Cel putin 2,2 miliarde de persoane sufera de deficiente de vedere sau orbire, anunta Organizatia Mondiala a Sanatatii

Peste un miliard de oameni din intreaga lume traiesc cu deficiente de vedere, deoarece nu primesc ingrijirea de care au nevoie pentru afectiuni precum miopie si presbiopie, glaucom si cataracta, potrivit primului Raport mondial despre vedere realizat de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS).

Raportul, lansat inainte de Ziua Mondiala a Vederii, marcata la 10 octombrie, a constatat ca imbatranirea populatiilor, schimbarea stilurilor de viata si accesul limitat la serviciile de ingrijire a ochilor, in special in tarile cu venituri mici si medii, sunt printre principalii factori ai cresterii numarului de persoane care traiesc cu probleme de vedere.

„Este inacceptabil ca 65 de milioane de oameni sa fie orbi sau sa aiba o vedere afectata cand vederea lor ar fi putut fi corectata atat de simplu, cu o operatie de cataracta, si este la fel de inacceptabil ca peste 800 de milioane se chinuie in activitatile de zi cu zi, deoarece nu au acces la o pereche de ochelari“, a declarat directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus.

La nivel global, cel putin 2,2 miliarde de persoane au o deficienta de vedere sau orbire, iar cel putin 1 miliard dintre acesti oameni au o deficienta de vedere care ar fi putut fi prevenita sau inca nu a fost tratata.

Principalele cauze ale cresterii cazurilor de deficienta de vedere

Afectiunile oculare care pot cauza deficiente de vedere si orbire – cum ar fi cataracta si eroarea de refractie – sunt principalul obiectiv al strategiilor nationale de prevenire si al altor strategii de ingrijire a ochilor. insa afectiunile oculare care nu afecteaza de obicei vederea, inclusiv sindromul de ochi uscat si conjunctivita, nu trebuie sa fie trecute cu vederea, deoarece sunt printre principalele motive pentru care oamenii pot solicita servicii de ingrijire a sanatatii ochilor la nivel mondial, se arata in raport.

Alti factori principali ai celor mai frecvente afectiuni ale ochilor includ: 

– Miopia: Timpul sporit petrecut in interior si activitatile legate de munca in crestere duc la aparitia unui numar tot mai mare de miopi. Cresterea timpului in aer liber poate reduce acest risc. 

– Retinopatie diabetica: un numar tot mai mare de persoane traieste cu diabet, in special de tipul 2, lucru care poate avea un impact asupra vederii, daca boala nu este detectata si tratata. Aproape toate persoanele cu diabet vor avea o forma de retinopatie pe parcursul vietii. Verificarile oculare de rutina si un bun control al diabetului pot proteja vederea oamenilor de aceasta afectiune. 

– Detectie tarzie: din cauza serviciilor slabe de ingrijire a ochilor sau a serviciilor slab integrate, multe persoane nu au acces la controale de rutina care pot detecta afectiuni ale vederii si pot sa duca la ingrijirea sau tratamentul preventiv adecvat. 

Apel pentru un acces mai bun la servicii

Raportul OMS recomanda o integrare mai puternica a serviciilor de ingrijire a ochilor in cadrul serviciilor nationale de sanatate, inclusiv la nivelul asistentei medicale primare, pentru a se asigura ca nevoile unui numar cat mai mare de persoane sunt indeplinite, inclusiv prin prevenire, depistare precoce, tratament si reabilitare.

„Milioane de persoane au deficiente de vedere severe si nu pot participa in societate la maximum pentru ca nu pot accesa serviciile de reabilitare. intr-o lume construita pe capacitatea de a vedea, serviciile de ingrijire a ochilor, inclusiv reabilitarea, trebuie sa fie oferite mai aproape de comunitati pentru ca oamenii sa isi atinga potentialul maxim”, a declarat dr. Alarcos Cieza, care conduce activitatile OMS in acest domeniu.

Raportul afirma ca toate persoanele care traiesc cu orbire si deficienta de vedere severa care nu pot fi tratate sunt in continuare capabile sa duca vieti independente daca acceseaza servicii de reabilitare. Optiunile la acest capitol includ lupele optice, citirea folosind alfabetul Braille si instruirea in orientare si miscare cu ajutorul bastoanelor albe.

Organizatia Mondiala a Sanatatiisi Federatia Internationala de Fotbal, parteneriat pentru un stil de viata sanatos

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si Federatia Internationala de Fotbal (FIFA) au incheiat un parteneriat pe o perioada de patru ani pentru a promova la nivel mondial stiluri de viata sanatoase prin intermediul fotbalului. Memorandumul de intelegere a fost semnat, la sediul OMS din Geneva, de directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, si de presedintele FIFA, Gianni Infantino.

„Organizatia Mondiala a Sanatatii este incantata sa colaboreze cu FIFA. Jumatate de planeta a urmarit Cupa Mondiala din 2018. Aceasta inseamna ca exista un potential urias pentru noi sa facem echipa ca sa ajungem la miliarde de persoane cu informatii care sa le ajute sa traiasca vieti mai sanatoase”, a spus dr. Tedros, completat de seful FIFA. „Sunt extrem de fericit sa anunt aceasta colaborare cu OMS. Fotbalul este un limbaj unic, universal si dorim sa folosim platforma si reteaua noastra pentru a sprijini initiativele de sanatate si a promova stiluri de viata sanatoase in intreaga lume”, a adaugat Gianni Infantino.

Evenimentele sportive ale FIFA, medii fara tutun

Potrivit comunicatului de presa, acordul include patru domenii de colaborare. Acestea sunt sustinerea pentru promovarea unui stil de viata sanatos prin fotbal, instituirea unor medii fara tutun la evenimentele FIFA si incurajarea federatiilor nationale de fotbal sa adopte politici fara tutun, inclusiv in stadioane, aducerea unor imbunatatiri durabile in materie de sanatate si siguranta si infiintarea unor programe si initiative comune pentru cresterea participarii la activitati fizice prin fotbal, inclusiv prin cooptarea unor Ambasadori ai bunavointei OMS si a unor jucatori de fotbal. 

OMS si FIFA au cooperat deja pentru interzicerea tutunului la turneele de fotbal, inclusiv la Cupa Mondiala din 2018. Cele doua organizatii isi vor spori eforturile depuse pentru a proteja sanatatea in cadrul evenimentelor FIFA si pentru a institui imbunatatiri durabile ale sanatatii si sigurantei, de exemplu in ceea ce priveste igiena si prevenirea bolilor.

Programele si initiativele comune cu asociatiile nationale si retelele de fotbalisti, antrenori si voluntari vor spori participarea la activitati fizice, in conformitate cu indrumarile OMS si vor ajuta la cresterea activitatii fizice prin fotbal.

Colaborarea va pune in valoare punctele forte ale celor doua organizatii pentru a se asigura ca mesajele de sanatate si programele legate de activitati pot avea un impact pozitiv major asupra vietii oamenilor din intreaga lume.

EXCLUSIV Managerul Spitalului Judetean Timisoara explica ce presupune o sectie de mari arsi

Sectia de mari arsi din cadrul Spitalului Judetean Timisoara este inaugurata astazi, in prezenta ministrului Sanatatii, Sorina Pintea. Managerul unitatii medicale, Marius Craina, a explicat in exclusivitate pentru SanatateaTV.ro ce presupune o astfel de sectie, dar si ce inseamna ”mare ars”.

Va prezentam mai jos interviul integral:

intrebare: Ce inseamna ”mare ars”?

Marius Craina: Marele ars inseamna acea persoana care sufera arsuri pe o suprafata corporala mare – peste 60% – 70% din suprafata corporala – si arsurile sunt profunde la nivelul pielii. Asta face diferenta intre cei care au contact mai indelungat sau in mod acut cu temperaturi inalte sub diverse forme: caldura, electrocutare.

intrebare: Ce presupune o sectie de ”mari arsi”?

Marius Craina: Exista niste normative europene care privesc sectiile de mari arsi si care fac diferenta intre acele sectii care pot trata pacientii cu arsuri grave si sectiile care nu pot trata pacientii cu arsuri grave. Este legat de suprafata pe care trebuie sa o ocupe un pat, este vorba despre dotarea pe care trebuie sa o aiba, este vorba despre personalul medical care deserveste acea sectie, adica de pregatirea profesionala a acelui personal in scopul tratarii pacientilor cu mari arsuri.

Sa va dau un exemplu: noi aveam la Timisoara, la Spitalul Judetean, un compartiment de pacienti cu arsuri cu un numar de patru paturi pe o suprafata de 60 de metri patrati. Spatiul actual care deserveste centrul de mari arsi se intinde pe o suprafata de aproape 1.000 de metri patrati – vis-a-vis de ceea ce spuneam legat de suprafata acelor spatii, boxe, saloane in care sunt tratati pacientii cu arsuri grave. Bineinteles ca acestea sunt complet separate, izolate de celelalte cu circuite care trebuie sa respecte normativele europene, cu sali de operatie special pregatite, amenajate si dotate pentru asemenea tipuri de interventii.

intrebare: Ce capacitate are sectia de ”mari arsi” de la Timisoara?

Marius Craina: Noi avem in structura prevazut un numar de cinci paturi. Practic, in aceasta saptamana, vom pune in folosinta, in utilizare primele trei paturi, astfel incat, incepand de zilele urmatoare, vom putea asigura concomitent trei pacienti cu arsuri grave.

Celelalte doua spatii sunt complet amenajate, au mai fost necesare cateva lucrari suplimentare. Ele vor fi finalizate – ma refer la procedurile administrative, juridice, legale – la sfarsitul lunii, inceputul lunii noiembrie, astfel incat, in circa patru saptamani, vor fi si ele introduse in circuit. Repet, ele sunt complet finalizate, complet dotate, doar procedurile legale de receptie nu sunt inca finalizate.

intrebare: Cand vor veni primii primii pacienti?

Marius Craina: in cateva zile vor sosi primii pacienti. Sigur ca, fara sa ai idei si fara sa doresti nu vei realiza nimic.

EXCLUSIV Primii pacienti vor putea sosi in sectia de mari arsi din cadrul Spitalului Judetean Timisoara peste cateva zile

Primii pacienti vor putea sosi in sectia de mari arsi din cadrul Spitalului Judetean Timisoara peste cateva zile, a declarat in exclusivitate pentru SanatateaTV.ro managerul unitatii medicale, Marius Craina.

El a explicat ce presupune o astfel de sectie, dar si cine va fi ingrijit in ea.

Va prezentam mai jos interviul integral:

intrebare: Ce inseamna ”mare ars”?

Marius Craina: Marele ars inseamna acea persoana care sufera arsuri pe o suprafata corporala mare – peste 60% – 70% din suprafata corporala – si arsurile sunt profunde la nivelul pielii. Asta face diferenta intre cei care au contact mai indelungat sau in mod acut cu temperaturi inalte sub diverse forme: caldura, electrocutare.

intrebare: Ce presupune o sectie de ”mari arsi”?

Marius Craina: Exista niste normative europene care privesc sectiile de mari arsi si care fac diferenta intre acele sectii care pot trata pacientii cu arsuri grave si sectiile care nu pot trata pacientii cu arsuri grave. Este legat de suprafata pe care trebuie sa o ocupe un pat, este vorba despre dotarea pe care trebuie sa o aiba, este vorba despre personalul medical care deserveste acea sectie, adica de pregatirea profesionala a acelui personal in scopul tratarii pacientilor cu mari arsuri.

Sa va dau un exemplu: noi aveam la Timisoara, la Spitalul Judetean, un compartiment de pacienti cu arsuri cu un numar de patru paturi pe o suprafata de 60 de metri patrati. Spatiul actual care deserveste centrul de mari arsi se intinde pe o suprafata de aproape 1.000 de metri patrati – vis-a-vis de ceea ce spuneam legat de suprafata acelor spatii, boxe, saloanein care sunt tratati pacientii cu arsuri grave. Bineinteles ca acestea sunt complet separate, izolate de celelalte cu circuite care trebuie sa respecte normativele europene, cu sali de operatie special pregatite, amenajate si dotate pentru asemenea tipuri de interventii.

intrebare: Ce capacitate are sectia de ”mari arsi” de la Timisoara?

Marius Craina: Noi avem in structura prevazut un numar de cinci paturi. Practic, in aceasta saptamana, vom pune in folosinta, in utilizare primele trei paturi, astfel incat, incepand de zilele urmatoare, vom putea asigura concomitent trei pacienti cu arsuri grave.

Celelalte doua spatii sunt complet amenajate, au mai fost necesare cateva lucrari suplimentare. Ele vor fi finalizate – ma refer la procedurile administrative, juridice, legale – la sfarsitul lunii, inceputul lunii noiembrie, astfel incat, in circa patru saptamani, vor fi si ele introduse in circuit. Repet, ele sunt complet finalizate, complet dotate, doar procedurile legale de receptie nu sunt inca finalizate.

intrebare: Cand vor veni primii primii pacienti?

Marius Craina: in cateva zile vor sosi primii pacienti. Sigur ca, fara sa ai idei si fara sa doresti nu vei realiza nimic.

Directorul Unifarm spune ca, in momentul de fata, Romania are stocuri de imunoglubulina suficiente pentru trei-patru luni

Directorul Unifarm a dat asigurari privind accesul pacientilor din Romania la imunoglubulina. Potrivit acestuia, stocul pentru perioada urmatoare este asigurat,  iar contractele prevad o aprovizionare constanta.

„Ceea ce avem in acest moment ajunge pentru circa trei-patru luni, dar contractele sunt cu aprovizionare ferma, constanta, lunara si nu trebuie sa ne ingrijoram pe acest subiect”, a declarat Adrian Ionel, in cadrul unei dezbateri privind colectarea si procesarea de plasma umana in Romania. 

„Suntem mai mult ca oricand alaturi de asociatiile de pacienti, empatizam alaturi de pacientii care sufera din cauza discontinuitatiilor si atat cat ne permite legea statului roman nu vom mai permite ca aceste lucruri sa se mai intample in continuare asa cum au  fost in 2017″, a mai spus directorul Unifarm.

Sorina Pintea a anuntat ca Romania ar putea avea o banca de sange, plasma si celule stem, printr-un parteneriat public-privat

Prezenta la dezbaterea organizata de Asociatia Romana a Pacientilor cu Imunodeficiente Primare (ARPID), Sorina Pintea a anuntar ca Romania ar putea avea o banca de sange, plasma si celule stem. 

„Hotararea de Guvern prin care se aproba studiul de fundamentare prin care Romania poate construi o banca de sange, plasma, sange şi produse derivate din plasma prin demararea unui proiect in parteneriat public-privat, probabil ca in urmatoarea şedinţa de Guvern aceasta Hotarare va fi aprobata. Asta inseamna, practic, ca s-a dat unda verde demararii proiectului construcţiei acestei banci de sange şi plasma. Acest lucru va permite colectarea plasmei, astfel incat ea sa poata fi fracţionata şi sa asigure pentru Romania necesarul de imunoglobulina şi produse derivate din plasma necesare pacienţilor. imi este greu sa va dau termene,  e un proiect estimat la 854 de milioane, studiul de fundamentare este facut de catre Comisia Naţionala de Prognoza”, a declarat ministrul Sanatatii

„Din ce stim si ce s-a discutat, vom fi project managerii acestui proiect. Compania Unifarm va fi implicata in el, va supraveghea si se va implica activ, va contribui ca parte activa din partea statului roman in acest proiect. Și speram sa il si realizam”, a spus si directorul general Unifarm.

Potrivit lui Florin Hozoc, CEO al unei companii farmaceutice, parteneriatul public-privat prezinta o serie de avantaje in ceea ce priveste asigurarea imunoglobulinei pentru pacientii din Romania 

„Din primul an, chiar daca inca nu s-au constuit si nu s-au autorizat centre de colectare de plasma, partenerul privat are obligatia sa asigure aprovizionarea continua cu medicamente derivate din plasma, la preturi stabile, pe care le oferteaza in licitatie si care trebuie sa ramana aceleasi timp de 25 de ani. Asta ofera statului roman predictibilitate, stabilitate”, a declarat Florin Hozoc.

Pe langa finantarea, constructia, autorizarea si operarea infrastructurii de colectare, testare, depozitare si procesare a plasmei pentru productia de medicamente, parteneriatul public-privat va putea asigura si finantarea necesara pentru  imbunatatirea infrastructurii de colectare, testare, procesare, stocare si distributie a sangelui, a mai spus Hozoc.

„Fara ca partenerul privat sa poata vinde sangele, pentru ca am auzit aceasta poveste. Este iegal! Sangele nu poate fi distribuit decat in sistem non-profit, asa cum si centrele de transfuzii distribuie in sistem non-profit”, a tinut sa precizeze acesta.

Banca ar prezenta avantaje si in ceea ce priveste colectarea de celule stem.

„Suntem actori inclusiv in aceasta piata a colectarii de celule stem pentru banci private. Dar eu cred ca solutia este banca publica de celule stem, unde orice pacient sa-si poata gasi celule stem compatibile si sa le primeasca pentru transplant de celule stem. Cand colectezi foarte multe celule stem si le ai intr-o banca publica si ai multe celule stem, e foarte simplu sa gasesti celule compatibile”, a subliniat Florin Hozoc.

Pacientii romani au nevoie de plasma!

in Romania sunt peste 8.000 de pacienti dignosticati cu afectiuni rare, care necesita tratament cu medicamente derivate din plasma umana. Organizatia Mondiala a Sanatatii apreciaza ca mai exista  inca cel putin 7.000 de persoane care sufera de boli rare, dar care inca nu sunt diagnosticate.

Desi exista recomandari clare ale Comisiei Europene si ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii privind asigurarea terapiilor cu medicamente derivate din plasma umana, Romania este una dintre putinele tari europene care in prezent nu are propria capacitate de colectare si de fractionare a plasmei pentru producerea imunoglobulinei, in momentul de fata, insa,  pacientii romani sunt dependenti de import.

„in anul 2025 (n.r. la nivel mondial) se estimeaza un deficit in ceea ce priveste imunoglobulina de aproximativ 40%. Pacientii isi doresc acces la tratament, dar principala problema a lipsei de acces la tratament este lipsa de materie prima, adica de plasma. Și fara sa recoltam plasma nu vom avea niciodata acces suficient la imunoglobulina si la tratament. Avem nevoie de o rezolvare rapida sa gasim soluţii cat mai rapid pentru a se colecta plasma in Romania, intrucat acest fapt este vital pentru pacientii nosti. in lipsa unui tratament constant, corect si, bineinteles, sigur, pacientii nostri mor”, a transmis Otilia Stanga, presedintele Asociatiei Pacientilor cu Imunodeficiente Primare.

Informatii privind donarea de plasma pot fi obtinute de pe site-ul www.donatorplasma.ro.  Platforma contine  si o sectiune unde cei care vor sa devina donatori se pot inscrie. Astfel, va fi creata o baza de date a potentialor donatori. 

Directorul Unifarm spune ca, in momentul de fata, Romania are stocuri de imunoglubulina suficiente pentru trei-patru luni

Directorul Unifarm a dat asigurari privind accesul pacientilor romani la imunoglubulina. Potrivit acestuia, stocul pentru perioada urmatoare este asigurat,  iar contractele prevad o aprovizionare constanta.

„Ceea ce avem in acest moment ajunge pentru circa trei-patru luni, dar contractele sunt cu aprovizionare ferma, constanta, lunara si nu trebuie sa ne ingrijoram pe acest subiect”, a declarat Adrian Ionel, in cadrul unei dezbateri privind accesul colectarea si procesarea de plasma umana in Romania. 

„Suntem mai mult ca oricand alaturi de asociatiile de pacienti, empatizam alaturi de pacientii care sufera din cauza discontinuitatiilor si atat cat ne permite legea statului roman nu vom mai permite ca aceste lucruri sa se mai intample in continuare asa cum au  fost in 2017″, a mai spus directorul Unifarm.

Sorina Pintea a anuntat ca Romania ar putea avea o banca de sange, plasma si celule stem, printr-un parteneriat public-privat

Prezenta la dezbaterea organizata de Asociatia Romana a Pacientilor cu Imunodeficiente Primare (ARPID), Sorina Pintea a anuntar ca Romania ar putea avea o banca de sange, plasma si celule stem. 

„Hotararea de Guvern prin care se aproba studiul de fundamentare prin care Romania poate construi o banca de sange, plasma, sange şi produse derivate din plasma prin demararea unui proiect in parteneriat public-privat, probabil ca in urmatoarea şedinţa de Guvern aceasta Hotarare va fi aprobata. Asta inseamna, practic, ca s-a dat unda verde demararii proiectului construcţiei acestei banci de sange şi plasma. Acest lucru va permite colectarea plasmei, astfel incat ea sa poata fi fracţionata şi sa asigure pentru Romania necesarul de imunoglobulina şi produse derivate din plasma necesare pacienţilor. imi este greu sa va dau termene, aşa cum va spuneam e un proiect estimat la 854 de milioane, studiul de fundamentare este facut de catre Comisia Naţionala de Prognoza”, a declarat ministrul Sanatatii

„Din ce stim si ce s-a discutat, vom fi project managerii acestui proiect. Compania Unifarm va fi implicata in el, va supraveghea si se va implica activ, va contribui ca parte active din partea statului roman in acest proiect. Și speram sa il si realizam”, a declarat si Adrian Ionel, directorul general Unifarm.

Potrivit lui Florin Hozoc, CEO al unei companii farmaceutice, parteneriatul public-privat este o solutie buna pentru dezideratului statului roman de a asigura pacientii romane cu produse din plasma.

„Din primul an, chiar daca inca nu s-au constuit si nu s-au autorizat centre de colectare de plasma, partenerul privat are obligatia sa asigure aprovizionarea continua cu medicamente derivate din plasma, la preturi stabile, pe care le oferteaza in licitatie si care trebuie sa ramana aceleasi timp de 25 de ani. Asta ofera statului roman predictibilitate, stabilitate”, a declarat Florin Hozoc.

Pe langa finantarea, constructia, autorizarea si operarea infrastructurii de colectare, testare, depozitar si, procesare a plasmei pentru productia de medicamente. parteneriatul public-privat va putea asigura si finantarea necesara pentru  imbunatatirea infrastructurii de colectare, testare, procesare, stocare si distributie a sangelui, a mai spus Hozoc.

„Fara ca partenerul privat sa poata vinde sangele, pentru ca am auzit aceasta poveste. Este iegal! Sangele nu poate fi distribuit decat in sistem non-profit, asa cum si centrele de transfuzii distribuie in sistem non-profit”, a tinut sa precizeze acesta.

Banca ar prezenta avantaje si in ceea ce priveste colectarea de celule stem.

„Suntem actori inclusiv in aceasta piata a colectarii de celule stem pentru banci private. Dar eu cred ca solutia este banca publica de celule stem, unde orice pacient sa-si poata gasi celule stem compatibile si sa le primeasca pentru transplant de celule stem. Cand colectezi foarte multe celule stem si le ai intr-o banca publica si ai multe celule stem, e foarte simplu sa gasesti celule compatibile”, a subliniat Florin Hozoc.

Pacientii romani au nevoie de plasma!

in Romania sunt peste 8.000 de pacienti dignosticati cu afectiuni rare, care necesita tratament cu medicamente derivate din plasma umana Organizatia Mondiala a Sanatatii apreciaza insa ca in Romania mai sunt cel putin 7.000 de persoane care sufera de boli rare, dar care sunt inca nediagnosticate.

Chiar si asa,  tara noastra este una dintre putinele tari europene care in prezent nu are propria capacitate colectare si de fractionare a plasmei pentru producerea imunoglobulinei, cu toate ca exista recomandari clare ale Comisiei Europene si ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii privind asigurarea terapiilor cu medicamente derivate din plasma umana. Concret, Romania ar trebui sa  recolteze minimum atat cat consuma.  Pacientii romani sunt dependenti de import.

„in anul 2025 (n.r. sa nivel mondial) se estimeaza un deficit in ceea ce priveste imunoglobulina de aproximativ 40%. Pacientii isi doresc acces la tratament, dar principala problema a lipsei de acces la tratament este lipsa de materie prima, adica de plasma. Și fara sa recoltam plasma nu vom avea niciodata acces suficient la imunoglobulina si la tratament. Avem nevoie de o rezolvare rapida sa gasim soluţii cat mai rapid pentru a se colecta plasma in Romania, intrucat acest fapt este vital pentru pacientii nosti. in lipsa unui tratament constant, corect si, bineinteles, sigur, pacientii nostri mor”, a transmis Otilia Stanga, presedintele Asociatiei Pacientilor cu Imunodeficiente Primare.

Datul sau luatul de mita in spitale este in scadere, dar fenomenul nu va disparea dintr-o data, atrage atentia Sorina Pintea

Datul sau cerutul spagii in spitale este un fenomen in scadere, dar nu va disparea dintr-o data, afirma Sorina Pintea, ministrul Sanatatii, citand o serie de rapoarte in acest sens.

”A fost prea incetaţenit in conştiinţa tuturor. Da, exista inca acest fenomen in spitale”, a explicat ea.

Din punctul sau, cauzele sunt multiple: „de teama sancţiunilor”, pentru ca veniturile salariale au crescut, pentru ca pacienţii au devenit „mai atenţi”, dar şi in urma campaniilor media.

in aceste conditii, oficialul a indemnat pacientii carora li se solicita bani sa anunţe acest lucru conducerilor unitaţilor medicale.

„Avem acele rapoarte pe care le facem la chestionarele de feedback şi care sunt postate pe site-ul Ministerului şi acolo se observa o diminuare a procentului de la o luna la alta de pacienţi nemulţumiţi. Eu, in general, ma uit la chestiunile negative, aşa-zis negative, la cum evolueaza sau involueaza”, a mai spus ea.

intrebata daca spitalele de urgenţa sunt in „topul mitei”, ministrul a raspuns: „in general, da, pentru ca in spitalele de urgenţa sunt foarte multe specialitaţi, este mult personal medical. Categoric nivelul va fi mai mare faţa de un spital municipal sau oraşenesc, iar numarul de pacienţi care intra in aceste spitale este foarte mare. De aceea in acel clasament categoric intotdeauna vor fi aceste spitale mari”. 

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti este unitatea medicala din Romania unde s-au plans cei mai multi pacienti ca li s-au solicitat ”bani sau atentii de catre medici sau asistente”. Anti-Bribery Synergy , un organism de certificare acreditat internaţional şi cu operaţiuni la nivel global specializat in audit, evaluare şi certificare a sistemelor de management anti-mita, a realizat un clasament pe baza raspunsurilor pacienţilor din 352 unitaţi medicale din toata tara, inregistrate in perioada ianuarie-iulie 2019.

Doua centre de arsi vor fi inaugurate saptamana aceasta in tara, anunta Pintea

Centrul de arsi de la Iasi ar urma sa fie inaugurat saptamana aceasta, a doua zi dupa cel de la Timisoara. Anuntul a fost facut de ministrul Sanatatii, Sorina Pintea.

„Nu voi merge probabil joi la Iaşi, probabil voi merge saptamana viitoare, probabil ca-l vor inaugura cei de acolo şi eu voi merge ulterior sa-l vad. Dar este gata şi cel de la Iaşi”, a spus Pintea.

Potrivit ministrului, Centrul de mari arşi de la Iaşi va avea şase locuri.

Clinica de mari arsi a Spitalului Judeţean Timiş va fi data in folosinta in aceasta saptamana, a anuntat anterior managerul unitatii medicale. Marius Craina a explicat ca, pentru inceput, clinica va avea trei paturi, carora li se vor adauga alte doua pana la sfarsitul lunii.

Comisia Europeana, sprijin pentru infiintarea a doua centre de colectare a plasmei in Romania

Romania va putea folosi, in curand, plasma pe care o colecteaza, a anuntat ministrul Sanatatii, Sorina Pintea. Acest lucru se va intampla dupa infiintarea a doua centre de colectare a plasmei, in nordul si in sudul tarii, proiect realizat cu sprijinul Comisiei Europene. 

„Ieri, Ministerul Sanatatii a aplicat pentru accesarea a 500.000 de euro din fonduri europene in cadrul Serviciului de Sprijin pentru Reforme Structurale pentru elaborarea planului de reorganizare a sistemului de transfuzii, termenul de implementare fiind 16,5 luni de la aprobare. in urma acestei reorganizari, vor creste capacitatile sistemului de transfuzie, inclusiv ale posibilitatii de a colecta plasma.

Expertii Comisiei Europene ne vor acorda sprijinul in (n.red: infiintarea a) doua centre pilot de colectare a plasmei. Aceste centre pilot vor fi organizate in doua centre de transfuzii din doua zone geografice in care accesul pacientilor are grade diferite de dificultate. Proiectele vor fi supravegheate de catre expertii straini care vor contribui la perfectionarea acestor centre in scopul de a fi replicate apoi in tara”, a declarat Sorina Pintea la dezbaterea privind colectarea si procesarea de plasma umana pentru fabricarea de medicamente Plasma pentru Romania, eveniment organizat de ARPID – Asociatia Romana a Pacientilor cu Imunodeficiente Primare.

Sorina Pintea a adaugat ca, vineri, Ministerul Sanatatii va supune spre aprobare o ordonanta de urgenta de modificare a legii 282 privind transfuzia, care va face legatura intre legislatie si un proiect de constructie a unei banci de plasma si sange in Bucuresti.

incepand din vara anului 2017 pana in primavara anului 2018, Romania s-a confruntat cu o criza a imunoglobulinei. O astfel de situatie s-ar putea repeta oricand, in contextul in care, la nivel global, Organizatia Mondiala a Sanatatii avertizeaza ca, in anul 2030, 40% dintre pacientii care au nevoie de imunoglobulina nu vor mai avea acces la tratament. Și asta deoarece companiile producatoare nu vor avea materie prima.

Sanatatea.TV
Revizia intimitatii
Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.