Prima interventie laparoscopica la Spitalul Urziceni

Marti, 26 ianuarie, a avut loc o premiera la Spitalul Municipal Urziceni, unde a fost realizata prima interventie laparoscopica din aceasta unitate medicala. in urma cu putin timp, spitalul a fost dotat cu un astfel de aparat. „Speram sa tinem pasul cu centrele chirurgicale mari, iar folosirea unui astfel de aparat sa vina in sprijinul pacientilor.”, a declarat pentru SanatateaTv, Dr. Dan Octavian Alexandrescu, directorul medical al Spitalului Municipal Urziceni. Prima interventie chirurgicala a fost cea de extragere laparoscopica a colecistului bolnav, la un pacient care avea colecistul incarcat cu pietre. Acesta a fost extras sub control video pe toata perioada interventiei. Operatia a fost finalizata cu succes, pacientul va ramane spitalizat mai putin de 48 de ore.

Prima zi fara imbolnaviri cu virusul AH1N1

0

Conform ultimelor date furnizate de Ministerul Sanatatii, in ultimele 24 de ore, nu au mai fost inregistrate cazuri noi de imbolnavire cu virusul AH1N1 sau decese. Numarul total al cazurilor confirmate cu virusul AH1N1 pana in prezent este de 6873, dintre care 111 decese. Pe de alta parte, specialistii de la Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) au avertizat ca Romania este singura tara unde, in ultima perioada, numarul de imbolnaviri de gripa noua a fost in crestere, in timp ce in celelalte tari din Europa numarul cazurilor de infectare cu virusul AH1N1 este in scadere. Aceasta situatie a fost determinata de faptul ca virusul AH1N1 a inceput sa actioneze cu cateva luni mai tarziu decat in cele mai multe state europene. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in afara de Romania, transmiterea virusului AH1N1 ramane ceva mai intensa in tari precum Polonia, Ungaria sau Moldova. O alta cauza a raspandirii virusului AH1N1, spun specialistii, este ca multi dintre romani au refuzat sa se vaccineze.

Şase romani au murit in ultimele zile din cauza gerului

0

Gerul a mai facut inca patru victime in acest week-end, dupa ce, vineri, doi romani au murit inghetati de frig. Potrivit autoritatilor statului, cele patru decese din acest sfarsit de saptamana au fost inregistrate la Bistrita, Bucuresti, Satu Mare si Prahova. Ieri, premierul Emil Boc le-a cerut prefectilor gestionarea cat mai eficienta a problemelor generate de conditiile meteorologice actuale. „Asa cum stiti, avem cod galben pana pe 27 ianuarie, cod galben legat in esenta de frig, vant si ger. Trebuie sa ne intensificam eforturile pentru a preveni in primul rand decesele si problemele legate de accidentele din trafic. Vreau sa va implicati total, impreuna cu Ministerul de Interne, in colaborare cu politiile locale de la primarii si cu serviciile de ambulanta specifice sa identificati toate situatiile in care oameni fara adapost, oameni cu probleme, oameni bolnavi pot fi victima gerului si frigului si sa gasiti acele solutii provizorii pentru a-i pune la adapost in aceasta perioada dificila din punct de vedere termic”, a declarat prim-ministrul.

Nu va expuneti la frig

Ministerul Sanatatii recomanda populatiei ca in aceasta perioada cu frig sa evite deplasarile in spatii deschise si expunerea la frig. in cazul in care este necesar sa iasa afara, specialistii recomandata folosirea mijloacelor de protectie adecvate – caciuli, manusi, fulare. De asemenea, se evita expunerea prelungita a mainilor si picioarelor la frig, pentru a ne feri de degeraturi (in acest caz, trebuie evitata automedicatia si este recomandata consultarea unui medic). in ceea ce-i priveste pe copii, se recomanda evitarea situatiilor in care acestia sunt lasati sa astepte in interiorul autovehiculelor parcate, reducerea plimbarilor pe distante lungi in vehicule fara posibilitati de climatizare si neechipate corespunzator. Persoanele varstnice, in special cele cu afectiuni cardiace si respiratorii, trebuie sa evite deplasarile si frecventarea locurilor aglomerate care creeaza premisele decompensarii in conditii de temperaturi scazute. Atunci cand oamenii stau in casa, se va face incalzirea corespunzatoare a locuintelor si a spatiilor inchise de locuit si se va evita utilizarea instalatiilor improvizate, care pot duce la intoxicatii cu monoxid de carbon. Referitor la alimentatie, pentru a ne feri de frig, medicii ne sfatuiesc sa consumam alimente bogate in proteine si grasimi „bune” (nesaturate), fructe, legume si sa renuntam la bauturile alcoolice.

300 de oameni ai strazii s-au adapostit de frig in centrele sociale

0

Autoritatile bucurestene au strans aproape 300 de oameni ai strazii care au fost dusi in centrele sociale si au primit ingrijiri medicale. Alte 15 persoane care au suferit degeraturi au fost internate in spitalele municipalitatii. S-a ajuns astfel la un record de colectare a oamenilor strazii din ultimii 10 ani. De altfel, aproape toate spitalele din Bucuresti au amenajat spatii unde pot fi internati, in perioada cu temperaturi foarte scazute, oamenii fara adapost. Spitalele municipalitatii care ii pot prelua pe oamenii strazii sunt: Spitalul „Sfanta Maria”, Spitalul de Nefrologie „Carol Davila”, Spitalul Colentina, Spitalul Cantacuzino, Centrul de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia”, Spitalul de Pneumoftiziologie „Sfantul Ştefan”, Spitalul Caritas, Spitalul Malaxa, Spitalul de Copii „Victor Gomoiu”, Spitalul „Victor Babes”, Spitalul Coltea, Spitalul de Geriatrie „Sfantul Luca”, Spitalul de Boli Dermato-Venerice „Scarlat Longhin” si Spitalul „Th. Burghele”. Bucurestenii care vad oameni fara adapost ce stau in ger pe strazi pot suna pentru a sesiza aceste cazuri la numerele de telefon 021/305.55.07, apel cu tarif normal si 0800-821-218, apel gratuit din toate retelele.

OMS in audienta la Consiliul Europei pentru virusul AH1N1

0

Reprezentantii Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) vor raspunde maine, 26 ianuarie, la Strasbourg, la intrebarile parlamentarilor din Consiliul Europei despre situatia raspandirii virusului AH1N1. OMS a fost acuzata de epidemiologul Wolfgang Wodarg, deputat socialist in Consiliul Europei, ca a exagerat amenintarea gripei provocata de virusul AH1N1calificand-o drept „pandemie” sub presiunea laboratoarelor farmaceutice. La 7 ianuarie, parlamentarii din Consiliul Europei au cerut crearea unei comisii de ancheta pentru a evalua „amenintarea falselor pandemii pentru sanatate”.

Bugetul sanatatii pentru 2010 ajunge doar pana la jumatatea anului

0

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale (PALMED) atentioneaza, printr-un comunicat emis presei, ca bugetul Ministerului Sanatatii (MS)pe anul in curs acopera decontarea serviciilor medicale de stat numai pana la jumatatea anului. in plus, reprezentantii PALMED considera ca a reinceput cheltuirea banului public pe criterii si considerente stiute doar de cei ce „gestioneaza” Fondul National Unic al Asigurarilor Sociale de Sanatate (FNUASS), intr-o totala lipsa de transparenta si comunicare si chiar cu incalcarea legii. „Ne referim aici, cu precadere, la obligatia Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), statuata prin art. 217 alin. 5 si 6 din Legea nr. 95/2006. Desi legea este imperativa in aceasta privinta, pana la aceasta data nu a fost publicat Contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2010 si, implicit, nici Normele metodologice de aplicare ale acestuia. Precizam ca adoptarea acestor acte normative nu este conditionata de aprobarea bugetelor Ministerului Sanatatii si CNAS pentru anul 2010”, sustin reprezentantii patronatului. Potrivit aceleiasi surse, Casa de Sanatate a emis un ordin prin care prelungeste valabilitatea prevederilor Contractului Cadru din 2009, pana pe 31 martie 2010.

Sanatatea Media Group infiinteaza Asociatia Nationala de Somnologie

0

Sanatatea Media Group, lider in servicii de comunicare si relatii publice in domeniul sanatatii, infiinteaza prima asociatie de pacienti care sufera de tulburari ale somnului. Denumita Asociatia Nationala de Somnologie, aceasta organizatie va avea ca principal scop informarea si sprijinirea persoanelor cu tulburari de somn: sforait, sindrom de apnee in somn, apnee obstructiva, insomnie, hipersomnie, somnambulism. Desi este un element esential pentru om, ocupand o treime din viata acestuia, somnul este deseori neglijat. Impactul major pe care somnul il are asupra activitatilor pe care le intreprindem este un indicator vizibil al necesitatii tratamentului tulburarilor asociate. in acest sens, somnologia (medicina somnului) se dedica studiului aspectelor normale si patologice ale somnului uman, intervenind in diagnosticarea si tratamentul afectiunilor cauzatoare de tulburari ale somnului.

Sforaitul reprezinta una dintre cele mai frecvente dereglari ale somnului, care afecteaza o mare parte a populatiei cu varsta de peste 40 de ani, in special barbatii. Desi pare o afectiune minora la prima vedere, poate constitui un simptom al unor afectiuni mai grave, precum Sindromul de Apnee in Somn (SAS), Apneea Obstructiva in Somn (OSA) sau Sindromul de Rezistenta al Cailor Aeriene Superioare (UARS).

Apneea in somn este o afectiune a aparatului respirator foarte frecvent intalnita si care are uneori urmari extrem de grave: „40% din populatia Romaniei sufera de apnee de somn” a declarat Prof. univ. dr. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie si fondatorul somnologiei in Romania.

in ceea ce priveste apneea in somn, una dintre intrebarile legitime pe care le putem formula referitor la aceasta afectiune este: cati dintre romani stiu ca sufera de apnee in somn? Ce este, de fapt, apneea in somn? Sindromul de apnee in somn este o afectiune care se manifesta prin intreruperea respiratiei in timpul somnului, pe o perioada de cel putin 10 secunde. Principalele simptome ale apneei in somn sunt somnolenta excesiva in timpul zilei, sforaitul puternic, episoadele de oprire a respiratiei in timpul somnului, prezenta cefaleei, in special dimineata si cresterea tensiunii arteriale. Apneea in somn reprezinta un factor de risc pentru bolnav, fiind deseori cauza de accidente rutiere, prin adormire la volan. De asemenea, apneea in somn, netratata, poate duce la complicatii precum hipertensiune arteriala, afectiuni cardiace sau accidente vasculare cerebrale, ce pot provoca decesul persoanei in cauza.

Insomnia si hipersomnia constituie alte doua tulburari ale somnului. Persoanele afectate de insomnie manifesta dificultate in a adormi si a avea un somn odihnitor. Pe de alta parte, persoanele cu hipersomnie manifesta o somnolenta excesiva.

infiintarea Asociatiei Nationale de Somnologie va urmari, asadar, sa vina in sprijinul persoanelor care sufera de aceste afectiuni si sa coordoneze initiativele de imbunatatire a calitatii vietii acestora. Pentru a sustine scopul nou-infiintatei asociatii, Conferinta Nationala a Pacientilor va gazdui pe data de 11 martie 2010 prima Conferinta a Asociatiei Nationale de Somnologie. Conferinta se va bucura de sprijinul Societatii Romane de Pneumologie, din partea careia va participa Prof. univ. dr. Florin Mihaltan, in calitate de speaker.

Evenimentul este conceput in maniera interactiva, astfel incat participantii vor putea adresa intrebari oficialitatilor, medicilor si specialistilor invitati in calitate de speakeri si vor putea afla, astfel, in cadrul conferintei, cele mai bune raspunsuri la problemele cu care se confrunta in calitate de pacienti.

Conferinta Nationala a Pacientilor, cea mai importanta manifestare dedicata informarii si imbunatatirii conditiei pacientului roman, care va avea loc la Bucuresti, in perioada 11-13 martie 2010, va reuni reprezentantii tuturor asociatiilor de pacienti din Romania, reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, ai Caselor de Asigurari de Sanatate (C.N.A.S., C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.), ai Directiilor de Sanatate Publica, dar si oficialitati din cadrul Comisiilor de Sanatate din Camera Deputatilor si Senatul Romaniei, medici, manageri de spitale din intreaga tara, reprezentanti ai farmacistilor si ai companiilor farmaceutice.

Persoanele interesate sa participe la Conferinta Asociatiei Nationale de Somnologie se pot inscrie la eveniment prin intermediul formularului de inscriere disponibil pe www.infopacienti.ro. Intrarea este libera.

O gravida ucisa din cauza unui medicament contraindicat in sarcina

0

O femeie in varsta de 40 de ani a murit la nastere in maternitatea galateana „Buna Vestire” impreuna cu copilul sau o fetita de 3kg 700 de grame, cel mai probabil din cauza administrarii unui medicament a carui folosire nu este autorizata in Romania .

Decesele au fost inregistrate in luna noiembrie a anului trecut, insa aspectele grave ale cazului au iesit la iveala luna aceasta, cand o asistenta aflata in conflict cu managementul Maternitatii „Buna Vestire” a facut o reclamatie la Directia de Sanatate Publica a Judetului Galati.

Directorul Directiei de Sanatate Publica Galati, dr. Valentin Boldea, a declarat in Exclusivitate pentru SanatateaTV: ” in legatura cu situatia de la Maternitatea „Buna Vestire” cred ca nu iese fum fara foc. Cele doua decese sunt o realitate, iar folosirea menicamentului Cytotec este mentionata in foaia de observatie a pacientei”.

Initial, conducerea Maternitatii „Buna Vestire” a anuntat Directia de Sanatate Publica Galati ca in data de 8 niembrie 2009 s-a inregistrat decesul copilului nenascut si al femeii de 40 de ani in urma unei emboli amniotice.

Directorul Directiei de Sanatate Publica Galati, dr. Valentin Boldea a mai explicat ca „Sezizarea a fost facuta de o asistenta aflata in conflict cu conducerea Maternitatii si careia, intre timp, i s-a desfacut si contractul de munca pentru indisciplina. Am sesizat Colegiul Medicilor si Ordinul Asistentilor Medicali din Romania. La DSP, cazul nu a intrat inca in analiza Comisiei de Ancheta, deoarece comisia trebuie validata de Ministerul Sanatatii”.

Directorul Directiei de Sanatate Publica Galati, dr. Valentin Boldea a subliniat ca ancheta sta pe loc deocamdata. „Nu am primit inca un raspuns de la Ministerul Sanatatii si nici de la Agentia Nationala a Medicamentului catre care am trimis o adresa oficiala prin care ceream mentionarea in scris a faptului ca medicamentul Cytotec nu este autorizat in Romania”, a mai precizat direcotul DSP.

Directorul Maternitatii „Buna Vestire” din Galati, dr. Anamaria Harabor, nu a dorit sa faca precizari privind cazul in discutie si crede ca „persoana care a facut reclamatia are de fapt alte intentii.”

in lista afisata pe site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului, medicamentul Cytotec nu apare ca fiind autorizat pentru utilizarea pe teritoriu Romaniei. El se comercializeaza on-line, iar in prospectul medicamentului recomandat pentru tratamentul ulcerului gastric sau duodenal in evolutie se specifica foarte clar ca acest medicament este contraindicat pe toata durata sarcinii. Cytotec poate da contractii uterine puternice care pot duce la avort spontan.

Primul Centru de Instruire si Dezvoltare a Abilitatilor pentru Salvatori din Romania

0

Primul Centru de Instruire si Dezvoltare a Abilitatilor pentru Salvatori din Romania a fost inaugurat de Ministrul sanatatii, Cseke Attila, in localitatea bihoreana Santion.

Constructia a inceput in martie 2009, si a beneficiat de o investitie de 220.000 de euro.

a€œInaugurarea acestui centru de formare a personalului implicat in salvare este rodul unei cooperari transfrontaliere si este un pas pe un drum inceput in urma cu mai mult de doi ani” – a declarat Ministrul Sanatatii, CSEKE Attila la deschiderea Centrului de Instruire si Dezvoltare a Aptitudinilor pentru Salvatori – CIDAS- din judetul Bihor.

La Centrul de Instruire si Dezvoltare a Abilitatilor pentru Salvatori vor fi organizate cursuri de instruire pentru toate grupele de personal implicate in salvarea vietilor omenesti: angajati ai Serviciului de Ambulanta, SMURD, Pompieri, ISU, Salvamont din Romania si din Republica Ungara.

Centrul de Instruire si Dezvoltare a Abilitatilor pentru Salvatori este dotat cu simulatoare virtuale pentru cazuri de salvare, manechine pentru exercitiile de prim-ajutor, precum si o serie de carti de specialitate oferite de Ministerul Sanatatii pentru biblioteca Centrului.

Centrul de Instruire si Dezvoltare a Abilitatilor pentru Salvatori a fost realizat in cadrul programului de cooperare transfrontaliera PHARE CBC -judetele Bihor si Hajdú-Bihar din Ungaria, cu sprijinul Ministerului Dezvoltarii, a Fundatiei pentru SMURD, a Asociatiei SARTISS si a Primariei Comunei Bors care a asigurat amplasamentul pentru investitie.

La evenimentul de sambata, 23 ianuarie, ministrul a amintit si de Declaratia comuna semnata de Guvernele Romaniei si Republicii Ungare privind cooperarea intre institutiile responsabile de coordonarea sistemului unic de urgenta 112.

Declaratia comuna semnata de Guvernele Romaniei si Republicii Ungare prevede realizarea unui parteneriat de cooperare transfrontaliera menit sa faciliteze acordarea de asistenta in cazuri de urgenta in timp mai scurt si interventia mai prompta asupra persoanelor sau zonelor afectate, pentru reducerea numarului de victime si de pagube materiale.

a€œin realizarea acestei colaborari va fi de mare ajutor pregatirea realizata in comun a salvatorilor din cele doua tari” – a declarat ministrul Cseke Attila.

Ministerul Sanatatii, partener oficial al televiziunii online SanatateaTV.ro

0

incepand cu anul 2010, Ministerul Sanatatii va sprijini SanatateaTV.ro in toate actiunile intreprinse pentru promovarea unui stil de viata sanatos si pentru preventia anumitor categorii de afectiuni in randul populatiei. Conform planului strategic pentru perioada 2008 – 2010, viziunea Ministerului Sanatatii este de a urmari imbunatatirea starii de sanatate a populatiei si realizarea unui sistem de sanatate modern si eficient, compatibil cu sistemele de sanatate din Uniunea Europeana. in acest sens, unul dintre obiectivele majore sustinute de Ministerul Sanatatii se refera la deplasarea accentului catre serviciile preventive de sanatate si cresterea nivelului de educatie pentru sanatate a populatiei in vederea adoptarii comportamentelor sanatoase. indeplinirea acestui obiectiv constituie un deziderat atat al Ministerului Sanatatii, cat si al televiziunii online SanatateaTV.ro. Cererea de informatie medicala in randul populatiei din Romania este din ce in ce mai mare, deoarece informatia competenta devine o necesitate pentru alegeri corecte in ceea ce priveste sanatatea. Stiinta medicala a fost creata pentru oameni si, pornind de la acest fapt, trebuie identificate toate modalitatile prin care medicina poate fi adusa mai aproape de oameni. Una dintre aceste modalitati este SanatateaTV.ro, prima televiziune online dedicata sanatatii, lansata in octombrie 2007. intr-un timp relativ scurt, SanatateaTV.ro a reusit sa castige increderea si aprecierea publicului caruia i se adreseaza, prin programe care vin in intampinarea nevoilor acestuia, oferind informatii medicale extrem de utile: interviuri cu medici renumiti, sfaturi medicale, stiri din sanatate, informatii din toate specializarile medicale, toate acestea fiind accesibile in mod gratuit, pe platforma online www.sanatateatv.ro.

Conferinta Nationala a Pacientilor

in anul 2010, primul demers ce va concretiza noul parteneriat pentru sanatate, este Conferinta Nationala a Pacientilor, cel mai important eveniment dedicat informarii si imbunatatirii conditiei pacientului roman. Conferinta Nationala a Pacientilor va avea loc la Bucuresti, in perioada 11-13 martie 2010 si va reuni reprezentantii tuturor asociatiilor de pacienti din Romania, reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, ai Caselor de Asigurari de Sanatate (C.N.A.S. si C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.), ai Directiilor de Sanatate Publica, dar si oficialitati din cadrul Comisiilor de Sanatate din Camera Deputatilor si Senatul Romaniei, medici, manageri ai celor mai importante spitale din tara, reprezentanti ai farmacistilor si ai companiilor farmaceutice. Desfasurata sub sloganul „Comunicare pentru sanatate. Sanatate pentru pacienti”, conferinta va fi structurata pe parcursul a trei zile de dezbateri tematice. Temele de dezbatere vor fi prezentate de unii dintre cei mai renumiti medici si factori de decizie ai mediului public din Romania, care isi vor expune punctele de vedere cu privire la subiectele si afectiunile cu care se confrunta pacientii. Evenimentul este conceput in maniera interactiva, astfel incat participantii vor putea adresa intrebari oficialitatilor, medicilor si specialistilor invitati si vor putea afla, astfel, in cadrul conferintei, cele mai bune raspunsuri la problemele cu care se confrunta in calitate de pacienti. Pentru informatii suplimentare si inscrieri la Conferinta Nationala a Pacientilor: www.infopacienti.ro. Intrarea este libera.

„Medicii fac minuni. Noi le comunicam lumii”

„Medicii fac minuni. Noi le comunicam lumii”. Aceasta este deviza SanatateaTV.ro, televiziunea online care prezinta publicului, in mod constant, realitatile sistemului medical romanesc. Interventii chirurgicale spectaculoase, multe dintre ele efectuate in premiera, tratamente revolutionare, emisiuni cu cei mai renumiti medici din Romania, lansari de produse, conferinte de presa, stiri, transmisiuni in direct de la cele mai importante evenimente medicale, festivitati si inaugurari, declaratii „la cald” efectuate de catre reprezentantii sectorului medical din tara noastra, toate acestea au fost surprinse de catre reporterii si operatorii SanatateaTV.ro si redate fidel publicului larg. Prin structura sa interactiva, formata din stiri, evenimente, emisiuni si articole realizate in colaborare cu cei mai renumiti medici din Romania, SanatateaTV.ro a devenit principala sursa de informare online in domeniul sanatatii.