Investiție de peste 952 de milioane de lei pentru restaurarea și consolidarea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”

Deputatul PNL Raluca Turcan a anunțat că Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici necesari demarării lucrărilor de restaurare, refuncționalizare, consolidare și amenajare a clădirii Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, proiect estimat la peste 952 de milioane de lei și finanțat din bugetul de stat, precum și din resursele proprii ale universității.

Potrivit acesteia, proiectul vizează una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ medical din România, clădirea necesitând intervenții urgente din cauza stării avansate de degradare.

Deputatul PNL a subliniat că imobilul, monument istoric reprezentativ, prezenta probleme care impuneau demararea investiției.

„Una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din România, cu recunoaștere la nivel internațional, avea nevoie urgentă de aprobarea acestei investiții, în condițiile în care clădirea, o perlă arhitecturală și monument istoric reprezentativ, prezintă semne vizibile de degradare și multe părți nu mai prezentau siguranță pentru studenți și profesori”, a declarat Raluca Turcan.

Noua unitate de igienizare a Spitalului TBC Galați ajunge la etapa turnării plăcii de beton

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați au ajuns în etapa pregătirii turnării plăcii de beton de la cota zero a imobilului, după realizarea lucrărilor la structura de rezistență și montarea stratului izolator dintre demisol și parter.

„După ce, recent, au fost turnate elementele de bază ale structurii de rezistență (elevația), a fost instalat stratul cu rol izolator între demisol și parter, iar acum se montează armătura în vederea turnării plăcii din beton de la cota zero a imobilului”, a transmis Costel Fotea.

Noua unitate de igienizare este o investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei și va avea o suprafață utilă de 300 de metri pătrați, fiind destinată îmbunătățirii fluxurilor de lucru și asigurării unor condiții de igienizare la standarde moderne.

„Pe șantierul noii unități de igienizare de la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) Galați se apropie de finalizare lucrările la secțiunea destinată spațiilor tehnice ce vor fi amenajate la demisolul imobilului”, a precizat președintele CJ Galați.

Noua clădire va include spații pentru spălare, dezinfectare, călcare, depozitare și eliberare a rufelor curate, precum și vestiare și grupuri sanitare pentru personal.

Lucrările la Centrul „Zerlendi” de la Institutul „Marius Nasta” trebuie finalizate până la 31 august 2026, anunță Ministrul interimar al Sănătății

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, în timpul unei vizite pe șantier, că lucrările la noul Centru de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei „Zerlendi”, construit în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, trebuie încheiate până la 31 august 2026, astfel încât investiția să poată fi recepționată final de statul român.

„Avem un termen în care noi trebuie să recepționăm această lucrare, noi, statul român este Ministerul Sănătății, și anume 31 august 2026, ca să ne atingem acest obiectiv e nevoie cu toții să fim mobilizați, să finalizăm și putem să începem procedura de recepționare, de recepție finală a lucrării”, a declarat Cseke Attila.

Ministrul interimar al Sănătății a explicat că investiția a trecut printr-o perioadă dificilă, în contextul proiectelor finanțate prin PNRR, după preluarea mandatului.

„După cum știți, la spitalele din finanțare PNRR, Ministerul Sănătății, la începutul lunii mai, după preluarea mandatului de 1 martie, ne-am confruntat cu anumite dificultăți. Sigur, acum le-am depășit, acum pare că nu a fost așa de greu, dar a fost foarte greu”, a spus Cseke Attila.

Referindu-se la investiția de la Institutul „Marius Nasta”, ministrul a precizat că au fost necesare mai multe măsuri pentru continuarea lucrărilor.

„Dacă ne referim la această investiție, trebuiau reaprobati indicatorii prin Hotărâre de Guvern, trebuiau alocați banii din bugetul de stat și trebuia să venim cu plățile la zi către antreprenor, în condițiile în care antreprenorul din luna septembrie anul trecut a lucrat fără să fie plătit și am venit pe șantier după ce antreprenorul s-a retras de pe acest șantier”, a declarat ministrul.

Cseke Attila a spus că vizita pe șantier a avut ca scop identificarea soluțiilor pentru deblocarea investiției.

„Am venit să discut, nu am venit cu presă, n-am venit să fac show mediatic, nu acesta este rostul ministrului și Ministerului Sănătății, rostul este acela de a rezolva problemele care apar în urma discuțiilor pe care atunci le-am avut”, a afirmat Cseke Attila.

Ministrul a precizat că indicatorii tehnico-economici au fost aprobați, iar fondurile necesare continuării investițiilor au fost alocate.

„Am promis că în trei săptămâni vom scoate o Hotărâre de Guvern de reaprobarea indicatorilor cu noile valori, acest lucru s-a întâmplat la două săptămâni după discuția de aici. De asemenea, în 10 zile de la discuția cu antreprenorul și beneficiarul investiției, Institutul Marius Nasta, s-au alocat banii din bugetul de stat pentru toate cele șase spitale pentru care era necesar să se aloce bani”, a declarat ministrul interimar al Sănătății.

Potrivit lui Cseke Attila, suma alocată pentru cele șase spitale a fost de 1,2 miliarde de lei, iar facturile către antreprenor au fost achitate.

„Din momentul acela aveam Hotărâre de Guvern de reaprobarea noilor indicatori, aveam banii asigurați din bugetul de stat pentru continuarea investiției și în 22 iunie am plătit toate facturile către antreprenor prin structura de implementare care este Primăria Sectorului 4, vorbim de o sumă de 155 de milioane de lei care s-au plătit la momentul acela, astfel încât astăzi la această investiție suntem la zi cu plățile, așteptăm facturile de la antreprenor, avem banii asigurați în bugetul Ministerului Sănătății”, a declarat Cseke Attila.

Ministrul a precizat că aproximativ 30% din investiție va fi asigurată din fonduri europene prin PNRR, iar restul de 70% va proveni de la bugetul de stat.

„Este important ca să putem să închidem PNRR-ul, este important ca această investiție, chiar dacă majoritar deja este finanțată din bugetul de stat, să se închidă la 31 august cu recepție finală a lucrărilor”, a spus Cseke Attila.

Referindu-se la celelalte spitale incluse în programul de investiții, ministrul a afirmat că situația financiară și tehnică a fost adusă pe un făgaș normal.

„Din punct de vedere procedural și tehnic și financiar lucrurile sunt pe făgaș normal, sunt investiții importante ale statului român care aduc o îmbunătățire a calității infrastructurii medicale pe segmente importante. PNRR-ul este, a fost și este o șansă pentru România de a se moderniza inclusiv pe domeniul medical și cu speranța că închidem la 31 august aceste investiții cu bine”, a conchis Cseke Attila.

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj intră în etapa de construire a clădirii propriu-zise

Lucrările de construire a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj trec la etapa execuţiei clădirii propriu-zise, după predarea amplasamentului către antreprenor pentru demararea intervenţiilor prevăzute în cadrul Pachetului 2 al investiţiei.

Predarea amplasamentului a avut loc astăzi, 8 iulie 2026, reprezentând trecerea de la lucrările preliminare la construirea efectivă a viitorului spital regional, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură medicală din România.

Noua etapă de execuţie are o durată contractuală de 40 de luni şi urmăreşte realizarea unui spital regional modern, construit la standarde ridicate de calitate, care să ofere servicii medicale pacienţilor din regiunea de nord-vest a ţării şi să contribuie la dezvoltarea sistemului public de sănătate.

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj reprezintă una dintre investiţiile strategice administrate de Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), având ca obiectiv modernizarea infrastructurii medicale şi creşterea accesului populaţiei la servicii de sănătate performante.

Fizioterapeuţii români ar putea obţine recunoaşterea automată a calificării în UE printr-un nou cadru european de formare

Colegiul Fizioterapeuţilor din România îşi exprimă susţinerea pentru propunerea Comisiei Europene privind crearea unui cadru comun de formare pentru profesia de fizioterapeut la nivelul Uniunii Europene, iniţiativă care ar putea permite recunoaşterea automată a calificării profesionale în toate statele membre.

Propunerea transmisă statelor membre prevede dezvoltarea unui program comun de formare cu o durată de patru ani şi 240 de credite ECTS, cu scopul armonizării standardelor de pregătire şi al facilitării mobilităţii profesionale pentru fizioterapeuţii europeni.

Colegiul Fizioterapeuţilor din România, în calitate de autoritate competentă pentru profesia de fizioterapeut în România, consideră că această iniţiativă reprezintă un pas important pentru viitorul profesiei, pentru specialişti şi pentru pacienţi, prin crearea unui nivel unitar de pregătire profesională la nivel european.

„Nu discutăm doar despre modificarea unui plan de învăţământ. Discutăm despre viitorul unei profesii şi despre şansele pe care le vor avea generaţiile următoare de fizioterapeuţi români de a beneficia de recunoaşterea automată a calificării şi de oportunităţi profesionale egale în toate statele membre ale Uniunii Europene. În egală măsură, discutăm despre pacienţi, care trebuie să beneficieze de servicii de fizioterapie furnizate de profesionişti formaţi în baza unor standarde europene de calitate. Din acest motiv, Colegiul Fizioterapeuţilor din România susţine aderarea României la viitorul cadru comun european de formare şi îşi exprimă disponibilitatea de a colabora cu toate instituţiile implicate pentru identificarea celor mai bune soluţii de implementare”, a declarat Nicoleta-Daniela Stanca, preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România.

Potrivit Colegiului, adoptarea cadrului comun european de formare ar aduce beneficii importante pentru fizioterapeuţii care au absolvit programe de studii în România. Printre acestea se numără eliminarea cheltuielilor pentru echivalarea studiilor în alte state membre ale Uniunii Europene, eliminarea procedurilor individuale de recunoaştere a calificărilor şi reducerea timpului necesar pentru accesul pe piaţa muncii europene.

De asemenea, recunoaşterea automată a calificării ar contribui la creşterea competitivităţii absolvenţilor români, la armonizarea competenţelor şi standardelor educaţionale, precum şi la asigurarea unui nivel ridicat şi unitar de pregătire profesională, în beneficiul pacienţilor şi al sistemelor de sănătate.

Colegiul Fizioterapeuţilor din România apreciază că analiza acestei propuneri trebuie realizată ţinând cont de interesul pe termen lung al profesiei, al fizioterapeuţilor şi al pacienţilor, precum şi de necesitatea alinierii României la evoluţiile europene în domeniul calificărilor profesionale.

Reprezentanţii Colegiului consideră că acest moment poate reprezenta o etapă importantă pentru dezvoltarea profesiei de fizioterapeut în România şi pentru crearea unor oportunităţi profesionale egale pentru generaţiile viitoare de specialişti.

Salvaţi Copiii România a dotat Institutul „Alessandrescu-Rusescu” cu un EEG modern de 20.732 de euro pentru neurologia pediatrică

Un electroencefalograf (EEG) de ultimă generaţie, în valoare de 20.732 de euro, a fost oferit Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu” de către Salvaţi Copiii România, pentru îmbunătăţirea accesului copiilor la investigaţii neurologice şi susţinerea unui diagnostic mai rapid şi mai precis.

Investiţia răspunde nevoilor a peste 500 de copii care, anual, au nevoie de investigaţii de specialitate în cadrul Cabinetului de Neurologie Pediatrică al institutului, oferind medicilor posibilitatea realizării unor evaluări mai rapide şi mai precise.

Preşedinta organizaţiei Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a subliniat importanţa accesului echitabil al copiilor la servicii medicale şi la investigaţii necesare pentru stabilirea rapidă a unui diagnostic.

„Accesul copiilor la investigații medicale esențiale nu ar trebui să fie condiționat de resursele limitate ale unui spital. Întârzierea unui diagnostic înseamnă o suferință mai mare pentru copil și, în cazuri grave, îi poate periclita chiar viața”, a declarat Gabriela Alexandrescu.

Aceasta a precizat că dotarea institutului cu noul echipament reprezintă rezultatul unui efort comun destinat îmbunătăţirii condiţiilor de diagnostic şi tratament pentru pacienţii pediatrici.

„Mă bucur că, printr-un efort comun, am reușit să dotăm Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” cu un electroencefalograf (EEG) modern, în valoare de 20.732 de euro”, a transmis preşedinta Salvaţi Copiii România.

Potrivit acesteia, prezenţa aparatului în cadrul unităţii medicale va reduce necesitatea deplasărilor către alte spitale şi va permite copiilor acces mai rapid la investigaţiile de care au nevoie.

„Pentru peste 500 de copii care au nevoie anual de investigații de specialitate în cadrul Cabinetului de Neurologie Pediatrică al institutului, acest echipament înseamnă șansa unui diagnostic rapid și a unei monitorizări precise a afecțiunilor neurologice”, a mai afirmat Gabriela Alexandrescu.

Ea a adăugat că investiţiile în infrastructura medicală pediatrică contribuie direct la creşterea siguranţei pacienţilor şi la reducerea inegalităţilor în accesul la servicii medicale.

„Fiecare investiție în infrastructura medicală pediatrică este o investiție directă în viață, în timp câștigat și în siguranță. Solidaritatea rămâne forța prin care putem corecta inechitățile și prin care le putem oferi copiilor vulnerabili îngrijirea pe care o merită!”, a transmis preşedinta Salvaţi Copiii România.

211 pacienţi diagnosticaţi cu tumori pulmonare la Spitalul Judeţean Arad, în prima jumătate a anului

Medicii pneumologi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad recomandă efectuarea controalelor medicale preventive, în contextul în care, de la începutul acestui an, în unitatea sanitară au fost depistaţi 211 pacienţi cu diverse forme de tumori pulmonare maligne.

În primele şase luni ale anului, pentru prevenţie şi diagnostic, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au fost realizate 511 tomografii computerizate (CT) şi 256 de bronhoscopii, iar 211 dintre biopsiile recoltate prin bronhoscopie au confirmat cancer pulmonar, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre forme ale bolii depistate în stadii avansate.

Medicii explică faptul că principala metodă de screening pentru identificarea tumorilor bronhopulmonare este tomografia computerizată, urmată, atunci când este necesar, de bronhoscopie pentru evaluarea şi recoltarea probelor de ţesut.

„Plămânii nu dor, iar simptomele de boală apar abia în stadiile avansate. Tocmai din acest motiv este important să ne monitorizăm, periodic, sănătatea plămânilor. Controalele de rutină la medicul specialist sunt esențiale pentru a diagnostica o eventuală afecțiune în stadii incipiente, atunci când șansele de vindecare sau de recuperare sunt mult mai mari. Investigațiile necesare pentru diagnosticarea unei tumori pulmonare au la bază efectuarea unei tomografii computerizate, care durează doar câteva minute și mai apoi, dacă se impune, efectuarea unei bronhoscopii. Atunci când există un țesut pulmonar suspect, cu ajutorul bronhoscopului, dotat cu o sondă specială (crio-sondă), țesutul suspect este înghețat și extras pentru a fi trimis spre analiză”, precizează dr. Erika Repolski, medic primar pneumologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Specialiştii subliniază că depistarea precoce a afecţiunilor pulmonare poate creşte şansele de tratament şi recuperare, motiv pentru care consultaţiile preventive ar trebui să reprezinte o prioritate.

Consultaţiile în cabinetul de Pneumologie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad se realizează în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, pe bază de programare. Pentru prezentare sunt necesare cartea de identitate, cardul de sănătate şi biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un alt medic specialist.

Cabinetul Medical Pneumologie şi Compartimentul de Endoscopie Bronşică se află la parterul clădirii de pe strada Stephan Ludwig Roth, în cartierul Grădişte. Medicul pneumolog stabileşte, în urma consultaţiei de specialitate, investigaţiile potrivite pentru fiecare pacient.

Investiţie de aproape 16 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii Ambulanţei Mehedinţi

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi va avea la dispoziţie o infrastructură îmbunătăţită, printr-un proiect de reabilitare şi echipare a sediului în care îşi desfăşoară activitatea, investiţie aflată în etapa de contractare prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027.

Proiectul depus de Consiliul Judeţean Mehedinţi, intitulat „Reabilitare şi dotare Staţie de Salvare – Pavilion Administrativ”, are o valoare totală de 15.933.318,94 lei şi prevede lucrări de consolidare şi reabilitare a imobilului, modernizarea instalaţiilor, creşterea eficienţei energetice şi dotarea spaţiilor.

Investiţia include şi lucrări pentru îmbunătăţirea accesului în clădire, amenajarea aleilor şi trotuarelor din incintă, precum şi crearea unor noi locuri de parcare. Prin aceste intervenţii, personalul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi îşi va putea desfăşura activitatea în condiţii mai sigure, moderne şi eficiente.

Deşi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi nu se află în subordinea Consiliului Judeţean Mehedinţi, acesta asigură servicii medicale de urgenţă pentru întreg judeţul, iar modernizarea infrastructurii în care funcţionează reprezintă o investiţie necesară pentru îmbunătăţirea condiţiilor de acordare a asistenţei medicale, afirmă reprezentanții Consiliului Județean.

CJ Mehedinţi mai precizează că investiţiile în infrastructura medicală rămân o prioritate şi că, prin atragerea fondurilor europene, continuă modernizarea bazei materiale şi susţinerea dezvoltării serviciilor medicale din judeţ.

Centru Regional de Radiologie Intervenţională, dezvoltat în premieră pentru Prahova la Spitalul Judeţean Ploieşti

Pacienţii din Prahova şi din judeţele învecinate vor avea acces la servicii medicale avansate prin noul Centru Regional de Radiologie Intervenţională dezvoltat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Andreoiu” Ploieşti, o premieră pentru judeţ, dedicată diagnosticării şi tratamentului minim invaziv al afecţiunilor vasculare şi neurovasculare complexe.

Noul centru beneficiază de două angiografe de ultimă generaţie, AXIOM Artis Zee Biplane şi ARTIS Icono, precum şi de extinderea echipei medicale prin cooptarea unui nou specialist în radiologie intervenţională. Aceste dezvoltări permit realizarea unor proceduri moderne de diagnostic şi tratament pentru pacienţii cu patologii complexe.

În cadrul Laboratorului de Radiologie Intervenţională sunt efectuate proceduri diagnostice precum angiografii cerebrale, angiografii ale aortei toracice şi abdominale, angiografii ale membrelor superioare şi inferioare, evaluarea anevrismelor şi malformaţiilor vasculare, precum şi explorarea stenozelor carotidiene, vertebrale şi renale.

De asemenea, pacienţii pot beneficia de proceduri terapeutice minim invazive, printre care angioplastii cu balon şi stent, angioplastii carotidiene, intervenţii asupra arterelor renale, mezenterice, subclavii şi vertebrale, tratamentul stenozelor arteriale periferice şi angioplastia fistulelor arterio-venoase utilizate pentru dializă.

În cadrul centrului sunt realizate şi proceduri de embolizare pentru tratamentul anevrismelor şi hemoragiilor, embolizarea fibroamelor uterine cu păstrarea fertilităţii, precum şi embolizări în patologia oncologică şi preoperatorie.

Activitatea Laboratorului de Radiologie Intervenţională include şi proceduri extravasculare, precum vertebroplastii, nucleoplastii, infiltraţii paravertebrale, puncţii diagnostice şi evacuatorii ghidate CT, dar şi tratamentul intervenţional al nevralgiei de trigemen.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti anunţă că, în perioada următoare, activitatea centrului va fi extinsă prin introducerea unor proceduri de înaltă complexitate, precum trombectomia mecanică în accidentul vascular cerebral acut şi chemoembolizarea hepatică pentru tratamentul tumorilor hepatice.

Dezvoltarea infrastructurii medicale şi dotarea cu echipamente de ultimă generaţie au fost realizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Prahova.

Sindromul Brown, afecţiune rară a motilităţii oculare, corectat chirurgical la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”

Dr. Mihaela Dragomir a efectuat la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” o intervenţie chirurgicală pentru corectarea sindromului Brown, o afecţiune rară şi complexă a motilităţii oculare, procedură care a necesitat o strategie terapeutică adaptată fiecărui pacient şi expertiză chirurgicală avansată.

Activitatea medicală a continuat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, unde Dr. Mihaela Dragomir şi Dr. Ana Maria Misici au efectuat intervenţii pentru corectarea strabismului şi montarea unui stent lacrimo-nazal.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, intervenţiile de la Timişoara au fost realizate în prezenţa unor medici tineri interesaţi de oftalmologia pediatrică, oferindu-le acestora oportunitatea de a participa la proceduri complexe şi de a-şi dezvolta pregătirea profesională.

„Aceste colaborări reprezintă mai mult decât un schimb de experiență – ele contribuie la dezvoltarea continuă a chirurgiei oftalmologice pediatrice și la formarea viitoarei generații de specialiști.

Felicitări întregii echipe pentru profesionalism, dedicare și implicarea constantă în dezvoltarea excelenței în îngrijirea copiilor”, transmit reprezentanții unității medicale.