28.7 C
București
marți, septembrie 8, 2026
More

    Câte cazuri de COVID-19 a înregistrat Europa de la începutul pandemiei

    Epicentrul actual al pandemiei de COVID-19, Europa, a depăşit pragul de 100 de milioane de cazuri înregistrate de la descoperirea virusului în decembrie 2019, mai mult de o treime din totalul contaminărilor de pe glob, potrivit unei numărători realizate de agenţia France Presse.

    Cele 100.074.753 de contaminări identificate în regiunea europeană (52 de ţări şi teritorii, de la ţărmul Oceanului Atlantic până în Azerbaidjan şi Rusia) reprezintă mai mult de o treime din cele 288.279.803 de cazuri detectate în lume de la începutul pandemiei.

    Cu peste 4,9 milioane de contaminări înregistrate în ultimele şapte zile, (cu 59% mai mult decât săptămâna precedentă), regiunea se confruntă în prezent cu niveluri de contaminare fără precedent.

    Cu excepţia microstatelor, primele zece ţări cu cea mai mare incidenţă (număr de cazuri pe şapte zile la 100.000 de locuitori) din lume sunt toate în Europa, începând cu Danemarca (incidenţă de 2.045), Cipru (1.969) şi Irlanda (1.964).

    În Franţa, peste un milion de cazuri (1.103.555) au fost detectate în ultimele şapte zile, aproape 10% din numărul total de cazuri înregistrate în ţară de la începutul pandemiei.

    Printre cele 52 de ţări şi teritorii care alcătuiesc regiunea Europei, 17 dintre ele şi-au doborât în ultimele zile recordul de cazuri depistate într-o săptămână.

    Aceste date se bazează pe bilanţurile comunicate zilnic de autorităţile sanitare din fiecare ţară. O proporţie semnificativă din cazurile mai puţin grave ori asimptomatice rămân nedetectate, în pofida intensificării depistării în multe ţări de la începutul pandemiei, după descoperirea virusului la sfârşitul anului 2019. În plus, politicile de testare diferă de la o ţară la alta, transmite France Presse, citată de Agerpres.

    Pe continentul european, accelerarea contaminărilor nu este însoţită, deocamdată, de o creştere a deceselor. O medie de 3.413 decese zilnice au fost înregistrate în Europa în ultimele şapte zile, în scădere cu 7% faţă de săptămâna precedentă. La cel mai înalt nivel, această cifră ajunsese pe continent la 5.735 de decese pe zi, în medie, în ianuarie 2021.

    Populaţia europeană este uşor mai vaccinată decât media mondială. Astfel, 65% dintre europeni sunt cel puţin parţial vaccinaţi, dintre care 61% sunt complet vaccinaţi, faţă de 58% şi, respectiv, 49% din populaţia lumii, potrivit datelor compilate de site-ul „Our World in Data”.

    Ministrul Sănătății: Ne străduim să menținem școlile deschise

    Ministrul Sănătății, prof.dr. Alexandru Rafila, atenționează că primele luni ale noului an se anunță dificile pentru că pandemia nu a trecut, iar pentru a le depăși avem nevoie de solidaritate, responsabilitate și empatie unii față de ceilalți.

    Ministrul a mai spus că „ne străduim să menținem școlile deschise, acestea sunt fundamentul pentru a avea noi generații sănătoase și instruite”.

    Ministrul Sănătății a anunțat că pregătește o strategie care va permite trecerea prin pandemie și, ulterior, refacerea sistemului medical.

    „Lucrez împreună cu colegii mei ca să depășim această perioadă cât mai repede și, ulterior, să trecem la reclădirea sistemului nostru medical. Accesul la servicii medicale de calitate ne va face viața mai bună. Dorința mea cea mai puternică este să găsim calea pentru o viață fără constrângeri, pentru a putea călători și participa la evenimente culturale și sportive în siguranță. Ne străduim să menținem școlile deschise, acestea sunt fundamentul pentru a avea noi generații sănătoase și instruite”, a adăugat ministrul Sănătății.

    Ministrul le-a mulțumit angajaților din sistemul medical pentru efortul făcut în cei doi ani de pandemie.

    „Contez în continuare pe profesionalismul, generozitatea și altruismul vostru. Numai împreună putem reuși”, a încheiat Alexandru Rafila.

     

    CNCAV: 717 de doze de vaccin anti-COVID, administrate de la ultima raportare

    Un număr de 717 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 152 reprezintă prima doză, 282 – doza a doua şi 283 – doza a treia, a informat, sâmbătă, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

    Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 15.850.813 doze de vaccin pentru 7.942.348 de persoane, 7.822.455 primind schema completă şi 2.012.339 imunizându-se cu doza a treia.

    În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrată nicio reacţie adversă.

    În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.716 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.149 de tip local şi 17.567 de tip general.

    Coronavirus: Noul an a început sub incidenţa mai multor restricţii severe în China

    Noul an 2022 a început în China sub incidenţa mai multor restricţii severe, care au fost adoptate din cauza pandemiei de coronavirus, informează DPA.

    Mai multe oraşe chineze au anulat focurile de artificii şi o serie de festivităţi importante, inclusiv la Beijing, Nanjing şi Wuhan, oraşul în care noul coronavirus a fost detectat pentru prima dată la sfârşitul anului 2019.

    Din cauza celei mai mari rate de infectare din China din ultimele 21 de luni, oraşul Xi’an, capitala provinciei Shaanxi din nord-vestul ţării, se află în prezent într-un lockdown total, iar cei 13 milioane de rezidenţi ai săi nu au voie să îşi părăsească locuinţele.

    Deşi cifrele aferente infectărilor cu noul coronavirus sunt foarte mici în comparaţie cu nivelurile raportate pe plan internaţional, cu un total de 166 de infectări confirmate în ultimele 24 de ore, Guvernul chinez îşi continuă politica de „toleranţă zero” faţă de COVID-19, potrivit Agerpres.

    Revelionul în stil occidental, care este marcat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, nu este o sărbătoare importantă pentru chinezi.

    Potrivit tradiţionalului calendar lunar, Anul Nou Chinezesc va fi sărbătorit abia în luna februarie. Atunci, autorităţile din această ţară se aşteaptă la un val important de călătorii, întrucât sute de milioane de chinezi se vor deplasa în întreaga ţară pentru a-şi vizita familiile.

    Totuşi, pentru 2022 sunt prognozate restricţii importante de călătorie din cauza situaţiei tensionate cauzate de pandemia de coronavirus.

    Jurma, despre varianta Omicron: Pentru cei nevaccinați, trecerea prin boală oferă o doză de protecție

    Cercetătorul Octavian Jurma a afirmat că persoanele care au boosterul făcut sau au imunitate hibridă, respectiv s-au vaccinat după ce au trecut prin boala COVID-19, Omicron nu este o amenințare la fel de mare cum este Delta, și probabil, chiar mai mică decât în cazul variantei Alpha.

    „Imunitatea protectivă mediată de celulele T (…) rămâne un zid greu de trecut de varianta Omicron, chiar dacă această variantă depășește cu ușurință imunitatea neutralizantă mediată de celulele B prin anticorpi. Acest lucru înseamnă că deși Omicron ne infectează cu mult mai mare ușurință decât varianta Delta, riscul de spitalizare și deces este mai scăzut față de Delta pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală. Protecția mediată de celulele T este maximă la cei care au boosterul făcut și/sau imunitate hibridă (vaccinare + infectare).Aceste date se adaugă la studiile de neutralizare care arată beneficii similare și în privința protecției prin anticorpi”, a explicat Octavian Jurma.

    De asemenea, cercetătorul a spus că pentru cei nevaccinați, vestea bună este că și trecerea prin boală oferă o doză variabilă de protecție chiar dacă este inferioară celei oferite de booster sau de imunitatea hibridă.

    Datele zilnice ale GCS: Peste 1.400 de cazuri noi de persoane infectate și 395 de pacienți la ATI

    Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că de la ultima raportare au fost înregistrate 1.451 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 29 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

    Astfel, până pe 1 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.810.342 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 11.370 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

    De asemenea, 1.739.999 de pacienți au fost declarați vindecați.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 194 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până astăzi, 58.779 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În intervalul 31.12.2021 (10:00) – 01.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 27 de decese (11 bărbați și 16 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bistrița-Năsăud, Buzău, Constanța, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Satu Mare și Municipiul București.

    Dintre cele 27 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 la categoria de vârstă peste 80 ani.

    26 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

    A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, înregistrat în luna decembrie 2021, în Municipiul București.

    Dintre cei 27 de pacienți decedați, 21 erau erau nevaccinați și 6 vaccinați. Cei 6 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

    În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.247. Dintre acestea, 395 sunt internate la ATI. Dintre cei 395 pacienți internați la ATI, 32 au certificat care atestă vaccinarea.

    Din totalul pacienților internați, 47 sunt minori, 40 fiind internați în secții și 7 la ATI.

    Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.062.683 de teste RT-PCR și 6.050.189 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.632 de teste RT-PCR (3.673 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.959 la cerere) și 15.265 de teste rapide antigenice.

    Pe teritoriul României, 9.041 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.486 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 79.847 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.034 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 205 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 31 decembrie, 562 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 271.650 lei.

    De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

    Grupul de Comunicare Strategică: 1.451 de persoane infectate zilnic și 27 de decese

    Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că, de la ultima raportare, au fost înregistrate 1.451 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

    De asemenea, au fost raportate 27 decese dintre care unul anterior.

    „Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 1 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 1.451 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 27 decese dintre care 1 anterior” , a anunțat GCS.

    Spitalul Militar de Campanie de nivel ROL 2 angajează, fără concurs, patru medici ATI

    Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr.Carol Davila” Bucureşti angajează, fără concurs, pe perioadă determinată ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă, patru medici specialiști anestezie și terapie intensivă, în cadrul Secției ATI a Spitalului Militar de Campanie de nivel ROL 2 – COVID 19.

    Depunerea dosarelor de angajare se poate face între 03-07 ianuarie, iar afişarea rezultatului selecţiei dosarelor urmează să aibă loc pe 12 ianuarie.

    Condiţiile generale de angajare sunt:

    a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

    b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

    c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

    d) are capacitate deplină de exerciţiu;

    e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

    f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;

    g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

     

    Tedros Ghebreyesus, despre pandemia de coronavirus în 2022

    Șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că el este optimist că pandemia de coronavirus va fi învinsă în 2022, dar cu condiția ca țările să colaboreze pentru a limita răspândirea virusului, se arată într-un mesaj transmis cu ocazia Anului Nou, potrivit BBC.

    În același mesaj, șeful OMS a atenționat în privința „naționalismului obtuz” și a „acaparării” de vaccinuri de către anumite țări.

    Afirmațiile sale vin la doi ani de când OMS a fost notificată pentru prima dată despre cazuri cu o tulpină necunoscută de virus care provoacă pneumonie în China. Numărul cazurilor de COVID-19 în lume se ridică acum la 287 de milioane, în timp ce aproape 5,5 milioane de persoane au murit.

    În întreaga lume, oamenii au marcat venirea noului an cu speranță, dar sărbătorirea a fost modestă, multe țări dorind să descurajeze marile aglomerații. Coronavirusul rămâne ca parte din viața de zi cu zi: o boală care a închis granițele, a produs suferință, a despărțit familii și a făcut din mască un accesoriu de neocolit, relatează BBC.

    În ciuda tuturor acestor lucruri, dr. Tedros Ghebreyesus a transmis o notă pozitivă în discursul său, menționând că acum există mult mai multe instrumente pentru a trata COVID-19, notează BBC.

    În același timp, oficialul OMS a avertizat că inechitatea continuă să caracterizeze distribuirea vaccinurilor, ceea ce sporește riscul de evoluție și mutație a virusului.

    „Naționalismul obtuz și acapararea de vaccinuri de către unele țări au subminat echitatea și au creat condițiile ideale pentru apariția variantei Omicron, iar cu cât inechitatea va continua mai mult timp, cu atât mai mari sunt riscurile ca virusul să evolueze în moduri pe care nu le putem preveni sau prevedea”, a afirmat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

    El a adăugat că „dacă punem capăt inechității, punem capăt pandemiei”.

    Ministerul Sănătății a anunțat că Omicron a început să se transmită comunitar

    Ministerul Sănătății a anunțat că cifrele noilor cazuri de infectări sugerează începutul transmiterii comunitare pentru Omicron care probabil va deveni dominantă în următoarele două săptămâni.

    Estimarea vine în contextul în care Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” a confirmat vineri alte 49 cazuri noi de infectare cu tulpina Omicron a virusului Sars-Cov-2.

    Este vorba despre 28 de bărbați și 21 de femei cu vârste cuprinse între 0 și 79 ani din municipiul București și județele Cluj, Ialomița, Ilfov, Prahova, Suceava și Vaslui.

    Șapte dintre persoanele infectate au istoric de călătorie în Marea Britanie și Nigeria, iar 32 sunt vaccinate impotriva COVID 19.

    Numărul total al cazurilor confirmate cu varianta OMICRON a virusului SARS CoV-2 se ridică la 92.

     

    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.