JCVI, despre doza a patra de vaccin anti-COVID: Nu există o necesitate imediată de administrare

Comitetul Comun de Vaccinare şi Imunizare (JCVI) din Marea Britanie nu consideră că este necesar, deocamdată, să se administreze cea de-a patra doză de vaccin anti-COVID-19 populaţiei de peste 65 de ani, având în vedere că actuala doză booster continuă să ofere o protecţie puternică împotriva infectării cu noua variantă Omicron, relatează sâmbătă EFE.

Potrivit ultimelor date ale Agenţiei britanice de securitate sanitară, pentru populaţia britanică de peste 65 de ani protecţia împotriva spitalizărilor pentru COVID-19 continuă să fie de 90 % la trei luni după administrarea dozei de supra-rapel (booster).

În ce priveşte protecţia pentru populaţia vaccinată cu ambele doze, aceasta scade la 70 % după trei luni şi la 50 % la şase luni după vaccinarea cu schema completă.

În baza acestor date, experţii din cadrul JCVI au recomandat guvernului britanic să continue programul de vaccinare cu doza booster a tuturor adulţilor din ţară, în loc să administreze cea de-a patra doză categoriilor vulnerabile, precum vârstnicii de peste 80 de ani sau rezidenţii din căminele pentru bătrâni.

„Datele actuale arată că doza booster continuă să ofere niveluri înalte de protecţie împotriva formelor severe ale bolii, inclusiv pentru grupurile de vârstnici şi pentru cei vulnerabili”, a declarat preşedintele JCVI, Wei Shen Lim.

Expertul a precizat că membrii comitetului au concluzionat că nu există o necesitate imediată de introducere a celei de-a doua doze booster şi că acest lucru va fi revizuit în timp, subliniind că actualele datele actuale sunt „amplu încurajatoare”.

Aceste date se bazează pe un studiu elaborat de Agenţia de Securitate Sanitară din Marea Britanie, care a studiat eficienţa dozei booster la categoria de vârstă de peste 65 de ani.

Marea Britanie a raportat în ultimele 24 de ore, 178.250 noi cazuri, în creştere cu 47 % faţă de acum două săptămâni (121.371), precum şi 229 de decese asociate COVID-19.

GCS: Peste 6.000 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 26 decese, în ultimele 24 de ore

6.036 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 114 mai mult decât în ziua anterioară. 521 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Astfel, până sâmbătă, pe teritoriul României au fost confirmate 1.839.825 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 13.838 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Totodată, 1.758.184 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 58.997 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 07.01.2022 (10:00) – 08.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 26 de decese (12 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dolj, Iași, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu și Vaslui.

Dintre cele 26 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 26 de pacienți decedați, 24 erau nevaccinați și 2 vaccinați. Cei 2 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 70-79 ani și peste 80 ani. Pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.424, cu 28 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 406 persoane, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 406 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 102 sunt minori, 93 fiind internați în secții, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară și 9 la ATI, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.179.172 de teste RT-PCR și 6.299.562 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.295 de teste RT-PCR (8.088 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.207 la cerere) și 42.413 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 21.178 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.049 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.348 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 64 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.518 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 597 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 7 ianuarie, 775 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 189.100 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Măștile, obligatorii în spațiile publice închise și deschise, de sâmbătă. Noi reguli privind carantina

Noi restricții aprobate de Guvern în contextul valului cinci al pandemiei COVID-19 intră în vigoare sâmbătă. Cea mai importantă măsură vizează obligativitatea purtării măștii de protecție și în aer liber, nemaifiind permise măștile din pânză sau plastic, ci doar cele de tip medical sau FFP2.

Reguli privind purtarea măștii de protecție

Începând de sâmbătă, 8 ianuarie 2022, masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice închise și deschise.

”Măștile din material textil sau plastic nu sunt eficiente pentru prevenirea infectării, cele mai eficiente fiind cele chirurgicale cu trei pliuri sau cele FFP 2. Nu purtați măști din material textil sau plastic pentru că riscați să vă îmbolnăviți și să îi îmbolnăviți pe cei din jurul dumneavoastră. Singurele măști acceptate sunt cele chirugicale și cele FFP 2”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Persoane exceptate de la portul măștii:

  • Copiii cu vârste sub 5 ani
  • Persoanele care sunt singure în birou
  • Prezentatorii tv și invitații acestora, cu condiția păstrării distanței de 3 metri între persoane
  • Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane
  • Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, cu condiția păstrarii distanței de 3 metri față de alte persoane
  • Persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitate, ori activități sportive
  • Persoanele cu dizabilități cognitive
  • Pot fi scutite de portul măștii, la locul de muncă, persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, dar numai după evaluarea medicului de medicina muncii.

Noi reguli pentru izolarea persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2

Persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2 (au rezultat pozitiv la testul RT-PCR sau antigen) care nu prezintă simptome vor fi izolate, la domiciliu sau instituționalizat, pentru o perioadă de 7 zile dacă sunt vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, sau pentru o perioadă de 10 zile dacă sunt nevaccinate sau nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile.

Persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2 care prezintă simptome vor fi evaluate de către medicul de familie sau în centrele de evaluare.

La centrele de evaluare se pot prezenta doar persoanele care au primit rezultatul poztiv al unui test RT-PCR sau antigen. La centrele de evaluare nu se realizează testare.

Persoanele care prezintă forme grave trebuie să apeleze în continuare la 112 și vor fi preluați de către echipajele de ambulanță și SMURD.

Instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România sau sunt contact direct cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2

  • 10 zile pentru persoanele nevaccinate sau care nu se află în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi de la data confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2
  • 5 zile pentru persoanele vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, precum și pentru persoanele care au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi anterioare datei intrării în țară sau contactului cu persoana infectată.

Persoanele care sosesc în România nu intră în carantină dacă se află în una dintre următoarele situații:

1. Pentru persoanele care vin din state ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană sunt instituite următoarele excepții de la carantină (persoanele aflate în aceste situații nu intră în carantină):

  • persoanele care vin din state încadrate în zona verde sau galbenă și prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la data confirmării până la data intrării în țară ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii)
  • persoanele care sosesc din state încadrate în zona roșie și prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la data confirmării până la data intrării în țară
  • copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani
  • copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii)
  • persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie și rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). ATENȚIE!!! În situația în care aceste persoane nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României
  • persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării
  • lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respective
  • elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare
  • membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori care nu au fost confirmați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARSCoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate
  • conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă
    persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerate
  • membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii)
  • elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și prezintă documente doveditoare
  • piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă și personalul feroviar
  • conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional
  • personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară cât și de la bordul navelor și elicopterelor de transport persoane sau de suport evacuare medicală precum și de la bordul celor care operează în zona economică exclusiva a României, care arborează pavilion român sau pavilion străin, dar aflat în managementul unui operator roman, într-un port românesc, cu condiția asigurări a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19
  • personalul navigant maritim român care se repatriază prin orice mijloc de transport și cel care efectuează schimbul de echipaj la bordurile navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă
  • personalul tehnic care lucrează pe platformele fixe și mobile de extracție petrol și gaze in zona exclusiva economică a României.

2.Pentru persoanele care sosesc pe teritoriul României din statele terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc epidemiologic, sunt instituite următoarele excepții de la carantină (persoanele aflate în aceste situații nu intră în carantină):

  • persoanele care prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la data confirmării până la data intrării în țară, însoțite de rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii)
  • copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;
  • copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
  • persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
  • lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
  • elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare;
  • membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora care sunt nevaccinați ori care nu au fost confirmați
    pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, sosesc pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;
  • conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă;
  • persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;
  • membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României, care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și prezintă documente doveditoare;
  • angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării și sunt vaccinați ori au fost confirmați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară;
  • piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;
  • conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării cu schema completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;
  • personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară cât și de la bordul navelor și elicopterelor de transport persoane sau de suport evacuare medicală precum și de la bordul celor care operează în zona economică exclusiva a României, care arborează pavilion român sau pavilion străin, dar aflat în managementul unui operator roman, într-un port românesc, cu condiția asigurări a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19;
  • personalul navigant maritim român care se repatriază prin orice mijloc de transport și cel care efectuează schimbul de echipaj la bordurile navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă;
  • personalul tehnic care lucrează pe platformele fixe și mobile de extracție petrol și gaze in zona economică exclusivă a României.

De prevederile Hotărârii CNSU numărul 2/2022 beneficiază și persoanele care au primit deja decizii de carantinare, pentru că durata carantinei instituită prin decizii emise anterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri se reduce conform termenelor prevăzute în Hotărârea adoptată astăzi, 7 ianuarie 2022.

Suspendarea temporară a măsurii de carantină

Pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare cum ar fi afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică în program de hemodializă, fără a se limita la acestea, preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării ș.a., poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, pe baza documentelor justificative.

Analiza este realizată la nivelul centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției.

Diferența dintre carantină și izolare:

Carantina se instituie pentru persoanele care nu sunt infectate cu virusul sars-cov-2, dar sunt în una din două situații: sosesc în românia din alte state sau sunt contact direct cu o persoană infectată.

Pentru persoanele infectate (care au rezultatul pozitiv la un test PCR sau antigen) se instituie măsura izolării.

Principalele activități interzise pe perioada stării de alertă:

  • evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), activitatea în baruri, cluburi sau discoteci

Principalele activități premise dacă sunt îndeplinite anumite condiții:

– competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României, în spaţiile închise sau deschise, cu participarea spectatorilor până la:

  • 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între persoane şi purtarea măştii de protecţie în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Repartizarea spectatorilor se face pe întreaga suprafață a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
  • 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între persoane şi purtarea măştii de protecţie în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori. Repartizarea spectatorilor se face pe întreaga suprafață a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2

– organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la:

  • 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00 şi cu purtarea măştii de protecţie în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
  • 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00 şi cu purtarea măştii de protecţie în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2

-organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la:

  • 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
  • 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 500 de persoane, în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2

-se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu modificările ulterioare, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2

– activitatea restaurantelor și cafenelelor este permisă, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, până la:

  • 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00 în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00 în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

– activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la:

  • 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00 în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00 în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2

-activitatea cu publicul în centrele şi parcurile comerciale este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în/din centrele şi parcurile comerciale

-activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale, precum şi benzinăriilor

-este permis accesul în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp a tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și afișarea la intrarea în spațiul comercial a numărului maxim de persoane care se pot afla simultan în incintă

– activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este interzisă

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi fitness este permisă fără a depăşi:

  • 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
  • 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
  • activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise sau deschise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
    În cadrul instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii

GCS: 6.036 cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2, față de ultima raportare

Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6.036 cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 26 decese.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 8 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 6.036 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 26 decese. Nu sunt raportate decese anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a anunţat GCS.

 

 

Dr. Adriana Pistol: Valul cinci al pandemiei va dura minimum două luni

Valul cinci al pandemiei de COVID-19 ar putea fi mai scurt decât precedentele, însă am putea depăşi un milion de infectări cu SARS-CoV-2 în această perioadă, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Adriana Pistol.

”Cu cât merge exponenţial şi creşte foarte mult, cu atât cuprinde un număr mai mare din populaţie pe care vrem, nu vrem îi imunizează şi atunci sigur că se va duce mai mult în jos. De obicei, valurile epidemice care cresc atât de brusc şi coboară brusc şi nu durează foarte mult. Minimum două luni va dura” a declarat dr. Adriana Pistol, la un post de televiziune.

Secretarul de stat a avertizat că este posibil să avem peste un milion de cazuri în valul cinci al pandemiei, însă totul depinde de respectarea măsurilor.

„Ne așteptăm, dar există posibilitatea să fie mai mult de un milion, dar acest lucru e dependent de respectarea tuturor măsurilor, de ce facem fiecare dintre noi”, a spus dr. Adriana Pistol.

Secretarul de stat a precizat că vor fi impuse noi restricții dacă spitalele vor fi supraaglomerate și numărul de decese va fi mare.

„În mod sigur aceste restricții care au fost făcute de CNSU există mari șanse să sufere modificări. Depinde foarte mult. Este destul de dificil, pentru că restricțiile trebuie gândite din punct de vedere al sănătății publice, dar și din punct de vedere economic și social. Doar dacă severitatea se dovedește mai mare, dacă spitalele vor fi supraaglomerate, dacă numărul de decese va fi foarte mare, atunci ne putem gândi la alte restricții care au mai fost, cum e circulația pe timpul nopții. Acum și nevaccinații pot merge la magazine. Vedem dacă ajungem din nou la acele restricții care au funcționat în valul anterior”, a explicat secretarul de stat.

Dr. Adriana Pistol: În prezent circulă și tulpina Delta, și Omicron

„În populația generală creșterea numărului de cazuri arată că a început un grad de transmitere comunitară. Probabil că într-o săptămână s-ar putea să și demonstrăm pe baza secvențierilor că se transmite comunitar în mod susținut. În prezent circulă și tulpina Delta, și Omicron. Numim transmitere comunitară susținută bazat pe informațiile de la cazurile secvențiate (…) În momentul în care deja la un număr important, 50% dintre cazuri, nu poți să legi de nimic care să explice asta este semnalul că deja tulpina e… Acum avem undeva în jur de aproape 40%”, a spus dr. Adriana Pistol.

În ceea ce privește situația persoanelor infectate cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, dr. Adriana Pistol a precizat că „din cazurile pe care le cunoaștem, 30 sunt spitalizate și două sunt în ATI, două persoane cu boli cronice importante. Sunt vaccinate, persoane peste 80 de ani”.

Masca de protecție, obligatorie în toate spaţiile publice închise sau deschise. Ordinul, în Monitorul Oficial

Ordinul comun al miniştrilor Sănătăţii şi Afacerilor Interne privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial.

Potrivit Ordinului, începând cu data de 8 ianuarie se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie doar de tip medical cu 3 pliuri sau FFP2 (N95), astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise sau deschise.

Sunt considerate neconforme măştile care sunt confecţionate din material textil şi/sau plastic.

Se exceptează de la această măsură următoarele categorii de persoane:

  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani
  • persoanele care sunt singure în birou
  • prezentatorii TV şi invitaţii acestora cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane
  • reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane
  • vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise, cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public
  • persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditatea crescută) sau activităţi sportive
  • persoane cu dizabilităţi cognitive.

Potrivit documentului, persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, după evaluarea riscului efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot fi exceptate de la această măsură.

Pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure, la intrarea în sediu, efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condiţiile şi cu respectarea instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă.

Ministerul Sănătăţii: Alte 112 cazuri de infectare cu tulpina Omicron, confirmate în România

Un număr de 112 cazuri noi de infectare cu tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate, vineri, în România, dintre care patru sunt la copii din grupa de vârstă 0 – 9 ani, a anunţat Ministerul Sănătăţii, citând date furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Dintre cele 112 cazuri înregistrate, 37 sunt la persoane nevaccinate anti-COVID.

„Este vorba despre 48 de bărbaţi şi 64 de femei cu vârste cuprinse între 0 şi peste 80 de ani din municipiul Bucureşti şi 19 judeţe”, arată sursa citată.

Numărul cazurilor de infectare confirmate la nivel naţional cu varianta Omicron se ridică la 295.

Potrivit INSP, 11 dintre aceste cazuri sunt la persoane cu istoric de călătorie în Marea Britanie, Italia, Franţa, Tanzania, Bulgaria, SUA şi Austria.

Probele au fost lucrate în laboratoarele Institutelor „Matei Balş” şi „Cantacuzino”.

Un număr de 5.922 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 64.000 de teste, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.

CNCAV: Peste 7.500 de persoane, vaccinate anti-COVID cu prima doză în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a informat, vineri, că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 32.858 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson, dintre care 7.522 reprezintă prima doză, 4.741 – doza a doua şi 20.595 – doza a treia.

Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.009.315 doze de vaccin pentru 7.980.497 de persoane, 7.871.601 primind schema completă şi 2.106.161 imunizându-se cu doza a treia.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate şapte reacţii adverse, patru de tip local şi trei de tip general.

În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.756 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.159 de tip local şi 17.597 de tip general.

FDA reduce cu o lună intervalul până la administrarea dozei booster a serului anti-COVID de la Moderna

Administraţia pentru alimente şi medicamente a Statelor Unite (FDA) a anunţat, vineri, că a redus cu o lună, la cel puţin cinci luni, intervalul între prima serie de două doze de vaccin Moderna şi administrarea dozei booster cu acelaşi ser în cazul persoanelor de 18 ani şi peste această vârstă, transmite Reuters.

“Vaccinarea este cea mai bună apărare a noastră împotriva COVID-19, inclusiv a variantelor în circulaţie, şi scurtarea duratei de timp între finalizarea seriei iniţiale şi o doză booster poate ajuta la reducerea scăderii imunităţii“, a afirmat Peter Marks, directorul Centrului pentru evaluare şi cercetare biologică al FDA.

Decizia vinde după cea comunicată luni de FDA de a scurta de la şase la cinci luni intervalul de timp necesar până la administrarea dozei booster a vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, agenţia americană explicând că modificarea poate oferi o mai bună protecţie împotriva variantei Omicron înalt transmisibile a SARS-CoV-2.

Dr. Adriana Pistol: Odată ce tulpina Omicron va deveni dominantă, toată lumea sigur că este expusă

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Adriana Pistol, a afirmat că în prezent în România sunt în circulaţie atât tulpina Omicron, cât şi Delta, precizând că “în momentul în care Omicron va deveni dominantă, atunci toată lumea este expusă”.

“Încă nu avem o transmistere comunitară susţinută, observăm că tulpina Omicron începe să câştige teren, am putea spune în prezent că avem în circulaţie ambele tulpini, atât tulpina Omicron, cât şi tulpina Delta, să spunem aproximativ jumătate – jumătate. Odată ce tulpina Omicron va deveni dominantă, toată lumea sigur că este expusă, iar aglomerările umane duc la apariţia de cazuri dacă măsurile preventive, respectiv masca, spălatul pe mâini şi păstrarea distanţei fizice nu sunt îndeplinite”, a afirmat dr. Adriana Pistol.

Secretarul de stat a precizat că în România printre persoanele infectate cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 se află doi sau trei copii.

De asemenea, dr. Adriana Pistol a declarat că încă nu este târziu pentru adoptarea certificatului verde COVID.

„În acest moment, încă nu este târziu, dar sigur că la un moment dat, dacă creşterea numărului de cazuri va fi foarte mare, în câteva săptămâni s-ar putea să devină într-adevăr târziu”, a mai spus secretarul de stat.