Arafat: Certificat COVID doar pentru persoanele din zona oficială, la parada de 1 Decembrie

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat că obligaţia de a prezenta un certificat COVID-19 la parada de 1 Decembrie, organizată în Capitală o vor avea doar persoanele din zona oficială.

„Interdicţia de a intra în zonă pentru cei care nu sunt testaţi şi permise doar pentru cei care sunt vaccinaţi şi trecuţi prin boală se aplică numai zonei oficiale, nu şi zona care este în apropiere unde de regulă stau oamenii şi urmăresc parada. Acolo singurele care se aplică sunt regulile de sănătate publică şi purtarea măştii care este obligatorie. În rest, interdicţia de intrare decât celor vaccinaţi sau trecuţi prin boală se aplică zonei oficiale, unde vor fi invitaţii oficiali şi unde este o zonă limitată cu un număr de persoane limitat. Deci, pentru populaţia generală nu există interdicţie, există doar obligaţia de a respecta măsurile de sănătate publică – distanţarea şi purtarea măştii, care este obligatorie”, a declarat Raed Arafat la Palatul Victoria.

El a adăugat că acelaşi lucru se aplică şi recepţiilor oficiale care sunt permise în ziua respectivă, cu un număr limitat, unde vor intra doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală.

Omicron: Persoanele din Africa de Sud care s-au infectat nu au dezvoltat forme grave ale bolii

Persoanele din Africa de Sud care au contractat tulpina Omicron de coronavirus nu au dezvoltat forme grave ale bolii, a declarat pentru BBC medicul Angelique Coetzee, care conduce Asociaţia Medicală din Africa de Sud (SAMA), relatează dpa.

Până acum, cazurile depistate în Africa de Sud nu sunt grave, a afirmat Angelique Coetzee.

Cu toate acestea, cercetările privind noua variantă de coronavirus, detectată pentru prima dată în Africa de Sud, sunt încă într-un stadiu foarte incipient, a mai spus ea, adăugând că doar 24% din populaţia ţării este complet vaccinată.

„Cei mai mulţi pacienţi se plâng de dureri în corp şi de oboseală, oboseală extremă şi acest lucru se întâmplă la persoane tinere, nu la persoanele în vârstă”, a mai spus ea.

Aceştia au fost pacienţi care nu au fost internaţi direct în spital, a precizat Coetzee.

Cu toate acestea, medicul sud-african şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu efectele pe care noua variantă ar putea să o aibă asupra persoanelor în vârstă cu afecţiuni preexistente, precum boli de inimă sau diabetul, potrivit Agerpres.

Simptomele noii variante de COVID-19 sunt neobişnuite, însă uşoare, a mai spus Coetzee, adăugând că ea a fost prima care a alertat cu privire la posibilitatea unei noi variante după ce la cabinetul ei din Pretoria s-au prezentat, la începutul lunii noiembrie, pacienţi cu simptome neobişnuite de coronavirus care s-au plâns de oboseală severă.

Coetzee a fost primul medic sud-african care a alertat autorităţile în legătură cu pacienţi care au contractat o nouă variantă de COVID-19, pe 18 noiembrie.

Varianta Omicron a fost clasificată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept o „variantă îngrijorătoare”, care are un potenţial de reinfectare mai mare decât al celorlalte variante.

GCS: 1.377 de cazuri noi de persoane infectate. Câți pacienți sunt reinfectați

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.377 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 19 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Astfel, până duminică, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.776.949 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 10.277 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

De asemenea, 1.679.942 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 184 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 56.275 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 27.11.2021 (10:00) – 28.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 106 decese (63 bărbați și 43 femei), din care 18 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 106 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 la categoria de vârstă peste 80 ani.

102 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 18 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău, Bihor, Giurgiu, Neamț, în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 88 de decese.

Din totalul de 106 pacienți decedați, 96 erau nevaccinați și 10 vaccinați. Cei 10 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. 9 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.646. Dintre acestea, 1.212 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.212 pacienți internați la ATI, 120 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 124 sunt minori, 114 fiind internați în secții și 10 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.706.937 de teste RT-PCR și 5.268.212 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.728 de teste RT-PCR (3.584 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.144 la cerere) și 12.410 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 36.168 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.512 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.539 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 50 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.579 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 27 noiembrie, 2.578 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 594.490 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Omicron: Cetăţenii din Malawi, interdicție de intrare în România

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, a anunţat că România a stabilit o interdicţie de intrare în ţară şi pentru cetăţenii din Malawi, din cauza tulpinii Omicron.

Raed Arafat a precizat că această interdicţie este una temporară.

Hotărârea privind actualizarea listei statelor de risc epidemiologic şi pentru stabilirea unor măsuri necesare în actualul context a fost adoptată duminică de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

„Hotărârea de Guvern care a fost emisă astăzi a fost necesară pentru a stabili interdicţia de intrare în ţară a cetăţenilor ţărilor următoare: Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud, Zimbabwe şi Malawi. E o interdicţie temporară şi care este în această periadă în concordanţă cu ce s-a stabilit la nivel european, urmând să urmărim evoluţia noii variante sau tulpini care există şi să vedem care vor fi deciziile în următoarele două, trei săptămâni. Cetăţenii românii, cetăţenii europeni, care vin din această zonă pot să vină înapoi, dar cum s-a anunţat ieri, vor intra în carantină de 14 zile sau dacă testul la a opta zi este negativ, de 10 zile atunci. Plus obligativitatea unei testări la sosirea în ţară”, a declarat Raed Arafat.

Premierul a anunțat că o aeronavă Tarom va prelua cetățenii români de la Pretoria

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că o aeronavă Tarom va zbura la Pretoria şi va prelua cetățenii români, afirmând totodată că sunt disponibile 50 de locuri libere care vor fi puse la dispoziția celorlalte state europene pentru a-și aduce cetățenii în țară.

Afirmațiile au fost făcute în cadrul ședinței de Guvern convocată duminică în contextul apariției variantei Omicron a coronavirusului.

„Am identificat la Tarom o aeronavă care va zbura la Pretoria şi va prelua cetățenii români. Pentru că vor mai fi alte 50 de locuri libere, oferim aceasta capabilitate şi celorlalte tări europene care nu au reușit să-şi extragă cetățenii. Este cât se poate de normal să luăm astfel de decizii pentru că cetățenii așteaptă acest lucru de la noi și noi avem datoria să le luăm. Ținând cont de faptul că peste câteva zile vom sărbători Ziua Națională, să facem totul astfel încât să simțim românește”, a declarat primul ministru.

Echipa de rugby CSM Știința Baia Mare trebuia să se întoarcă sâmbătă din Africa de Sud, țară în care a efectuat un turneu de două săptămâni, însă toate zborurile către Uniunea Europeană au fost suspendate, după apariția noii tulpini a coronavirusului, numită Omicron.

Testele de salivă din școli: Sindicatele solicită retragerea lor

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” solicită Guvernului României blocarea distribuţiei testelor de salivă pentru depistarea SARS-CoV-2 şi distribuirea în unităţile de învăţământ a unor kit-uri individuale, întrucât testele care au ajuns în inspectoratele şcolare nu respectă nicio regulă de siguranţă sanitară.

„Testele din salivă care au ajuns în inspectoratele şcolare nu respectă nicio regulă de siguranţă sanitară, acestea urmând să fie manipulate de cel puţin trei persoane înainte să ajungă la elevi, în condiţiile în care nu toate piesele care formează kit-ul sunt ambalate şi sigilate individual. Solicităm, pe această cale, Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), cea care a elaborat cerinţele de performanţă şi de reglementare, să explice cum pot fi aceste teste distribuite către elevi, respectându-se în acelaşi timp şi regulile sanitare. De asemenea, cerem public Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) să prezinte criteriile potrivit cărora aceste teste au fost achiziţionate şi livrate dezmembrate, şi nu sub formă de kit individual. Ne întrebăm ce a stat la baza luării unor astfel de decizii şi dacă această licitaţie a respectat legislaţia în vigoare?!”, se arată într-un comunicat al celor două federaţii sindicale reprezentative pentru învăţământul preuniversitar.

Federaţiile sindicale menţionate consideră că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) trebuia să se ocupe şi de livrarea testelor către fiecare instituţie de învăţământ în condiţiile în care respectivele contracte au fost semnate de această instituţie.

„Întrebarea firească pe care şi-o pun părinţii şi cadrele didactice este următoarea: instituţia care a lansat licitaţia, a întocmit corect Caietul de sarcini privind distribuirea acestor teste? Dacă a fost întocmit corect, se respectă regulile stabilite? Opinia publică aşteaptă nişte explicaţii, urgent! Altfel, această mult aşteptată testare riscă să se transforme într-un mare eşec! Cine îşi permite să-şi bată joc de sănătatea copiilor şi a cadrelor didactice este iresponsabil!”, afirmă sindicaliştii.

Pe de altă parte, sindicatele din învăţământ susţin că au primit numeroase semnale din ţară prin care directorii şi angajaţii din unităţile de învăţământ au fost chemaţi sâmbătă, 27 noiembrie, să ridice testele, deşi ministrul Educaţiei a dat asigurări cu o zi în urmă, pe 26 noiembrie, că livrarea către şcoli nu se va mai face în aceste zile libere legale.

„Ţinând cont de situaţiile expuse mai sus, solicităm Guvernului României să explice clar care este modalitatea de efectuare a testelor, astfel încât toţi părinţii să ştie să le utilizeze, deoarece la ora actuală, în afară de un videoclip demo, nu există niciun fel de instrucţiuni. Ne întrebăm cum se vor descurca părinţii dintr-un sat, unde nu există internet şi care nu vor avea acces la acel videoclip, să le facă propriilor copii aceste teste?! Cerem imperativ Guvernului României şi Ministerului Educaţiei respectarea dreptului angajaţilor la zilele libere legale şi propunem ca aceste teste să fie distribuite pe 2 şi 3 decembrie, urmând a fi utilizate începând cu 6 decembrie. De asemenea, solicităm ca, măcar începând cu următoarea tranşă de teste, acestea să corespundă normelor sanitare şi să fie ambalate individual”, se precizează în comunicatul semnat de liderii celor două federaţii sindicale, Simion Hăncescu, preşedinte FSLI şi Marius Ovidiu Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret”.

GCS: 1.377 de cazuri zilnice și 106 decese cauzate de COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că, de la ultima raportare, au fost înregistrate 1.377 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

De asemenea, au fost raportate 106 decese dintre care 18 anterioare.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 28 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 1.377 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 106 decese dintre care 19 anterioare”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Mai multe detalii vor fi oferite în buletinul informativ, de la ora 13.00.

Prelevare de organe și țesuturi la SCJU Brașov, de la un pacient aflat în moarte cerebrală

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov s-a realizat o nouă prelevare de organe, respectiv ficat și rinichi, şi ţesuturi – cornee , de la un pacient aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a ales să dăruiască o şansă la viaţă pentru alte persoane, a anunțat Agenția Națională de Transplant.

Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipa Institutului Clinic Fundeni , pentru ficat, Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca, pentru rinichi și Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice, pentru cornee.

„Efortul lor a fost preluat de echipele medicale de transplant ale centrelor de excelenţă de la Institutul Clinic Fundeni și ICUTR Cluj, acolo unde profesionişti desăvârşiţi şi-au pus în slujba vieţii întreaga lor pricepere şi măiestrie, salvând alţi trei români din ghearele suferinţei prin transplant de ficat și rinichi. Alți doi pacienți își vor recăpăta vederea în urma intervențiilor de transplant cornee. În condițiile sanitare încă dificile determinate de pandemia COVID19, apreciem efortul echipei ATI şi de coordonare de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Brașov, formată din Dr. Dragoș Grușea – coordonator transplant, şi Dr. Simona Gălbineanu, care a facut posibil să apară speranţa în sufletul altor cinci oameni”, au precizat reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.

Potrivit acestora, este a doua acţiune de prelevare de organe şi ţesuturi realizată anul acesta la Brașov.

Cercetător Oxford Vaccine Group, despre dezvoltarea unui nou ser împotriva variantei Omicron

Omul de ştiinţă britanic care a coordonat cercetările finalizate prin dezvoltarea vaccinului anti-COVID-19 AstraZeneca-Oxford a declarat că un nou ser ar putea fi fabricat „foarte repede” împotriva variantei Omicron a noului coronavirus, informează AFP, potrivit presei internaționale.

Profesorul Andrew Pollard, directorul Oxford Vaccine Group, consideră că este „extrem de improbabil” ca noua variantă Omicron să se răspândească masiv în rândul populaţiei deja vaccinate, „aşa cum am văzut că s-a întâmplat anul trecut” cu varianta Delta.

Dar, dacă se va întâmpla acest lucru, „va fi posibil să acţionăm foarte repede”, a declarat cercetătorul britanic pentru BBC, deoarece „procedurile legate de dezvoltarea unui nou vaccin sunt din ce în ce mai eficiente”.

Profesorul Pollard consideră totuşi că vaccinurile actuale ar trebui să funcţioneze împotriva noii tulpini, considerată îngrijorătoare de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), însă acest lucru nu va fi cunoscut cu siguranţă decât în săptămânile următoare.

Într-un comunicat, compania AstraZeneca a anunţat că a „dezvoltat, în strânsă colaborare cu Universitatea Oxford, o platformă vaccinală ce permite o reacţie rapidă la noile variante care pot să apară”. Compania farmaceutică anglo-suedeză a precizat că „desfăşoară deja cercetări în zonele în care noua variantă a fost detectată”.

Producătorii de vaccinuri anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech, Moderna şi Novavax s-au declarat şi ei încrezători în capacitatea serurilor lor de a combate eficient varianta Omicron.

Două cazuri de infectare cu Omicron, noua variantă a SARS-CoV-2, au fost depistate în Marea Britanie, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, transmite Reuters.

„Noaptea trecută târziu (n.r. vineri), am fost contactat de Agenţia de Securitate Sanitară a Regatului Unit. Am fost informat că au detectat două cazuri cu această nouă variantă, Omicron, în Marea Britanie. Unul în Chelmsford, celălalt în Nottingham”, a comunicat ministrul.

El a precizat că persoanele infectate şi familiile lor sunt testate din nou. De asemenea, li s-a cerut să se izoleze cât timp sunt retestate şi li se stabilesc contacţii.

Anglia va adăuga de duminică, de la ora 04.00 GMT, pe lista de ‘roşie’ de călătorie Malawi, Mozambic, Zambia şi Angola, ceea ce înseamnă că rezidenţii britanici şi irlandezi care vin din aceste ţări trebuie să intre în carantină timp de 10 zile într-un hotel aprobat de guvern. Non-rezidenţilor li se va refuza intrarea.

Pe listă se aflau deja Botswana, Eswatini, Lesotho, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe.

Marea Britanie: Au fost depistate două cazuri de infectare cu varianta Omicron

Două cazuri de infectare cu Omicron, noua variantă a SARS-CoV-2, au fost depistate în Marea Britanie, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, transmite Reuters.

„Noaptea trecută târziu, am fost contactat de Agenţia de Securitate Sanitară a Regatului Unit. Am fost informat că au detectat două cazuri cu această nouă variantă, Omicron, în Marea Britanie. Unul în Chelmsford, celălalt în Nottingham”, a comunicat ministrul.

El a precizat că persoanele infectate şi familiile lor sunt testate din nou. De asemenea, li s-a cerut să se izoleze cât timp sunt retestate şi li se stabilesc contacţii.

Anglia va adăuga de duminică, de la ora 04.00 GMT, pe lista de ‘roşie’ de călătorie Malawi, Mozambic, Zambia şi Angola, ceea ce înseamnă că rezidenţii britanici şi irlandezi care vin din aceste ţări trebuie să intre în carantină timp de 10 zile într-un hotel aprobat de guvern. Non-rezidenţilor li se va refuza intrarea.

Pe listă se aflau deja Botswana, Eswatini, Lesotho, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe.