28 iulie, Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei, marcată anual la 28 iulie, are menirea de a creşte gradul de conştientizare privind hepatita virală, o inflamaţie a ficatului care provoacă o serie de probleme de sănătate, inclusiv cancerul de ficat, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Tema din 2024 a acestei zile este ”It’s time for action” – ”Este timpul pentru acţiune”. Având în vedere faptul că o persoană moare la fiecare 30 de secunde din cauza unei boli legate de hepatită, trebuie să accelerăm acţiunile pentru o mai bună prevenire, diagnostic şi tratament pentru a salva vieţi şi a îmbunătăţi starea de sănătate, atrage atenția OMS.

Iniţiativa marcării acestei zile a fost luată în 2008 de Alianţa Mondială pentru Hepatită (AMH), iar data de 28 iulie a fost aleasă şi în semn de omagiu adus profesorului Baruch Samuel Blumberg (28 iulie 1925 – 5 aprilie 2011), laureat al Premiului Nobel, cel care a descoperit virusul hepatitei B.

OMS îşi propune să obţină eliminarea hepatitei ca ameninţare pentru sănătatea publică până în 2030. În ciuda instrumentelor mai bune pentru diagnostic şi tratament şi scăderii preţurilor produselor, ratele de acoperire a testelor şi tratamentului au stagnat. Totuşi, atingerea obiectivului OMS de eliminare până în 2030 ar trebui să fie încă realizabilă, dacă se iau măsuri rapide acum.

Hepatita este de obicei cauzată de o infecţie virală sau de agenţi neinfecţioşi (cum ar fi medicamente, toxine, alcool). În fiecare zi ficatul îndeplineşte peste 500 de funcţii vitale, şi tot în fiecare zi 6.000 de oameni sunt nou infectaţi cu hepatită virală, de aceea testarea, tratarea şi prevenirea hepatitei virale sunt atât de importante.

Există 5 tulpini principale ale virusului hepatitei – A, B, C, D şi E. Chiar dacă toate cele 5 tipuri de virus provoacă boli hepatice, ele diferă în modul de transmitere, severitatea bolii, distribuţia geografică şi modul în care pot fi prevenite.

Împreună, hepatitele B şi C sunt cele mai frecvente infecţii. Aproximativ 3.500 de oameni mor din cauza infecţiilor cu hepatită B şi C în fiecare zi, adică aproximativ un deces din cauza hepatitei la fiecare 30 de secunde.

În 2022, 304 milioane de oameni trăiau având hepatită cronică B şi C, iar 1,3 milioane de oameni au murit ca urmare a hepatitei cronice B şi C. Tot în 2022, doar 45% dintre nou-născuţi au primit vaccinul împotriva hepatitei B în 24 de ore de la naştere, conform OMS.

La nivel global, există un număr mare de persoane nediagnosticate şi netratate care trăiesc cu hepatită. Aproape 220 de milioane de persoane cu hepatită B şi aproape 36 de milioane de persoane cu hepatită C sunt nediagnosticate. Majoritatea simptomelor apar doar odată ce boala este avansată, majoritatea oamenilor descoperind că au hepatită B sau C numai atunci când dezvoltă boala hepatică gravă sau cancer. Chiar şi după diagnostic, acoperirea tratamentului şi îngrijirii persoanelor care trăiesc cu hepatită este incredibil de scăzută.

Hepatitele virale sunt boli infecţioase vindecabile dacă se asigură tratamentul şi continuitatea lui. Dar, deşi există îndrumări şi instrumente pentru a diagnostica, trata şi preveni hepatita virală cronică, aceste servicii sunt încă prea des inaccesibile comunităţilor şi uneori sunt disponibile doar în spitalele centralizate sau specializate. De aceea, sunt necesare: extinderea accesului la testare şi diagnosticare pentru a se asigura ca mai multe persoane să poată avea acces la tratamentul de care au nevoie; descentralizarea îngrijirii celor bolnavi de hepatită, pentru a aduce îngrijirea mai aproape de pacienţi prin utilizarea serviciilor de sănătate comunitare; integrarea îngrijirii în serviciile de sănătate existente, combinarea tratamentului hepatitei cu asistenţa primară, serviciile pentru HIV şi programe de reducere a riscurilor după caz, pentru a oferi îngrijire mai accesibilă şi mai completă etc., potrivit OMS.

Peste 50 de cabinete de medicină generală şi stomatologie din creşe şi şcoli speciale, preluate în reţeaua de medicină şcolară a ASSMB

sursa foto: Nicușor Dan/Facebook

53 de cabinete de medicină generală şi de stomatologie din creşele şi şcolile speciale au fost preluate în reţeaua de medicină şcolară a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

Prin integrarea acestor cabinete în reţeaua de medicină şcolară a ASSMB, municipalitatea are în total în administrare 679 de cabinete (517 de medicină generală şi 162 stomatologie) şi peste 1.000 de medici şi asistente, a scris primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, pe Facebook.

„Copiii și tinerii din unitățile de învățământ de stat beneficiază pe tot parcursul anului de servicii de medicină generală și de stomatologie gratuite la cabinetele medicale școlare și universitare”, a spus edilul.

În ultimul an, peste 250.000 de elevi și 150.000 de studenți au beneficiat de consultații și tratamente gratuite, a mai transmis primarul general.

Primul caz de infecţie cu virusul West Nile din acest sezon, confirmat la un bărbat din Bucureşti

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat că din 3 iunie, de când a început perioada de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile, şi până în prezent s-a înregistrat un caz confirmat de infecţie.

Este vorba de un bărbat de la grupa de vârstă 60 – 69 de ani, din municipiul Bucureşti.

INSP recomandă populaţiei:

  • să evite expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;
  • să utilizeze substanțe chimice repelente pentru țânțari;
  • să împiedice pătrunderea țânțarilor în casă (prin plase de protecție la ferestre);
  • să asigure desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei;
  • să îndepărteze recipientele de apă stătută și gunoiul menajer din gospodărie.

Natalia Intotero, ministrul Familiei: Programul de fertilizare in vitro continuă şi anul acesta

Programul de fertilizare in vitro continuă şi anul acesta, „un program care se va derula în integralitate, în sistem digital, inclusiv acordarea voucherelor, ceea ce reduce foarte mult timpii de aşteptare”, a declarat, marți, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero. În plus, statul român s-a angajat să realizeze 150 de centre de zi pentru copii proveniţi din familii vulnerabile, iar mai multe proiecte europene sunt în stadiul de analiză la Comisia Europeană, a subliniat ministrul.

„Şi în anul acesta continuăm programul de fertilizare in vitro, un program care a fost aprobat de Guvern (…), un program care se va derula în integralitate, în sistem digital, inclusiv acordarea voucherelor, ceea ce reduce foarte mult timpii de aşteptare care vor fi declaraţi eligibili. Pentru anul 2023 am avut 10.000 de proceduri declarate eligibile şi care puteau fi şi finanţate, în egală măsură, peste 27.000 de solicitări, dintre acestea 10.000 care au fost declarate eligibile. Au fost emise 9.322 de vouchere, diferenţa până la 10.000 fiind voucherele care au fost emise şi, din diferite motive, nu au fost cumva folosite. Pentru acest an, acelaşi număr de 10.000, tot ceea ce înseamnă criterii de eligibilitate”, a precizat a precizat Natalia Intotero, potrivit Agerpres.

Cu privire la realizarea centrelor de zi pentru copii, ministrul a subliniat că rolul acestora este de a susţine familiile vulnerabile.

„Prin PNRR, statul român s-a angajat în realizarea a 150 de centre de zi pentru copiii proveniţi din familii vulnerabile, dar şi copiii cu dizabilităţi. Rolul acestor centre este de a susţine aceste familii, de a desfăşura mai multe activităţi cu aceştia, începând de la educaţie pentru sănătate, ore remediale, consiliere psihologică, astfel încât până la finalul unui program de aproximativ patru ore în fiecare zi copiii se vor întoarce în familiile lor. Avem 159 de centre pe care le vom realiza”, a explicat Natalia Intotero.

Ministrul s-a referit, totodată, la mai multe proiecte europene aflate în momentul de faţă în analiza Comisiei Europene.

„Un alt proiect este legat de o caravană pentru stoparea violenţei de orice tip şi de stopare a adicţiilor, proiect a cărui valoare depăşeşte 650.000 de euro. Alte două proiecte, de sprijin pentru familiile monoparentale, în valoare de aproximativ 80 de milioane de euro. Nu în ultimul rând, un proiect în valoare de aproximativ de 41 de milioane de euro, o solicitare din partea noastră pentru a veni în realizarea complementară la Ministerul Sănătăţii, pentru accelerarea procesului de adicţie pentru tratament a tinerilor şi a copiilor care suferă de aceste forme (…). Centrele pe care ni le propunem să le realizăm pe fiecare regiune a ţării, plus municipiul Bucureşti şi Ilfov, sunt centrele care, după ce copiii tinerii aflaţi în aceste situaţii vulnerabile vin trataţi de la Ministerul Sănătăţii, să beneficieze de recuperare prin activităţi de reinserţie profesională, inserţie profesională în cadrul acestor ferme verzi, pe parte de ecologie, dar şi pe partea de promovare a tot ceea ce înseamnă alimentaţie sănătoasă, activitate fizică şi consiliere pentru cei care se află în nevoie”, a mai spus ministrul.

Brașov: Medic prins în flagrant în timp ce primea mită 200 de lei de la un pacient

Un medic de la un spital din Btașov a fost prins, marți, în flagrant, în timp ce primea de la un pacient 200 de lei pentru îndeplinirea unui act medical aflat în atribuţiile sale de serviciu. Ancheta vizează și un al doilea cadru medical.

”Marţi, 23.07.2024, ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane, medic la un spital din municipiul Braşov, după ce a primit de la un pacient suma de 200 de lei cu titlu de mită pentru îndeplinirea unui act medical aflat în atribuţiile sale de serviciu. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită şi luare de mită faţă de două cadre medicale asupra cărora există suspiciunea că le-au fost remise sume de bani sau alte bunuri pentru îndeplinirea actului medical”, potrivit unui comunicat transmis de Direcţia Generală Anticorupţie.

 

SCJU Arad: Tumoră de peste trei kilograme, extirpată din abdomenul unui copil de 9 ani

O tumoră de peste trei kilograme a fost extirpată din abdomenul unui copil de 9 ani, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad. Intervenţia chirurgicală a durat mai bine de trei ore, tumora fiind complet îndepărtată, au transmis medicii.

„Intervenţie deosebită în sala de operaţii a Secţiei Clinice Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică! Medicii au intervenit chirurgical pentru a extirpa o tumoră de peste trei kilograme, din abdomenul unui copil în vârstă de 9 ani. Copilul s-a prezentat la spital acuzând dureri în zona abdomenului, stare de rău şi vărsături. În urma investigaţiilor de specialitate, a fost depistată o tumoră gigantă, multichistică, de mezenter, cu dimensiuni de aproximativ 70/40/30 cm, care a determinat volvularea (răsucirea) intestinului subţire”, informează unitatea medicală, pe pagina de Facebook.

Intervenţia chirurgicală a durat mai bine de trei ore, tumora fiind complet îndepărtată, iar acum copilul este internat în Secţia Clinică Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică pentru recuperare postoperatorie.

Din echipa medicală care a efectuat operaţia au făcut parte un medic de chirurgie şi ortopedie pediatrică, un medic de chirurgie pediatrică şi un medic specialist de anestezie şi terapie intensivă.

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” va fi dotat cu două generatoare

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” va fi dotat cu un sistem sursă neîntreruptibilă de curent pentru blocul operator de ortopedie şi pentru una din sălile de chirurgie şi cu un generator cu acumulare de aburi.

„În această perioadă cu temperaturi extreme greu de suportat de către pacienţi, cu întreruperi dese ale curentului, administraţia locală a Sectorului 1 a decis finanţarea achiziţionării a două aparate vitale pentru creşterea performanţei şi siguranţei actului medical la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’. Este vorba despre un sistem sursă neîntreruptibilă de curent necesar pentru blocul operator de ortopedie (3 săli de operaţii) şi pentru una din sălile de chirurgie şi despre un generator cu acumulare de aburi”, informează unitatea medicală.

Potrivit sursei citate, în prezent, spitalul „Grigore Alexandrescu” deţine un generator cu acumulare de aburi produs în anul 1978.

„Aparatul are un grad avansat de uzură şi prezintă risc în utilizare”, subliniază sursa citată.

Conform unității medicale, Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti este cel mai vechi şi cel mai mare spital de pediatrie din România, este solicitat de numeroşi pacienţi din toată ţara şi deseori se atinge capacitatea maximă.

„În cadrul spitalului se asigură asistenţă medicală de specialitate în cele mai complexe cazuri ce vin din toată ţara. Începând cu cel mai mare UPU pediatric şi continuând cu mai toate specialităţile, chirurgie pediatrică, ortopedie,chirurgie plastică şi arsuri, neurochirurgie, ORL, chirurgie cardio vasculară, Terapie Intensivă şi Neonatologie, cu patru clinici de pediatrie, toxicologie şi cardiologie, toate sunt implicate în salvarea de vieţi şi tratamente din cele mai complexe”, arată sursa citată.

Blocarea acţiunii unei singure proteine ar putea prelungi viaţa umană, potrivit unui nou studiu

Prin blocarea unei singure proteine, oameni de ştiinţă susţin că au reuşit să extindă speranţa medie de viaţă la şoareci cu aproximativ 25%, reuşită care ridică întrebarea dacă un astfel de procedeu ar avea efecte similare şi în cazul oamenilor, conform unui studiu.

Într-un nou studiu, publicat în Nature, oameni de ştiinţă au injectat şoareci între două vârste cu un anticorp care blochează acţiunea proteinei interleukin-11, care produce inflamaţie în organism şi care este legată de procesul de îmbătrânire în celulele umane, transmite Live Science, citată de Agerpres.

La începutul experimentului, aceşti şoareci aveau vârsta de aproximativ 17 luni – echivalentul a 55 de ani în cazul oamenilor. Şoarecii au primit injecţii la fiecare trei săptămâni, până la moartea lor, în timp ce un grup martor de şoareci nu a primit injecţiile. Şoarecii trataţi pentru blocarea acestei proteine au trăit cu aproximativ 25% mai mult decât cei din grupul martor, conform oamenilor de ştiinţă.

Şoarecii care au primit injecţiile au avut şi o stare mai bună a sănătăţii pe măsură ce îmbătrâneau. Spre exemplu, aceştia erau mai supli şi mai puternici decât şoarecii netrataţi şi aveau funcţii hepatice mai bune şi un metabolism mai robust. În plus, doar 16% dintre şoarecii trataţi s-au îmbolnăvit de cancer, prin comparaţie cu 61% dintre rozătoarele care nu au primit injecţiile cu anticorpi.

Aceste rezultate sugerează că ţintirea proteinei IL-11 poate reprezenta o abordare promiţătoare pentru a combate efectele negative asupra sănătăţii pe care le are îmbătrânirea, conform echipei care a realizat studiul.

Aceste rezultate sunt „foarte impresionante”, susţine Joao Pedro de Magalhaes, profesor de biogerontologie moleculară la Universitatea din Birmingham (Marea Britanie), care nu a participat la studiu. „Dacă rolul sistemului imunitar în îmbătrânire şi potenţiala ţintă pentru încetinirea îmbătrânirii sunt bine stabilite, IL-11 este un jucător nou şi important pentru a înţelege impactul sistemului imunitar şi al inflamaţiei asupra îmbătrânirii”, a mai susţinut Magalhaes pentru Live Science.

În pofida rezultatelor încurajatoare, obţinute pe şoareci, este nevoie de mai multe studii pentru a determina dacă acest tip de intervenţie ar putea avea efecte pozitive şi asupra oamenilor. Oamenii de ştiinţă trebuie să determine mecanismul prin care blocarea acţiunii proteinei IL-11 duce la creşterea speranţei de viaţă pe şoareci.

Cercetătorii care au realizat acest studiu speră să ajungă cu el în faza de teste clinice pe subiecţi umani, conform lui Anissa Widjaja, coordonatoarea cercetării, profesor asistent la Şcoala Medicală Duke-NUS din Singapore.

Unele tratamente care vizează IL-11 se află deja în stadiul de testare; acestea sunt testate pentru boli legate de vârstă, aşa cum este fibroza pulmonară. Studii anterioare au arătat că IL-11 poate induce fibroză şi în consecinţă se crede că prin blocarea acestei proteine boala poate fi prevenită.

Alţi oameni de ştiinţă îndeamnă însă la prudenţă, avertizând că inflamaţia este o componentă „importantă şi necesară” a sistemului imunitar. Jason Kim, profesor de medicină moleculară la Şcoala de Medicină a Universităţii din Massachusetts, care nu a participat la acest studiu, a avertizat că blocarea proteinei IL-11 printr-un medicament poate avea efecte secundare puternice, care să depăşească efectele pozitive asupra îmbătrânirii.

Spre exemplu, tratamentele împotriva IL-11 i-ar putea face pe oameni mai vulnerabili în faţa altor boli şi infecţii. Acest potenţial efect secundar nu este uşor de observat pe şoarecii de laborator, care sunt ţinuţi în medii controlate, în care nu circulă agenţi patogeni.

Taxele pentru studenţii străini la UMF „Carol Davila” din Bucureşti ar putea creşte

Taxele pentru studenţii străini la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”(UMFCD) din Bucureşti ar putea creşte, în contextul în care acestea sunt mai mari atât la facultăţile private din România, cât şi în ţările vecine, a declarat, duminică, prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMFCD.

„Studenţii internaţionali aleg să vină în România şi pentru această taxă de 8.500 de euro, la vecini sunt taxe mult mai mari, atât la bulgari, cât şi la unguri, de peste 10.000 de euro. S-ar putea, în anii următori, să mai creştem şi noi taxa. Cei de la privat au crescut deja mult taxa pentru studenţii internaţionali. În cadrul G6, Asociaţia Universităţilor de Farmacie din România, care reuneşte cele şase universităţi mari – Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Craiova, Cluj şi Târgu-Mureş – stabilim împreună aceste taxe, pentru a le uniformiza la nivel de ţară, taxelor pentru studenţii internaţionali. Noi am început deja admiterea pe bază de dosar la aceşti studenţi internaţionali şi avem deja trei pe loc, deci este încă o atracţie mare pentru studenţii din străinătate”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga.

Rectorul UMFCD a subliniat că sunt multe elemente de atracţie pentru universitatea pe care o conduce, cum ar fi bursele de merit, de performanţă şi sociale, de care beneficiază atât studenţii de la buget, cât şi de la taxe.

„Şi ei pot compensa, dacă au probleme materiale, învăţând bine, aceste taxe pe care le plătesc. De asemenea, avem un centru de simulare foarte important şi studenţii care sunt astăzi în cadrul examenului de admitere vor face, încă de la început, nişte tehnici de prim-ajutor, de salvare a vieţii, de resuscitare cardio-respiratorie, tehnici de bază de punţie venoasă, examen urologic, examen ginecologic, încă din anul I, pentru a intra încă de la început în sistemul clinic. Avem acest centru de simulare, am cumpărat o clădire cu şase etaje şi a fost echipată cu foarte multe aparate de ultimă oră, cu simulatoare care sunt foarte inteligente şi care reproduc mediul clinic, mediul operator. Am investit 42 de milioane de lei în acest centru de simulare, aceşti bani sunt din proiecte europene. Avem şi un bazin de înot, avem cămine cu foarte multe locuri, chiar avem locuri libere în cămine, iarăşi sunt elemente de atracţie pentru universitatea noastră”, a explicat prof. uiv. dr. Viorel Jinga.

Pe de alt[ parte, potrivit recvtorului UMFCD, medicii români care aleg să plece din ţară o fac, „probabil”, pentru faptul că vor să profeseze în centre universitare.

„Cei care pleacă o fac pentru calitatea, probabil, a mediului în care vor lucra în viitor sau, poate, foarte mulţi vor să fie în centre universitare. Densitatea medicilor în centrele universitare este foarte mare. Nu mai găsesc locuri de muncă aici, nu vor să se ducă în oraşe, chiar în capitale de judeţ, din jurul Bucureştiului, preferă uneori să meargă în străinătate. Prin PNRR şi prin alte modalităţi în care au obţinut foarte multă aparatură spitalele judeţene, eu cred că, în doi-trei ani, se va ajunge să se lucreze la spitalele judeţene în aceleaşi condiţii ca într-un spital universitar (…). Se vor schimba lucrurile în bine, salariile sunt, totuşi, destul de bune. După cei şapte ani de facultate, după cei cinci ani de specialitate – rezidenţii au, de asemenea, salarii foarte bune -, ajung la 6.000 – 7.000 de lei net, iar un medic specialist are în jur de 10.000 de lei”, a mai spus prof. univ. dr. Viorel Jinga.

În ceea ce  specialităţile spre care se îndreaptă absolvenţii de medicină, rectorul UMFCD a spus că, în ultimii ani, se vede o tendinţă de a alege radiologia, endocrinologia, cardiologia, chirurgia plastică sau dermatologia, „specialităţi care permit multora să aibă şi activităţi de cabinet, să vină şi la mediul privat, care în ultima perioadă s-a dezvoltat foarte mult”.

Prof. univ. dr. Viorel Jinga: Examenul de admitere reprezintă un  element de selecție reală a candidaților

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti înregistrează anul acesta un nou record din perspectiva numărului de candidaţi înscrişi la examenul de admitere, de 3,34 candidați pe loc bugetat, față de 3,08, în anul precedent. „Concurența este foarte mare, iar acest examen reprezintă un  element de selecție reală a candidaților”, a precizat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila”.

„La Medicină, sunt 3,72 candidați pe loc bugetat, față de 3,46 anul trecut, iar la medicină dentară, la stomatologie sunt 4,36 față de 3,72, în anul precedent. Deci, congruența este foarte mare, sunt cu peste 300 de candidați mai mult decât anul trecut”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Jinga.

În total, 4.204 candidaţi au susținut, duminică, examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, pentru ocuparea celor 1.795 de locuri scoase la concurs.

„Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti înregistrează anul acesta un nou record din perspectiva numărului de candidaţi înscrişi la examenul de admitere (…). Astfel, pentru ocuparea celor 1.795 de locuri scoase la concurs (1.260 – finanţate de la bugetul de stat, 535 – cu taxă) s-au înscris 4.204 candidaţi, în creştere cu 360 comparativ cu ediţia din 2023 şi cu 707 faţă de sesiunea din 2022. Este îmbucurător şi totodată impresionant faptul că, în ultimii ani, pentru admiterea la studiile de licenţă din cadrul universităţii noastre am înregistrat o creştere continuă a numărului de candidaţi, anul acesta fiind depăşit recordul de anul trecut de 3.884 de absolvenţi de liceu înscrişi în competiţie, cifra totală a celor ce vor concura pentru ocuparea unuia dintre cele 1.260 de locuri bugetate scoase la concurs fiind de 4.204 candidaţi, dintre care 35 au fost deja atribuite premianţilor la olimpiadele naţionale şi internaţionale”, a precizat prof. univ. dr. Viorel Jinga.

Situaţia cifrei de şcolarizare pe facultăţi:

  • Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) un număr de 737 de locuri finanţate de la buget şi 250 locuri cu taxă;
  • Facultatea de Stomatologie (360 de credite, durată 6 ani de studiu) un număr de 201 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă;
  • Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 100 de locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă;
  • FMAM: la specializarea Asistenţă Medicală Generală şi respectiv Moaşe (240 de credite, 4 ani de studiu) sunt 119 locuri finanţate de la buget şi 70 locuri cu taxă, respectiv 15 locuri finanţate de la buget şi 15 locuri cu taxă, iar pentru specializările Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală, respectiv Tehnică Dentară (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 44 locuri/buget şi 40/taxă, respectiv 44 de locuri finanţate de la buget şi 40 locuri cu taxă.

„Este îmbucurător şi totodată impresionant faptul că, în ultimii ani, pentru admiterea la studiile de licenţă din cadrul Universităţii noastre am înregistrat o creştere continuă a numărului de candidaţi, anul acesta fiind depăşit recordul de anul trecut de 3.884 de absolvenţi de liceu înscrişi în competiţie , cifra totală a celor ce vor concura pentru ocuparea unuia dintre cele 1.260 de locuri bugetate scoase la concurs fiind de 4.204 de candidaţi dintre care 35 au fost deja atribuite premianţilor la olimpiadele naţionale şi internaţionale”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila”.

Rectorul UMFCD a adăugat că pentru candidaţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziţie 535 de locuri cu taxă.

„Precizăm că pentru admiterea în Facultatea de Asistenţă Medicală Generală – filiala Ploieşti a UMFCD au fost scoase la concurs 40 de locuri la buget şi 10 locuri cu taxă, examenul urmând să se desfăşoare în luna septembrie a acestui an. Pentru cele două locuri la Medicină, scoase la concurs, alocate anul acesta, în premieră, pentru viitorii angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii, s-au înscris cinci candidaţi”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Jinga.

2.743 de candidaţi s-au înscris la Facultatea de Medicină

Pentru cele 737 de locuri scoase la concurs la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.743 de candidaţi (faţă de 2.546 candidaţi – 2023); pentru Facultatea de Stomatologie 877 de candidaţi (748 de candidaţi/2023) pe cele 201 de locuri; la Facultatea de Farmacie 105 candidaţi (91 de candidaţi/2023) pentru 100 de locuri; la FMAM 479 de candidaţi (459 de candidaţi/2023) pentru 222 de locuri.

Examenul de admitere la studiile universitare de licenţă din cadrul UMFCD în domeniile Medicină, Stomatologie şi Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) s-a desfăşurat în mai multe locaţii din Capitală.

Taxele de studii stabilite de către Senatul UMF „Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2024-2025 sunt similare celor de anul trecut: 15.000 lei/an de studiu pentru Facultăţile de Medicină şi Stomatologie, de 10.000 lei/an de studiu pentru Farmacie şi de 8.000 lei/an de studiu pentru FMAM.