Romanii vor plati aproximativ 70 de lei pentru cardul de sanatate

0

Fiecare roman care va primi prin Posta cardul de sanatate va trebui sa plateasca 2 euro, adica contravaloarea acestuia. Autoritatile sustin ca asiguratii vor trebui sa plateasca si alti bani, si asta deoarece pe cardul de sanatate se vor regasi mai multe informatii.

in primul rand, fiecare pacient va trebui sa plateasca analizele prin care i se stabileste grupa sanguina si RH-ul. Valoarea unui astfel de test este in jur de 10 lei. Totodata, indiferent daca posesorul de card doreste sau nu sa-si doneze organele dupa deces, el va trebui sa faca o delaratie notariala, in valoare de aproximativ 40 de lei, prin prin care sa-si consemneze raspunsul. Suma totala de plata pentru posesorul unui card se va ridica la circa 70 de lei.

Este indicat ca fiecare asigurat sa aiba un card de sanatate pentru ca altfel va trebui sa plateasca din buzunar fiecare serviciu medical de care are nevoie. Medicii de familie sunt cei care trebuie sa stocheze pe card, in timpul consultatiei, toate informatiile necesare pacientului.

Ibuprofenul poate preveni dezvoltarea bolii Parkinson

0

Persoanele care iau Ibuprofen in mod regulat sunt mai putin expuse riscului de a dezvolta boala Parkinson, spun cercetatorii, potrivit bbc.co.uk.

Desi medicamentul este folosit pentru ameliorarea durerilor, totusi cercetatorii americani au descoperit si alte beneficii ale Ibuprofenului.

Studiul publicat in Jurnalul de Neurologie s-a bazat pe efectuarea unui experiment ce a inclus 135.000 de femei si barbati care au luat ibuprofen in mod regulat. Riscul ca acestia sa dezvolte Parkinson s-a diminuat cu aproximativ 40%. Specialistii spun insa ca exista anumite incertitudini cu privire la beneficiile unor anti-inflamatoare nesteroidiene, cum este si ibuprofenul.

Administrat pe termen lung, Iburofenul este eficient in tratamentul artritei. Cu toate acestea, medicamentul poate avea si efecte negative. Printre acestea, expertii vorbesc de infarct sau accidentul vascular cerebral. Din aceste motive, expertii spun ca sunt necesare eforturi suplimentare legate de beneficiile administrarii Ibuprofenului.

Specialistii mai spun ca Ibuprofenul ar putea avea acest rol in impiedicarea dezvoltarii bolii Parkinson, deoarece acest anti-inflamator are un rol specific in blocarea unui proces biologic care implica deteriorarea si moartea celulelor.

Proiect de lege care introduce coplata in sistemul medical

0

Senatul a aprobat in data de 7 martie 2011, proiectul de lege care vizeaza introducerea tichetului moderator de sanatate pentru coplata unor servicii medicale in sistemul asigurarilor sociale de sanatate. Scopul acestuia este de a creste resursele financiare din domeniu.

Potrivit acestui proiect de lege obligativitatea coplatii va reveni tuturor asiguratilor, cu cateva exceptii care fac referire la copiii care nu au implinit 18 ani si tinerii cu varsta mai mica de 26 de ani, daca sunt elevi sau absolventi, pana la inceperea anului universitar. Alte exceptii sunt ucenicii sau studentii care nu realizeaza venituri din munca, dar si bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate si pensionarii cu venituri de pana la 700 de lei lunar.

Valoarea coplatii va fi de 600 de lei, valabila pentru un an calendaristic. Dupa aceasta valoare, asiguratul beneficiaza de servicii medicale gratuite. Reglementarile privind valoarea coplatii, lista serviciilor medicale pentru care se va incasa coplata, dar si data de la care acestea vor fi stabilite vor aparea si in contractual-cadru.

Contractul-cadru este cel care prevede care sunt conditiile acordarii asistentei medicale si normele de aplicare a acestuia, se arata in proiectul legislativ. Termenele de elaborare a conditiilor si normelor este de 60 de zile de la intrarea in vigoare a legii.

Alzheimerul poate fi diagnosticat intr-o singura zi

0

Specialistii de la Centrul de Cercetare Biomedicala pentru Sanatate Mintala de la Spitalul Maudsley impreuna cu cei de la Colegiul Regal din Londra au descoperit o metoda prin intermediul careia pot diagnostica Alzheimerul in doar o zi, potrivit dailymail.co.uk.

Metoda urmeaza sa fie implementata in toate spitalele din Marea Britanie, doar daca isi va dovedi eficienta pe parcursul unui an. Metoda presupune, practic, scanarea creierului cu un aparat cu rezonanta magnetica. Imaginea obtinuta astfel, va fi comparata cu cea a bolnavilor de Alzheimer si astfel, in circa 24 de ore, diagnosticul va putea fi pus.

Pana in momentul de fata, procedura de diagnosticare a Alzheimerului era mai lunga (circa 6 luni), astfel ca, de multe ori pacientii ajungeau sa sufere foarte mult de pe urma acestei afectiuni. Metoda noua care apeleaza la scanarea creierului poate pune diagnosticul intr-o singura zi. Pana acum, metoda s-a dovedit eficienta la 85% din cazuri si a permis medicilor sa ia masurile necesare pentru tinerea afectiunii sub control.

Transplant de rinichi intre gemeni, o premiera in urologia romaneasca

La Centrul de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal „Fundeni” a fost realizata o premierapentru urologia din Romania, respectiv un transplant renal intre gemeni identici. Transplantul a fost realizat de o echipa de specialisti condusa de prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, directorul Centrului. Gemenii au 42 de ani, iar structura imunologica este de 100% ceea ce face ca medicatia imunosupresoare sa nu mai fie necesara, in acest caz riscul imunologic fiind zero.

in lume, primul transplant de acest tip a avut loc in 1954 la Boston-USA. Mai exact, in 1954, Dr. Joseph Murray de la Universitatea Harvard din Boston a reusit primul transplant intre gemeni identici, eveniment ce a deschis calea transplanturilor intre gemeni si care a contribuit enorm la studiile privind criteriile de compatibilitate. in ceea ce ii priveste pe gemenii de la Centrul de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal „Fundeni”, acestia se simt bine si sunt bucurosi ca aceasta sansa la o noua viata a venit chiar in apropierea zilei lor de nastere.

SMURD isi cumpara un avion din redirectionarea impozitul pe venit

0

Subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii, dr. Raed Arafat, a anuntat ca Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare isi va cumpara in viitor un avion. Banii urmeaza sa fie stransi din redirectionarea de catre populatie a 2% din impozitul pe venit, catre SMURD. Planul de achizitionare a aparatului de zbor a fost facut public cu ocazia lansarii, la Targu Mures, a campaniei „2% pentru SMURD”, ce poarta numele „Nu lasa distanta pana la spital sa devina incurabila”.

„Este prima data cand vom face o campanie nationala, care sa duca la realizarea unui proiect distinct. Cu siguranta fondurile din 2% nu vor fi suficiente, asa ca vom apela si la alte forme de sponsorizare. Vom achizitiona un avion complet dotat, de terapie intensiva, care sa ne permita transportul in conditii optime a pacientilor. „, a declarat fondatorul SMURD, dr. Raed Arafat.

Dr. Raed Arafat a spus ca inca nu s-a hotarat daca avionul cumparat va fi nou sau second hand. in cazul in care aparatul de zbor este nou, acesta ar costa 5 milioane de euro, iar in cazul in care a fost deja folosit va costa 1,5 milioane de euro.

IRES: 48% dintre romani merg la dentist o data pe an sau mai rar

0

Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie – IRES a realizat, la solicitarea Colegiului Medicilor Dentisti din Cluj, studiul privind „Medicii dentisti- Perceptii publice. Atitudinile si comportamentele de igiena dentara ale romanilor”.

Potrivit studiului, 48% dintre respondenti declara ca merg la dentist o data pe an sau mai rar, iar 12% afirma ca nu merg deloc la stomatolog. Aceste procente releva o accesibilitate foarte redusa a populatiei le serviciile stomatologice. in categoria celor care nu merg deloc la stomatolog, cea mai mare pondere o au locuitorii din Moldova. Dintre respondentii care folosesc serviciile medicale ale dentistilor, 37% recunosc ca viziteaza un cabinet stomatologic doar atunci cand au dureri dentare. Constrangerile economice se gasesc reflectate in limitarea accesarii cabinetelor dentare, acestea fiind declarate ca principala cauza a amanarii vizitei la dentist de catre 45% din populatie.

Accesibilitatea in teritoriu este o problema majora si 31% dintre cei intervievati declara ca s-au nascut si au copilarit in localitati care nu aveau nici un medic dentist. 78% dintre respondenti considera necesar sa existe un cabinet stomatologic cu program de functionare non-stop, iar 95% dintre acestia apreciaza ca acest tip de cabinet ar trebui sa existe in fiecare oras din tara. in privinta preturilor tratamentelor stomatologice si a protezelor, 74% dintre pacienti le considera mari sau foarte mari, in timp ce pentru 5% acest tip de tratament este inaccesibil din punctul de vedere al costului.

in schimb 4% dintre respondenti apreciaza ca pretul tratamentelor nu este deloc ridicat. Raportandu-se la situatia financiara a propriei gospodarii, 50% dintre respondenti declara ca isi pot permite sa acopere costul tratamentelor stomatologice pentru membrii familiei, in timp ce alti 31% afirma ca nu pot sustine aceste costuri.

Cercetarea s-a desfasurat in perioada 1-2 martie, pe un esantion national de 1.200 de persoane, peste 18 ani, cu domiciliul in mediul urban.

Informatii pe larg despre studiul efectuat de IRES aflati pe www.comunicatemedicale.ro

CMU si Euroclinic, unite sub un singur nume, Regina Maria

0

Centrul Medical Unirea si Euroclinic vor purta numele de Regina Maria, reteaua privata de sanatate. Procesul de rebrenduire a celei mai mari retele private de sanatate din Romania a fost facut public in cadrul unei conferinte de presa, in data de 7 martie 2011, transmite corespondentul SanatateaTV.ro, prezent la eveniment.

a€œM.S. Regina Maria nu este doar personajul care m-a atras spre Romania, ci un model pentru noi toti. Cu o gandire avangardista, M.S. Regina Maria a imbinat actiunile sale cu viata spirituala, reusind sa ajute cu adevarat poporul roman, si sa devina un simbol de mandrie nationala. Aceasta schimbare in care imbratisam numele celei care a fost cunoscuta drept a€œmama ranitilor” a primit girul M.S. Regele Mihai si, implicit pentru mine, binecuvantarea M.S. Regina Maria”, a declarat Dr. Wargha Enayati, director general Regina Maria, reteaua privata de sanatate.

Dupa fuziunea recenta cu Euroclinic, CMU a devenit cea mai mare retea privata de sanatate din Romania, cu peste 1000 de medici care lucreaza in 6 spitale si 20 de policlinici din Romania. in urma rebrandingului, Regina Maria, reteaua privata de sanatate, isi pastreaza aceleasi planuri care au in vedere serviciile medicale de excelenta acordate pacientilor. in perioada urmatoare, Regina Maria, reteaua privata de sanatate, isi va extinde numarul de spitale si policlinici de pe teritoriul tarii.

a€œNe mentinem misiunea de a avea in continuare cea mai puternica retea medicala, investind in continuare in tehnologia medicala si in echipa noastra de medici. Fata de alte entitati medicale, avem o latura proeminent umanista, iar acest lucru s-a reflectat si se va reflecta in continuare in actiunile pe care le intreprindem”, a declarat Fady Chreich, director executiv Regina Maria, reteaua privata de sanatate.

Care sunt noile nume pe care le poarta Maternitatea Regina Maria, CMU Kids, Spitalul Euroclinic si Steam-Health Unirea, in urma procesului de rebrenduire aflati pe www.comunicatemedicale.ro

Consumul de rosii combate bolile ucigase

0

Consumul de rosii poate reduce riscul de cancer, osteoporoza si chiar pe cel al dezvoltarii bolilor cardiovasculare, spun oamenii de stiinta, potrivit dailymail.co uk.

Rosiile coapte sau gatite sunt mai benefice pentru sanatate comparativ cu cele proaspete. Cercetatorii britanici au descoperit ca legumele suculente sunt cea mai buna sursa de licopen, o substanta cu proprietati antioxidante. Proprietatile licopenului sunt mult mai active atunci cand fructele si legumele sunt preparate la cuptor.

Cercetatorii de la Centrul National pentru Siguranta Alimentara din Illinois spun ca nutrientii din rosii au rol in prevenirea inflamatiilor si a cheagurilor din sange. Mai mult decat atat, s-a stabilit capacitatea sporita a licopenului de prevenire a unor tipuri de cancer, cum ar fi cel de colon, si chiar a osteoporozei sau bolilor cardiovasculare.

„Dovezile sugereaza ca este indicat sa consumam tomate pentru multiplele beneficii nutritive pe care le ofera si pentru ca acestea pot fi o strategie simpla si eficienta pentru cresterea aportului de legume consumate de oameni”, spun cercetatorii care s-au ocupat de studiu.

Moartea subita cardiaca apare la persoane asimptomatice

0

in aproximativ 10% din cazuri, moartea subita de origine cardiaca la tineri are loc din cauza unei gene cu defect cardiac. Aceasta este concluzia Departamentului de Medicina Legala a Universitatii din Frankfurt, aparuta si intr-un articol de pe AlphaGalileo.org.

Moartea subita cardiaca este definita ca fiind decesul neasteptat care apare rapid, de obicei, in decursul unei ore de la debutul simptomelor, la persoanele care anterior pareau a fi sanatoase. Moartea subita cardiaca este una dintre cele mai frecvente cauze de deces din Europa. Numai in Germania, anual, mor aproximativ 100.000 de oameni. Desi moartea subita cardiaca afecteaza mai ales persoanele in varsta, 15% dintre cazuri erau tineri asimptomatici anterior.

De cele mai multe ori, moartea subita cardiaca poate fi explicata prin modificari cardiovasculare. Cu toate acestea, in 10% din 30% din cazuri, cauza mortii nu poate fi stabilita, nici macar postmortem. Bolile legate de genetica unor canale ionice cardiace sunt responsabile pentru cel putin o treime din acestea decese, deoarece canalele de ioni sunt implicate in stimularea si conducerea cardiace, iar functionarea defectuoasa poate cauza aritmie cardiaca, ce poate duce la fibrilatie ventriculara.

Printre caracteristicile generale ale mortii subite cardiace putem aminti ca incidenta acesteia este scazuta in tarile dezvoltate si creste odata cu varsta, fiind mult mai frecventa la barbati.