Spitalele aflate în administrarea ASSMB, verificate de ANPC. Ce au vizat controalele

Spitalele aflate în administrarea Primăriei Municipiului București au fost verificate, În cursul zilei de luni, de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), informează Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

Controlul a vizat atât unitățile sanitare care furnizează hrana pacienților prin intermediul firmelor de catering, cât și cele care pregătesc mesele în bucătăriile proprii.

„Apreciem activitatea autorităților de control care își îndeplinesc atribuțiile în mod legal și responsabil. ASSMB și fiecare spital în parte au un obiectiv clar: respect pentru pacienți și un angajament ferm pentru sănătate. (…). Asigurăm pacienții și autoritățile că toate recomandările și atenționările primite vor fi implementate în cel mai scurt timp, iar dialogul cu instituțiile statului rămâne o prioritate pentru noi”, a declarat Iustinian Roșca, director general ASSMB.

 

Ministerul Sănătății, despre „preocuparea ANPC privind furnizarea serviciilor în spitale”

Ministerul Sănătății a transmis, luni, că apreciază preocuparea ANPC privind furnizarea serviciilor în spitale, însă „acțiunile de control nu se pot desfășura în afara cadrului legal”.

„Ministerul Sănătății este autoritatea abilitată de legea 95/2006 prin Inspecția Sanitară de Stat, să efectueze controlul oficial în domeniul sănătății publice. Conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2001, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ANPC pot efectua controale în domeniul alimentului NUMAI dacă se emite un cadru legal comun, respectiv, la nivel de ordin între instituțiile menționate implicate în controlul alimentului”, a transmis Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății precizează că se arată deschis la colaborare, „însă continuarea acestei acțiuni este posibilă numai după stabilirea cadrului legal care să permită ANPC să participe la controale comune exclusiv în domeniul alimentelor în unitățile sanitare”.

„Menționăm că pentru Ministerul Sănătății și pentru unitățile sanitare, respectarea cadrului legal existent este esențială și ne dorim sa nu existe abuzuri în serviciu potențiale, ca urmare a acțiunilor ANPC. Asigurarea hranei corespunzătoare pentru pacienți este o preocupare constantă a MS, care a dublat în 2023 suma alocată acestora, iar orice sprijin legal din partea ANPC este binevenit”, a mai precizat sursa citată.

Premiera la Institutul Oncologic Cluj-Napoca: Trei transplanturi medulare realizate cu succes

În cadrul unui eveniment istoric, Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) din Cluj-Napoca a finalizat cu succes trei transplanturi medulare, salvând viețile pacienților, conform Cluj24. Transplantul reprezintă o procedură revoluționară, iar implementarea acesteia este considerată un moment de referință pentru instituția medicală.

Managerul instituției, Cătălin Vlad, a declarat într-o conferință de presă că finalizarea acestor proceduri este un moment istoric pentru institut și înseamnă o realizare semnificativă în domeniul oncologic: „Centrul de transplant medular are un etaj dedicat în cadrul Secției de hematologie, inaugurată în 2021. De atunci, s-au făcut eforturi să ajungem la acest moment.”

Spațiul a fost dotat corespunzător pentru a deveni funcțional, iar instituția a înființat o bio-bancă de celule stem hematopoietice, iar personalul medical a urmat un program de specializare atât în țară, cât și în străinătate. Procesul a fost susținut și de acreditarea realizată la Agenția Națională de Transplant (ANT), cu sprijinul ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Vlad a adăugat că în vara anului trecut au început procedurile de transplant, iar până acum au fost finalizate cu succes trei transplanturi medulare, costurile fiind acoperite din veniturile proprii ale spitalului: „Vom crește capacitatea și ne propunem să ajungem la 100 de astfel de proceduri pe an și să introducem noi tehnici de transplant.”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a intervenit online la conferința de presă, a subliniat importanța acestei activități pentru IOCN și a precizat că transplantul medular reprezintă o prioritate națională: „Este un parteneriat cu profesioniștii de la IOCN, sperăm să facem de acum curentă activitatea de transplant medular. Este nevoie de o campanie de donare de organe la nivel național. Succesul acestui demers profesional trebuie felicitat.”

Chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu a vorbit despre importanța investițiilor în medicină, menționând că orice investiție trebuie să contribuie la ajutorarea pacienților: „Clujul medical există și funcționează, iar IOCN este un vârf al medicinii.”

Dr. Mihnea Zdrenghea a explicat procesul de transplant, menționând că pentru a realiza transplantul medular este necesară o compatibilitate familială: „Există și la noi un registru de donatori neînrudiți, dar numărul potențialilor donatori e redus. Aceștia pot fi selectați printr-o simplă donare de sânge.” De asemenea, Zdrenghea a detaliat că procedura are ca scop prelungirea perioadei de remisie a bolii și creșterea calității vieții pacienților.

Dr. Laura Jimbu, din cadrul echipei de transplant, a subliniat că, pentru ea, transplantul medular a însemnat „stres, dar și multă muncă, organizare, totul fiind presărat cu mult entuziasm.”

Printre pacienții care au beneficiat de transplant medular se numără Larisa Negrea, o pacientă de 20 de ani din județul Bihor, diagnosticată cu limfom Hodgkin în 2023, care s-a simțit bine după procedură: „Am avut cea mai mare încredere în medicii de la IOCN. Perioada de recuperare decurge bine.”

O altă pacientă, Ildiko, de 51 de ani din Cluj-Napoca, diagnosticată cu mielom multiplu în 2018, a beneficiat de transplant medular după recidiva bolii în vara anului 2024. „Transplantul l-am suportat foarte bine. M-am bucurat foarte mult pentru că am avut o șansă la viață. Acum mă simt bine, recuperarea durează, sperăm că va fi bine în continuare.”

Transplantul medular sau transplantul de celule stem hematopoietice este o procedură medicală prin care se înlocuiesc celulele stem hematopoietice din măduva osoasă a unui pacient, având ca scop tratarea afecțiunilor hematologice grave sau oncologice. Celulele stem hematopoietice sunt esențiale pentru producerea celulelor sanguine, inclusiv globulele roșii, albe și trombocitele.

Institutul Oncologic Cluj-Napoca: Primele transplanturi medulare în cadrul Centrului de Transplant Medular

Institutul Oncologic ”Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) a realizat primele transplanturi medulare în cadrul Centrului de Transplant Medular.

Până acum au fost realizate trei transplanturi medulare.

”Trăim un moment istoric pentru Institutul Oncologic ‘Prof. dr. Ion Chiricuță’ din Cluj-Napoca și pentru comunitatea clujeană, anume realizarea primelor proceduri de transplant medular și salvarea primelor vieți în cadrul Centrului de transplant medular al IOCN. Acest centru de transplant medular are un etaj dedicat în cadrul secției noi de Hematologie a institutului, secție inaugurată în anul 2021 și din acel moment până acum, împreună cu colegii din aparatul administrativ, cu echipa medicală a secției de Hematologie s-au făcut permanent și susținut eforturi, astfel încât să ajungem la acest moment istoric. Am început cu dotarea spațiului respectiv, astfel încât Centrul de transplant medular să devină funcțional și s-a înființat biobanca de celule stem hematopoetice. În paralel, am susținut identificarea de personal medical și pregătirea lui, atât în țară, cât și în străinătate. (…) În vara anului trecut am început fizic procedurile de transplant, prin recoltarea primelor stenogrefe, s-au realizat până în momentul de față trei proceduri de transplant medular, acestea fiind finalizate la începutul acestui an”, a declarat dr. Cătălin Vlad, managerul IOCN, potrivit Agerpres.

Managerul a precizat că artizanul noii secții de Hematologie este prof. univ dr. Patriciu Achimaș.

”Lupta este pentru viață și de aceea, în primul rând, vreau să le salut pe supraviețuitoarele noastre, fiindcă asta este rațiunea noastră de a fi. (…) Esența este în felul următor: nu se justifică nicio investiție care nu se finalizează cu ajutor adus pacienților noștri și acest lucru nu se poate face în absența profesioniștilor”, a afirmat prof. univ. dr. Patriciu Achimaș.

Peste 37% dintre medicii de familie din Bistrița-Năsăud au vârsta de peste 65 de ani

În județul Bistrița-Năsăud, aproape 40% dintre medicii de familie depășesc vârsta de 65 de ani, iar opt comune nu beneficiază de servicii de asistență medicală primară, fiind deservite de puncte de lucru ale altor cabinete, conform Agerpres.

Astfel, din totalul celor 127 de medici de familie, 47 au împlinit 65 de ani până la finalul anului trecut. Aceasta ridică o problemă importantă legată de viitorul serviciilor medicale primare din județ.

În județul Bistrița-Năsăud, există în prezent opt comune care nu beneficiază de un medic de familie propriu. Aceste comune sunt deservite însă de puncte de lucru ale cabinetele de asistență medicală primară care își desfășoară activitatea în alte unități administrativ-teritoriale. Cele mai mari comune afectate sunt Rodna, cu o populație de peste 6.000 de locuitori, alături de Budești, Ciceu Mihăiești, Chiochiș, Leșu, Miceștii de Câmpie, Poiana Ilvei și Runcu Salvei.

În ceea ce privește finanțarea activității medicilor de familie, valoarea totală a sumelor decontate de CJAS Bistrița-Năsăud în anul 2024 este de aproximativ 70,7 milioane de lei. Aceasta include peste 68 de milioane de lei pentru activitatea curentă a cabinetelor medicale, 2,54 milioane de lei pentru activitatea din centrele de permanență și 27.000 de lei pentru serviciile acordate persoanelor neasigurate.

În județul Bistrița-Năsăud, numărul persoanelor cu asigurare de sănătate, înscrise în listele medicilor de familie, depășește 237.000, reprezentând aproximativ 80% din populația județului.

Spitalul Clinic Județean Bihor a prezentat raportul de activitate pe 2024: investiții și dotări de ultimă generație

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a prezentat raportul său de activitate pentru anul 2024 într-o conferință de presă susținută pe 21 februarie de managerul unității medicale, Gheorghe Carp. Documentul detaliază realizările, indicatorii financiari și performanțele activității medicale, alături de investițiile care sunt în desfășurare pentru modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților.

Capacitate și activitate medicală

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor este una dintre cele mai mari unități medicale din vestul României, având o capacitate totală de 1.865 de paturi. Activitatea este organizată în regimuri variate: spitalizare continuă, spitalizare de zi, ambulatoriu, urgențe medico-chirurgicale, și activități didactice în colaborare cu Universitatea din Oradea. De asemenea, unitatea medicală beneficiază de dotări moderne care o plasează în topul spitalelor din România.

Performanțele financiare și indicatorii de activitate

Spitalul a reușit să crească excedentul bugetar de la 32 milioane lei la începutul anului la 66 milioane lei la sfârșitul lui 2024, datorită unui management financiar eficient. În 2024, unitatea a tratat peste 130.000 de pacienți, dintre care 74.122 au fost externați și 62.761 au beneficiat de spitalizare de zi. De asemenea, fiecare medic a efectuat în medie 815 consultații pe lună în ambulatoriu și 1.958 consultații în camera de gardă.

Investiții semnificative și modernizarea infrastructurii

„Orădenii merită un spital care să le ofere siguranță și încredere. Spitalul Clinic Județean Bihor se află în top la nivel național, având aparatură medicală de ultimă generație și dotări moderne,” a declarat managerul Gheorghe Carp. Printre proiectele de investiții finanțate din fonduri europene și naționale, se numără:

  • Dotarea laboratorului de anatomie patologică pentru diagnosticarea cancerului – 9.995.180 lei
  • Investiții în infrastructura SCJUBH pentru diagnosticarea și tratarea cancerului – 24.920.350 lei
  • Modernizarea laboratoarelor de microbiologie – 6.926.591 lei
  • Digitalizarea spitalului prin PNRR – 5.864.354,83 lei
  • Îmbunătățirea serviciilor pentru pacienții cu accident vascular cerebral – 58.000.000 lei
  • Investiții în infrastructura unităților de îngrijire paliativă – 12.575.000 lei

Lucrările finalizate 

În ceea ce privește lucrările de modernizare, spitalul a finalizat următoarele proiecte:

  • Creșterea performanței energetice a SCJUBH (finalizat, valoare aproximativă de 3.000.000 lei)
  • Modernizarea corpurilor A1, A2 și B (Staționar I) (finalizat, recepția ISU în curs, valoare aproximativă de 4.500.000 lei)
  • Construirea scării exterioare de incendiu (finalizat, recepție programată pentru 31 decembrie 2024, valoare aproximativă de 1.200.000 lei)
  • Amenajarea spațiului de anatomie patologică (finalizat, recepție pe 28 ianuarie 2025, valoare aproximativă de 2.000.000 lei)

În prezent, sunt în desfășurare lucrări de:

  • Extinderea Ambulatoriului Corp B (terminare estimată în martie 2025, valoare aproximativă de 5.000.000 lei)
  • Creșterea performanței energetice a Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu” (în desfășurare, valoare aproximativă de 3.500.000 lei)

ANPC a descoperit nereguli grave în spitalele din București

ANPC a descoperit nereguli grave la blocurile alimentare ale Spitalului Elias și Spitalului Universitar de Urgență București, inclusiv alimente expirate, igienă deficitară și porții de mâncare mai mici decât standardele.

Spitalul Universitar de Urgență Elias: Probleme grave de igienă 

La Spitalul Universitar de Urgență Elias, inspectorii ANPC au găsit numeroase probleme. În primul rând, au fost descoperite ustensile de bucătărie vechi și uzate, care au fost retrase din folosință. De asemenea, coșurile de gunoi din blocul alimentar nu aveau capac și nici sistem de acționare la pedală, așa cum prevede legea.

În camerele frigorifice, s-au găsit alimente depozitate într-un mod incorect: unele produse neconforme erau depozitate alături de produse care îndeplineau standardele. În plus, inspectorii au observat că alimentele erau decongelate direct pe paviment, ceea ce poate duce la contaminarea lor.

Un alt aspect grav a fost igiena: grilele aerului din camerele frigorifice erau pline de praf gros și unele pereți erau exfoliați. În plus, ANPC a găsit produse expirate, care nu aveau etichete corespunzătoare, ceea ce îngreunează stabilirea datei de expirare și a trasabilității acestora.

Un alt punct important a fost descoperirea unor porții de mâncare care aveau un gramaj mult mai mic decât cel prevăzut. La 20 de porții verificate, gramajul a variat între 40 și 50 de grame, față de 70 de grame, cât ar fi trebuit să fie conform fișei tehnice. Acest lucru înseamnă că fiecare pacient nu a primit cantitatea corectă de hrană proteică. Având în vedere că în spital sunt peste 400 de pacienți, ANPC a calculat o lipsă de 12 kg de carne de pui din hrana oferită acestora.

De asemenea, inspectorii au găsit pâine feliată cu termenul de valabilitate depășit și margarină folosită pentru prăjit, deși margarina nu trebuie utilizată la gătit.

Pentru aceste nereguli, ANPC a aplicat 3 amenzi, în total de 30.000 de lei, și a impus măsura de remediere a deficiențelor într-un termen de 30 de zile. Directorul spitalului va trebui să prezinte documentele solicitate de ANPC, iar în cazul în care nu se vor remedia problemele, spitalul va primi o amendă suplimentară.

Spitalul Universitar de Urgență București: Igienă bună, dar nereguli la porțiile de mâncare

În ceea ce privește Spitalul Universitar de Urgență București, inspectorii ANPC au găsit blocul alimentar igienizat corespunzător, ceea ce este un punct pozitiv. Totuși, au existat mici diferențe în gramajul porțiilor de mâncare. Din 1000 de porții pregătite, unele aveau un gramaj mai mic decât cel prevăzut. Aceste diferențe nu au fost mari, dar au fost totuși semnalate de ANPC, care a aplicat o sancțiune de 1.000 de lei pentru acest lucru.

Controalele ANPC au fost realizate sâmbătă, iar autoritățile vor continua să monitorizeze respectarea normelor de igienă și calitate a alimentelor în spitale.

Galați: Soluții avansate pentru pacienții cu Parkinson la Spitalul Județean

Spitalul Județean Galați implementează tratamente personalizate pentru pacienții cu Parkinson, utilizând tehnologii de ultimă oră pentru a îmbunătăți mobilitatea și calitatea vieții acestora.

Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, a oferit detalii despre funcționarea acestui centru și impactul său asupra pacienților.

„În Secția de Neurologie a Spitalului Județean Galați funcționează Centrul Regional de Boală Parkinson, un loc special unde pacienții cu Parkinson nu sunt doar tratați, ci și înțeleși. Aici, o echipă dedicată de medici – neurologi, chirurgi, gastroenterologi și specialiști în terapie intensivă – lucrează împreună pentru a oferi cele mai bune soluții de tratament,” a afirmat Fotea.

Centrul monitorizează peste 850 de pacienți în Ambulatoriul de Specialitate, iar toate tratamentele sunt decontate integral prin Casa de Asigurări de Sănătate. Printre cele mai inovative tratamente se numără terapia infuzională cu pompe externe portabile, care administrează continuu medicația direct în intestinul subțire sau subcutan, în funcție de stadiul bolii.

„Unul dintre cele mai revoluționare tratamente este terapia infuzională cu pompe externe portabile. Aceste dispozitive eliberează continuu medicația direct în intestinul subțire sau subcutan, în funcție de stadiul bolii, permițând pacienților să se miște liber, fără teama că boala îi va țintui la pat,” a declarat președintele Consiliului Județean.

Un alt aspect unic al centrului este procedura de endoscopie de control cu sedoanalgezice, realizată sub supravegherea echipelor de Anestezie-Terapie Intensivă și Chirurgie, fiind unică în România. După intervenții, pacienții beneficiază de îngrijire la domiciliu, asigurată de un asistent medical.

„De asemenea, Centrul din Galați este unic în România printr-o procedură specială: endoscopia de control cu sedoanalgezice, realizată sub supravegherea echipelor de Anestezie-Terapie Intensivă și Chirurgie. După fiecare intervenție, pacienții nu sunt lăsați singuri – ei beneficiază de îngrijire la domiciliu, asigurată de un asistent medical,” a explicat Fotea.

La acest centru, tratamentele sunt personalizate pentru fiecare pacient, iar tehnologiile moderne contribuie la îmbunătățirea calității vieții. „Tratamentul este personalizat pentru fiecare pacient, iar tehnologiile moderne le oferă o nouă șansă la o viață activă,” a adăugat președintele Consiliului Județean.

De asemenea, pacienții care odinioară aveau dificultăți majore în a-și desfășura activitățile zilnice au ajuns să se bucure de o viață mai activă și independentă. „Astfel, unii pacienți, care odinioară abia se puteau ridica din pat, acum merg singuri și se bucură de viață în fiecare zi. Totul este posibil datorită unei echipe extraordinare de medici care, prin muncă și dedicare, schimbă destine,” a concluzionat Costel Fotea.

Tehnologiile avansate în ingineria medicală vor fi prezentate la MedFEST 2025

Politehnica București va deveni centrul inovației în domeniul medical, oferind participanților oportunitatea de a explora exoschelete, telemedicina și alte soluții tehnologice care schimbă viitorul sănătății.

Evenimentul, dedicat ingineriei medicale, va avea loc în campusul universitar și va aduna specialiști din domeniu, dar și tineri dornici să învețe mai multe despre tehnologiile care revoluționează sănătatea.

Printre tehnologiile prezentate se numără exoscheletele, care ajută la restabilirea mobilității pacienților, imprimantele 3D ce creează proteze și organe artificiale, și soluțiile de telemedicină, care permit monitorizarea pacienților la distanță.

Participanții vor avea ocazia să asiste la demonstrații practice interactive și să înțeleagă mai bine cum pot deveni ingineri medicali, contribuind astfel la dezvoltarea de noi terapii și echipamente destinate să îmbunătățească viața oamenilor.

MedFEST va fi un loc de interacțiune între tinerii interesați și reprezentanți ai companiilor de top, instituțiilor de cercetare și specialiștilor din domeniul ingineriei medicale. Evenimentul va include și workshopuri interactive pe teme precum bioingineria, medicina regenerativă, telemedicina și proiectarea de dispozitive medicale. De asemenea, vor avea loc conferințe susținute de experți internaționali, unde participanții vor afla cele mai recente descoperiri și aplicații tehnologice.

În plus, evenimentul va oferi oportunități de discuție despre opțiunile de carieră în ingineria medicală și modul în care viitorii profesioniști pot contribui la soluționarea celor mai mari provocări din domeniul sănătății.

Ce vei descoperi la MedFEST?

  • Exoschelete care sprijină mobilitatea pacienților
  • Echipamente avansate de diagnostic și tratament
  • Demonstrații interactive și prezentări captivante
  • Conferințe tematice și workshopuri
  • Prezentări din partea unor companii de top din domeniu

Programul complet al evenimentului poate fi citit aici.

ANS: Propunere pentru combaterea sedentarismului și obezității în rândul tinerilor

Gabriel Toncean, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport (ANS), susține că este nevoie de mai multe ore de educație fizică în licee pentru a ajuta tinerii să adopte un stil de viață mai sănătos.

Acesta atrage atenția asupra unei probleme din sistemul educațional românesc: numărul insuficient de ore de sport din licee. „Faptul că liceenii din România au doar o oră de sport pe săptămână este o problemă reală, mai ales într-o perioadă în care stilul de viață sedentar și problemele legate de sănătate, cum ar fi obezitatea, problemele de postură și stresul, sunt tot mai frecvente,” a declarat Toncean.

Acesta subliniază că un singur curs de educație fizică nu este suficient pentru a crea obiceiuri sănătoase și a combate efectele negative ale statului prelungit pe scaun. „Un singur curs de educație fizică nu este suficient pentru a crea obiceiuri sănătoase și pentru a combate efectele negative ale statului pe scaun ore în șir,” a adăugat acesta.

Comparând situația din România cu alte țări europene, Toncean subliniază diferențele mari în numărul orelor de sport. „Dacă ne uităm la alte țări europene: Finlanda – 3-4 ore de sport pe săptămână + pauze active, Franța – minimum 3 ore de sport, Germania – între 3 și 4 ore de educație fizică, Marea Britanie – cel puțin 2 ore obligatorii + multe activități extracurriculare. România? Doar 1 oră. Este clar că trebuie să schimbăm ceva!”

În acest context, ANS a început demersuri pentru a propune Ministerului Educației dublarea orelor de sport în licee, pentru a încuraja tinerii să adopte un stil de viață mai activ și sănătos. „Împreună cu colegii mei din ANS, am început demersurile inițierii unui proiect pe care îl vom înainta Ministerului Educației, pentru a dubla numărul orelor de sport în licee! Vrem ca tinerii să aibă mai multe oportunități de mișcare, să-și dezvolte obiceiuri sănătoase și să își îmbunătățească atât starea fizică, cât și cea mentală,” a explicat vicepreședintele ANS.

Gabriel Toncean speră că acest proiect va duce la o schimbare semnificativă în rândul tinerilor români, care vor putea beneficia de mai multe oportunități de mișcare și vor învăța să adopte obiceiuri sănătoase pe termen lung.