CNAS ia măsuri mai ferme împotriva practicilor ilegale din sistemul medical

Casa Națională de Asigurări de Sănătate și-a consolidat acțiunile de verificare a furnizorilor de servicii medicale, atât publici, cât și privați, pentru a combate practicile ilegale și a se asigura că fondurile publice sunt folosite corect în beneficiul pacienților.

Măsurile fac parte din standardul „ZERO toleranță la FRAUDĂ!”, activat de CNAS în octombrie 2025, și vizează atât furnizorii publici, cât și pe cei privați.

„Ne-am angajat să stopăm practicile ilegale și să consolidăm transparența și responsabilitatea în fiecare structură, în fiecare echipă, în fiecare decizie. La nivelul CNAS, monitorizăm în permanență modul în care furnizorii de servicii medicale, atât cei publici, cât și cei privați, respectă legea și aplică regulile în relația cu pacienții și casele de asigurări de sănătate, pentru a ne asigura că fondurile publice sunt utilizate corect și că banii ajung la pacienții care au nevoie cu adevărat de sprijin pentru a-și păstra sănătatea. Prioritatea mea și a colegilor din structurile de control este să descurajăm astfel de practici nesănătoase și să oprim fenomenul decontărilor fictive, care nu doar că îi lasă pe mulți asigurați fără fonduri, dar le și poate pune viața în pericol. Am avut mai multe acțiuni de control, iar în județele unde am constatat nereguli, cum sunt Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Ialomița și Prahova, am sesizat organele de urmărire penală în funcție de caz. Pe măsură ce identificăm situații – problemă, demarăm acțiuni de verificare în colaborare cu autoritățile competente. Pentru fiecare astfel de situație, concluziile vor fi comunicate în spațiul public”, a declarat președintele CNAS, conf. univ. dr. Horațiu Moldovan.

Potrivit acestuia, CNAS a transmis Ministerului Sănătății o propunere legislativă pentru actualizarea Legii nr. 95/2006, în vederea reorganizării structurilor CNAS și CAS de monitorizare, control și antifraudă la nivel regional. „Activitatea de control și consolidarea disciplinei financiare în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu pot fi separate. Avem nevoie urgent de un mecanism unitar, orientat atât spre corectarea neregulilor, cât și spre descurajarea lor”, a adăugat Moldovan.

Anul trecut, CNAS a efectuat controale în 610 unități sanitare, recuperând peste 109,6 milioane de lei din abateri constatate. Recent, în cadrul unei acțiuni tematice la un furnizor privat din Dolj, s-a descoperit că pacienții oncologici care veniseră pentru verificarea și înlocuirea sondelor vezicale au fost raportați fictiv ca beneficiari ai unor ședințe de litotriție extracorporală cu unde de șoc (ESWL). Furnizorul a fost sancționat contractual cu 3.490 lei, iar CAS Dolj a sesizat Inspectoratul de Poliție Dolj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice pentru a continua cercetările, prejudiciul estimat fiind de 285.120 lei.

CNAS încurajează pacienții să semnaleze orice suspiciune privind decontarea unor servicii medicale fictive la adresa de e-mail antifrauda.fnuass@cnas.gov.ro. „Dreptul la sănătate nu se poate tranzacționa. Ca principal reprezentant al asiguraților, CNAS veghează la aplicarea corectă a legii, iar toate acțiunile de control au ca scop direcționarea corectă a fondurilor publice, astfel încât pacienții să beneficieze de serviciile medicale incluse în pachetul de bază”, a concluzionat președintele CNAS.

Tehnologie nouă în Chirurgia Toracică la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

Spitalul Victor Babeș din Timișoara a dotat Compartimentul de Chirurgie Toracică cu un echipament medical de ultimă generație, LigaSure, conceput pentru a crește gradul de siguranță al intervențiilor și pentru a eficientiza actul chirurgical.

LigaSure este un sistem de sigilare vasculară utilizat pentru coagularea și secționarea vaselor de sânge și a țesuturilor, reducând riscul de sângerare intraoperatorie. Dispozitivul poate fi folosit atât în chirurgia minim invazivă, prin toracoscopie, cât și în intervențiile clasice deschise, prin laparotomie, pentru reducerea sangerarii intraoperatorii si cresterea sigurantei actului chirurgical.

Sistemul asigură sigilarea vaselor cu diametrul de până la 7 mm, informează reprezentanții spitalului.

„Vorbim, practic, de un sistem avansat de sigilare vasculara. Aparatul foloseste energie bipolara, care aplica o presiune mecanica asupra vasului de sange, iar prin energia electrica pe care o livreaza controlat determina fuzionarea peretilor interni ai vaselor, rezultand o ocluzie completa. Sistemul monitorizeaza in timp real impedanta tisulara si ajusteaza automat energia. Acest lucru face posibila o sigilare perfecta, o fuziune permanenta a vaselor mici, cu risc redus de lezare a structurilor adiacente si cu reducerea pierderilor de sange. De asemenea, vorbim de un timp operator mai scurt, pentru ca vasele de sange sunt inchise, sigilate, in cel mult 4 secunde, ceea ce duce la un risc redus de complicatii hemoragice”, spune dr. Alin Nicola, medic primar chirurg, coordonator al Compartimentului de Chirurgie Toracica, Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.

Peste 40 de transplanturi realizate în primele două luni ale anului, anunță ANT

Activitatea de transplant din România cunoaște o evoluție importantă, după ce Agenția Națională de Transplant a anunțat că, în mai puțin de două luni, peste 40 de pacienți au beneficiat de intervenții salvatoare efectuate cu succes, primind astfel o nouă șansă la viață.

În această perioadă, 14 prelevări de organe au fost efectuate cu succes, demonstrând că programul de transplant din țară câștigă viteză și eficiență în 2026, transmite ANT.

„Este un lucru extraordinar. Fără aceste intervenții, acești oameni s-ar fi prăpădit. E mare lucru că putem face acest lucru și în România”, a declarat dr. Guenadiy Vatachki, directorul ANT.

Dincolo de statistici, fiecare transplant reprezintă o poveste de speranță: familii care primesc vestea mult așteptată și donatori care, prin generozitatea rudelor lor, devin eroi anonimi. În ciuda progreselor, listele de așteptare pentru organe rămân lungi, iar nevoia de transplanturi este în continuare mare.

ANT face un apel la solidaritate: transplantul nu depinde doar de medici, ci și de sprijinul populației. Înțelegerea importanței donării de organe după decesul unei rude poate oferi viață acolo unde speranța părea pierdută.

„Să alegem să ajutăm. Să alegem viața”, transmit reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.

Inteligență artificială în radiologie: Premieră națională la Spitalul Municipal din Timișoara

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a introdus, în premieră la nivel național, sistemul CAREBOT AI CXR, o platformă digitală bazată pe inteligență artificială, destinată să susțină medicii în interpretarea investigațiilor radiologice.

Software-ul medical certificat analizează automat radiografiile toracice și semnalează posibile modificări patologice, fără a înlocui decizia medicului, oferind un nivel suplimentar de suport care contribuie la creșterea acurateței și la reducerea timpului de interpretare.

Platforma este complet integrată în infrastructura informatică existentă a spitalului și poate fi utilizată în fluxul curent de lucru, fără modificarea procedurilor medicale standard.

Implementarea a fost realizată cu sprijinul partenerului Medical Corp SRL și face parte dintr-un studiu clinic desfășurat în parteneriat cu spitalul, pe o perioadă de doi ani, timp în care utilizarea platformei nu implică niciun cost pentru unitatea medicală.

INSP: Patru decese provocate de gripă într-o singură săptămână în România

În perioada 9–15 februarie, patru persoane au murit în România din cauza infecției gripale, conform informațiilor făcute publice joi de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

De la debutul sezonului gripal, numărul total al deceselor asociate infecției cu virus gripal a ajuns la 78.

În aceeași săptămână au fost raportate 96.927 de cazuri de infecții respiratorii – incluzând gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii. Cifra este cu 8,9% mai mică față de săptămâna precedentă, când s-au înregistrat 106.462 de cazuri, și cu 37,4% sub nivelul raportat în perioada similară a sezonului anterior (154.833 cazuri). Comparativ cu media de 119.688 de cazuri calculată pentru sezoanele 2018–2025 (fără anii pandemici), incidența actuală este mai redusă cu 19%.

În ceea ce privește gripa clinică, la nivel național au fost consemnate 4.404 cazuri, în scădere față de cele 6.780 raportate în săptămâna anterioară și mult sub cele 11.980 din aceeași perioadă a sezonului trecut. De asemenea, cifra este apropiată de media ultimelor cinci sezoane, de 4.454 cazuri.

Pe lângă formele clinice, au fost confirmate în laborator 122 de cazuri de gripă: 39 cu virus gripal A (H3), 10 cu virus gripal A (H1), 72 cu virus gripal A nesubtipat și un caz cu virus gripal B.

Datele privind imunizarea arată că, până la 15 februarie, în Registrul Electronic Național de Vaccinări figurau 1.304.996 de persoane vaccinate antigripal. Dintre acestea, 1.278.038 fac parte din categoriile eligibile pentru vaccin compensat, iar 6.102 doze au fost administrate în farmacii comunitare autorizate.

SCJU Brașov introduce un sistem automatizat pentru prepararea dozelor de citostatice destinate pacienților oncologici

Consiliul Județean Brașov achiziționează un echipament modern care permite prepararea precisă a dozelor de citostatice pentru pacienții oncologici imunodeficienți, reducând riscul de eroare și protejând personalul medical, în cadrul unui proiect european de dotare a Spitalului Clinic Județean de Urgență.

Spitalul Județean Pitești începe dotarea cu echipamente pentru pacienții cardiaci critici

Spitalul Județean de Urgență Pitești a demarat un proiect de achiziție a echipamentelor medicale necesare tratării pacienților cardiaci critici, finanțat prin Programul de Sănătate, în cadrul apelului dedicat investițiilor pentru unitățile sanitare publice care deservesc această categorie de pacienți.

Proiectul își propune să crească accesul populației la serviciile publice de sănătate și să îmbunătățească calitatea actului medical oferit pacienților cardiaci critici. În acest sens, Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC) a fost dotată cu echipamente moderne, performante și digitalizate, cu un concept special pentru tratarea pacienților în stare critică. Implementarea proiectului va permite spitalului să ofere servicii medicale mai eficiente, mai sigure și mai accesibile.

Pe lângă creșterea calității actului medical, proiectul vizează și eficientizarea resurselor prin achiziționarea de echipamente performante și reducerea consumului de materiale și energie. Investițiile vor avea un impact pozitiv asupra mediului, prin diminuarea deșeurilor, promovarea economiilor circulare și aplicarea principiilor dezvoltării durabile, contribuind la reducerea emisiilor de CO2 și adaptarea la schimbările climatice.

Valoarea totală a proiectului este de 5.320.678,01 lei, din care 4.449.234,09 lei reprezintă fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene, 680.471,08 lei provin din bugetul național, iar cofinanțarea eligibilă a beneficiarului se ridică la 104.687,87 lei. Valoarea neeligibilă, inclusiv TVA neeligibil, este de 86.284,97 lei. Proiectul se va derula între 30 ianuarie 2026 și 30 aprilie 2027.

Un transplant hepatic complex a oferit o nouă șansă unei fetițe de 13 ani, anunță ANT

O fetiță de 13 ani a primit o nouă șansă la viață printr-un transplant hepatic complex, în cadrul căruia medicii au folosit un „artificiu tehnic” pentru a adapta ficatul unei donatoare de 37 de ani la dimensiunile și anatomia copilului, potrivit Agenției Naționale de Transplant (ANT).

Operația a avut loc la Centrul de Transplant Hepatic al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, iar la succesul intervenției a contribuit și un chirurg plastician, care a realizat calibrarea vaselor de sânge ale donatorului adult pentru a se potrivi anatomiei fetiței.

„Avem peste 500 de bolnavi care așteaptă doar un transplant hepatic la Fundeni. Este vital ca rata de donare să crească”, explică Prof. Dr. Vlad Brașoveanu, potrivit sursei.

În România, oricine poate să-și exprime acordul pentru donare încă din timpul vieții, prin completarea unei declarații la notar și înscrierea în Registrul Național al Donatorului, proces gratuit care eliberează familia de decizia dificilă în momente critice.

Operația fetiței face parte dintr-o serie de transplanturi care au salvat cinci vieți: pe lângă fetiță, inima donatoarei a salvat un bărbat de 51 de ani, plămânii au fost transplantați unei tinere din București, iar rinichii au salvat doi pacienți la Iași, potrivit Agenției Naționale de Transplant.

Violența împotriva cadrelor medicale amenință siguranța actului medical, avertizează FSSR

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) atrage atenția că orice formă de violență – fizică, verbală sau amenințări – îndreptată împotriva profesioniștilor din sănătate este inacceptabilă și reprezintă un risc semnificativ pentru securitatea și sănătatea la locul de muncă, afectând direct siguranța pacienților.

Potrivit FSSR, Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate (CCMS) include deja un instrument concret pentru protecția angajaților: „Anexa nr. 11 – Procedura privind protecția salariaților din Sănătate împotriva agresiunilor la locul de muncă”. Procedura este obligatorie pentru unitățile sanitare cărora li se aplică CCMS și stabilește măsuri clare de prevenție, raportare, sprijinirea victimelor și măsuri de securitate. Federația subliniază că, „agresiunile fizice petrecute la locul de muncă, în timpul programului, împotriva angajaților din sănătate sunt considerate accidente de muncă și trebuie tratate ca atare”, iar procedura indică și alte soluții de protecție.

FSSR solicită angajatorilor aplicarea strictă a procedurii din Anexa nr. 11, integrarea acesteia în regulamentele interne și operaționalizarea responsabilităților. De asemenea, agresiunile fizice trebuie încadrate ca accidente de muncă, iar fluxurile aferente – raportare, cercetare, măsuri și sprijin – trebuie activate. Totodată, incidentele – fizice sau verbale – trebuie centralizate la nivel de unitate și raportate celor în drept pentru a combate sub-raportarea și a fundamenta măsuri de prevenție. Federația recomandă și elaborarea unui Plan de măsuri privind protecția salariaților împotriva agresiunilor, corelat cu achizițiile de pază și protecție.

Angajații din sănătate sunt sfătuiți să studieze cu atenție procedura, să solicite respectarea ei la fiecare incident, să nu normalizeze agresiunile și să raporteze situațiile, cerând sprijinul unității și, dacă este cazul, sesizarea organelor competente. FSSR încurajează, de asemenea, implicarea sindicală pentru aplicarea procedurii, reprezentare și apărarea drepturilor.

În același timp, Federația solicită Ministerului Sănătății să inițieze și să susțină modificările legislative necesare pentru protecția efectivă a personalului medical, în conformitate cu standardele internaționale și obligațiile asumate de România, inclusiv ratificarea Convenției OIM nr. 190/2019.

Constatând că aplicarea neuniformă a CCMS contribuie la perpetuarea problemelor, FSSR a pregătit un set de intervenții pentru eficientizarea aplicării clauzelor contractuale, care vor fi prezentate la conferința organizată la Târgu Mureș, dedicată îmbunătățirii aplicării CCMS și pregătirii negocierii viitorului contract colectiv.

19 pacienți cu hepatită A internați la Spitalul „Dr. Victor Babeș” din Timișoara

De la începutul anului 2026, Secția de Boli Infecțioase a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara a primit 19 pacienți diagnosticați cu hepatită A, semnalând o creștere a cazurilor înregistrate. Cazurile provin din mai multe localități din județ, iar printre pacienți se află și adulți.

Medicii atrag atenția că numărul îmbolnăvirilor este ridicat pentru o perioadă scurtă de timp, de doar câteva săptămâni, și semnalează o schimbare în modul de transmitere.

„Vorbim despre o perioadă scurtă de timp, de câteva săptămâni, și despre un număr destul de ridicat de cazuri. De obicei, când vorbim despre hepatita A, sunt focare comunitare, în colectivități, persoane din același mediu. De data aceasta, însă, avem mai degrabă transmitere în cadrul familiei. Acest lucru înseamnă un semnal de alarmă, pentru că nu mai putem vorbi doar despre transmitere comunitară punctuală, ci despre o creștere a circulației virusului în populația generală, ceea ce indică o transmitere extinsă și un risc real de apariție a unor noi cazuri în perioada următoare. Iar principala cauză o reprezintă, de fapt, igiena deficitară. Vorbim despre spălarea insuficientă a mâinilor sau despre consumul de alimente și apă necorespunzătoare. Virusul hepatitic A se transmite ușor, iar în lipsa unor măsuri elementare de igienă se poate răspândi rapid, chiar și în afara unor focare clasice, bine delimitate”, a declarat prof. dr. Voichița Lăzureanu, medic primar boli infecțioase și șef al Secției Boli Infecțioase II din cadrul unității sanitare.

Hepatita A, cunoscută popular drept „boala mâinilor murdare”, este o infecție virală a ficatului, cauzată de virusul hepatitic A. Afecțiunea este extrem de contagioasă și se transmite în special prin igienă precară, consum de alimente sau apă contaminate ori prin contact direct cu o persoană infectată. Virusul poate persista și pe suprafețe sau obiecte atinse de bolnavi.

Boala poate evolua de la forme ușoare până la forme medii sau severe, care necesită spitalizare și monitorizare atentă. Printre simptome se numără icterul (colorarea galbenă a pielii și a ochilor), oboseala accentuată, greața, vărsăturile, febra moderată, tulburările digestive și urina închisă la culoare. În general, adulții dezvoltă forme mai simptomatice decât copiii, la care boala poate fi uneori asimptomatică sau cu manifestări reduse.

Potrivit medicilor, evoluția pacienților internați în prezent este favorabilă.

„Din fericire, pacienții pe care îi avem internați nu evoluează spre o formă severă de boală. Evoluția este favorabilă, chiar dacă simptomatologia va mai persista o perioadă de câteva săptămâni. Pacienții primesc tratament simptomatic și sunt sub monitorizare atentă. Trebuie spus că hepatita A este o boală prevenibilă. Ar trebui respectate regulile elementare de igienă. În același timp, vreau să atrag atenția asupra prevenției. Aceasta include vaccinarea împotriva virusului hepatitic A, dar și o igienă riguroasă. Este important să ne spălăm pe mâini după fiecare utilizare a toaletei, înainte de a mânca sau de a prepara alimentele. De asemenea, trebuie să spălăm fructele și legumele și să fim atenți la alimentele consumate”, a mai precizat prof. dr. Voichița Lăzureanu.

Vaccinul împotriva hepatitei A nu este inclus în calendarul național de vaccinare obligatorie și nu este gratuit. Este considerat opțional, însă este recomandat înainte de intrarea în colectivitate, în cazul persoanelor cu boli cronice sau al celor care călătoresc în zone cu incidență crescută a infecției.