Somniferele si anxioliticele actioneaza asupra creierului precum heroina

0

Somniferele si anxioliticele (precum valium, xanax, dormicom) actioneaza asupra creierului la fel ca heroina, ajungandu-se astfel la dependenta. Benzodiazepinele din aceste medicamente ii ajuta pe insomniaci, ii linisteste pe anxiosi, dar creeaza dependenta, se arata in publicatia „Nature”, citata de ziarul „Le Temps”. Aceasta clasa de molecule, benzodiazepinele, este administrata la crizele de epilepsie, pentru relaxarea muschilor, dar benzodiazepinele au un efect euforizant, hipnotic si dau dependenta, diminuand efectul lor terapetic. Substantele adictive activeaza acelasi circuit cerebral: sistemul dopaminergic, stimulat si de recompense naturale (hrana sau sexul). Benzodiazepinele impiedica celulele inhibitoare sa functioneze in zona creierului numita arealul tegmental ventral prin conectarea la un tip specific de receptor – GABAA alpha1 – de pe membrana neuronilor. Pentru a crea dependenta, aceste substante isi modifica conexiunile dintre celulele nervoase, iar efectul sedativ este dat de actiunea lor asupra aceluiasi receptor, dar intr-o alta zona a creierului: trunchiul cerebral, care controleaza starea de veghe. Cele doua fenomene functioneaza impreuna.

Prevenirea ranilor provocate de ace si alte obiecte ascutite in sectorul medical

0

Parlamentul European a adoptat cu o mare majoritate o rezolutie cu privire la un acord intre partenerii sociali privind prevenirea ranilor provocate de ace in sectorul spitalicesc, unul dintre cele mai intalnite si mai mari riscuri pentru lucratorii din sectorul medical in UE. Ranile provocate de ace sau obiecte ascutite pot duce la transmiterea a mai mult de 20 de virusi periculosi pentru sanatate, inclusiv cel al hepatitei B sau al hepatitei C si HIV/SIDA. in UE se inregistreaza peste un milion de raniri cu obiecte ascutite in fiecare an. Parlamentul European a cerut inca din iulie 2006 elaborarea unei legislatii pentru protectia lucratorilor din domeniul sanatatii fata de posibile infectii provocate de raniri cu ace si obiecte medicale ascutite.

Locuinte de serviciu pentru medicii de la tara

0

Guvernul va demara anul acesta un program national ce prevede construirea unor locuinte de serviciu pentru medicii si cadrele didactice care lucreaza in zona rurala. „Avem un program la Ministerul Dezvoltarii de a construi in fiecare comuna locuinte pentru medic, pentru invatator sau profesor, dupa modelul casei parohiale. Avem o problema la sate pentru ca medicul vine dimineata si la ora trei pleaca acasa.”, a declarat premierul Emil Boc. Acest program are scopul de a-i atrage pe medici si pe profesori inspre mediul rural. in total, 25.000 de locuinte vor fi ridicate pentru specialistii care lucreaza in mediul rural. Planul prevede ca in fiecare comuna sa fie ridicat un ansamblu rezidential de 10 locuinte unifamiliale, cu o suprafata de 100 de metri patrati fiecare si cu arhitectura specifica zonei. Pretul unei locuinte va fi de 30.000 – 35.000 de euro, beneficiarul platind o chirie modica.

Starea sotilor arsi in explozia din Dobroiesti ramane stabila

0

Cei doi soti arsi sambata dimineata in comuna Dobroiesti in urma unei explozii produsa in locuinta familiei primesc in continuare ingrijiri medicale la Sectia Terapie Intensiva din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta, Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Bucuresti, insa starea acestora este stabila. „Femeia va fi operata in cursul zilei de maine, cand i se va recolta piele si i se vor exciza arsurile.”, a declarat dr. Florica Corina Gusa, medic primar chirurgie plastica, microchirurgie reconstructiva din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta, Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Bucuresti. Cei doi soti au ajuns sambata, 13 februarie 2010, in jurul orei 08.00, la camera de garda a Spitalului Clinic de Urgenta, Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Bucuresti cu arsuri grave pe toata suprafata corpului. Femeia in varsta de 40 de ani prezinta arsuri profunde pe 60% din suprafata corpului, produse prin flacara in spatiu inchis, gradele IIB si III, in zona membrelor inferioare, membrelor superioare si a fetei. De asemenea, sunt afectate caile respiratorii superioare. Barbatul in varsta de 44 de ani prezinta arsuri profunde, gradele IIB si III, pe 90% din suprafata corporala, precum si insuficienta respiratorie acuta.

Produsele etnobotanice fac in continuare victime

0

Plantele cu efecte halucinogene continua sa bage zeci de tineri in spital. Ministerul Sanatatii a publicat, saptamana trecuta, lista cu plantele si substantele cu proprietati psihoactive (27 de substante si noua plante, care sunt asimilate drogurilor) si care sunt interzise pentru ca s-au dovedit a fi periculoase pentru sanatate. Aceasta lista este inclusa in Ordonanta de Urgenta care completeaza legea privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri si legea privind regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope, iar in termen de 10 zile de la publicarea acestei ordonanatei cei care comercializeaza aceste produse au obligatia de a le distruge. intre timp insa, produsele etnobotanice fac in continuare victime, mai ales ca aceste „magazine de vise” au aparut in majoritatea oraselor, in Romania existand aproximativ 400 de magazine care comercializeaza astfel de produse. Aceste produse se comercializeaza in special sub forma de tigari, comprimate, pulberi, fragmente vegetale ambalate in plicuri, sub diverse denumiri. Drogurile au bagat in spital sute de tineri, in ultimele luni, cinci persoane au murit in Bucuresti, iar la Iasi, alte doua persoane au ajuns in coma la urgente. in ultima luna, 12 tineri s-au internat in sectia de dezintoxicare a Spitalului Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia din cauza consumului de sare de baie. Zece dintre acestia sunt fosti consumatori de heroina, cocaina sau alte tipuri de droguri, iar ceilalti doi, au trecut de la plante etnobotanice la sare de baie. Conform Ministerul Sanatatii, anul trecut, peste 1300 de persoane au solicitat asistenta medicala dupa ce au suferit intoxicatii grave cauzate de consumul de produse etnobotanice. La Centrul Atitoxic Pediatric din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, in perioada 20 decembrie 2009 – 9 februarie 2010, Sectia de Toxicologie, au fost internati 16 tineri, prezentand intoxicatii in urma consumului de substante psihoactive.

Porumbul modificat genetic ar putea avea efecte negative asupra gravidelor

0

Porumbul modificat genetic, avand denumirea MON810, care este cultivat si in Romania, prezinta semne de toxicitate pentru organele interne rinichi si ficat, precum si alte efecte asupra inimii, glandelor suprarenale si splinei pe animalele testate, se arata in studiul realizat de Universitatile din Rouen si Caen, dat publicitatii de organizatia Agent Green. Organizatia si-a exprimat intentia de a recruta in regim de voluntariat femei gravide si care alapteaza pentru a fi supuse testelor de toxicitate a porumbului MON810. „Vrem sa atragem atentia ca acest porumb modificat genetic se comercializeaza in Romania si ca este posibil sa fie consumat chiar si de catre femei gravide sau care alapteaza.”, declara Oana Suciu, coordonator proiecte Agent Green.

Agent Green (organizatie neguvernamentala romaneasca de tip „watchdog” pentru protectia mediului) a solicitat ministrului Mediului, Laszlo Borbely, o intrevedere pentru inmanarea studiului si discutarea problematicii. Romania se numara printre ultimele state membre ale UE care inca permit cultivarea porumbului MON810. Bulgaria a anuntat saptamana trecuta introducerea unui moratoriu de 5 ani la cultivarea de organisme modificate genetic, 6 state membre UE au interzis porumbul MON810, iar alte 15 state nu il cultiva de facto.

Cancerul – o maladie ce rapeste tot mai multi copii

0

De la an la an, cancerul face sute de victime si in randul copiilor. Statisticile arata ca, in fiecare an, in tara noastra sunt depistate 10-15 cazuri de cancer la 100.000 de copii. in lume, peste 200.000 de copii sunt diagnosticati cu cancer, iar 250 de tineri mor zilnic din cauza cancerului in intreaga lume. in Romania, rata medie de vindecare a acestor copii bolnavi este de circa 30 – 60%, in functie de specificul bolii si de momentul depistarii. Identificat la timp si tratat corect, cancerul la copii raspunde mult mai bine la tratament decat la adulti. Cu ocazia Zilei Internationale a Copilului cu Cancer, sectia de Oncologie Pediatrica a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” si Clinica de Pediatrie a Institutului Clinic „Fundeni”, in parteneriat cu Sanatatea Media Group organizeaza in data de 16 februarie 2010, ora 12.00, o conferinta de presa extraordinara legata de particularitatile bolii canceroase la copii. Conferinta se va desfasura in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” si va reuni reprezentanti din trei sectii de oncopediatrie din Bucuresti, ce trateaza circa 70% din numarul copiilor si tinerilor bolnavi de cancer din tara. Vor participa, in calitate de speakeri: Prof. Univ. Dr. Constantin Virgiliu Arion, Şeful Clinicii de Pediatrie, Institutul Clinic „Fundeni”, Conf. Univ. Dr. Monica Desiree Dragomir, Şeful Sectiei de Oncopediatrie, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu”, Dr. Cristian Scurtu, Şeful Sectiei de Oncologie Pediatrica, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”, Olga Cridland, Presedintele Asociatiei P.A.V.E.L. La aceasta conferinta vor fi prezenti si reprezentanti ai Asociatiei P.A.V.E.L, parinti ai copiilor bolnavi de cancer, precum si supravietuitori de cancer. Pe de alta parte, medicii atrag atentia asupra necesitatii reinfiintarii supraspecialitatii de hematologie-oncologie pediatrica deoarece in Romania sunt mai putin de 50 de oncopediatri in marile centre medicale din tara. Cele mai frecvente boli maligne la copil sunt leucemiile si limfoamele – 35 %, tumorile cerebrale – 22 %, urmate de anumite tumori specifice copiilor.

a€œInstruire si preventie pentru o viata sanatoasaa€œ

0

Ministerul Sanatatii este beneficiarul unui Contract de Finantare pentru proiectul a€œInstruire si preventie pentru o viata sanatoasaa€œ, prin Programul Operational Sectorial a€œDezvoltarea resurselor umane”. Proiectul, care beneficiaza de fonduri in valoare de 17.982.000,00 lei (fara TVA), din Fonduri Structurale – Fondul Social European prin POS DRU si de la bugetul de stat, va fi implementat pe o perioada de 3 ani si presupune organizarea a aproximativ 700 de sesiuni de instruire pentru 7200 de medici implicati in derularea programelor de screening pentru cancerul de col uterin, san si colon, din care 6000 de medici de familie, din mediul rural si urban, si alti 1200 de specialisti in obstetrica-ginecologie, gastroenterologie, radiologie, medicina de laborator. in acelasi timp, prin acest proiect, se va crea o legatura mai stransa intre medicii de familie si cei din specialitatile complementare, mai ales in conditiile in care, cel putin din punct de vedere al locatiei, medicii de familie sunt relativ izolati. De exemplu, in Romania, principalele doua cauze de deces la populatia feminina au fost cancerul de col uterin si cel de san, acesta din urma fiind, in anul 2005, cea mai importanta cauza de deces in tara noastra. Daca sunt detectate intr-o faza incipienta si daca sunt tratate adecvat, o treime din cazurile de cancer pot fi tratate. Astfel, mentinerea populatiei active la un nivel ridicat al gradului de ocupare, aspect important in contextul fenomenului de imbatranire a populatiei, si scaderea consumului serviciilor de sanatate, foarte costisitoare in cazul afectiunilor oncologice, sunt alte rezultate extrem de importante ale acestui proiect initiat de Ministerul Sanatatii. Proiectul este derulat de Ministerul Sanatatii in parteneriat cu institutii romanesti cu experienta relevanta in domeniu, respectiv Institutul de Sanatate Publica Bucuresti (ISPB), Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti, Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuta Cluj-Napoca” si cu Institutul National de Cancer Aviano – INCA (Centro di Riferimento Oncologico di Aviano) din Italia.

Rezidentiat in sase centre universitare

0

Anul acesta, concursul de rezidentiat se va desfasura cel mai probabil in data de 21 noiembrie. in 2010, concursul de rezidentiat se va organiza descentralizat, in principalele centre universitare – aceasta este decizia intalnirii pe care ministrul Sanatatii, CSEKE Attila a avut-o cu rectorii si decanii universitatilor de medicina si farmacie din tara. a€œConcursul de rezidentiat din acest an se va organiza in sase centre universitare din tara pentru toate specializarile, pe baza aceleiasi bibliografii si tematici, si cu proceduri si teste identice pentru toti candidatii. Conform discutiilor, fiecarui centru universitar ii vor apartine mai multe judete, iar tinerii absolventi de medicina se vor putea prezenta pentru sustinerea concursului de rezidentiat in acel centru caruia ii este arondat judetul unde isi doresc un loc de munca” – a declarat ministrul Sanatatii, Attila Cseke, dupa incheierea intalnirii. Rectorii si decanii care au luat cuvantul la intalnire si-au manifestat acordul asupra proiectelor ministerului in ceea ce priveste concursul din acest an. Rezidentiatul reprezinta forma specifica de invatamant postuniversitar pentru absolventii licentiati ai facultatilor de medicina, medicina dentara si farmacie, care asigura pregatirea necesara obtinerii uneia dintre specialitatile cuprinse in Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistenta medicala. Specialitatile si durata pregatirii prin rezidentiat se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii. Rezidentiatul se organizeaza in urmatoarele forme: pe locuri, pe posturi si prin selectie pentru medicina de familie si are o durata cuprinsa intre 3-7 ani, in functie de specialitate. Pregatirea in rezidentiat reprezinta un proces continuu de pregatire teoretica si practica fiind normata integral ca activitate didactica. Cifra de scolarizare a rezidentilor se aproba anual prin ordin comun al ministrului Sanatatii si ministrului Educatiei, Cercetarii si Inovarii.

Embolizarea fibromului uterin efectuata in timp record

0

in cazul embolizarii unui fibrom uterin, Dr. Rares Nechifor, medic specialist in radiologie interventionala de la Centrul Medical Hemodinamic, a reusit performanta sa conduca in doar trei minute cateterul pana la arterele uterine. Media europeana in cazul unei astfel de embolizari este de 15 minute. Astazi, Dr. Rares Nechifor a realizat o noua astfel de embolizare a unui fibrom uterin. „Suntem cu mult sub media europeana. Embolizarea s-a realizat asupra unui fibrom uterin deoarece pozitionarea acestuia nu permitea extirparea chirurgicala”, a declarat in Exclusivitate pentru SanatateaTV, Dr. Rares Nechifor. Embolizarea fibromului uterin este o metoda ultramoderna, minim invaziva, prin care se astupa vasele de sange care alimenteaza fibromul. Acesta isi reduce dimensiunea pentru ca ulterior, sub tratament, sa se resoarba cu totul. Uterul revine la dimensiunilelui normale, iar simptomele neplacute dispar. Fibromul uterin este o afectiune extrem de frecventa in randul femeilor. Statistic vorbind, aproximativ 40% dintre femei sufera de acesta afectiune. Fibromul uterin este o tumora benigna, necanceroasa, ce se dezvolta in peretele uterului.