Interventie chirurgicala pentru tratamentul rupturii de perineu, efectuata cu succes

0

O interventie chirurgicala pentru tratamentul rupturii de perineu a fost efectuata cu succes unei paciente in varsta de 60 de ani, care suferea de incontinenta urinara de la varsta de 23 de ani. Procedura a fost realizata de catre specialistii Spitalului de Urgenta M.I.R.A. „Prof. dr. Dimitrie Gerota” din Bucuresti.

Ruptura de perineu este adesea tratata in stadii avansate, fie din cauza faptului ca aceasta trece neobservata, fie pentru ca femeile se jeneaza sa vorbeasca despre o problema atat de intima. insa, exista metode de tratament care nu presupun un stres operator marit, dar care sunt eficiente chiar si in cazuri grave. Este vorba de operatia de montare a unui sistem de sustinere suburetrala cu bandeleta.

Avantajele acestei interventii chirurgicale constau in durata scazuta si agresivitatea mica a interventiei, precum si in eficacitatea crescuta a acesteia. Interventia nu dureaza mai mult de 15-30 de minute si este suportata cu mare usurinta atat de femeile in varsta cat si de ce tinere. Ruptura de perineu este una dintre cele mai intalnite afectiuni in randul femeilor, aflandu-se in spatele multor manifestari neplacute ce le insotesc. De multe ori, pacientele merg la medic dupa multi ani de suferinta, acuzand pierderi de urina la efort fizic, la tuse, la urcatul scarilor, la stranut, la alergat sau ridicat greutati.

Mai multe informatii despre interventia chirurgicala gasiti aici

Cercetatorii au pus bazele unui nou tratament impotriva tuberculozei

0

Tuberculoza provoaca anual moartea a 1,4 milioane de persoane, continuand sa fie un flagel pentru majoritatea tarilor sarace. Pentru a combate acesta boala, oamenii de stiinta au recurs la combinatii inedite de antibiotice, inclusiv impotriva unor forme rezistente ale bolii.

Cercetarile au aratat ca aceasta combinatie de medicamente ucide peste 99% din bacteria tuberculozei in doua saptamani de la inceperea tratamentului. Testele au fost realizate pe un grup de 85 de voluntari din Africa de Sud si au evidentiat faptul ca durata tratamentului poate fi redusa la patru luni, spre deosebire de tratamentele clasice care dureaza intre sase si treizeci de luni.

Pe langa durata scurta a tratamentului, un alt avantaj ar fi costul acestuia, cu aproximativ 90% mai mic fata de tratamentele existente. in ciuda rezultatelor promitatoare, specialistii sunt de parere ca ele trebuie confirmate de teste mult mai ample.

Tuberculoza este a doua cauza a mortalitatii dintre bolile infectioase, dupa SIDA. De fapt cele doua pandemii sunt in stransa legatura, deoarece infectarea cu virusul imunodeficientei umane, care slabeste sistemul imunitar, favorizeaza imbolnavirea de tuberculoza. Regiunile cu cei mai multi bolnavi de tuberculoza sunt Europa de Est, India si Africa de Sud.

Persoanele infectate cu HIV sunt mai predispuse bolilor cardiovasculare

0

Persoanele infectate cu virusul imunodeficientei umane (HIV) sunt de doua ori mai expuse riscului de a suferi o criza cardiaca sau un accident cerebral, spre deosebire de oamenii obisnuiti. Acest lucru este sustinut de un nou studiu prezentat la cea de-a XIX a Conferinta Internationala despre SIDA, de la Washington, care reuneste 25.000 de participanti.

Riscul cardiovascular la pacientii aflati sub tratament antiretroviral este cauzat de inflamarea arterelor. De asemenea, inflamarea arterelor ar fi cauzata de un mecanism care activeaza sistemul imunitar si astfel creste riscul cardiovascular la pacientii infectati cu HIV. Pentru a ajunge la aceste concluzii, oamenii de stiinta americani au analizat rezultatele generate de scanarea arterelor a 81 de pacienti, dintre care 27 erau infectati cu HIV si aflati sub tratament antiretroviral, insa fara antecedente in domeniul bolilor cardiovasculare. Al doilea grup format din 27 de pacienti seropozitivi nu suferea de boli ale arterelor, in timp ce ultimul grup de persoane infectate cu HIV se confrunta cu ateroscleroza.

Astfel, imaginile scanate au aratat ca nivelul inflamatiilor aortei la pacientii infectati cu virusul imunodeficientei umane este mult mai mare decat la pacientii seropozitivi, dar fara probleme cardiovasculare.

Avocado, fructul care mareste sansele de reusita in fertilizarea in vitro

0

Femeile care incearca sa ramana insarcinate prin fertilizare in vitro pot consuma avocado, deoarece acest fruct sporeste sansele de reusita a tratamentului.

insa, nu doar avocado are fecte benefice asupra procesului de fertilizare in vitro, ci si uleiul de masline, uleiul de floarea-soarelui, nucile si semintele. Concluzille au fost formulate de cercetatorii de la Universitatea Harvard, care au monitorizat dieta a 147 de femei, multe dintre ele trecute de varsta de 30 de ani, care apelasera la fertilizarea in vitro.

Astfel, rezultatele cercetarii au aratat ca femeile care isi iau din alimentatie mai multe grasimi monosaturate decat media, au mai multe sanse sa devina mame, spre deosebire de femeile care nu consuma avocado sau ulei de masline, nuci sau seminte.

Pe de alta parte, oamenii de stiinta le atentioneaza pe femeile care consuma alimente bogate in grasime saturate, cum ar fi untul si carnea rosie, ca sansele de a concepe un copil scad considerabil. De asemenea, alimentele bogate in grasimi saturate influenteaza fertilitatea si in cazul barbatilor, deoarece grasimile nesaturate duc la scaderea cantitatii de sperma.

Prin urmare, concluzia cercetatorilor este aceea ca grasimile monosaturate protejeaza inima de afectiuni grave, dar si imbunatesc fertilitatea, micsorand nivelul inflamatiilor din organism. indemnul specialistilor pentu femeile care doresc sa ramana insarcinate este acela sa consume cat mai multe alimente bogate in grasimi monosaturate.

Tratamentul cu nanoparticule din aur, remediul impotriva cancerului de prostata

0

Lupta impotriva cancerului de prostata poate fi sustinuta cu ajutorului unui nou tratament cu nanoparticule din aur, ce ofera mai putine inconveniente, spre deosebire de chimioterapia clasica.

Pentru a realiza tratamentul, oamenii de stiinta au combinat un compus din planta de ceai cu nanoparticule din aur radioactiv. Astfel, acel compus din planta de ceai ajuta nanoparticulele sa ajunga la locul specific al tumorii si sa distruga celulele tumorale. Specialistii au ales sa foloseasca nanoparticule din aur radioactiv, deoarece acest izotop are o durata de viata mai scurta de 2,7 zile. Testele realizate pe soarecii de laborator au aratat reduceri semnificative in volum ale tumorilor dupa doar 28 de zile de tratament.

in debutul cercetarii, oamenii de stiinta au determinat marimea corecta a nanoparticulelor din aur radioctiv. Daca particulele erau mult prea mici, exista riscul sa se raspandeasca in organism, iar daca erau mult prea mari, acestea nu ar fi putea intra in tumori. Pentru ca va mai dura ceva timp pana cand tratamentul va fi testat pe oameni, specialistii intentioneaza sa-l testeze pe caini bolnavi cu cancer de prostata.

Statisticile sunt ingrijoratoare, la varsta de 60 de ani, un barbat din trei are tumori microscopice canceroase la prostata. La nivel mondial, anual, cancerul de prostata cauzeaza aproximativ 5.000 de decese.

Serviciile de Ambulanta Judetene au inregistrat peste 3.600 de solicitari cauzate de canicula

0

Serviciile Judetene de Ambulanta au inregistrat in ultimele 24 de ore, peste 3.600 de solicitari cauzate de canicula, conform datelor centralizate de catre Ministerul Sanatatii, prin Centrul operativ pentru situatii de urgenta (COSU).

S-a inregistrat un numar de 67 de persoane care au avut nevoie de ingrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate si carora li s-a acordat ajutor specializat.

De asemenea, Serviciile de Ambulanta au mobilizat 614 autospeciale pentru interventiile in caz de urgenta, iar la nivel national, au fost organizate 410 puncte de prim ajutor. Nu a fost raportat nici un caz de deces, avand drept cauza canicula.

Ministerul Sanatatii recomanda, in continuare, populatiei sa urmeze sfaturile medicilor si sa evite, pe cat posibil,expunerea prelungita la soare intre orele 11 si 18, sa consume multe lichide, fructe si legume si sa evite consumul bauturilor alcoolice sau a celor puternic cofeinizate, pentru prevenirea incidentelor provocate de temperaturi extreme.

Examenul de admitere la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” s-a desfasurat in data de 25 iulie 2012

0

Examenul de admitere pentru toate facultatile din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila din Bucuresti” s-a desfasurat in data de 25 iulie, in conditii optime, respectandu-se graficul stabilit.

Dupa expirarea timpului alocat examenului, lucrarile au fost corectate pe loc, cu candidatii in sala, utilizandu-se un sistem informatic, ce a permis fiecarui candidat sa afle la iesirea din concurs, ce punctaj a obtinut. in 2012, concurenta a fost una record, cinci candidati pe un loc finantat de la buget, fiind cea mai mare de dupa anii 90 incoace.

„Cred ca toti absolventii de liceu si-ar dori, in principiu, sa ajunga la o universitate de prestigiu, precum UMF „Carol Davila”, in conditiile in care, fiind buni, ajung la locurile bugetate si atunci fara indoiala, pentru familiile lor studiul la universitate nu mai reprezinta o dificultate prea mare. Scopul lor numarul unu este sa se formeze foarte bine, sa fie competitivi, iar intr-o astfel de universitate se poate realiza acest deziderat”, a declarat acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila”.

in ceea ce priveste facilitatile de invatamant pe care UMF Carol Davila le pune la dispozitia studentilor, rectorul acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, sustine ca acestea „sunt mai bune chiar si fata de alte universitati din Europa de Vest”.

Valoarea universitatii este data de resursele umane si materiale de care aceasta dispune. „Avem o multime de spitale care sunt clinici universitare in toate specialitatile, avem un numar mare de cadre didactice care sunt performante si doritoare sa formeze generatii de studenti.

Astfel, in momentul in care ei termina facultatea si isi iau licenta, daca ajung in postura de a fi contracandidati cu colegii lor din tarile Europei de Vest, foarte adesea, absolventi de-ai nostri castiga concursul si se claseaza pe primele locuri. Acest lucru dovedeste valoarea invatamantului de la UMF Carol Davila, volumul mare de notiuni pe care studentii il acumuleaza in cei 6 ani de studiu si ca urmare performanta lor in orice sistem medical din Europa sau din afara Europei,” a conchis rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu.

Rezultatele finale si lista candidatilor admisi vor fi afisate la avizierele facultatilor in cel mult 48 de ore de la terminarea probei scrise.

Friday Night at the ER, un joc prin care este simulata administrarea unui spital

0

Acumen Integrat lanseaza, in premiera pentru Romania, simularea Friday Night at the ERa©.
Simularea va avea loc in cadrul Conferintei Management Performant in Institutiile Medicale din Romania, in data de 28 septembrie, la Hotel Intercontinental.

Este un joc de societate prin care este simulata administrarea timp de 24 de ore a unui spital. Jocul are ca scop dezvoltarea gandirii sistemice si se bazeaza pe stilurile diferite de lucru ale jucatorilor, invatandu-i sa colaboreze si sa ia decizii in cadrul unui sistem complex. Astfel, jocul este relevant pentru managerii din toate industriile si este util in cadrul sedintelor de echipa, a cursurilor educationale sau in activitatile de team-building.

Jocul poate fi jucat intre 4-200 de persoane, impreuna cu un facilitator. Echipele sunt formate din cate patru persoane, iar fiecare participant devine managerul unui departament al spitalului: Urgente (Emergency), Terapie Intensiva (Critical Care), Asistenta Medicala (Step-down) si Chirurgie (Surgery). Pe parcusul a 24 de runde, participantii trebuie sa ia decizii privind fluxul si ingrijirea pacientilor, politici operationale, precum si utilizarea resurselor. Pe masura ce jocul se desfasoara, participantii invata cat de mult depind unii de altii si cum sa atinga atat obiectivele individuale, cat si pe cele de echipa. La finalul jocului, jucatorii isi pot evalua performantele si pot discuta despre lectiile invatate privind gandirea sistemica si lucrul in echipa.

Jocul urmareste :

Gandire sistemica: gestionarea interdependentei, complexitate

Colaborare: responsabilitate comuna, coordonarea actiunilor in cadrul unui sistem complex

Inovatie: utilizarea modelelor mintale, flexibilitate de restructurare

Utilizarea datelor: date de performanta a sistemului, masurare

Managementul deciziilor intr-un cadrul mai larg, cu diverse variabile

Detalii de inscriere:

Workshop Friday Night at the ER

Plata se face in lei, la cursul BNR din data emiterii facturii. La preturile afisate se adauga TVA.

Sursa:
SanatateaTV

Management Performant in Institutiile Medicale din Romania in 2012

0

Acumen Integrat anunta organizarea Conferintei Management Performant in Institutiile Medicale din Romania 2012. Evenimentul va avea loc la Bucuresti, in perioada 26-28 septembrie 2012, la Hotel Intercontinental. Evenimentul cuprinde doua zile de conferinta (26 si 27 septembrie) si un workshop alcatuit dintr-o simulare (28 septembrie) a administrarii unei unitati spitalicesti.

in contextul in care sistemul medical din Romania este in proces de aliniere la standardele internationale si la normele europene, conferinta va reuni practicieni, medici si manageri din institutiile medicale din Romania, interesati de managementul medical in sectorul public si privat, in scopul promovarii bunelor practici in administrarea serviciilor de sanatate.

Pe parcursul celor doua zile de conferinta, vor fi prezenti experti romani din organizatii precum:

Clinica Anima, Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti, Delta Hospital, Gral Medical,Info Sanatate, Spitalul Pelican, Spitalul Sf. Constantin, Medo Medical Center, Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, Life Dental Care.

Conferinta va fi deschisa de dl. dr. Sorin Oprescu, primar general al Municipiului Bucuresti. Acestia vor prezenta bune practici pe baza unor studii de caz, detaliate in cadrul a trei module:

Organizarea si acreditarea institutiilor medicale – instituirea unui management performant;

Managementul proceselor institutiilor medicale – asigurarea calitatii serviciilor prestate;

Fidelizarea personalului medical si cresterea satisfactiei pacientilor prin intermediul serviciilor oferite.

Cosmin Chindris, manager de proiect in cadrul Acumen Integrat, considera ca „Acest eveniment aduce in prim-plan patru perspective asupra managementului din institutiile medicale din Romania. Va fi prezentata perspectiva institutiilor private de sanatate, a spitalelor publice, a evaluatorilor din comisia de acreditare CONAS si perspectiva consultantilor din acest sector. Prin aceasta initiativa, dorim sa contribuim la cresterea nivelului de expertiza in cadrul institutiilor medicale din Romania, prin diseminarea de bune practici privind managementul performantei in sectorul medical.”

Cu ocazia Conferintei Management Performant in Institutiile Medicale din Romania, Acumen Integrat organizeaza, in 28 septembrie, in premiera pentru Romania, simularea Friday Night at the ER. Prin acest joc de societate (board game) este simulata atat administrarea unui spital, cat si optimizarea resurselor si a performantei serviciilor din departamentele: Urgenta, Chirurgie, Terapie Intensiva si Asistenta medicala.

Pentru detalii despre program, vorbitori, taxa de participare, reduceri si modalitati de inscriere, va invitam sa accesati pagina oficiala a Conferintei: www.medical.kpis.ro

Vaccinul care foloseste sistemul imunitar in lupta cu cancerul a fost testat cu succes

0

Vaccinul care foloseste sistemul imunitar in lupta impotriva cancerului a fost testat cu succes de catre oamenii de stiinta de la o prestigioasa universitate din Canada.

Noul vaccin este rezultatul numeroaselor studii, care au folosit sistemul imunitar ca leac impotriva cancerului. Cercetatorii au incercat sa activeze sistemul imunitar pentru a ataca toate tipurile de cancer, in conditiile in care terapia cu radiatii determina scaderea imunitatii.

Astfel, solutia propusa de oamenii de stiinta canadieni consta in utilizarea celulelor tumorii, ce contin o forma modificata a stomatitei veziculoase, un virus ce provoaca oamenilor simptome similare gripei. Rezultatele experimentelor realizate pe soarecii de laborator au fost pozitive, vaccinul a reusit sa stimuleze cu success sistemul imunitar, reducand si chiar eliminand complet cancerul in anumite situatii.

Pentru ca noul vaccin antreneaza sistemul imunitar in detectarea tuturor celulelor canceroase infectate, acesta ar putea ajuta chiar si la localizarea focarelor mici de cancer, pentru a nu se dezvolte din nou in corpul pacientului. Potrivit cercetatorilor vaccinul poate fi personalizat in functie de nivelul si gravitatea tumorii si va fi supus testelor clinice pe oameni incepand cu anul 2013.