Gripa aviara a revenit in Romania! Comisia Europeana a adoptat o decizie care confirma zonele de risc stabilite de autoritatile romane in urma izbucnirii unui focar de gripa aviara inalt patogen de tip H5N1 intr-o ferma de pasari din comuna Letea, judetul Tulcea. Anuntul a fost facut printr-un comunicat al Comisiei Europene. Comisia Europena precizeaza ca focarul de H5N1 a fost localizat in Delta Dunarii, in apropiere de frontiera cu Ucraina. Laboratorul national din Romania a confirmat ca este vorba despre un focar al virusului inalt patogen al gripei aviare de tip H5N1. Pentru a limita raspandirea, autoritatile romane au aplicat imediat masurile necesare de control prevazute in legislatia UE. Masurile prevazute in legislatia UE prevad sacrificarea tuturor pasarilor domestice infectate din ferma si stabilirea unei zone de protectie pe o raza de 3 kilometri. De asemenea, se instituie o arie de monitorizare de 10 kilometri in jurul fermei, unde de altfel au fost instituite masuri ferme de control al circulatiei. Zona de 10 kilometri este considerata „zona de risc ridicat”, care este inconjurata, conform reglementarilor, de o „regiune de risc scazut” in care au fost, de asemenea, impuse o serie de restrictii de circulatie precum si masuri aditionale de protectie pentru fermele de pasari. Comisia Europeana noteaza ca acesta este primul caz de gripa aviara de tip H5N1 inalt patogen depistat in Uniunea Europeana in ultimul an. Ultimul caz, confirmat in martie 2009, fusese depistat la niste rate salbatice din Germania.
Conferinta Nationala de Oncologie Pediatrica
Cancerul la copii, problema de sanatate nationala! Aceasta a fost una dintre temele primei editii a Conferintei Nationale de Oncologie Pediatrica, eveniment organizat de Sanatatea Media Group in ultima zi a Conferintei Nationale a Pacientilor, pe data de 13 martie 2010. Primul eveniment de acest gen din tara noastra, Conferinta Nationala de Oncologie Pediatrica a reunit medici specializati pe oncologie pediatrica, asociatii de pacienti care trateaza cancerul la copii si, bineinteles, pacienti. in sala au fost prezenti si parinti care au avut sau care au copii bolnavi de cancer si care au primit, din partea medicilor sau a reprezentantilor asociatiilor de pacienti, raspunsuri si solutii la intrebarile cu care se confrunta zilnic. in cadrul Conferintei Nationale de Oncologie Pediatrica, Conf. univ. dr. Monica Dragomir, medic primar oncologie medicala si pediatrie in cadrul Institutului Oncologic „Prof. dr. Al. Trestioreanu” din Bucuresti, a sustinut o tema cu titlul „Preventie. Diagnostic precoce. Managementul cancerului la copil”. Dr. Cristian Scurtu, seful Sectiei de Oncologie Pediatrica din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „M.S. Curie” din Bucuresti, a discutat despre problemele care exista in tratamentul cancerului la copii in Romania, iar psihologul Corina Şomlea, reprezentant al Institutului Oncologic „Prof. dr. I. Chiricuta” din Cluj, a vorbit despre consilierea psihologica a copiilor diagnosticati cu cancer si a familiilor acestora. Subiectele abordate de specialisti au fost intregite de temele propuse de reprezentantii asociatiilor de pacienti. Acestia au adus in discutie atat drepturile, cat si problemele pe care le au tinerii si copiii diagnosticati cu cancer in Romania. Rolul asociatiilor de pacienti este foarte important in acest domeniu, deoarece adolescentii si copiii bolnavi de cancer au nevoie de tot sprijinul moral care li se poate acorda pe durata bolii. Reprezentantii asociatiilor de pacienti au prezentat activitatile organizate in spitalele de oncologie, pe sectiile de pediatrie, evenimentele dedicate copiilor bolnavi de cancer si campaniile organizate. De asemenea, s-a discutat despre tratamentele care se pot face in Romania, despre posibilitatile medicale disponibile la noi tara. Conferinta Nationala de Oncologie Pediatrica a fost un eveniment interactiv, in care medicii, reprezentantii asociatiilor de pacienti si cei prezenti in sala de dezbateri au comunicat pentru gasirea unor puncte comune care trebuie imbunatatite privitor la cancerul la copii. Conferinta Nationala de Oncologie Pediatrica a incheiat Conferinta Nationala a Pacientilor, primul eveniment national dedicat relatiei autoritati-medici-pacienti. Editia 2010 a Conferintei Nationale a Pacientilor a insemnat trei zile de discutii interactive, peste 1000 de participanti, 50 de asociatii de pacienti inscrise, peste 90 de speakeri. Evenimentul, organizat de Sanatatea Media Group, va fi unul anual.
350 de oameni, in zona in care a fost gasit virusul gripei aviare
Ministerul Sanatatii a intarit supravegherea epidemiologica a comunitatii din zona in care medicii veterinari au semnalat aparitia cazurilor de gripa aviara (A/H5N1). in aceasta perioada, reprezentantii Directiei de Sanatate Publica Tulcea asigura asistenta medicala permanenta pentru cele aproximativ 350 de persoane din aria unde a fost identificat virusul gripei aviare. in cazul aparitiei virozelor respiratorii acestia vor recolta probe pe care le vor transmite pentru prelucrare la Institutul National de Cercetare -Dezvoltare Cantacuzino. in ultimele 3 saptamani in zona respectiva nu au fost semnalate cazuri de viroze respiratorii de niciun tip, astfel ca infectarea oamenilor cu virusul gripei aviare este putin probabila. Medicii epidemiologi declara ca, in prezent, in judet nu exista pericol in ceeea ce priveste sanatatea publica deoarece nu au fost inregistrate in ultima perioada viroze respiratorii in zona, iar Romania se afla intr-o situatie postpandemica cu virusul A/H1N1.
Prof.Univ Dr. Vasile Astarastoae: „banii pentru sanatate ajung pana pe 15 mai”
Prezent la Conferinta Nationala a Pacientilor, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Prof.Univ Dr. Vasile Astarastoae, a anuntat ca banii alocati sistemului de sanatate ajung pana la mijlocul lunii mai. aEstimez ca pe 15 mai nu vom mai avea bani pentru sanatatea romaneasca. Toate domeniile vor fi afectate in acest an daca prioritatile de finantare nu se vor schimba.”, a spus Prof.Univ Dr. Vasile Astarastoae.
Modificarea normelor malpraxisului, o cosmetizare a legii – crede Colegiul Medicilor
Presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Prof.Univ Dr. Vasile Astarastoae, a anuntat la Conferinta Nationala a Pacientilor ca a depus la Ministerul Sanatatii varianta pe care Colegiul Medicilor o considera viabila pentru modificarea legii malpraxisului. aModificarea legii malpraxisului propusa de Minister nu este decat o cosmetizare a legii. De exemplu, se vorbeste despre o mediere a cazurilor, dar nu este prevazut nicaieri existenta unui expert mediator. Noi am depus de cinci ori la Minister varianta de modificare a legii, dar nu s-a luat nicio masura pana in acest moment. Prin varianta propusa de Colegiul Medicilor, pacientul o sa stie din timp daca i se va face dreptate sau daca va fi nevoit sa mearga mai departe prin alte cai”, a declarat Prof.Univ Dr. Vasile Astarastoae, in cadrul Conferintei Nationale a Pacientilor. in varianta actuala a legii, Prof.Univ Dr. Vasile Astarastoae spune ca, in medie, rezolvarea judiciara a unui caz de malpraxis dureaza 3 – 4 ani.
Prof.Univ.Dr. Florian Popa, rectorul UMF „Carol Davila”, se opune introducerii coplatii
Prof.Univ.Dr. Florian Popa, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti, a declarat in cadrul Conferintei Nationale a Pacientilor, organizata in perioada 11 – 13 martie, ca introducerea sistemului de coplata nu este o solutie pentru ameliorarea bugetului sanatatii. „Ma opun total coplatii. Nu cred ca populatia ar trebui sa plateasca in plus pentru a beneficia de tratament. (a¦) Nu exista nicio analiza de pret. De exemplu, de ce sa fie obligat bolnavul sa dea 5 lei medicului de familie si nu 2,5 lei sau 7 lei. Cei mai multi dintre bolnavii cronici sunt saraci. De multe ori, sunt nevoiti sa stea si cinci saptamani in spital, iar costurile nu pot fi suportate de catre pacient. Pentru marea majoritate a oamenilor nu se poate accepta introducerea coplatii”, a declarat Prof.Univ.Dr. Florian Popa. La randu-i, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Prof.Univ Dr. Vasile Astarastoae, a spus ca, inainte de introducerea coplatii, ar trebui sa se organizeze o dezbatere publica reala, cu toti factorii implicati. aTrebuie facuta o analiza pertinenta. Daca nu discutam, pacientul va avea cel mai mult de suferit”, a adaugat Prof.Univ Dr. Vasile Astarastoae.
Peste 400 de medici vor lunar certificate de autentificare pentru a lucra in strainatate
Lunar, peste 400 de medici cer eliberarea unor certificate de autentificare pentru a-si cauta un post la o clinica din stainatate. Prof.Univ.Dr. Florian Popa, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti, a declarat ca acest lucru inseamna ca scoala de medicina romaneasca este apreciata peste hotare. „Cred in calitatea scolii de medicina romaneasca. Cadrele noastre medicale sunt foarte cautate in tarile vestice. Dincolo, medicii sunt apreciati foarte mult si sunt rasplatiti salarial. Sigur, din cei peste 400 de medici care isi depun lunar cereri pentru certificatele de autentificare, nu toti vor pleca sa lucreze in strainatate, insa acest lucru reprezinta un mare semn de intrebare la adresa sistemului nostru sanitar”, a spus Prof.Univ.Dr. Florian Popa, in cadrul Conferintei Nationale a Pacientilor.
180 de milioane de euro pentru spitalele bucurestene, in proiectul de buget pe acest an
Bugetul alocat celor 18 spitale bucurestene de Consiliul Local, in anul 2009, a fost de 167 milioane RON, 67 de milioane pentru cheltuieli de intretinere, restul fiind investitii in aparatura medicala pentru spitale. ain acest an, in proiectul de buget avem o propunere de 180 de milioane de euro, care speram noi sa fie acceptata de Consiliul Local”, a spus, la Conferinta Nationala a Pacientilor, Dr. Marius Savu, director general al Administratiei Spitalelor din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti. Acesta a mentionat insa ca simplul efort al administratiei locale nu este de ajuns pentru modernizarea sistemului de sanatate, fiind necesara si implicarea societatii civile. aEste pentru prima data cand Consiliul Local incepe sa cheltuiasca bani si pentru sanatate. Sunt cateva lucruri care s-au facut in aceste luni, insa sunt multe pe care tebuie sa le facem in continuare. De exemplu, vrem ca in acest an sa dotam Spitalul Burghele cu aparatura necesara pentru depistarea precoce a cancerului de prostata. Vrem, de asemenea, ca la spitalele Filantropia, Sfanta Maria si Coltea operatiile sa fie realizate la standardele cele mai inalte. Exista insule de performanta in spitalele bucurestene, insa noi vrem ca oamenii sa gaseasca soltutii de sanatate si la Bucuresti, nu neaparat in alte tari europene”, a mai spus Dr. Marius Savu, la Conferinta Nationala a Pacientilor. Bugetul local de sanatate este asigurat 10 – 15% prin contributia Consiliului Local, restul venind de la Casa Nationala pentru Asigurari de Sanatate. aFinantarea Casei nu acopera insa nevoile spitalelor”, a precizat directorul general al Administratiei Spitalelor din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti.
Oportunitatea infiintarii Avocatului Pacientului
in prima zi a Conferintei Nationale a Pacientilor, editia 2010, s-a pus si problema infiintarii Avocatului Pacientului, institutie menita sa apere drepturile pacientilor din Romania. Avocatul Gabriel Manu a prezentat cateva din caile care ar trebui urmate pentru infiintarea acestui for important. in conditiile in care astazi sunt semnalate foarte multe cazuri in care drepturile bolnavilor nu sunt respectate, existenta institutiei Avocatului Pacientului reprezinta o necesitate de maxima urgenta. „Acesta este inceputul, urmeaza o dezbatere publica, promovarea sau modificarea unei legi.”, a spus avocatul Gabriel Manu. Astfel, Avocatul Pacientului ar putea lua nastere in cadrul unei organizatii nonguvernamentale. Dezavantajul in acest caz, spune avocatul Gabriel Manu, consta in faptul ca un ONG are capacitati destul de reduse pentru sustinerea unei cauze atat de importante. „O alta solutie pentru crearea Avocatului Pacientului ar fi infiintarea unei structuri in cadrul unei institutii a statului. Daca ar functiona in acest cadru, activitatea acestei institutii ar fi mult mai energica. Exista insa un mare neajuns. De foarte multe ori, nemultumirile pacientilor se refera la felul in care au fost tratati de autoritati. Singura varianta viabila ar fi existenta unui organism independent care sa se ocupe de acest lucru. Avem o institutie asemanatoare – Avocatul Poporului. Paradoxal, in structura acestei institutii nu exista domeniul sanatatii. Ar fi o solutie extinderea competentelor Avocatului Poporului, insa si aceasta entitate se ocupa doar de relatiile societatii civile cu autoritatile statului, ori problemele pacientilor nu se opresc aici.”, a mentionat avocatul Gabriel Manu.
Serviciu telefonic gratuit pentru problemele medicale in Bucuresti
Cel tarziu in toamna acestui an, Primaria Municipiului Bucuresti va pune la dispozitia pacientilor bucuresteni un serviciu telefonic gratuit prin care se vor oferi informatii din domeniul sanatatii. „Vom infiinta un centru de apelare gratuit prin care pacientii vor fi indrumati catre specialistii de care au nevoie”, a spus, in cadrul Conferintei Nationale a Pacientilor, Dr. Marius Savu, director general al Administratiei Spitalelor din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti. Aceasta masura a fost luata pe a evita situatiile in care pacientii sunt pur si simplu pusi pe drumuri de la un spital la altul. „Medicii de familie ar trebui sa fie primii care sa stie unde sa isi trimita pacientul. Acest serviciu telefonic va intra in functiune cel tarziu in toamna acestui an.”, a adaugat Dr. Marius Savu.
