INSP: 63 de cazuri noi de COVID-19 și un singur deces, în ultima săptămână

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat marți, 15 aprilie, că în perioada 7–13 aprilie au fost raportate 63 de cazuri noi de COVID-19, înregistrându-se o scădere de 2% față de săptămâna precedentă.

Dintre cazurile raportate, 16 reprezintă reinfectări, depistate la persoane care au fost testate pozitiv la mai mult de 90 de zile după prima infectare.

Tot în această perioadă a fost semnalat un singur deces în rândul pacienților confirmați cu COVID-19.

Conform datelor centralizate de INSP, bilanțul total al cazurilor de COVID-19 în România a ajuns la 3.583.522 de persoane infectate de la începutul pandemiei, dintre care 69.258 au decedat.

În ceea ce privește testarea, în ultima săptămână s-au efectuat 410 teste RT-PCR și 7.267 teste rapide antigenice, rata de pozitivitate fiind de 0,8%.

Până în prezent, la nivel național au fost procesate 14.048.590 de teste RT-PCR și 15.332.917 teste rapide.

Premieră la Arad: Chist hidatic hepatic operat laparoscopic – pacient externat în 72 de ore

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a marcat un succes remarcabil în domeniul chirurgiei, prin realizarea unei intervenții laparoscopice deosebite în Blocul Operator al Secției Clinice Chirurgie Generală II. Sub coordonarea medicului primar chirurg Dr. Marcel Onița, echipa medicală a reușit să trateze un pacient în vârstă de 36 de ani, diagnosticat cu chist hidatic hepatic, utilizând o tehnică laparoscopică inovatoare.

Chistul hidatic hepatic, o afecțiune parazitară rară a ficatului, reprezenta până acum o provocare majoră, intervențiile clasice fiind singurele disponibile. În cadrul acestei intervenții, echipa medicală a reușit să elimine chistul hepatic folosind tehnica laparoscopică, o metodă mai precisă, care minimizează riscurile și contribuie la o recuperare rapidă a pacientului. Această tehnică este deosebit de importantă, având în vedere dificultățile tehnice și riscurile de răspândire a parazitului în cavitatea abdominală, specifice intervențiilor clasice.

Operația a fost un succes, iar pacientul a fost externat la doar 72 de ore după intervenție, complet vindecat din punct de vedere chirurgical. Echipa care a realizat acest succes remarcabil a fost formată din:

  • Dr. Onița Marcel – medic primar chirurg

  • Dr. Babici Daniela – medic rezident chirurg

  • Dr. Olariu Teodora – medic primar ATI

  • Asist. med. Roșca Alina – asistent medical instrumentar

  • Asist. med. Toma Emanuela – asistent medical ATI

ANT: 72 de ore, 4 transplanturi, 2 premiere în cadrul unui proiect național de succes

În ultimele 72 de ore, Agenția Națională de transplant din România a înregistrat momente istorice, care nu doar că marchează cariere, ci și vieți salvate. Echipa de transplant, formată din profesioniști dedicați, a realizat o serie de intervenții medicale de referință, inclusiv două premiere naționale:

  • Transplant hepatic de la donator viu – lob stâng, realizat în clinica Profesorului Lupascu din Iași, o intervenție rară și complexă, care a adus un aport semnificativ la avansarea transplantului hepatic în România.
  • Primul retransplant hepatic efectuat în noul centru de transplant din Cluj, sub coordonarea Profesorului Nadim Al Hajjar. Acesta este un pas important în extinderea capacității de tratament al pacienților cu afecțiuni hepatice severe.

Pe lângă aceste realizări, echipa de transplant din România a efectuat și 3 prelevări multiorgan și multițesut, iar 9 pacienți au fost transplantați de la donatori în moarte cerebrală. Aceste acțiuni vin în completarea unei săptămâni de succes în care salvarea de vieți și avansarea tehnicilor medicale au fost la ordinea zilei.

Toate aceste intervenții au fost realizate cu sprijinul SMURD, iar echipa a călătorit din Fundeni spre Cluj, cu ajutorul piloților devotați care au asigurat transportul rapid al echipamentelor și al echipei de transplant. Fiecare transplant este posibil datorită unei rețele invizibile de eroi care lucrează neobosit, de la medici și asistente, la infirmiere, brancardieri și, nu în ultimul rând, donatori și familiile acestora, care aleg să dăruiască viață în mijlocul tragediei lor.

Un alt moment emoționant a avut loc în Parcul Titan din București, unde a fost dezvelit Monumentul Donatorului Român de Organe, un simbol al generozității supreme și al speranței.

„Salvarea unei vieți nu este niciodată un act singular. Este rezultatul unei echipe unite de un scop: viața altui om”, a declarat dr. Vlad Brașoveanu. În plus, această misiune continuă, iar medicii tineri vor duce mai departe ștafeta speranței, continuând să dezvolte centre de transplant și să formeze o nouă generație de profesioniști.

Federația „Solidaritatea Sanitară” respinge proiectul Ministerului Sănătății privind salarizarea pe performanță

Federația ‘Solidaritatea Sanitară’ din România (FSSR) a emis un comunicat în care își exprimă dezacordul față de proiectul de lege propus de Ministerul Sănătății privind salarizarea suplimentară în funcție de performanță. Conform FSSR, organizația susține principiul salarizării suplimentare în funcție de performanță, considerând însă că forma propusă de Ministerul Sănătății este eronată.

„Federația ‘Solidaritatea Sanitară’ din România (FSSR) susține principiul salarizării suplimentare în funcție de performanță, aceasta fiind o solicitare adresată în mod constant tuturor guvernelor din ultimele decenii. Susținerea acestui principiu este demonstrată și de proiectul noii legi a salarizării, elaborat împreună cu reprezentanții Ministerului Sănătății și cei ai celuilalt partener de dialog social reprezentativ la nivel de sector sănătate, care conține o importantă dimensiune a salarizării suplimentare în funcție de performanță, ce vizează toate categoriile de angajați din sănătate. FSSR nu susține proiectul de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății în aceste zile deoarece el a fost elaborat cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale și contractuale în materia salarizării și nu îndeplinește condițiile minime ale principiului salarizării suplimentare în funcție de performanță”, se arată într-un comunicat transmis marți, 15 aprilie 2025.

Federația precizează că, din perspectiva condițiilor de formă, procesul de elaborare a acestui proiect a încălcat regulile de dialog social, dar și anumite prevederi legale și contractuale.

„Dincolo de faptul că organismele profesionale nu au competență legală în materia salarizării (deoarece asta ar însemna să aibă și dreptul la organizarea protestelor), neputând fi singurele consultate, unul dintre ele negând existența vreunei consultări pe această temă (ceea ce ne conduce la ideea unei note de fundamentare false), stă obligația Ministerului Sănătății de a negocia cu cele două federații sindicale reprezentative la nivel de sector elaborarea oricărui proiect de act normativ privitor la salarizare. Federația ‘Solidaritatea Sanitară’ din România nu a participat la nici o negociere pe tema acestei inițiative legislative, fapt care o face anulabilă din perspectiva încălcării unor prevederi legale și contractuale exprese”, se mai arată în comunicat.

Ca răspuns la această situație, FSSR a inițiat un grup de lucru pentru elaborarea unui proiect de lege alternativ, care să respecte principiile salarizării suplimentare pe performanță și să fie în conformitate cu actele normative în vigoare.

„Dată fiind intenția Ministerului Sănătății de a utiliza o serie de criterii profesionale suplimentare în evaluarea performanței față de cele specifice legislației salarizării, considerăm relevantă expertiza organismelor profesionale în domeniul selectării acestor categorii de criterii adiționale și a procedurilor de evaluare a lor. În acest scop, Federația ‘Solidaritatea Sanitară’ din România invită public organismele profesionale la o acțiune comună, menită să genereze un sistem de evaluare a performanței bazat pe criterii relevante și proceduri obiective, el trebuind să fie referința în materia salarizării în funcție de performanță”, se menționează în comunicat.

Ministrul Sănătății propune revenirea la rezidențiatul pe post pentru a acoperi lipsa medicilor

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, susține revenirea la modelul rezidențiatului pe post ca soluție viabilă pentru acoperirea deficitului de medici în comunitățile din întreaga țară. Declarația a fost făcută astăzi, 15 aprilie, în contextul lansării unui nou ghid dedicat resursei umane în sănătate.

„Cred că un lucru înțelept ar fi să revenim la o formă de organizare, care, acum, este în cea mai mare parte în responsabilitatea universităților de medicină și farmacie, în care rezidențiatul pe post să devină majoritar, să devină prioritar. Până la urmă, nu calificăm medici de dragul calificării, ci calificăm medici pentru a deservi comunitățile. Această posibilitate de a dezvolta rezidențiatul pe post este modalitatea corectă care să aducă în toate comunitățile, alături de efortul pe care trebuie să îl facă, sigur, autoritățile locale, tinerii medici care, la rândul lor, vor atrage și alte resurse în sistemul de sănătate local”, a afirmat ministrul Sănătății.

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului de lansare a Ghidului pentru acțiuni locale: Soluții pentru Resursa Umană în Sănătate, document elaborat cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ministrul a subliniat că, deși România nu stă rău la nivel european în ceea ce privește numărul total de medici, distribuția acestora este inegală și necesită intervenții urgente.

„Dacă din punct de vedere al numărului total de medici nu stăm tocmai rău la nivel european, în ceea ce privește distribuția, sigur, lucrurile sunt nu numai perfectibile, ci necesar a fi modificate în sensul găsirii unor pârghii de atragere și de stabilizare a personalului medical, în general, și, mai ales, a medicilor. Avem o problemă legată de medicii de familie – majoritatea lor au peste 50 de ani, chiar peste 55 de ani, 40% dintre ei”, a explicat Alexandru Rafila.

Vaccinul Hepatitic A: Recomandat celor expuși riscurilor și călătorilor în zone infectate

Spitalul Victor Babeș din Timișoara continuă campania de informare privind importanța vaccinării, punând accent pe vaccinul împotriva hepatitei A (inactivat). Acesta este esențial pentru prevenirea infecției cu virusul hepatitei A, în special pentru persoanele aflate în grupuri de risc.

Vaccinul este recomandat în special celor care pot veni în contact cu virusul, inclusiv:

  • Persoanelor care îngrijesc copii în colectivități (grădinițe, școli)

  • Angajaților din instituții care se ocupă cu persoane cu nevoi speciale

  • Cei care lucrează în domenii precum salubritatea, sectorul alimentar, canalizarea

  • Persoanele care au contact direct cu pacienți diagnosticați cu hepatita A

De asemenea, Spitalul Victor Babeș recomandă vaccinul celor care călătoresc în țări cu incidență mare a infecțiilor cu hepatita A, cum sunt regiunile din Africa, Asia și America de Sud. Este indicat și pacienților cu boli hepatice cronice, consumatorilor de droguri și persoanelor infectate cu HIV.

Administrare și schema de vaccinare
Vaccinul hepatitic A poate fi administrat la orice vârstă. Schema de vaccinare include două doze, la un interval de 6 până la 36 de luni. Serul se administrează intramuscular, în regiunea deltoidiană (umăr). Este important de menționat că vaccinul nu trebuie administrat subcutanat sau intradermic, deoarece acest mod de administrare poate duce la un răspuns imun insuficient.

Contraindicații
Vaccinul hepatitic A nu este recomandat persoanelor care au o alergie cunoscută la oricare dintre componentele sale. De asemenea, administrarea serului se amână în cazul persoanelor care prezintă boli febrile acute severe.

Posibile reacții adverse
Vaccinul este considerat sigur, iar efectele adverse severe sunt extrem de rare. Printre reacțiile adverse ușoare care pot apărea se numără iritabilitatea, durerea de cap, roșeața și durerea la locul de injectare, oboseala, pierderea apetitului, greața, vărsăturile, diareea, durerile abdominale, somnolența și febra. În cazuri mai rare, pot apărea simptome asemănătoare gripei, dureri musculare, amețeli, erupții cutanate, iar foarte rar pot apărea reacții alergice severe, urticarie, frisoane, dureri articulare sau convulsii.

Digitalizare în sănătate la Târgu Bujor: Brățări smart și consultații online pentru pacienți

Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor va beneficia de o serie de modernizări importante, grație unei investiții de peste 1,4 milioane de lei, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Printre noutăți se numără brățări inteligente pentru pacienți, un portal medical și servicii de telemedicină, care vor îmbunătăți semnificativ calitatea actului medical.

„Brățări inteligente pentru pacienții Spitalului din Târgu Bujor, telemedicină și portal medical | Serviciile din Sănătate, îmbunătățite cu ajutorul tehnologiei”, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Potrivit acestuia, proiectul va include:

  • „Un portal informatic pentru programarea pacienților și transmiterea rezultatelor de laborator la distanță”

  • „Brățări inteligente pentru urmărirea circuitului medical de la internare până la externare”

  • „Portal de telemedicină, pentru o legătură mai rapidă între medici și pacienți”

„Toate acestea vor fi posibile grație unor investiții în valoare de peste 1,4 milioane de lei, fonduri atrase printr-un proiect cu finanțare prin PNRR”, a precizat președintele CJ.

De aceste noi facilități vor beneficia nu doar locuitorii orașului Târgu Bujor, ci și cei din comunele învecinate. Costel Fotea a explicat că modernizarea presupune și achiziția de „calculatoare performante și mijloace de comunicații mai eficiente, precum și programe informatice speciale, dedicate activității spitalelor”.

Iată care vor fi principalele îmbunătățiri, așa cum au fost prezentate:

Portalul medical – „Programarea pacienților și transmiterea rezultatelor de laborator nu vor mai necesita deplasarea fizică la spital a persoanelor în cauză, ceea ce va aduce un grad mai ridicat de eficiență, dar și de confort”

Soft pentru trasabilitatea pacientului – „Fiecare persoană va primi la internare o brățară inteligentă cu ajutorul căreia vor fi gestionate fișele și istoricul medical al pacientului, inclusiv eventualele alergii sau boli cronice, tratamentele și consultațiile, se va asigura aplicarea corectă a medicației și administrarea datelor etc.”

Portalul de telemedicină (teleconsult) – „Pacienții vor putea beneficia de consultații medicale prin apeluri video/audio, la recomandarea medicului. Această soluție permite un acces mai ușor și mai rapid la specialiști, contribuind la stabilirea unui diagnostic corect, transmiterea datelor medicale și la monitorizarea continuă a stării de sănătate a pacienților.”

Institutul Oncologic din Cluj-Napoca primește o investiție de 21 milioane de euro pentru modernizare și extindere

Un nou proiect de modernizare și extindere a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” plasează Clujul în prim-planul investițiilor strategice din domeniul sănătății. Investiția, în valoare de aproximativ 21 de milioane de euro, este susținută prin fonduri europene și vizează îmbunătățirea semnificativă a infrastructurii și a calității serviciilor medicale oferite pacienților oncologici.

„Este un proiect de suflet pentru mine și, fără îndoială, poate cel mai important din existența Institutului Oncologic ‘Prof. Dr. Ion Chiricuţă’. Ne dorim să modernizăm infrastructura și să oferim pacienților noștri servicii medicale de cea mai înaltă calitate, cu rezultate oncologice pe măsură. Am muncit timp de doi ani, alături de colegii mei și de partenerii din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru ca acest vis să prindă contur. Sper ca roadele acestei investiții să se traducă în cât mai mulți ani de viață câștigați pentru pacienții noștri – ani trăiți cu demnitate, alături de familiile lor,” a declarat Dr. Cătălin Vlad, șef lucrări și manager al Institutului Oncologic din Cluj-Napoca.

Proiectul va permite deservirea a peste 26.000 de persoane în fiecare an, va extinde capacitatea laboratorului de anatomie patologică până la 70.000 de blocuri de parafină procesate anual – un pas esențial în diagnosticarea cancerului – și va îmbunătăți semnificativ serviciile medicale pentru mai mult de 6.400 de pacienți.

În plus, dotările și echipamentele medicale în valoare de peste 45 de milioane de lei vor sprijini atât activitatea clinică, cât și cercetarea științifică avansată, care a contribuit la prestigiul institutului de-a lungul anilor.

Fondat în 1929, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” este unul dintre cele mai importante centre de tratament oncologic și cercetare medicală din România. Această investiție consolidează poziția instituției ca reper în sănătatea publică și în inovația medicală la nivel național și internațional.

ASSMB a organizat un curs pentru medicii școlari despre bolile infecțioase la copii

Medicii și asistenții din Rețeaua de Medicină Școlară a ASSMB au participat vineri, 11 aprilie, la un curs de formare profesională cu tema „Patologia infecțioasă la copil – provocări și abordări actuale”. Evenimentul a avut loc în amfiteatrul Spitalului Clinic Colțea și a fost susținut de Prof. Univ. Dr. Simin Aysel Florescu, medic primar boli infecțioase și manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Dr. Victor Babeș”.

Cursul a oferit o perspectivă practică și științifică asupra provocărilor actuale legate de bolile infecto-contagioase ale copilăriei și a subliniat importanța prevenției, a diagnosticului precoce și a implicării active a medicului școlar în protejarea sănătății copiilor.

„Medicul școlar are un rol strategic în prevenție – el este în prima linie și poate educa și informa părinții asupra faptului că vaccinarea salvează vieți. Bolile infecto-contagioase ale copilăriei se răspândesc rapid, mai ales în colectivitățile de vârstă mică. De aceea, o anamneză atentă și un triaj epidemiologic zilnic sunt esențiale în grădinițe și școli.” – Prof. Univ. Dr. Simin Aysel Florescu, medic primar boli infecțioase, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Dr. Victor Babeș”.

„Explorăm un domeniu esențial și provocator: bolile infecto-contagioase. Acestea îi testează, practic, constant pe medicii școlari prin variabilitate, imprevizibilitate și necesită o abordare integrată, bazată pe cunoaștere profundă și reacție rapidă. Fiecare semn clinic devine o piesă dintr-un puzzle, iar pentru a detecta la timp o presupusă infecție, e nevoie de acuratețe, intuiție și reacție rapidă. De aceea îi mulțumim doamnei Prof. Dr. Simin Aysel Florescu pentru că a acceptat invitația de a ne îndruma în acest domeniu extrem de complicat al bolilor infecțioase.” – Dr. Alin Popa, director al Direcției de Medicină Școlară, ASSMB.

Program nou de vizitare în spitale, după scăderea cazurilor de gripă

Odată cu încetarea stării de alertă epidemiologică determinată de gripă și în urma scăderii semnificative a numărului de pacienți care se prezintă la spital cu afecțiuni respiratorii de sezon, conducerea unității medicale, împreună cu medicul epidemiolog șef, a decis relaxarea restricțiilor privind accesul vizitatorilor.

Astfel, începând de marți, 15 aprilie, vizitarea pacienților internați se va face după următorul program extins:

  • Luni – Vineri: între orele 13:00 – 14:00 și 17:00 – 19:00

  • Sâmbătă și Duminică: între orele 14:00 – 19:00

Vizite limitate în secțiile de Terapie Intensivă

Pentru pacienții internați în secțiile de terapie intensivă, programul rămâne diferit, adaptat nevoii de protecție sporită:

  • Zilnic: între orele 12:00 – 13:00 și 17:00 – 18:00

Durata vizitelor este reglementată pentru siguranța pacienților:

  • Pe secțiile medicale și chirurgicale: maximum 30 de minute

  • Pe secțiile ATI: maximum 10 minute

Conducerea spitalului reamintește aparținătorilor că măsurile sunt menite să protejeze atât pacienții, cât și personalul medical, și recomandă respectarea programului și a indicațiilor oferite de personalul de la intrare.