CNCAV: Peste 8.600 de persoane, vaccinate anti-COVID cu prima doză în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a informat, miercuri, că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 33.923 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson, dintre care 8.683 reprezintă prima doză, 10.557 – doza a doua şi 14.683 – doza a treia.

Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 15.254.412 de doze de vaccin pentru 7.821.561 de persoane, 7.579.189 primind schema completă şi 1.710.575 imunizându-se cu doza a treia.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 20 reacţii adverse, cinci de tip local şi 15 de tip general.

În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.543 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.121 de tip local şi 17.422 de tip general.

Ministrul Sănătăţii: Următoarele săptămâni vor fi relevante din punct de vedere al agresivităţii Omicron

Ministrul Sănătăţii, prof.dr.Alexandru Rafila, a declarat că următoarele săptămâni vor fi relevante din punct de vedere al agresivităţii tulpinii Omicron a virusului SARS-CoV-2, subliniind că există „o speranţă, ca, odată cu creşterea transmisibilităţii, patogenitatea să scadă”.

El a fost întrebat dacă există noutăţi în privinţa „agresivităţii” noii tulpini a virusului SARS-CoV-2 – Omicron.

„Nu sunt noutăţi, am avut o prezentare, din partea Centrului European de Control al Bolilor, la întâlnirea de ieri (n.r. reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor sănătăţii din Uniunea Europeană). Este clar că transmisibilitatea ridicată este evidentă. În ceea ce priveşte agresivitatea, din punct de vedere al formelor critice, aici nu există o opinie încă suficient de bine conturată. E adevărat că în Africa de Sud, formele, în general, sunt uşoare, dar au afectat mai ales persoane tinere cu mai puţini factori de risc. Cred că următoarele săptămâni vor fi relevante din punct de vedere al agresivităţii. Există o speranţă nespusă, există o speranţă, ca, odată cu creşterea transmisibilităţii, patogenitatea să scadă, (…) ştiţi că mai avem şi alte coronavirusuri, nu e vorba doar de acesta, care produc infecţii banale”, a declarat prof.dr.Alexandru Rafila, miercuri, la finalul ședinței de Guvern.

Pfizer/BioNTech: Vaccinul anti-COVID administrat în trei doze, eficace împotriva variantei Omicron

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech este în continuare eficace împotriva variantei Omicron a coronavirusului, a transmis producătorul serului,prin intermediul unui comunicat, adăugând că până la sfârşitul lunii martie doreşte totuşi să realizeze un vaccin adaptat acestei noi variante.

Conform studiilor realizate în laborator, „vaccinul este în continuare eficace împotriva COVID-19, de asemenea împotriva variantei Omicron, dacă este administrat în trei doze”, dar aceasta variantă „probabil nu este neutralizată suficient după două doze”.

”O a treia doză creează un nivel de anticorpi neutralizanţi împotriva Omicron similar celui observat după două doze” în cazul celorlalte variante ale coronavirusului SARS-CoV-2, au relevat testele efectuate în laborator de companiile Pfizer şi BioNTech.

”Deşi două doze de vaccin pot oferi în continuare o protecţie împotriva formei grave a bolii cauzate de varianta Omicron, este clar, conform acestor date preliminare, că protecţia este ameliorată cu o a treia doză de vaccin”, a rezumat directorul general al Pfizer, Albert Bourla, în același comunicat, relatează AFP, potrivit presei internaționale.

”Vom continua dezvoltarea unui vaccin specific contra variantei Omicron şi sperăm să-l facem disponibil până în luna martie dacă o adaptare va fi necesară”, mai menţionează Pfizer/BioNTech în comunicat.

Directorul de cercetare al unui laborator sud-african din cadrul Institutului de cercetare asupra sănătăţii din Africa a declarat la rândul său marţi, raportând rezultatele unui studiu restrâns, că varianta Omicron se poate sustrage parţial protecţiei oferite de cele două doze de vaccin anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech, notează Reuters.

Varianta Omicron provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Datele preliminare sugerează că noua variantă are o rezistenţă sporită la vaccinurile anti-COVID-19 existente, creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală după infectarea cu alte variante şi se transmite mai uşor decât Delta, variantă dominantă în prezent şi cunoscută deja ca fiind foarte contagioasă.

Pe de altă parte, conform ultimelor date publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), se pare că varianta Omicron nu creşte severitatea simptomelor.

Ministrul Sănătății, despre formularul de localizare a pasagerilor

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a anunțat miercuri, la finalul ședinței de Guvern, că formularul de localizare a pasagerilor (PLF) va fi operațional până pe 20 decembrie.

Astfel, formularul de localizare a pasagerilor, folosit de multe țări pentru a permite accesul cetățenilor străini pe teritoriul lor, va fi obligatoriu în Uniunea Europeană, iar acesta va deveni operațional în România până pe 20 decembrie, a afirmat ministrul Sănătății.

De asemenea, ministrul Sănătății a mai spus că se lucrează la un proiect de lege privind certificatul verde COVID și speră ca legea să fie adoptată luna aceasta.

„În scurt timp va fi înaintat Parlamentului. Avem deja un draft, la care lucrează colegi de la Institutul Naționa de Sănătate Publică şi din Parlament. Încercăm să venim în Parlament cu un proiect care să necesite mai puţine ajustări decât cel iniţial, care elimitat din punctul de vedere al accesibilităţii”, a declarat ministrul Sănătății.

 

Prof. dr. Alexandru Rafila: Reprezentanţii cultelor vor lucra să să educe oamenii, să susţină vaccinarea

Ministrul Sănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila, şi-a exprimat încrederea că reprezentanţii cultelor vor avea o „abordare constructivă”, susţinând importanţa respectării regulilor sanitare, dar şi utilitatea vaccinării anti-COVID.

„Am avut discuţii cu reprezentaţii cultelor, a fost un eveniment la Templul Coral, acolo a fost o discuţie mai puţin aprofundată. Între timp, am avut şi discuţii separate cu reprezentanţii diverselor culte. Aici, iar a fost o chestiune de parteneriat. Noi am declarat că nu vom solicita acel certificat digital COVID la slujbele religioase. Libertatea religioasă, la fel ca şi nevoia de lucruri esenţiale, cum ar fi alimentele sau medicamentele, trebuie să fie pe acelaşi palier. Dar şi reprezentanţii cultelor, cu siguranţă, datorită acestei deschideri şi datorită acestei abordări, vor lucra ca să educe oamenii cu care vin în contact să respecte regulile şi nu ştiu dacă să promoveze, dar cel puţin să susţină că vaccinarea este un demers util, care poate proteja mai ales categorii la risc”, a precizat Rafila, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei de Guvern.

El a adăugat că mesaje legate de protejarea vârstnicilor, prin vaccinarea anti-COVID, ar putea fi promovate de către reprezentanţii cultelor.

„O să vedeţi că acest mesaj care, poate nu o să vină din partea cultelor, dar prin intermediul lor va fi promovat mesajul din partea Ministerului Sănătăţii, de exemplu: să ne protejăm vârstnicii, prin vaccinare. E un mesaj care cred că va avea un anumit impact, sperăm, în perioada ce urmează, mai ales că se apropie sărbătorile şi e important să le trecem cu bine, cu toţii. (…) Am avut o discuţie legată de parteneriat, de colaborare, de respect pentru toate cultele religioase. Sunt convins că şi din partea dânşilor va exista o abordare constructivă. Nu mă întrebaţi dacă în timpul slujbei se va discuta sau nu despre vaccinare, pentru că nu acesta a fost scopul demersului”, a declarat ministrul, la finalul ședinței de Guvern.

A fost promulgată legea pentru aprobarea Contractului de finanţare pentru Spitalul Regional Iaşi

0

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea pentru aprobarea Contractului de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi – COVID-19, dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, potrivit Administrației Prezidențiale.

Împrumutul acordat de Banca Europeană pentru Investiții, pe o perioadă de 27 de ani, este în valoare de 250 milioane de euro şi vizează construirea unui nou spital regional în Iaşi.

Noul spital, o construcţie cu 850 de paturi, va înlocui actualul Spital Judeţean de Urgenţe Sfântul Spiridon, vechi de 260 de ani, şi va îmbunătăţi activitatea de predare şi cercetare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore Popa din Iaşi.
De asemenea, noul spital cu şapte etaje va oferi atât servicii spitaliceşti, cât şi asistenţă medicală ambulatorie, estimându-se a fi operaţional în 2027.

Contractul de finanţare dintre România şi BEI pentru acest obiectiv a fost semnat pe 20 aprilie, la Bucureşti şi la Luxemburg.

Ministrul Sănătății, despre organizarea de manifestări în aer liber, cu prilejul Sărbătorilor

Ministrul Sănătății, prof.dr.Alexandru Rafila, a declarat că manifestările în aer liber care pot fi organizate fără limitări deosebite în zilele libere de Sărbători nu trebuie transformate în vectori de propagare a infecției cu noul coronavirus.

„Faptul că avem patru zile – 24 şi 25 decembrie, 31 decembrie şi 1 ianuarie – în care manifestările în aer liber pot fi organizate fără limitări deosebite, nu înseamnă că trebuie să transformăm aceste manifestări publice în vectori de propagare a infecţiei (…). O să facem o campanie la nivelul Guvernului împreună cu autorităţile locale, dar şi cu diverse instituţii din cadrul Guvernului încât acest comportament preventiv să fie regula”, a declarat Alexandru Rafila, la finalul şedinţei de Guvern.

Ministrul Sănătății a adăugat că autorităţile nu îşi doresc sancţionarea, însă ea va fi făcută dacă regulile de combatere a pandemiei nu sunt respectate.

„Nu ne dorim sancţionarea, nu sancţionarea este cheia succesului, dar sigur că acolo unde se impun aceste lucruri vor fi puse în aplicare. Important este parteneriatul, încrederea şi comportamentul preventiv. Eu cred că principalii avocaţi, dincolo de cetăţeni bineînţeles, ai respectării măsurilor trebuie să fie operatorii economici, iar viaţa noastră ca societate, funcţionarea lor ca operatori economici depinde în primul rând de faptul că ei trebuie să asigure respectarea măsurilor la toate tipurile de activităţi pe care le realizează. Aceasta e cheia ieşirii din pandemie, alături de măsurile specifice care sunt legate de vaccinare, de testare”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

În câte țări a fost raportată varianta Omicron a SARS-CoV-2. Raportul săptămânal al OMS

Varianta Omicron a SARS-CoV-2 a fost raportată în 57 de ţări, cazurile de COVID-19 fiind în creştere în sudul Africii, inclusiv în Zimbabwe, iar numărul pacienţilor care necesită spitalizare este probabil să se mărească odată cu răspândirea acestei variante, a anunţat, miercuri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), informează Reuters.

În raportul său epidemiologic săptămânal, OMS a indicat că este nevoie de mai multe date pentru evaluarea gravităţii bolii cauzate de varianta Omicron şi pentru a se afla dacă mutaţiile sale pot reduce protecţia oferită de imunitatea derivată din vaccin.

”Chiar dacă severitatea este egală sau poate chiar mai redusă comparativ cu varianta Delta, este de aşteptat ca numărul spitalizărilor să crească dacă oamenii se infectează şi să existe un decalaj de timp între o creştere a incidenţei cazurilor şi o creştere a incidenţei deceselor”, potrivit OMS.

Pe 26 noiembrie, OMS a declarat varianta Omicron, care a fost detectată pentru prima dată în sudul Africii, drept ”variantă îngrijorătoare”. Este a cincea tulpină de SARS-CoV-2 care ajunge să fie descrisă astfel.

Numărul cazurilor de COVID-19 raportate în Africa de Sud s-a dublat în săptămâna premergătoare datei de 5 decembrie la peste 62.000 şi au fost observate creşteri ”foarte mari” ale incidenţei în Eswatini, Zimbabwe, Mozambic, Namibia şi Lesotho, a notat OMS.

Răspândirea Omicron, împreună cu îmbunătăţirea testării şi ratele reduse de vaccinare este posibil să fi jucat un rol în acest sens, a adăugat OMS.

Referitor la riscul de reinfectare, OMS a indicat: ”Analizele preliminare sugerează că mutaţiile prezente la varianta Omicron pot reduce activitatea de neutralizare a anticorpilor, rezultând reducerea protecţiei oferită de imunitatea naturală”.

”Este nevoie de mai multe date pentru a evalua dacă mutaţiile prezente la varianta Omicron pot conduce la reducerea protecţiei oferite de imunitatea derivată din vaccin şi de date referitoare la eficacitatea vaccinului, inclusiv la utilizarea unor doze suplimentare de vaccin”, a precizat OMS.

Varianta Omicron se poate sustrage parţial protecţiei oferite de cele două doze de vaccin anti-COVID-19 produs de Pfizer Inc şi BioNTech, a declarat, marţi, directorul de cercetare al unui laborator sud-african din cadrul Institutului de cercetare asupra sănătăţii din Africa, raportând rezultatele unui studiu restrâns, notează Reuters.

Prof.dr. Rafila, despre măsurile de relaxare: Primul pas din parteneriatul populației cu autoritățile

Ministrul Sănătății, prof.dr.Alexandru Rafila, a declarat la finalul ședinței de Guvern că „măsuri care par de relaxare” trebuie să fie primul pas din parteneriatul populației și al agenților economici cu autoritățile.

Ministrul a mai spus că efectele pandemiei nu pot fi controlate mai bine decât dacă există acest parteneriat.

„România a luat aceste măsuri care par de relaxare – prelungirea programului agenților economici cu o oră, mărirea pragului de ocupare de la 30% la 50% la săli. De asemenea, certificatul COVID include acum și testarea. Mesajul important e următorul: măsurile trebuie să fie primul pas din parteneriatul populației, agenților economici cu autoritățile. Consecințele pandemiei nu pot fi controlate mai bine, și sunt multe exemple din alte țări, decât dacă există acest parteneriat și încredere”, a afirmat ministrul.

Acesta a mai spus că deschiderea venită din partea Guvernului e rezultatul dorinței ca viața să fie cât mai aproape de normalitate, dar nu pot fi ignorate pericolele.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, marţi, prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie, stabilind printre altele eliminarea interdicţiilor de circulaţie pe timpul nopţii, renunţarea la portul măştii în spaţiile deschise cu excepţia celor aglomerate, creşterea capacităţii de la 30% la 50% în cazul cinematografelor, teatrelor, activităţilor sportive şi al altor activităţi.

GCS: 1.279 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 86 decese, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, 1.279 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 35 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Astfel, până miercuri, pe teritoriul României au fost confirmate 11.789.539 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.552 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Totodată, 1.707.968 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 57.360 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 07.12.2021 (10:00) – 08.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 100 de decese (47 bărbați și 53 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiș, Teleorman, Vrancea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre cele 100 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 34 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 la categoria de vârstă peste 80 ani.

96 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 14 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Brașov, Ilfov, Neamț, Prahova și Municipiul București, înregistrate în lunile octombrie și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 86 decese.

Din totalul de 100 pacienți decedați, 85 erau nevaccinați și 15 vaccinați. Cei 15 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.959. Dintre acestea, 807 sunt internate la ATI. Dintre cei 807 de pacienți internați la ATI, 66 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 88 sunt minori, 83 fiind internați în secții și 5 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.809.327 de teste RT-PCR și 5.468.343 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.029 teste RT-PCR (7.814 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.215 la cerere) și 27.647 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 24.101 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.347 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.833 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 57 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.357 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.321 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 7 decembrie, 1.757 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 317.300 lei și au întocmit 1 dosar penal.