Herdea: CNAS va avea, în aproximativ doi ani, un nou sistem informatic. Un cetăţean român să-şi poată lua reţeta de oriunde din Europa

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va avea, în aproximativ doi ani, un nou sistem informatic, care va permite debirocratizarea sistemului, a declarat, vineri, dr. Valeria Herdea, preşedintele Casei NAționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Potrivit CNAS, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Redimensionare, standardizare și optimizare a Platformei informatice din asigurările de sănătate – PIAS”, care va permite ca în termen de doi ani, „cu ajutorul finanțării europene, CNAS să aibă practic un nou sistem informatic, cu o capacitate de lucru net superioară actualei platforme”.

„Noua platformă informatică va cuprinde absolut tot ce este la acest moment, precum şi foarte multe noutăţi. Încercăm să facem în aşa fel încât un cetăţean român să-şi poată lua reţeta de oriunde din Europa, nu doar din România, să nu mai existe pe formă de hârtie. În al doilea rând, se vor face demersuri în această nouă platformă încât fiecare cetăţean să-şi poată accesa propriul dosar electronic, dar şi de securizare a acestor date. Vorbim despre redimensionarea acestei platforme pe care noi o avem acum şi reînnoirea ei. Se rescrie, practic, această platformă şi încercăm nu doar să o redimensionăm, dar să o facem interoperabilă, aşa încât toţi furnizorii de servicii medicale să poată vedea dosarul unui pacient, în aşa fel încât să-l poată ajuta, să poată interveni şi să simplifice viaţa şi traseul pacientului. Plus că va avea o interfaţă prietenoasă, care va permite inclusiv accesul persoanelor cu dizabilităţi la a prelua date şi la a accesa propriul dosar”, a precizat dr. Valeria Herdea, la bilanţul activităţii la şase luni de la preluarea mandatului de președinte al CNAS.

„Sunt foarte multe lucruri care vor facilita accesul pacientului la servicii medicale, inclusiv sistemul de programare, inclusiv sistemul de accesare a diverselor specialităţi. Sunt paşi importanţi care se fac, dar care durează foarte mult”, a adăugat aceasta. „Baza, cel mai important deziderat al nostru, este securizarea datelor tuturor românilor, avem nevoie de securitate cibernetică mai mult ca oricând”, a subliniat Herdea.

Totodată, a fost demarat procesul de organizare şi funcţionare a Punctului Naţional de Contact în materie de e-Sănătate în domeniul asistenței medicale transfrontaliere, pentru implementarea Rețetei Electronice la nivel European, precum și a Rezumatului Pacientului.

Herdea (CNAS): Finanțarea serviciilor de diagnosticare oncologică acordate persoanelor neasigurate, de la bugetul de stat

0

Serviciile de diagnosticare oncologică acordate persoanelor neasigurate vor fi finanțate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, prin transferuri către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), a declarat, vineri, dr.Valeria Herdea,  președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). La fel se va finanța și testarea persoanelor neasigurate în scopul depistării hepatitelor cronice B și C, precum și a infecției HIV la gravidă, a subliniat președintele CNAS.

„Prin modificarea și completarea Contractului-cadru și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia , precum și a actelor normative subsecvente, s-au introdus noi pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate și neasigurate, pe principalele paliere de asistență medicală, în scopul depistării unor afecțiuni grave, respectiv cancerele, hepatitele cronice B și C, iar la gravidă și HIV/SIDA. Unele dintre modificări vizează implementarea măsurilor care revin CNAS în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România”, a spus dr. Valeria Herdea, în cadrul unei conferinţe de presă, în care a prezentat bilanţul activităţii la şase luni de la preluarea mandatului de președinte al CNAS.

Potrivit acesteia, există un total de 16.764.725 de persoane asigurate la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

„Avem plătitori 6.238.919, neplătitori 10.526.606  din care fac parte pensionari, copii într-o formă de şcoală. Sigur există şi foarte multe categorii scutite”, a explicat dr. Valeria Herdea.

De asemenea, în lista de medicamente compensate s-au introdus 28 de medicamente unice, dintre care 22 noi, care acoperă arii terapeutice precum tratamentul hepatitei virale cronice D, afecţiuni neurologice (inclusiv scleroza multiplă), reumatologice (lupus eritematos sistemic, boala Still), dermatologice (pemfigus vulgar, hidradenita supurativă), oftalmologice (uveita la adulţi, cheratita severă), tratamentul bolii cronice de rinichi faza predializă, tratamentul patologiilor onco-hematologice (cancer mamar HER2 pozitiv sau triplu negativ, leucemie mieloidă cronică) şi unele boli rare (deficitul de leptină, epidermoliza buloasă, Boala Niemann-Pick). Pentru alte şase care existau deja în listă a fost extinsă aria indicaţiilor terapeutice.

„Au fost elaborate, actualizate şi aprobate protocoalele terapeutice de prescriere în acord cu actualizarea Listei de medicamente şi cu deciziile de adăugare necondiţionată emise de Agenţia Naţională a Medicamentului pentru medicamentele aflate deja în rambursare, fiind efectuate patru actualizări ale Ordinului MS/CNAS nr. 564/499/2021. S-au reluat procesele de negociere pentru 67 de medicamente incluse condiţionat în rambursare în baza contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat. Prin renegocierea unor contracte cost-volum se asigură accesul unor noi subgrupuri populaţionale cu afecţiuni oncologice (tumori solide) şi hemofilie la tratamente de ultimă alternativă terapeutică (ex: terapie adjuvantă melanom stadiul IIB-IIC, terapie adjuvantă cancer mamar HER 2 negativ, neoplasm bronho-pulmonar -NSCLC- inclusiv terapie adjuvantă)”, arată sursa citată.

Structurile de control ale CNAS au aplicat amenzi de peste o sută de milioane lei în primul semestru

Structurile de control ale Caselor de asigurări de sănătate au aplicat amenzi de peste o sută de milioane lei, în primul semestru al anului, ca urmare a disfuncţionalităţilor şi iregularităţilor constatate la furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi sau care s-au aflat în relaţii contractuale cu CAS.

„În ceea ce priveşte acţiunile de control, acum avem datele actualizate pentru semestrul I, s-a încheiat raportarea. Practic, am ajuns la peste o sută de milioane, în ceea ce priveşte valoarea sancţiunilor. În condiţiile în care se constată, în cursul unei acţiuni de control, că s-a încălcat o obligaţie de către furnizor, lipsa plafonului nu poate fi justificată pentru acele investigaţii pentru care nu este prevăzută o limită a valorii de contract. Este o încălcare a obligaţiilor contractuale şi se aplică sancţiunile, aşa cum sunt ele prevăzute de lege. În ceea ce priveşte sancţiunile aplicate, sunt 100.676.000. (…) Practic, de la 60 şi ceva de milioane lei în primele trei luni, am atins nivelul de 100 de milioane. De fiecare dată când în cadrul unei acţiuni de control se constată abateri de la ceea ce prevede contractul, abateri de la legislaţie, se dispun măsurile în consecinţă. Asta nu înseamnă că se asigură imediat şi instantaneu disciplinarea tuturor furnizorilor”, a declarat Cezar Radu, director general adjunct la Direcţia Generală Control şi Antifraudă din cadrul CNAS.

În primele trei luni ale anului, structurile de control ale Caselor de asigurări de sănătate au efectuat 2.787 acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi sau care s-au aflat în relaţii contractuale cu CAS, dintre care 752 tematice, 1.900 operative şi 135 inopinate.

În perioada martie – aprilie, au fost verificaţi 485 medici prescriptori de concedii medicale, selectaţi pe criteriul numărului de certificate de concediu medical emise. Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la concediile medicale s-au emis 82 amenzi contravenţionale în valoare totală de 571.500 lei şi 117 avertismente scrise, s-au reziliat două convenţii privind eliberarea certificatelor de concediu medical, iar cinci medici au fost excluşi din convenţii. În cursul verificărilor s-au mai depistat şi alte abateri, pentru care s-au emis 40 avertismente scrise şi s-au dispus opt sancţiuni contractuale, respectiv recuperarea contravalorii unor servicii medicale în sumă totală de 34.419,27 lei.

Ca urmare a verificării respectării obligaţiei contractuale a farmaciilor de a nu utiliza în campaniile publicitare referinţe la medicamentele compensate şi gratuite sau la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, cu excepţia informării asupra faptului că farmacia eliberează medicamente compensate şi gratuite, s-au aplicat atât avertismente scrise, cât şi sancţiuni contractuale în valoare de 132.413,97 lei.

Totodată, Direcţia Generală Control şi Antifraudă din cadrul CNAS a efectuat acţiuni de control la nivelul a nouă Case de asigurări de sănătate şi 72 furnizori de servicii medicale, în urma cărora s-au aplicat atât avertismente scrise, cât şi sancţiuni în valoare totală de 177.880,27 lei.

„Screening-ul și Diagnosticul Timpuriu al Cancerului Pancreatic”, webinar organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează joi, 25 iulie, webinarul „Screening-ul și Diagnosticul Timpuriu al Cancerului Pancreatic”.

Moderatorii evenimentului sunt prof. univ. dr. Mariana Jinga și prof. univ. dr. Cristian Gheorghe.

Cancerul pancreatic este cunoscut pentru ratele sale scăzute de supraviețuire, în mare parte din cauza detectării târzii. Îmbunătățirea screening-ului și diagnosticării timpurii este esențială pentru creșterea șanselor de tratament eficient și supraviețuire.

Un prim subiect pe agenda webinarului, „Progrese în AI și Învățarea Automată pentru Detectarea Timpurie”, va fi susținut de prof. univ. dr. Adrian Săftoiu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Sesiunea va explora impactul revoluționar al modelelor de AI și învățare automată, cum ar fi PrismNN sau PANDA, asupra detectării timpurii a cancerului pancreatic. Discuția va include:

  • Prezentare generală a modelelor de AI generative: De exemplu, PrismNN, dezvoltat de cercetătorii de la Beth Israel Deaconess Medical Center și MIT, care analizează cantități vaste de dosare electronice de sănătate (EHRs) pentru a identifica persoanele cu risc ridicat cu până la 18 luni înainte de un diagnostic tradițional. De asemenea, vor fi prezentate alte modele de viziune computerizată, cum ar fi PANDA, care pot detecta și clasifica leziunile pancreatice cu o acuratețe ridicată prin intermediul tomografiilor computerizate fără contrast.
  • Potentiaul AI pentru extinderea screeningului: Dincolo de persoanele cu predispoziții genetice cunoscute și cum modelele de AI identifică pacienții cu risc ridicat pe baza datelor din EHR sau a modelelor de viziune computerizată, îmbunătățind detectarea timpurie și intervențiile personalizate.

A doua sesiune din cadrul evenimentului, „Protocoale de Screening pentru Persoanele cu Risc Ridicat”, va fi susținută de dr. Rogier Voermans, de la Centrul Medical Universitar Amsterdam, Olanda

În cadrul sesiunii, vor fi abordate cele mai recente protocoale pentru screening-ul persoanelor cu risc ridicat, cum ar fi cele cu un istoric familial de cancer pancreatic sau cu mutații genetice specifice (de exemplu, BRCA1/2). De asemena, vor fi revăzute studii importante, inclusiv studiul CAPS5, pentru a ilustra beneficiile supravegherii regulate. Sesiunea va include:

  • Prezentare generală a studiului CAPS5 și alte studii de cohortă care se concentrează pe populațiile cu risc ridicat
  • Metode de screening utilizate, cum ar fi ecografia endoscopică (EUS) și imagistica prin rezonanță magnetică (IRM)
  • Impactul supravegherii de rutină asupra ratelor de supraviețuire și diagnosticului în stadii incipiente

Cea de-a treia sesiune din cadrul webinarului – „Rolul Biomarkerilor și al Biopsiilor Lichide în Detectarea Precoce” – va fi suținută de prof. Stephen Pereira, de la University College London, Regatul Unit.

Sesiunea va explora rolul emergent al biomarkerilor și al tehnicilor de biopsie lichidă în detectarea precoce a cancerului pancreatic. Aceste teste minim invazive pot detecta modificări legate de cancer în sânge sau alte fluide corporale, având potențialul de a identifica cancerele într-un stadiu mult mai timpuriu. Astfel, în cadrul sesiunii, vor fi abordate:

  • Tipuri de Biomarkeri Cercetați pentru Detectarea Precoce
  • Eficacitatea Biopsiilor Lichide în Identificarea Cancerului Pancreatic
  • Studii de Caz și Studii Clinice

Ultima sesiune din cadrul webinarului, „Provocări în Screening-ul Cancerului Pancreatic: Cum să Proiectăm un Registru pentru Pacienții cu Risc Ridicat”, va fi susținută de as. univ. dr. Cristian Tieranu și as. univ. dr. Vasile Balaban, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Sesiunea finală va aborda provocările actuale în screening-ul și diagnosticul (precoce) al cancerului pancreatic, incluzând barierele pentru implementarea pe scară largă, problemele de cost și conformarea pacienților. De asemenea, va evidenția eforturile de cercetare în curs și direcțiile viitoare menite să depășească aceste obstacole.

Evenimentul se adresează profesioniștilor din sănătate din specialitățile: gastroenterologie, chirurgie, medicină internă, oncologie, medicină de familie.

Detalii despre participarea la webinar, puteți afla accesând următorul link: https://bit.ly/3zVSbWE

Webinarul este organizat cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul proiectului „101079210 – TRIP – HORIZON – WIDERA-2021-ACCES-03 TRIP – TRAINING IN TRANSLATIONAL PROTOCOLS FOR MINIMAL INVASIVE DIAGNOSIS AND THERAPY IN PANCREATICO-BILLIARY CANCERS” coordonat de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Lista medicamentelor gratuite extinsă cu vaccinul pneumococic polizaharidic cu 23 de valenţe

Vaccinul pneumococic polizaharidic cu 23 de valenţe a fost inclus pe lista medicamentelor gratuite, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Vaccinul va fi disponibil în mod gratuit tuturor persoanelor care primesc recomandarea de administrare din partea medicilor.

„La propunerea Comitetului Naţional de Vaccinare şi având în vedere particularităţile epidemiologice naţionale, lista medicamentelor gratuite a fost extinsă cu un nou vaccin. Este vorba despre vaccinul pneumococic polizaharidic cu 23 de valenţe. Este un vaccin care protejează şi susţine sistemul imunitar, iar specialiştii recomandă acest vaccin în special copiilor, vârstnicilor, dar şi bolnavilor cu afecţiuni cronice şi celor cu imunosupresie din diferite cauze. Odată cu includerea pe această listă, vaccinul va putea fi disponibil în mod gratuit tuturor persoanelor care primesc recomandarea de administrare din partea medicilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Arafat, despre mutarea Centrului Operativ la Ministerul Sănătăţii: Este o hotărâre în afara legii, contrar prevederilor legale

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, atrage atenția că mutarea Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă la Ministerul Sănătăţii este o problemă care ar putea să coste vieţi la un anumit moment.

„Este o hotărâre în afara legii, contrar prevederilor legale. Când un guvern dă o Hotărâre de Guvern, este obligatorie pentru toţi, dar mai ales pentru guvern şi pentru membrii guvernului. Noi dăm dispoziţii contrare cu ea”, a declarat Raed Arafat, miercuri seară, la Digi 24.

Potrivit acestuia, din 2014, de când s-a înfiinţat DSU, în înţelegere cu Ministerul Sănătăţii, apoi stabilit printr-o Hotărâre de Guvern, Centrul Operativ al Ministerului Sănătăţii şi Centrul de Coordonare al DSU-ului au lucrat în acelaşi loc, împreună, pentru că activităţile se completează.

„Majoritatea activităţii acestui centru este conexată activităţii noastre. Noi căutăm prin ei locuri libere în spitale. Colectiv a beneficiat de această relaţie între cele două în acelaşi loc, Crevedia a beneficiat foarte mult de acest lucru. Chiar dacă o HG prevede ca Centrul să fie acolo, vine o adresă semnată de un secretar de stat, ca de astăzi, la ora 13,00, Centrul nostru se mută la Ministerul Sănătăţii. Şi ne-au lăsat… pe gol. Acum încearcă să lucreze între ei la telefoane”, a mai spus şeful DSU.

Șeful DSU: La Ambulanţă sunt 1.000-1.500 de cazuri suplimentare pe ţară din cauza caniculei

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, a precizat că serviciile de ambulanţă au, din cauza caniculei, între 1.000-1.500 de cazuri suplimentare pe zi, faţă de media obişnuită la nivelul ţării.

„La unităţile de primiri urgenţă au atins, în ultimele 24 de ore, 16.219 cazuri. De regulă suntem la 13.000-14.000 de cazuri. Populaţia va trebui totuşi să se informeze şi să respecte aceste reguli şi să fie foarte empatică cu vecinii, cu persoanele în vârstă”, a spus Raed Arafat, miercuri seară, la Digi 24.

„Oamenii care se expun la soare, care nu beau apă, care nu se acoperă, pot să ajungă, mai ales la extremele de vârstă – la hipertermie. De aceea noi insistăm la verificarea vecinilor – bătrânilor care stau singuri, pentru că ei sunt mai vulnerabili. Au mai fost valuri de căldură – diferit este continuitatea şi faptul că suntem în Cod Roşu de câteva zile, şi continuăm – mâine este iar Cod Roşu într-o parte din ţară. Această lungime a perioadei este extrem de semnificativă, pentru că factorul este cumulat, oamenii nu mai pot”, a mai spus Arafat.

Şeful DSU a arătat că în această perioadă a crescut şi activitatea pompierilor cu privire la intervenţiile pentru stingerea incendiilor de vegetaţie scăpate de sub control.

Costurile Primului Centru de Tratament cu Protonoterapie din România la 120 de milioane de euro. Când ar putea începe licitația

sursa foto: Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii anunță că licitaţia pentru primul Centru de Excelenţă pentru Diagnosticarea şi Tratamentul cu Protonoterapie ar putea începe în luna august, iar investiţia estimată în acest moment este de 120 de milioane de euro, cu finanțare asigurată din fonduri europene.

„În cadrul unui workshop organizat de Ministerul Sănătății, împreună cu Comisia Europeană (DG Reform) și cu participarea experților în protonoterapie (ingineri radiologi, medici, organizații profesionale specializate), ministrul Sănătății Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila și secretarul de stat Alexandru Rogobete au declarat că licitația pentru primul Centru de Excelență pentru Diagnosticarea și Tratamentul cu Protonoterapie ar putea începe în luna august, iar investiția estimată în acest moment este de 120 de milioane de euro”, informează Ministerul Sănătății.

Ministrul Sănătății, prof. univ. Alexandru Rafila, a subliniat că Centrul de Protonoterapie va reprezenta o piesă importantă din sistemul de combatere a afecțiunilor oncologice și ar putea fi inclus în Planul Național de Combatere și Control al Cancerului (PNCC).

„Protonoterapia este o soluţie inovatoare de tratament a afecţiunilor oncologice şi eu cred că trebuie să facă parte din pachetul nostru de răspuns, strategic, pentru combaterea cancerului în România”, a declarat ministrul Sănătății.

„Pentru pacienţi, accesul la o terapie cu grad mare de eficienţă şi grad minim de efecte adverse este crucial. În acelaşi timp, ne asigurăm că putem pregăti aici viitoarele generaţii de specialişti care pot să opereze cu acest tip inovator de tehnologie”, a mai spus ministrul.

Workshopul cu experţi în radioterapie/protonoterapie, ingineri radiologi, medici, organizaţii profesionale specializate (resurse umane etc.) a vizat: aspecte tehnice legate de construcţia şi dotarea unui astfel de centru, finanţarea proiectelor, riscuri în implementare, securitate cibernetică şi digitalizare, componenta de resurse umane – structura organizatorică, telemedicină/teleradiologie.

Secretarul de Stat, dr. Alexandru Rogobete, a declarat că, în urma studiilor de piață, estimează costuri de 120 de milioane de euro pentru proiectarea și execuția noului centru de protonoterapie.

”Avem nevoie de protonoterapie în România, fără doar și poate. La fel ca orice proiect crucial din sănătate ne confruntăm cu două provocări macro: factorul timp și factorul financiar. În termeni de timp, mizez pe o organizare cu celeritate a procedurilor de licitație, care ar putea începe chiar în august sau în lunile următoare. În termeni de provocări financiare suntem foarte onorați și recunoscători să avem alături de noi Comisia Europeană, pentru că mizăm pe finanțarea acestui obiectiv din fonduri Europene nerambursabile”, a subliniat dr. Alexandru Rogobete.

La evenimentul organizat de Ministerul Sănătății au participat reprezentanți ai Comisiei Europene (DG Reform), CNAS, ANMCS, CNCAN, ANAP, Banca Mondialǎ, CNI, precum și experți din cadrul Institutului de Oncologie București și San Donato.

Protonoterapia este o formă avansată de terapie pentru tratarea cancerului, care utilizează particule de protoni pentru a furniza doze precise de radiație către tumori. Această tehnică este diferită de radioterapia convențională, care folosește raze X sau radiație cu fotoni.

Peste 1.200 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și cinci decese, în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 8 – 14 iulie, au fost înregistrate 1.256 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creştere cu 82,3% faţă de săptămâna precedentă. 419 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În intervalul 8 – 14 iulie, au fost raportate cinci decese la persoane infectate cu SARS-CoV-2. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi trei erau vaccinaţi anti-COVID.

Până în prezent, 68.962 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

În România, până în prezent:

  • au fost înregistrate 3.534.314 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
  • 68.962 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat
  • au fost prelucrate 14.019.494 teste RT-PCR și 14.851.576 teste rapide antigenice

INSP: Campanie dedicată promovării sănătății reproducerii

Ministerul Sănătății, cu sprijinul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și al direcțiilor de sănătate publică (DSP), desfășoară pe parcursul lunii iulie campania „Informează-te! Implică-te! Alege soluția protrivită pentru tine!”, dedicată promovării sănătății reproducerii.

Campania vizează două problematici din sfera sănătății reproducerii: sarcinile la adolescente și tendința crescătoare a cazurilor noi cu infecții transmisibile sexual.

Potrivit INSP, campania urmărește:

  • încurajarea tinerilor de a lua decizii informate în ceea ce privește propria sănătate reproductivă (educarea privind comportamentele individuale de prevenire a infecțiilor cu transmitere sexuală – ITS, prevenirea sarcinii nedorite și utilizarea contracepției);
  • informarea și conștientizarea femeilor însărcinate și a celor care doresc să devină mame cu privire la diferitele aspecte ale sănătății sexuale (sănătății reproducerii), inclusiv asupra importanței consultului medical/ginecologic.

„Sarcinile în rândul adolescentelor au consecinţe majore asupra sănătății acestora mamelor adolescente și a copiilor lor acestora. Mamele adolescente cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani se confruntă cu riscuri mai mari de eclampsie, endometrită puerperală (inflamație a endometrului – mucoasa interioară a uterului) și infecții sistemice în comparație cu femeile cu vârsta mai mare. Complicațiile legate de sarcină și de naștere sunt principala cauză de deces în rândul fetelor cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani la nivel global”, transmite INSP.

Potrivit sursei citate, nașterea la o vârstă fragedă, pe lângă posibilele complicații pe timpul sarcinii, implică probleme majore pentru mamă cauzate de dezvoltarea incompletă a aparatului reproducător. În plus, fenomenul are consecințe sociale precum abandonul școlar şi imposibilitatea financiară de a îngriji nou născutul.

Pe de altă parte, susține INSP, peste un milion de infecții cu transmitere sexuală (ITS) sunt dobândite în fiecare zi în întreaga lume, dintre care majoritatea sunt asimptomatice inițial.

Se estimează că peste 500 de milioane de persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani au o infecție genitală cu virusul herpes simplex.

„Utilizarea metodelor contraceptive (prezervativ, diafragmă) reprezintă o alegere esenţială pentru prevenirea acestor infecţii”, arată sursa citată.

Înainte de debutul vieții sexuale, adolescenții pot să se adreseze :

  • unui medic din cabinetul de planificare familială;
  • medicului specialist obstetrică-ginecologie;
  • medicului de familie;
  • asistentului medical;
  • asistentului medical școlar;
  • asistentului medical comunitar;
  • mediatorului sanitar.

La cabinetul de planificarea familială, adolescenții pot să beneficieze de:

  • acces chiar şi fără trimitere de la medicul de familie;
  • informații şi fără a fi însoțiți de părinți, chiar dacă sunteți minor;
  • consiliere gratuită pentru alegerea unei metode contraceptive adecvate;
  • recomandări pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuală.

„Problematica sarcinilor nedorite şi a infecţiilor cu transmitere sexuală în rândul adolescenţilor este responsabilitatea întregii societăţi care trebuie să aibă o atitudine proactivă pentru încurajarea tinerilor de a utiliza surse de informații de încredere, de a discuta despre sănătatea reproductivă cu un cadru medical, cât și mobilizarea și implicarea familiilor și comunităților pentru susținerea tinerilor în adoptarea unui comportament reproductiv responsabil”, precizează INSP.

Metode contraceptive

Recomandări pentru o sarcină

Semne și simptome ale infecțiilor cu transmitere sexuală