valoarea de 13.87

GCS: 4.128 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2, față de ultima raportare

Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.128 cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 397 decese, din care 54 anterioare intervalului de referinţă.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 16 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 4.128 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 397 decese dintre care 54 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a anunţat GCS.

 

 

Certificate false de vaccinare anti-COVID: Percheziții DNA în două județe, inclusiv la o instituție publică

Procurorii anticorupție efectuează, marți, percheziții în 13 locații din județele Bihor și Satu Mare, inclusiv la sediul unei instituții publice, într-un dosar privind falsificarea de certificate de vaccinare anti-COVID.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și fals, comise de către funcționari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid. În cursul zilei de 16 noiembrie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații, situate pe raza județelor Bihor și Satu Mare, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, informează un comunicat al DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

 

Marea Britanie: Doza de supra-rapel, recomandată și persoanelor de peste 40 de ani

Experţii britanici au recomandat luni extinderea programului de vaccinare anti-COVID-19 cu doza de supra-rapel (booster) la persoanele de peste 40 de ani (între 40 şi 49 de ani) şi administrarea celei de-a doua doze de Pfizer la grupa de vârstă cuprinsă între 16 şi 17 ani, relatează EFE.

Comitetul Comun pentru Vaccinare şi Imunizare (JCVI) a informat luni că doza extra trebuie administrată la şase luni după cea de-a doua vaccinare.

În cazul celor cu vârste între 16 şi 17 ani, experţii consideră că trebuie să primească a doua doză de la Pfizer/BioNTech, care trebuie administrată după cel puţin 12 săptămâni de la prima doză de vaccin anti-COVID-19.

Extinderea acestei campanii grupului de vârstă 16-17 ani „va ajuta la extinderea protecţiei până în 2022”, asigură comitetul.

„De azi, JCVI recomandă ca programul să-i includă pe toţi adulţii de peste 40 ani, cu o doză extra din vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech sau de la Moderna”, a declarat Wei Shen Lim, preşedintele JCVI.

Doza extra va ajuta la evitarea a 93% din cazurile simptomatice, precum şi la prevenirea spitalizărilor, a remarcat Wei Shen Lim.

În cazul Israelului, a asigurat vice-consilierul pe teme medicale al guvernului britanic, Jonathan Van Tam, vaccinarea cu doza de supra-rapel a redus mortalitatea cu 14,7% după administrarea vaccinului de la Pfizer.

„Putem reduce substanţial presiunea asupra spitalelor şi evita decesul a milioane de persoane, în perspectiva sărbătorilor de Crăciun şi a restului iernii”, a subliniat expertul britanic.

CNCAV: Situația vaccinării anti-COVID-19 în România, pe localități

sursa foto: Ro Vaccinare/ Facebook

 

Rata de vaccinare în mediul rural este de doar 22,52%, în timp ce în mediul urban este de 38,30%. De asemenea, în marile orașe rata este de 40,11%, informează luni CNCAV.

Potrivit datelor CNCAV,  comuna Dumbrăvița, din județul Timiș, are cea mai mare rată de vaccinare din țară, raportat la numărul total al populației, peste 60%.

Orașul cu cea mai mare rată de vaccinare este Otopeni (județul Ilfov) – 52,5%.

Top 10 localități în funcție de procentul acoperirii vaccinale (peste 50%), în data de 5 noiembrie:

60.48% – comuna Dumbrăvița, județul Timiș;
57.46% – comuna Salva, județul Bistrița-Năsăud;
56.38% – comuna Cârcea, județul Dolj;
56.33% – comuna Valea Lupului, județul Iași;
54.27% – comuna Giroc, județul Timiș;
53.41% – comuna Izvoru Crișului, județul Cluj;
52.5% – orașul Otopeni, județul Ilfov;
52.42% – comuna Rimetea, județul Alba;
52.38% – municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj;
52.32% – comuna Chiajna, județul Ilfov;
51.47% – comuna Sfântu Gheorghe, județul Tulcea;
50.25% – comuna Florești, județul Cluj;
50.25% – comuna Berceni, județul Ilfov;
50.11% – comuna Corbeanca, județul Ilfov.

Potrivit datelor publicate de CVCAV, municipiul București are 46,4% din populația totală (nu doar cea eligibilă pentru vaccin) imunizată.

Din cele 14 localități cu acoperire vaccinală de peste 50%, 12 sunt comune.

Datele INSP privind persoanele vaccinate sunt extrase în data de 5 noiembrie 2021.