Lumina cu efect stroboscopic din timpul festivalurilor de muzica creşte riscul declanşarii unei crize epileptice

Lumina cu efect stroboscopic din timpul festivalurilor de muzica creşte riscul declanşarii unei crize epileptice, chiar şi in cazul celor care nu ştiau ca sufera de aceasta afecţiune, potrivit unui studiu realizat de o echipa olandeza, relateaza BBC News.

Studiul a pornit de la cazul unui tanar de 20 de ani, fara crize epileptice anterioare, care a suferit un astfel de episod la un festival.

Societatea pentru Epilepsie din Marea Britanie a reactionat si a cerut organizatorilor de festivaluri sa limiteze lumina la nivelurile recomandate – maximum 4 hertzi.

Aproximativ 3% dintre persoane cu epilepsie sunt sensibile la lumina, ceea ce inseamna ca blitz-urile, luminile care pulseaza sau jocurile de lumini pot sa le declanseze crize.

 

Datele studiului

 

Cercetatorii de la mai multe centre medicale din Olanda au studiat 400.343 de participanţi la 28 de festivaluri de muzica dance electronica din diferite regiuni ale ţarii, dintre care 241.543 au fost expuşi la lumini stroboscopice in timpul festivalurilor desfaşurate pe perioada nopţii.

Potrivit rezultatelor, lumina stroboscopica a crescut cu mai mult de trei ori riscul unei crize epileptice. Circa 30 de persoane participante la evenimente cu lumina stroboscopica au suferit o criza, in comparaţie cu noua persoane participante la evenimente desfaşurate pe perioada zilei.

Cercetatorii ii sfatuiesc pe toţi cei care sufera de epilepsie fotosensibila sa evite astfel de evenimente sau sa işi ia masuri de precauţie cum ar fi sa doarma suficient sau sa nu consume droguri, sa nu stea aproape de scena şi sa paraseasca locul de desfaşurare a festivalului daca simt ca experimenteaza efectul de „aura“.

Ziua Fertilitatii, marcata in Parcul Circului din Bucuresti printr-un eveniment inedit

 Ziua Fertilitatii va fi marcata maine in Parcul Circului din Bucuresti, printr-un eveniment intitulat “Copacul Dorintelor”. in cadrul evenimentului ce incepe la ora 11.00, organizat de Primaria capitalei, cuplurile care isi doresc unul sau mai multi copii sunt invitate sa-si scrie marele vis pe un balon pe care mai intai il pun in Copacul Dorintelor, pentru ca la finalul evenimentului sa-l trimita catre cer.

Iar romanii nascuti prin Fertilizare in Vitro (FIV) isi pot agata poza in Copacul Vetii, pentru primul album foto din tara al celor nascuti in urma acestei proceduri.

Romania nu are o statistica in acest domeniu-nu se stie exact cati copii romani s-au nascut in urma unui FIV, procedura realizata la noi sau in alta tara.

 

 

Primul copil nascut prin Fertilizare in Vitro 

 

 

Sunt mai bine de 40 de ani de cand a venit pe lume primul copil conceput in afara corpului uman. Adica, prin FIV, asa cum e astazi foarte cunoscuta procedura.

S-a intamplat in Marea Britanie, sub indrumarea doctorului R.G. Edwards. Louise Joy Brown a aparut, astfel, in viata unei familii care se chinuia de noua ani sa aiba un copil.

Istoria a consemnat faptul ca doar nasterea unui membru al familiei regale mai trezeste azi interesul pe care l-a atins, in lume, nasterea primului bebelus „in eprubeta”.

in speranta ca vor putea surprinde, intr-o fotografie, momentul istoric si chipul bebelusului, se spune ca fotografii britanici prezenti la spitalul Oldham, au lansat o alarma falsa cu bomba si astfel toti pacientii au fost evacuati.

in ziua in care micuta Louise a fost adusa acasa de catre parinti, casa lor era inconjurata de cel putin 100 de ziaristi.

in ultimele decenii peste cinci milioane de alti bebelusi s-au nascut prin FIV, iar numarul este in crestere.

Potrivit Societatii Europene de Reproducere Umana si Embriologie (ESHRE), aproape 350.000 de copii in fiecare an sunt nascuti in urma fertilizarii in vitro, respectiv 0,3% din cele 130 de milioane de bebelusi nascuti in intreaga lume.

 

FIV in Romania

 

Primul roman nascut in urma unei proceduri FIV are astazi 25 de ani si a venit pe lume in urma unei proceduri de fertilizare in vitro, realizata, la Timisoara, de catre medicul Ioan Munteanu si o echipa de la Maternitatea Bega.  

in Romania, se efectueaza aproximativ 5.000 de fertilizari in vitro pe an, de 10 ori mai putin decat in Europa de Vest. Aceasta desi statisticile spun ca, si la noi, unul din cinci cupluri are probleme de fertilitate.

Peste 60 de copii au murit in India, dupa ce au consumat litchi

Peste 60 de copii au murit in statul Bihar, in nordul Indiei, in ultimele trei saptamani, in urma unei forme de encefalita la care ar fi contribuit toxinele din fructul litchi.

Doua spitale din orasul Muzaffarpur au inregistrat, in total, 179 de cazuri incepand din ianuarie, dar decesele au inceput sa survina abia in ultimele cateva saptamani.

in 2013, cel puin 351 de oameni au murit de encefalita intr-un alt stat din nordul Indiei, Uttar Pradesh.

“Anul acesta, numarul de cazuri a crescut putin. Valul de caldura a fost prea intens si a durat prea mult”, a explicat un inalt oficial din sistemul sanitar local, Sanjay Kumar, citat de CNN.

Departamentul pentru Sanatate Publica a anuntat ca toti copiii au murit de hipoglicemie, dar a subliniat ca si consumul de fructe litchi, crescute in zona, a jucat un rol.

“Experti internationali ne-au spus ca litchi are un fel de toxina care se acumuleaza in ficatul acestor copii, iar cand temperature creste, aceasta toxina este eliberata”, a explicat Kumar. “Adevarul este ca aici este o zona unde creste litchi. Suspectam ca litchi au un rol in acest caz. Dar este adevarat si ca, atunci cand temperaturile scad si vin ploile, cu sau fara litchi, nu mai sunt cazuri”, a adaugat el.

Experţii au declarat ca boala afecteaza in cea mai mare parte copiii cu varsta de sub 15 ani, in special pe cei din familii sarace, subnutriti. Simptomele includ febra ridicata şi o schimbare a starii psihice – confuzie, dezorientare, delir sau coma – şi apariţia crizelor.

Autoritatile au demarat o campanie de informare, sfatuind parintii sa se asigure ca toti copiii sunt hidratati si nu se culca fara sa fi mancat inainte.

 

Ce spun expertii?

 

Potrivit unui studiu legat de o epidemie de encefalopatie din 2014, publicat in The Lancet Global Health, unul dintre factori poate fi consumul de litchi. Fructul contine amino acizi neobisnuiti care afecteaza glucogeneza in anumite conditii.

Potrivit studiului, copiii din satele afectate isi petreceau cea mai mare parte din zi mancand litchi din livezile din jur, iar cand se intorceau acasa seara nu le era foame. Pentru ca nu mancau este posibil sa se fi instalat hipoglicemie nocturna, potrivit cercetarii.

Cand nivelul glicemiei scadea, corpul incepea sa metabolizeze acizi grasi. insa, probele de urina de la doua treimi dintre copiii bolnavi a aratat o expunere la toxine aflate in semintele de litchi, in special la fructele necoapte. in prezenta acestor toxine, glucogeneza este aproape blocata, ceea ce duce la scaderea si mai mare a glicemiei si la inflamatie la nivelul creierului.

 

Ce este litchi?

 

Litchi este cultivat in China, dar si in nordul Thailandei, Laos, Cambodgia, Vietnam, Bangladesh, Pakistan, India si sudul Japoniei.

Mai nou se cultiva şi in State Unite in California sau Florida. Litchi este supranumit si „pruna chinezeasca”. Fructele Sunt foarte parfumate, cu un gust dulce-acrişor.

Coaja este tare şi acoperita cu “ţepi” dar destul de subţire. Are un sambure gigant care nu se consuma, fiind otravitor, dar care se poate planta. Fructul exotic este bogat in vitamina C si este de mare ajutor in lupta contra bolilor infecţioase.

Ministrul Sanatatii le-a multumit donatorilor de sange pentru gestul lor

Ministrul Sanatatii le-a multumit donatorilor de sange pentru gestul lor, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sange.

“Astazi este Ziua Mondiala a Donatorului de Sange. As vrea sa le multumesc public celor care, donand, fac diferenta intre viata si moarte”, a declarat ea.

Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, prezideaza reuniunea  reuniunea formala a ministrilor Sanatatii in cadrul Consiliului UE, in  mandatul Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene – ultimul eveniment oficial din domeniul sanatatii din aceste sase luni. La final, ea va preda presedintia omologului sau finlandez.

La sosirea la Luxembourg, unde se desfasoara intalnirea, Sorina Pintea a prezentat agenda discutiilor. “in intalnirea de astazi vom aborda teme importante referitoare la garantarea accesului la sisteme de sanatate importante pentru toti cetatenii europeni”, a declarat ea.

Printre alte teme de pe ordinea de zi se numara adoptarea concluziilor Consiliului privind rezistenta microbiana, facilitarea investitiilor in sanatate si regulamentul privind evaluarea tehnologiilor in Sanatate.

De asemenea, vor fi trecute in revista realizarile Presedintiei Romaniei la Consiliul European.

In judetul Tulcea, rata mortalitatii la copiii sub un an e de aproape cinci ori mai mare decat in Bucuresti

Rata mortalitatii infantile a scazut in Romania, in ceea ce priveste media pe tara, de la 10‰ in 2012, la 6,5‰, conform datelor provizorii pentru 2018, anunta Salvati Copiii. insa sunt in continuare judete in care situatia s-a cronicizat sau chiar agravat. in Tulcea, de pilda, rata mortalitatii la copiii sub un an e de aproape cinci ori mai mare decat in Bucuresti.

Datele provizorii procesate de INS pentru 2018 arata ca cele mai mari rate ale mortalitatii infantile (la mia de copii nascuti vii)s-au inregistrat in judetele: Tulcea (15,5), Botosani (12,9), Salaj (11,5), Calarasi (11,2) si Caras-Severin (10).

La polul opus, cele mai mici rate ale mortalitatii infantile s-au inregistrat in judetele: Dambovita (2,9), Municipiul Bucuresti (3,6), Ilfov (4,1), Giurgiu, Arad, Timis (4,5).

Clasamentul se inverseaza atunci cand vorbim despre numarul deceselor la copii sub un an, cap de lista fiind Bucurestiul, cu 72 de decese in 2018. Urmeaza Suceava, cu 67 de bebelusi, Bacau, cu 48, Botosani cu 46 si Brasov, Iasi si Constanta cu cate  43 fiecare. Judetele cu cel mai scazut numar de deces la copiii sub un an sunt Giurgiu si Mehedinti, cu cate 10 fiecare, Dambovita, cu 12, Alba, cu 14 si Ialomita si Teleorman cu 15.

De asemenea, potrivit raportului, s-a mentinut clivajul urban/rural. Astfel, rata medie a mortalitatii in randul copiilor sub un an este de 5,3 la mie in urban in 2018, fata de 7,4 la mia de copii nascuti vii, cat era in 2012. Pentru rural, rata medie este de 7,9 in 2018, fata de 12,9 cat era in 2012.

370 de spatii publicesi comerciale din intreaga tara vor fi dotate cu echipamente performane de prim-ajutor

370 de spatii publice si comerciale din intreaga tara vor fi dotate cu echipamente extrem de performante, care, prin tehnica avansata folosita, vor deveni puncte de prim ajutor, menite sa salveze populatia in situatii de urgenta, pana la sosirea echipajelor medicale SMURD sau a Serviciilor de Ambulanta. Demersul este inclus in programul national „Punct de prim ajutor. Fii salvator!”, lansat de Departamentul pentru Situatii de Urgenta.

Bugetul este de peste cinci milioane de lei.

Un numar de 105 echipamente medicale avansate vor fi instalate in locuri publice din Bucuresti (27), Iasi (12), Timisoara (12), Cluj (12), Constanta (12), Oradea (10), Sibiu (10) şi Targu Mures (10). Restul se vor afla in supermarketuri.
Prima etapa in acest demers va incepe in noiembrie 2019 prin instalarea a 40 de echipamente medicale in Bucuresti. Dintre acestea, 27 vor fi distribuite in cele mai aglomerate spatii publice – metrou, gari, dar si alte locuri alese in functie de numarul de interventii medicale din ultimii ani.

Punctul de prim ajutor are incorporat un defibrilator automatic, pulsoximetru pentru masurarea pulsului si a saturatiei de oxigen din sange, un aparat de electrocardiograma si o sursa de oxigen. Aparatul, odata ce a fost mutat din locul unde este in mod normal amplasat, apeleaza automat numarul de urgenta 112 pentru a semnala folosirea lui si pentru a pune in legatura persoana care acorda ingrijiri la fata locului cu un medic care o poate ghida.

Acest tip de echipament, care poate acorda primul ajutor pacientilor cu diferite afectiuni poate fi utilizat cu minima pregatire sau pe baza indicatiilor date de aparat sau dispecerat, da asigurari Departamentul pentru Situatii de Urgenta.

 

Un proiect vital pentru dezvoltarea viitoare a sistemului integrat de intervenţie in situaţii de urgenţa, spune Arafat

 

Programul „Punct de prim ajutor. Fii salvator!” vizeaza si educarea populatiei in acordarea primului ajutor in situatii de urgenta.
“Acest proiect este vital pentru dezvoltarea viitoare a sistemului integrat de intervenţie in situaţii de urgenţa. Prin dotarea locurilor publice, dar şi a spaţiilor comerciale cu echipamente avansate de asistenţa medicala de urgenţa, cetaţenii pot sprijini sistemul de urgenţe in locurile foarte aglomerate din oraş, cladirile publice sau unele spaţii comerciale. Pot face aceasta utilizand acest echipament medical avansat, care ii permite cetaţeanului sa intervina, fara a exista riscul de a greşi, aflandu-se in permanenţa in contact cu dispeceratul de urgenţa şi alertand, inca de la inceput, echipajele medicale, ce pot oferi suport avansat”, a explicat dr. Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta.

„Prezenţa acestui echipament avansat in locuri aflate la indemana populaţiei şi folosit de catre oamenii obisnuiţi este foarte importanta, avand in vedere ca odata cu fiecare minut pierdut sansele de supravietuire scad cu 10% in cazul neacordarii primului ajutor in situaţii de stop cardio-respirator” a adaugat el.

Apa de la Spitalul Judeţean de Urgenţa Vaslui este potabila, anunta DSP

Reprezentanţii Direcţiei de Sanatate Publica (DSP) Vaslui au anunţat, joi, ca apa de la Spitalul Judeţean de Urgenţa Vaslui este potabila dupa ce anterior analizele de rutina efectuate in unitatea sanitara au aratat prezenţa bacteriei E.coli in apa de la robinete.

Directorul executiv al DSP Vaslui, Mihaela Vlada, a declarat pentru Agerpres, ca probele de apa prelevate la inceputul acestei saptamani au aratat ca apa este conforma, fiind in parametrii normali de potabilitate.

La inceputul acestei saptamani, Directia de Sanatate Publica (DSP) a dispus o serie de masuri, dupa ce analizele efectuate in cursul saptamanii trecute pentru verificarea calitatii apei folosite la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui au evidentiat prezenta bacteriei E.coli.

Pana la remedierea situaţiei, pacienţii şi personalul Spitalului Judeţean Vaslui au primit recomandarea de a nu consuma apa de la robinet. in mai multe locuri din unitatea sanitara au fost afişate anunţuri prin care oamenii erau informaţi cu privire la faptul ca apa este infestata cu E.coli.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Vaslui, nu au fost raportate cazuri de pacienţi care sa prezinte anumite simptome specifice dupa ce ar fi consumat apa infestata.

Peste 100 de specialisti in domeniul medicalsi jurnalisti, alaturi de 350 de ONG-uri cer autoritatilor inasprirea legilor antitutun

Peste 100 de specialisti in domeniul medical si jurnalisti au semnat o scrisoare deschisa a Initiativei 2035-Prima Generatie Fara Tutun a Romaniei. Aceasta solicita autoritatilor statului modificarea si completarea cuprinzatoare a intregii legislatii privind controlul tutunului.

 

Solicitarile Initiativei 2035-Prima Generatie Fara Tutun a Romaniei

 

Autorii cer adoptarea de urgenta a modificarilor legislative care sa indeparteze orice surse de publicitate si promovare, directa si indirecta, pentru produsele din tutun.

Ei solicita, de asemenea, completarea urgenta a legislatiei din domeniul reducerii consumului de tutun in ceea ce priveste utilizarea produselor din tutun, nicotina sau tigari electronice in spatiile publice inchise.

Adoptarea de politici fiscale uniforme pentru toate produsele din tutun, adresand vidul legislativ care permite taxarea la niveluri inferioare a produselor noi aparute pe piata, precum si directionarea taxelor suplimentare aferente in campanii educationale la nivel national adresate prioritar grupei de varsta de debut a consumului de tutun-13-15 ani, se numara, de asemenea, printre cereri. O prioritate, din punctul lor de vedere, ar trebui sa fie si sprjinirea renuntarii la fumat.

Sub motto-ul “Scoateti tutunul din fata, din mintea si din viitorul fiecarui copil al Romaniei!”, peste 350 de ONG-uri membre ale Initiativei atrag atentia ca, in lume, consumul de tutun reprezinta principala cauza prevenibila a bolilor cronice netransmisibile, existand dovezi stiintifice care demonstreaza cert ca reducerea numarului persoanelor care folosesc produse ce contin tutun conduce la diminuarea poverii reprezentate de aceste boli.

Astfel, descurajarea debutului consumului acestor produse conduce la reducerea, atat pe termen scurt cat mai ales pe termen mediu si lung, a numarului de fumatori, existand metode si instrumente eficiente si specifice. Aceasta cu atat mai mult cu cat rezultatele ultimelor anchete epidemiologice indica o situatie alarmanta in ceea ce priveste consumul de tutun in randul copiilor si adolescentilor din Romania si impun adoptarea de urgenta a unor masuri care sa accelereze scaderea numarului de tineri care incearca si ulterior continua consumul produselor din tutun.

 

Fumatorii din Romania

 

in Romania, varsta medie la care adultii afirma ca au inceput sa fumeze in mod curent (cel putin o data pe saptamana) a fost de 18,9 ani .

Copiii de azi, insa, incearca produsele din tutun si fumeaza in mod curent de la varste mult mai mici. Astfel, dintre copiii cu varsta intre 13 si 15 ani, mai mult de o treime (35,7%) afirma ca au fumat cel putin o data in viata , iar dintre ei, 28% au facut lucrul acesta inainte de varsta de 10 ani .

Urmare a contactului precoce cu produsele din tutun este faptul ca multi adolescenti fumeaza curent la 15 ani: 20% dintre baieti si 17% dintre fete deja consuma tutun cel putin o data pe saptamana .

Cresterea interesului copiilor pentru fumat poate fi determinata si de aparitia unei noi categorii de consumatori de tutun si, implicit, de nicotina, o substanta adictiva: cei care fumeaza produse din tutun incalzit.

 Astfel, in 2017, produsele din tutun incalzit erau cunoscute de o cincime din elevii de 13-15 ani (20,6%), iar 15% dintre cei care afirmau ca au cunostinta de ele, devenisera deja consumatori curenti.

in total, procentul elevilor de 13-15 ani care au consumat vreodata macar un produs din tutun (inclusiv produsele din tutun incalzit) a crescut in 2017 fata de 2013 cu 7,5% (de la 35,9% la 38,6%).

Potrivit semnatarilor, urmare a interzicerii fumatului in spatiile publice inchise in vigoare din martie 2016, a devenit vizibil ca exista un vid de reglementare pentru utilizarea in aceste spatii a produselor noi din tutun(tutun incalzit, tigari electronice), exista un vid de reglementare privind utilizarea acestor produse la locurile de joaca pentru copii, se fumeaza in autovehicule in prezenta copiilor si a femeilor insarcinate, persoanele internate in sectii de psihiatrie ca urmare a unei hotarari emisa de o instanta de judecata nu pot fuma pe perioada spitalizarii.

in total, 120 de persoane au semnat initiativa, printre care Prof. Dr. Gheorghe Borcean, Presedinte Colegiul Medicilor din Romania, Academician Prof. Dr. Victor Voicu, Presedintele Societatii Romane de Farmacologie Clinica, terapeutica si toxicologie clinica, Prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu, Presedinte Societatea Romana de Pneumologie sau Prof. Dr. Florin Mihaltan, Fost Presedinte al Societatii Romane de Pneumologie.

Primul caz de infectie cu virusul Ebola confirmat in Uganda

Organizatia Mondiala a Sanatatii anunta ca a confirmat, impreuna cu ministerul sanatatii din Uganda, primul caz de boala cauzata de infectia cu virusul Ebola din aceasta tara. Uganda se invecineaza, la est, cu provincia Kivu de Nord din Republica Democratica Congo, unde la 1 august 2018 a fost declarata epidemie cu virusul Ebola. Pana la 10 iunie, in cadrul acestei epidemii, au fost inregistrate 2.071 de cazuri (din care 1.977 confirmate) din care 1.396 de decese (1.302 confirmate).

Cazul confirmat in Uganda este al unui copil in varsta de 5 ani, care a intrat in tara, din R. D. Congo, la 9 iunie. Familia acestuia a solicitat asistenta medicala la un spital ugandez, unde copilul a fost diagnosticat.

Uganda s-a pregatit pentru posibilitatea aparitiei unor cazuri de boala cauzata de infectia cu virusul Ebola, venite din R. D. Congo, prin vaccinarea anti-Ebola a 4.700 de membri ai personalului medical din 165 de institutii medicale, prin monitorizarea atenta a bolii si prin pregatirea personalului medical sa recunoasca semnele si simptomele bolii.

Boala cauzata de infectia cu virusul Ebola se transmite prin contactul cu fluide (varsatura, fecale sau sange) provenite de la o persoana bolnava. Primele simptome sunt nespecifice si pot aparea brusc. Acestea includ febra, oboseala, durerile musculare, cefaleea si durerile oro-faringiene.

Recomandari pentru screeningulsi preventia infectiei cu HIV

Printr-o serie de recomandari publicate astazi in Journal of the American Medical Association, USPSTF (Grupul de lucru american pentru servicii preventive, un grup independent de experti care analizeaza dovezile de eficacitate si dezvolta recomandari pentru serviciile clinice preventive) clarifica o serie de interventii importante, cu impact semnificativ in prevenire si in diagnosticarea precoce a infectiei cu HIV.

Astfel, USPSTF recomanda screeningul infectiei cu HIV la toate persoanele cu varsta cuprinsa intre 15 si 65 de ani. De asemenea, este recomandat screeningul si la persoanele mai tinere sa mai in varsta, daca au risc de infectie, precum si la toate femeile insarcinate.

Totodata, USPSTF recomanda clinicienilor sa ofere profilaxie preexpunere (PrEP) cu antiretrovirale persoanelor la risc de a contracta infectia cu HIV, pentru a reduce acest risc.

 

Recomandare ferma pentru screeningul HIV intre 15 si 65 de ani

 

in SUA, prevalenta infectiei cu HIV la persoane cu varsta de 13 ani sau mai mult este de 0,4%. Datele CDC arata insa o crestere semnificativa a diagnosticelor de infectie cu HIV dupa varsta de 15 ani.

Analizand dovezile existente, USPSTF a ajuns la concluzia ca testele recomandate in prezent pentru infectia cu HIV au o acuratete diagnostica foarte mare. Totodata, dovezile stiintifice arata ca identificarea si tratamentul precoce, in infectia cu HIV, au beneficii substantiale in reducerea riscului de aparitie a manifestarilor din sindromul imunodeficientei dobandite (SIDA) si a riscului de deces.

Exista dovezi clare ca utilizarea terapiei antiretrovirale (ART) are beneficii substantiale in reducerea riscului de transmitere a infectiei cu HIV la partenerii sexuali neinfectati.

Concluzia certa la care au ajuns expertii americani este ca beneficiul net al screeningului infectiei cu HIV la adolescenti si adulti este substantial.

Ca urmare, recomandarea ferma publicata in JAMA este ca screeningul infectiei cu HIV sa se realizeze la adolescenti si adulti cu varsta intre 15 si 65 de ani. De asemenea, screeningul infectiei cu HIV ar trebui efectuat si la adolescentii mai tineri de 15 ani sau la adultii peste 65 de ani, daca acestia au risc crescut de infectie.

 

Screening si tratament antiretroviral pentru femeile insarcinate

 

Datele statistice arata ca numarul estimat al femeilor cu HIV care nasc, in SUA, ajunge la 8.700 in fiecare an. Infectia se poate transmite de la mama la copil in timpul sarcinii, in travaliu, in timpul nasterii, precum si prin alaptare. Dupa varful atins in 1992, incidenta infectiei perinatale cu HIV a scazut semnificativ in SUA, odata cu implementarea screeningului prenatal de rutina si cu utilizarea terapiilor eficace si a precautiilor in prevenirea transmiterii verticale a infectiei.

USPSTF a gasit dovezi convingatoare ca identificarea si tratamentul femeilor insarcinate care au infectie cu HIV are beneficii substantiale in reducerea ratei de transmitere a infectiei de la mama la copil. Astfel, recomandarea ferma formulata este de screening al infectiei cu HIV la toate persoanele (formularea este voit neutra) insarcinate, inclusiv la cele care se prezinta deja in travaliu sau la nastere si pentru care nu se cunoaste statutul infectiei cu HIV.

Totodata, USPSTF a gasit dovezi ca ART se asociaza cu unele riscuri fetale – neuropsihiatrice, renale si hepatice, dar si cu riscul de nastere prematura. in acelasi timp, insa, tratamentul cu antiretrovirale este foarte eficace in reducerea riscului de transmitere a infectiei de la mama la copil. Astfel, utilizarea anumitor regimuri de ART in timpul sarcinii, cu efecte adverse, poate fi evitata prin utilizarea unor alternative terapeutice.

in plus, dupa cum s-a dovedit intr-o analiza anterioara, realizata de USPSTF in 2012, evitarea alaptarii si nasterea prin cezariana la femeile cu viremie reduc riscul de transmitere verticala a infectiei cu HIV.

 

Utilizarea profilaxiei preexpunere

 

Un alt set de recomandari formulate de USPSTF a vizat prevenirea transmiterii infectiei cu HIV la persoanele aflate la risc de a o contracta. in SUA, in 2017, s-au inregistrat 38.281 de diagnostice noi de infectie cu HIV, din care mai mult de patru cincimi la barbati.

Pe baza analizei dovezilor stiintifice existente, USPSTF a ajuns la concluzia ca, la adultii cu risc crescut de infectie, profilaxia preexpunere (PrEP) pe cale orala cu fumarat de tenofovir disoproxil in momnoterapie sau in asociere cu emtricitabina s-a asociat cu un risc scazut de a contracta infectia cu HIV, in comparatie cu tratamentul placebo sau cu absenta vreunei profilaxii. Eficenta tratamentului scade insa atunci cand aderenta la PrEP nu este optima.

USPSTF a ajuns la concluzia ca amploarea beneficiilor PrEP este substantiala in reducerea riscului de a contracta infectia cu HIV la persoanele cu risc inalt. Astfel, USPSTF recomanda oferirea PrEP cu terapie antiretrovirala eficace persoanelor aflate la risc de a contracta infectia cu HIV.

 

Instrumente utile, cu conditia sa fie utilizate

 

Dupa cum arata si un editorial publicat astazi in JAMA, noile recomandari formulate de USPSTF subliniaza, de fapt, progresul remarcabil realizat in prevenirea si tratarea infectiei cu HIV. impreuna, beneficiile furnizate de tratamentul infectiei cu HIV, reducerea transmiterii infectiei si profilaxia preexpunere furnizeaza instrumentele necesare pentru a pune capat „epidemiei” de HIV/SIDA.

Succesul depinde insa de utilizarea larga a acestor instrumente si de asigurarea accesului la ele pentru toti cei vizati.

Recomandarile formulate de expertii americani ar trebui sa-i intereseze si pe specialistii romani, in conditiile in care specific pentru tara noastra este ca persoanele cu infectie cu HIV sunt diagnosticate in majoritate dupa aparitia primelor simptome ale afectarii imune, deci la ani distanta de la momentul infectarii.