24.5 C
București
sâmbătă, iulie 11, 2026
More

    CMR: CNAS a pus în transparență decizională un document referitor la prelungirea contractelor pe toate domeniile de asistenţă medicală, fără o negociere prealabilă

    Noua conducere a Colegiului Medicilor din România atrage atenția că pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost postat în transparenţă decizională, fără să existe în prealabil un dialog sau o negociere cu reprezentanţii medicilor, un document referitor la prelungirea contractelor pentru primul trimestru al anului 2025 pe toate domeniile de asistenţă medicală.

    „Pe site-ul www.cnas.ro (platforma oficială a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate – CNAS) se află postat, de la sfârșitul săptămânii trecute, în transparență decizională, un document care nu a fost negociat cu reprezentanții Colegiului Medicilor din România (CMR) în ceea ce privește prelungirea contractelor pentru trimestrul I al anului 2025 pe toate domeniile de asistență medicală. Documentul nu a luat în considerare nici intervențiile reprezentanților CMR din grupurile de lucru asupra modificărilor CoCa și Norme și nici asupra finanțării”, a transmis Colegiul Medicilor din România (CMR).

    Colegiul Medicilor din România își exprimă îngrijorarea referitor la menținerea pentru primul trimestru al anului 2025 a valorii punctelor pentru medicina din ambulatoriul de specialitate și medicina primară, în contradicție cu situația economico-socială actuală, cu previziunile financiare și, mai ales, cu discuțiile anterior avute cu CNAS pe finanțare.

    „Referitor la propunerea CNAS de eliminare a regularizării la 11 luni, reprezentanții CMR solicită reintroducerea mecanismului de regularizare, așa cum a fost în contractul din 2023, doar astfel sumele alocate asistenței ambulatorii de specialitate și asistenței medicale primare vor putea fi utilizate integral în aceste sectoare de asistență medicală”, informează CMR.

    POtrivit sursei citate, în acest moment, din cauza implementării sistemului de facturare electronic nu se mai poate observa și cuantifica numărul de consultații totale efectuate, medicii realizând astfel un număr important de servicii medicale pro-bono.

    De asemenea, reprezentanții Colegiului Medicilor din România mai precizează:

    • CMR a fost de acord cu menținerea valorii punctelor pentru ambulatoriul de specialitate și asistența medicală primară doar pentru anul 2024, cu scopul asigurării stabilității și continuității asigurării asistenței medicale.
    • CMR a fost de acord cu eliminarea regularizării la 11 luni pentru ambulatoriul de specialitate si asistența medicală primară doar pentru anul 2024, înțelegând dificultățile financiare din acest an și faptul că bugetul de stat fusese deja adoptat.
    • Codul fiscal s-a modificat pentru anul 2024 și va suferi modificări de substanță și pentru anul 2025, crescând povara fiscalității pentru cabinetele medicale. Pe de altă parte, fiscalitatea crescută a creat cadrul unui FNUASS mai cuprinzător, deci a unei alocări crescute.
    • Considerăm că bugetul de stat pentru anul 2025 trebuie să fie adaptat nevoilor reale ale sistemului de sănătate cu alocări clare necesare funcționării mai eficiente a sistemului de sănătate.
    • De la 1 iulie 2023 și până în prezent, finanțarea asistenței medicale primare și a ambulatoriului de specialitate nu a fost indexată cu valoarea inflației, chiar dacă au crescut permanent cheltuielile necesare funcționării cabinetelor medicale, indiferent de forma lor de organizare. Acest fapt nu a permis dezvoltarea praxisurilor, ci doar funcționarea acestora la limită.

    „Pentru a reprezenta corect interesele medicilor, cum este precizat în reglementările CMR, considerăm că este nevoie și de o deschidere și un interes adevărat pentru dialog și negociere între instituții ale statului și CMR. Nu considerăm normal ca pe site-ul unui partener instituțional, cum este Casa Națională de Asigurări de Sănătate, să existe un document ce este deja pus în transparență decizională și noi să nu fim informați și chemați la o negociere înainte de postarea acestui document”, a precizat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, noul președinte al Colegiului Medicilor din România.

    Reprezentanții Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din România atrag atența că orice act ce face referire la profesia medicală sau la atribuții din reglementarea CMR trebuie să fie discutat înainte de publicare cu reprezentanții corpului medical!

    Reprezentanții CMR mai precizează că s-au trimis adrese oficiale pentru întâlniri interinstituționale CMR-CNAS si nu s-a primit răspuns, inclusiv pentru a exista o predictibilitate s-a propus un calendar de întâlniri CMR-CNAS și, de asemenea, nu a fost transmis niciun răspuns.

    A fost validată noua structură de conducere a Colegiului Medicilor din România

    Noua conducere a Colegiului Medicilor din România (CMR) a fost validată, pentru mandatul 2024-2028.

    Alegerea președintelui și a celorlalți membri ai Biroului Executiv a avut loc, conform regulamentului electoral, în cadrul ședinței reprezentanților noului Consiliu Național al Colegiului Medicilor din România, iar validarea a venit astăzi, 25 octombrie 2024.

    Avem responsabilitatea de a reprezenta cu onoare colegii medici și de a apăra cu demnitate și fermitate profesia medicală. Ne așteaptă un drum ce nu o să fie ușor, un drum în care trebuie să avem obiective comune, proiecte cuantificabile, prin care să obținem implementarea unor măsuri care să îmbunătățească activitatea medicilor și să dezvolte profesia medicală în România. Trebuie să consolidăm și să dezvoltăm rolul Colegiului în relația cu autoritățile, vocea medicului trebuie să fie consultată și ascultată pe probleme ce țin de profesia medicală. Respectul pentru medici, respectul pentru pacienți trebuie să reprezinte o direcție pe care să o atingem de ambele părți. Medicul trebuie să se bucure de respectul comunității ca urmare a activității pe care o desfășoară. România are nevoie de medici bine pregătiți, de medici performanți si empatici, de medici care să contribuie la un efort comun pentru dezvoltarea sistemului medical românesc”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, noul președinte al Colegiului Medicilor din România.

    La alegerile desfășurate în cadrul Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) pentru desemnarea reprezentanților în Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România (CN CMR), prof. univ. dr. Cătălina Poiană a obținut cel mai mare număr de voturi, fiind urmată de prof. univ. dr. Șerban Bubenek și de dr. Cosmin Alexandrescu, ceilalți doi reprezentanți ai CMMB în Consiliul Național al CMR.

    Din noua structură a Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din România fac parte, pentru mandatul 2024-2028:

    • Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinte al Biroului Executiv al CMR
    • Conf. univ. dr. Carmen Pantiș, vicepreședinte al Biroului Executiv al CMR, coordonator al Departamentului de Jurisdicție Profesională
    • Mirela-Liliana Oniceanu, vicepreședinte al Biroului Executiv al CMR, coordonator al Departamentului economico-social
    • Călin Bumbuluț, vicepreședinte al Biroului Executiv al CMR, coordonator al Departamentului Profesional-Științific și Învățământ
    • Șef lucr. dr. Gheorghe Gindrovel Dumitra – Secretar general al Biroului Executiv al CMR, coordonator al Departamentelor Avizări și Administrativ și Financiar

    Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a subliniat și necesitatea accelerării și a redefinirii reformei instituționale a CMR.

    „Trebuie să evaluăm ce avem astăzi, unde ne aflăm astăzi, să luăm ce s-a realizat bun în ultimii ani, deoarece au fost activități finalizate și implementate cu succes – sunt pentru construcție – și să ne aducem propria contribuție la ce va însemna noul CMR. Dacă ne dorim un sistem medical performant, trebuie să începem și cu dezvoltarea performanțelor instituționale ale Colegiului! Împreună cu noile structuri alese și validate, respectiv Biroul Executiv, Consiliul Național, precum și Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, vreau să aducem CMR către medicul român, să facem cunoscut rolul CMR – acolo unde nu este înțeles pe deplin – și, ulterior, să creștem gradul de apartenență la instituția CMR. Sunt convinsă că vor urma patru ani de reformă a CMR și sper ca, peste acești patru ani, să predăm mandatele cu depunerea unui raport de activitate în care, cu mândrie, să scriem că am contribuit la o regândire a reglementărilor ce vizează profesia medicală, la o nouă poziționare corectă a medicului în societate”, a precizat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

    „Să facem medicul român mândru că este membru al Colegiului Medicilor din România!”, a îndemnat noul președinte al CMR.

     Printre obiectivele strategice prezentate în cadrul Planului de Management de către prof univ. dr. Cătălina Poiană se regăsesc:

    • Modernizarea și digitalizarea Colegiului Medicilor din România
    • Îmbunătățirea serviciilor oferite membrilor și sprijinirea colegiilor teritoriale, cu respectarea autonomiei fiecărui colegiu
    • Reprezentarea activă a intereselor medicilor în raport cu autoritățile și instituțiile de sănătate
    • Îmbunătățirea percepției medicului în societate
    • Continuarea reformării instituționale a CMR

    Conform Planului de Management, prof. univ. dr. Cătălina Poiană își propune să transforme Colegiul Medicilor din România într-o instituție modernă, prin Performanță și Abordare, cu activități care trebuie să contribuie la dezvoltarea profesiei medicale și a activității medicului, precum și la îmbunătățirea continuă a sistemului medical românesc.

    Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca va primi echipamente medicale destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale

    Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca va primi noi echipamente medicale, în valoare de 671.000 de lei, prin PNRR.

    „Consiliul Judeţean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) anunţul privind achiziţionarea a şase tipuri de echipamente şi produse destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale în Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ‘Leon Daniello’. Cu o valoare totală estimată de 671.423,55 de lei, dotările prevăzute vor fi achiziţionate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, câştigat şi implementat de forul administrativ judeţean”, informează Consiliul Judeţean Cluj.

    Unitatea sanitară, aflată în subordinea CJ, va beneficia de un sistem de prelevare aerofloră, cinci sisteme de dezinfecţie pentru documente şi obiecte mici, un autoclav, 100 de dispensere pentru dezinfectant, trei maceratoare şi 20 de containere cu filtru.

    „Scopul nostru este acela de a contribui la protejarea vieţii şi a sănătăţii pacienţilor şi a întregului personal care îşi desfăşoară activitatea în acest bastion al luptei împotriva tuberculozei şi a altor afecţiuni pulmonare grave. Echipamentele care urmează să fie achiziţionate vor avea un aport semnificativ la prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale şi asigurarea unui act medical de înaltă calitate, în condiţii de siguranţă deplină”,  a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

    Cea de-a XII-a ediție a Congresului UMF “Carol Davila” din București: Noi perspective interdisciplinare

    Congresul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București reunește, anul acesta, peste 5.700 de medici din toate specialitățile, stomatologi, farmaciști, rezidenți, doctoranzi, studenți, cercetători științifici și, totodată, se bucură de prezența a numeroase personalități ale medicinei atât din țară, cât și din străinătate, lectori de prestigiu din România, SUA, Finlanda, Olanda și Israel.

    Desfășurată sub conceptul ”Perspective interdisciplinare”, cea de-a XII-a ediție a Congresului UMF “Carol Davila” din București promovează coordonatele esențiale pentru atingerea performanței academice: Inițiere, Evoluție, Excelență, marcând o nouă etapă către performanță academică și către educație medicală continuă.

    „Aducând alături medicina clinică și cea experimentală, stomatologia și științele farmaceutice, Congresul oferă o perspectivă interdisciplinară asupra patologiilor majore cu care ne confruntăm și aduce soluții diagnostice, terapeutice și profilactice de ultimă oră în fața întregii comunități medicale. Sunt convins că fiecare participant va găsi în abundența programului științific teme de maxim interes, având privilegiul de a interacționa cu lideri redutabili ai medicinei contemporane, beneficiind astfel de un nou schimb de experiență și de o îmbunătățire substanțială a cunoștințelor, în spiritul cercetării interdisciplinare, care depășește granițele tradiționale și promovează abordări inovative”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

    Prof. univ. dr. Simona Ruță, prorector pentru cercetare științifică și inovare al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, a subliniat că medicina progresează într-un ritm accelerat, „iar provocările aduse de utilizarea inteligentei artificiale, a noilor tehnologii disponibile, a metodelor genomice, impun un proces de învățare permanentă la orice nivel al carierei”.

    „De aceea, Congresul aduce în prim plan perspectiva interdisciplinară, de dialog între experți, care stimulează ideile inovatoare. În acest an, propunem, pe lângă sesiunile clasice, expoziții și e-postere, o zonă intitulată „Arena”, în care vor fi prezentate, într-un mod interactiv, rezultate ale colaborărilor cu partenerii noștri științifici din alte Universități, din Institute de cercetare și din mediul privat”, a precizat prof. univ. dr. Simona Ruță.

    În cadrul Ceremoniei de deschidere a evenimentului va fi prezentat un film ce omagiază personalitatea profesorului Francisc Rainer, anatomist celebru, întemeietor al școlii românești de antropologie şi fondator al Institutului de Antropologie din București, de la nașterea căruia se împlinesc 150 ani.

    Vineri, în cadrul Congresului, vor fi decernate titlurile de Doctor Honoris Causa pentru: Mario Sofer (urologie, Israel), Amos D. Korczyn (neurologie, Israel), Hendrik Brand (stomatologie, Olanda).

    “Competiția Tânărului Cercetător” (Young Investigator Award)

    Ca în fiecare an, Congresul Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București înscrie în programul științific „Competiția Tânărului Cercetător”, în cadrul căreia vor fi premiate lucrările ce dovedesc excelența în cercetarea științifică medicală.

    Cele mai bune lucrări originale, cu autori principali cu vârsta sub 35 de ani, vor fi prezentate, vineri, 25 octombrie, începând cu ora 8.00. Juriul fiecărei secțiuni, format din 3 experți în domeniu, va selecta câte un câștigător pentru specialități medicale, chirurgicale, preclinice, științe farmaceutice și medicină dentară, care va fi recompensat prin susținerea participării la un Congres internațional de specialitate.

    De asemenea, o serie de alte comunicări originale vor fi prezentate sub forma de postere electronice, într-un spațiu dedicat în care vor putea fi consultate de către participanți pe toată durata derulării Congresului.

    Evenimentul se desfășoară în perioada 24-26 octombrie, la Palatul Parlamentului.

    Manifestarea științifică numără, în cele zece ediții anterioare (2013-2023), peste 73.000 de participanți, 2.000 de lectori (membri ai Academiei Române, profesori, conferențiari, medici) şi 58 de invitaţi străini, reputați profesori de renume internațional, cărora le-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

    Studiu: Biopsiile lichide bazate pe IA, care folosesc ADN liber circulant și biomarkeri proteici, ar putea facilita detectarea precoce a cancerului ovarian

    Biopsiile lichide bazate pe inteligența artificială, care folosesc ADN liber circulant și biomarkeri proteici, ar putea facilita detectarea precoce a cancerului ovarian, potrivit unui studiu realizat de prof. dr. Victor E. Velculescu și colaboratorii săi de la mai multe instituții din Statele Unite și Europa.

    Cancerul ovarian este a cincea cea mai comună cauză de deces prin cancer în rândul femeilor din Statele Unite, având o rată de supraviețuire de aproximativ 50% pe o perioadă de cinci ani, conform Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.

    În cadrul studiului, a fost dezvoltat un test de sânge pentru depistarea semnelor timpurii ale cancerului ovarian, utilizând inteligența artificială (IA) și biomarkeri proteici pentru detectarea modificărilor genetice asociate cancerului ovarian.

    Studiul, publicat în jurnalul Cancer Discovery, o publicație a Asociației Americane pentru Cercetarea Cancerului, a folosit analiza bazată pe IA a fragmentelor de ADN liber circulant și a doi biomarkeri proteici pentru a identifica femeile cu cancer ovarian. Cei doi biomarkeri proteici, antigenul asociat cancerului CA-125 și proteina 4 a epididimului uman (HE4), au fost identificați anterior ca biomarkeri ai cancerului ovarian, dar, independent, nu pot detecta cu acuratețe cancerul ovarian. Totuși, combinarea acestor biomarkeri cu detectarea asistată de IA a fragmentelor de ADN liber circulant a îmbunătățit precizia screeningului și a ajutat la distingerea tumorilor maligne de cele benigne.

    „Combinarea inteligenței artificiale, a fragmentelor de ADN liber circulant și a unui set de biomarkeri proteici într-un test simplu de sânge a îmbunătățit detectarea cancerului ovarian chiar și la pacienții cu boală în stadiu incipient”, relatează prof. Victor E. Velculescu, M.D., Ph.D., autor principal al studiului, profesor de oncologie și co-director al Programului de Genetică și Epigenetică în Cancer la Johns Hopkins Kimmel Cancer Center. „Această abordare bazată pe IA are potențialul de a fi o metodă accesibilă și eficientă pentru screeningul pe scară largă al cancerului ovarian.”

    „Detectarea timpurie a cancerului ovarian poate salva vieți, dar majoritatea femeilor sunt diagnosticate târziu în cursul bolii, când ratele de supraviețuire sunt mult mai scăzute”, explică co-autorul principal, Jamie Medina, Ph.D., cercetător postdoctoral la Johns Hopkins Kimmel Cancer Center. „Lipsa simptomelor specifice în stadiile incipiente ale bolii sau a biomarkerilor eficienți a împiedicat detectarea timpurie a cancerului ovarian.”

    Cercetătorii au demonstrat anterior că metoda de testare DELFI (DNA Evaluation of Fragments for early Interception – evaluarea fragmentelor de ADN liber circulant pentru detectare timpurie), bazată pe inteligența artificială și fragmentomică, îmbunătățește detectarea fragmentelor de ADN în sânge și identifică eficient cancerul pulmonar. Tehnologia utilizează faptul că ADN-ul, împachetat în mod organizat în celulele sănătoase, devine dezorganizat în celulele canceroase. Atunci când celulele sănătoase mor și se lizează, ele lasă în urmă un set previzibil și ordonat de fragmente de ADN în sânge. Pe de altă parte, atunci când celulele canceroase mor și se descompun, fragmentele de ADN lăsate în urmă sunt neregulate și haotice.

    „Cancerele ovariene au un model unic de fragmentare a ADN-ului care nu este prezent în tumorile benigne”, spune Akshaya Annapragada, co-autor principal și studentă la Johns Hopkins University School of Medicine. Capacitatea de a distinge între tumorile benigne și cele canceroase este importantă, deoarece următorul pas în screeningul femeilor cu tumori ovariene detectate prin ecografie este chirurgia exploratorie. Utilizarea testelor bazate pe biopsia lichidă ar putea scuti femeile cu tumori benigne de a suferi intervenții chirurgicale inutile.

    Profesorul Velculescu și colegii săi intenționează să valideze utilitatea testului în eșantioane mai mari din studii clinice randomizate, dar el consideră că rezultatele actuale sunt de-a dreptul încurajatoare: „Acest studiu oferă dovezi suplimentare care demonstrează beneficiul fragmentării ADN-ului liber circulant și al inteligenței artificiale pentru a detecta cancere cu o precizie ridicată. Rezultatele noastre arată că această abordare combinată are o performanță mai bună pentru screening decât biomarkerii existenți.”

    Profesorul Victor Velculescu, în calitate de președinte al Consiliului Consultativ, susține activ dezvoltarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică din România. Împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București și Institutul Clinic Fundeni, aceste trei instituții colaborează în prezent la validarea acestei noi tehnologii de detectare timpurie, bazată pe inteligența artificială și fragmentomică, pentru alte tipuri de cancere, precum cel hepatic.

     

    Prof. univ. dr. Carmen Orban: Este evident că infertilitatea trebuie inclusă pe agenda publică

    „Este evident că infertilitatea trebuie inclusă pe agenda publică şi este clar nevoie de o strategie care să ajute femeile şi toate cuplurile care doresc să devină părinţi, să le susţină prin măsuri fiscale şi economice, precum şi prin acces adecvat la toate serviciile de sănătate”, a transmis, marţi, prof. univ. dr. Carmen Orban, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului.

    „În 2022 s-a înregistrat cel mai mic număr de nou născuți din 1930 până acum. Populația îmbătrânește rapid din cauza scăderii numărului de nașteri, fenomen cu care ne confruntăm deja de mulți ani. Infertilitatea este o problemă globală care afectează aproximativ 1/6 din populația adultă. În Europa, de exemplu, se estimează că aproximativ 25 de milioane de cupluri se confruntă cu infertilitate. Ratele scăzute de natalitate și infertilitatea crescută au efecte care, dacă nu luăm măsuri acum, pot fi ireversibile: scăderea forței de muncă, prin urmare, creșterea vârstei de pensionare, mai puțini consumatori, ceea ce duce la încetinirea economiei, populația în continuă îmbătrânire pune mai multă presiune asupra pensiilor și a bugetului de sănătate, aspecte pe care deja le vedem în societatea românească”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Orban la masa rotundă „Rata scăzută a natalităţii, o ameninţare la adresa naţiunii. Provocări şi soluţii”.

    Potrivit consilierului de stat, sunt necesare măsuri „urgente”, printre care „educaţia timpurie a tinerei generaţii privind sănătatea şi cum să-şi păstreze fertilitatea”.

    „Măsuri fiscale concrete pentru impulsionarea natalităţii şi a familiilor cu doi sau mai mulţi copii, facilităţi şi recunoaştere publică pentru companiile prietenoase cu familia care sprijină familiile în prezent, tichete pentru grădiniţă, after school, beneficii pentru fertilizarea in vitro sau alte soluţii”, a afirmat prof. univ. dr. Carmen Orban.

    Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, a subliniat importanţa sănătății cuplului și a investigațiilor care trebuie făcute la timp.

    „Trebuie să avem un cuplu sănătos, trebuie să-i oferim posibilitatea să se investigheze din timp. Înainte vreme o persoană când împlinea vârsta de 14 ani trebuia, în mod obligatoriu, să se ducă să facă grupa sanguină şi Rh-ul şi se treceau în buletin. Acum nu se mai face acest lucru, am propus ca acest lucru să se facă la momentul căsătoriei, dar, ce să vezi, foarte multe cupluri nu se căsătoresc, deci este o acţiune care este mai puţin bună. De ce spun asta, pentru că există o serie de persoane care sunt Rh negative şi asta pune probleme. Şi, dacă nu ştim de la început într-un cuplu care este acest statut din punct de vedere al Rh-ului şi al grupei sanguine, atunci să nu ne mirăm de ce se întâmplă în continuare, iar produsul de concepţie s-ar putea să fie cu probleme. De asemenea, mama s-ar putea să fie cu probleme în timpul sarcinii. Deci, toate acestea se pot rezolva foarte simplu prin această determinare de grupă sanguină şi de Rh”, a afirmat prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel.

    Ministrul Familiei şi Tineretului, Natalia Intotero, a menționat că programul de fertilizare in vitro este funcţional şi va fi prelungit.

    „Vreau să confirm aici că acest program de fertilizare in vitro este o necesitate, acesta trebuie să continue. (…) Spre deosebire de anul trecut când au fost anumite neînţelegeri cu privire la importanţa acestui program, în acest an, deja, hotărârea de guvern se află în transparenţă. Demersurile au fost realizate mult mai repede”, a precizat Natalia Intotero.

    Potrivit ministrului Familiei și Tineretului, o măsură propusă care ar putea veni în sprijinul creşterii natalităţii este amplasarea de creşe sau grădiniţe la parterul blocurilor construite de ANL.

    Iohannis: Traversăm o perioadă dificilă, marcată de conflicte și schimbări climatice, care pun o presiune tot mai mare asupra sistemelor de sănătate

    sursa foto: Administrația Prezidențială

    „Traversăm o perioadă dificilă, marcată de conflicte și schimbări climatice, care pun o presiune tot mai mare asupra sistemelor de sănătate”, a transmis, marți, președintele Klaus Iohannis, subliniind că „devine esențial să investim continuu în forța de muncă din domeniul sănătății”.

    Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj în cadrul evenimentului de celebrare a celei de-a 125-a aniversări a Consiliului Internațional al Asistenților Medicali (ICN).

    „Acest eveniment deosebit pe care România îl găzduiește oferă prilejul de a evidenția importanța vitală a profesiei de asistent medical pentru sănătatea globală, fiind un cadru pentru schimbul de experiențe și bune practici între profesioniștii din sănătate. În timpul mandatelor mele de Președinte, am apreciat constant devotamentul asistenților medicali din România, conferindu-le în numeroase ocazii Ordinul ca semn de recunoaștere pentru contribuția lor valoroasă la sănătatea cetățenilor, mai ales în momentele critice ale pandemiei, când s-au aflat în prima linie”, a transmis președintele.

    Președintele Klaus Iohannis a subliniat și intervențiile umanitare ale asistenților medicali români la nivel internațional.

    „Traversăm o perioadă dificilă, marcată de conflicte și schimbări climatice, care pun o presiune tot mai mare asupra sistemelor de sănătate. Devine, de aceea, esențial să investim continuu în forța de muncă din domeniul sănătății. Trebuie să ne asigurăm că asistenții medicali beneficiază de condiții adecvate, educație medicală continuă și protecție a demnității lor profesionale. Devotamentul, empatia și pasiunea asistenților medicali sunt admirabile și depășesc cu mult chemarea datoriei. Însă, dincolo de această rezistență extraordinară, este esențial ca autoritățile să susțină activ dezvoltarea durabilă a acestei profesii, asigurând tot ce este necesar pentru acordarea de îngrijiri de cea mai bună calitate. Este responsabilitatea noastră să onorăm aceste eforturi și să sprijinim transformarea sistemului de sănătate, pentru a le oferi profesioniștilor din acest domeniu ajutorul de care au nevoie”, a mai spus Klaus Iohannis.

    Ziua mondială a osteoporozei, marcată în fiecare an la 20 octombrie

    Ziua mondială a osteoporozei este marcată în fiecare an la 20 octombrie, la iniţiativa Fundaţiei Internaţionale pentru Osteoporoză (International Foundation for Osteoporosis – IOF).

    În 2024, această zi este marcată sub sloganul ”Say no to fragile bones” – ”Spune nu oaselor fragile”, o campanie prin care să se pună capăt indiferenţei în ceea ce priveşte sănătatea oaselor, îndemnând oamenii de toate vârstele să-şi preţuiască şi să-şi protejeze oasele. Pentru a menţine sănătatea oaselor este indicat să facem mişcare – să mergem, să alergăm, să urcăm scări, să ridicăm greutăţi, să mergem la sală.

    Osteoporoza este o ameninţare serioasă pentru sănătate, cu consecinţe potenţial devastatoare. Recunoaşterea factorilor de risc individuali, acordarea de prioritate sănătăţii oaselor, solicitarea screening-ului sau testarea osteoporozei la identificarea factorilor de risc, precum şi respectarea regimului medicamentos prescris sunt strategii prin care putem reduce riscul în ceea ce priveşte osteoporoza, protejându-ne mobilitatea şi independenţa pe măsură ce înaintăm în vârstă.

    Sloganul din 2024 se doreşte a fi şi un apel pentru ca sănătatea oaselor să devină o prioritate a politicii de asistenţă medicală. Cu până la 37 de milioane de fracturi de fragilitate care apar la nivel global în fiecare an, osteoporoza reprezintă o povară economică enormă pentru omenire şi sănătate la nivel mondial. Autorităţile sanitare trebuie să acorde prioritate sănătăţii oaselor în mai multe moduri, inclusiv prin investirea în servicii de îngrijire post fractură. Prin astfel de servicii, fiecare pacient în vârstă de peste 50 de ani care ajunge la spital cu o fractură osoasă este evaluat şi tratat pentru osteoporoză pentru a preveni fracturile recidivante şi care pot pune viaţa în pericol, potrivit worldosteoporosisday.org.

    Osteoporoza este o boală care face oasele slabe şi fragile. Acest lucru creşte foarte mult riscul de rupere a unui os chiar şi după o cădere sau o lovitură minoră. Boala nu are simptome evidente, astfel că mulţi oameni nu ştiu că au osteoporoză până în momentul când suferă o fractură.

    Osteoporoza şi fracturile pot fi prevenite dacă se acţionează din timp. Cei cinci paşi care trebuie urmaţi pentru o sănătate a oaselor şi o prevenire a fracturilor în viitor sunt: exerciţii regulate pentru menţinerea oaselor şi muşchilor în mişcare; nutriţia – o dietă bogată în nutrienţi pentru sănătatea oaselor (calciu, vitamina D, proteine), plus expunerea la soare, care asigură o bună asimilare a vitaminei D; un stil de viaţă cu menţinerea unei greutăţi corporale sănătoase, cu evitarea fumatului şi a băuturilor în exces; descoperirea factorilor de risc (precum fracturi anterioare, antecedente familiale de osteoporoză sau medicamente specifice care afectează sănătatea oaselor); testarea şi, dacă este cazul, urmarea unui tratament.

    Aproximativ 80% dintre pacienţi nu sunt încă diagnosticaţi şi trataţi pentru osteoporoză, după ce au suferit o fractură osteoporotică, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică la 19 octombrie 2023, cu prilejul Zilei mondiale a osteoporozei. Se estimează că, la nivel mondial, una din trei femei şi unul din cinci bărbaţi cu vârsta de 50 de ani şi peste vor suferi o fractură osteoporotică.

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a identificat osteoporoza ca reprezentând o problemă majoră de sănătate publică. Ziua mondială a osteoporozei a fost iniţiată de Societatea Naţională pentru Osteoporoză din Marea Britanie, la 20 octombrie 1996, şi susţinută de Comisia Europeană, iar ulterior a fost marcată de Fundaţia Internaţională pentru Osteoporoză.

    INSP: 85.279 cazuri de infecţii respiratorii, raportate în ultima săptămână

    85.279 cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – au fost raportate în săptămâna 7 – 13 octombrie, a informat Institutul Naţional de Sănătate Publică.

    „În săptămâna 7 – 13 octombrie au fost raportate 85.279 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 2% mai multe cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (83.587) şi cu 14,5% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (74.685). Variaţia în plus faţă de media calculată de 82.033 a cazurilor din ultimelor sezoane (2017 – 2024, fără sezoanele pandemice) a fost de 4%”, precizează sursa citată.

    Potrivit INSP, au fost raportate în aceeaşi perioadă, 151 cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 74 cazuri în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 166 înregistrate în săptămâna precedentă şi două cazuri de gripă confirmată de laborator (cu virus gripal B).

    De la începutul sezonului au fost raportate patru cazuri de gripă confirmate de laborator, dintre care: trei cazuri cu virus gripal B şi un caz cu virus gripal A nesubtipat.

    Până la data de 13 octombrie au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 357.508 persoane vaccinate antigripal, dintre care 352.277 din grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat.

    Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara a pus in funcțiune primul PET-CT dintr-o unitate sanitară de stat din vestul României

    Primul PET-CT dintr-o unitate sanitară de stat din vestul României a fost pus în funcţiune la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara. Dispozitivul permite o diagnosticare precoce a formelor tumorale, oferind informații anatomice și morfologice ale organului investigat.

    Aparatul face posibilă identificarea zonelor metabolice cu activitate, atât în zona formaţiunii tumorale, cât şi în restul corpului unde pot exista metastaze.

    „PET-CT-ul ne permite să diagnosticăm, în cazul neoplaziilor, leziunile care sunt biologic active, acele leziuni care sunt în curs de dezvoltare. Mai mult, cu ajutorul rezultatelor furnizate de investigaţia imagistică de tip PET-CT putem să luăm în Tumor Board cea mai bună decizie medicală pentru pacientul oncologic, vorbim de chimioterapie, radioterapie, terapie chirurgicală sau o combinaţie între ele. Investigaţia, însă, se foloseşte şi în diagnosticarea anumitor granulomatoze pulmonare şi ne permite chiar să vedem anumite leziuni ischemice pe cord, cum ar fi infarctul miocardic”, a declarat prof. univ. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Timişoara.

     

    Spre deosebire de alte investigaţii imagistice, PET-CT-ul nu doar identifică tumori, ci face şi o diferenţa între ţesuturile sănătoase şi cele maligne, ceea ce este esenţial în diagnosticul precoce şi monitorizarea evoluţiei bolilor oncologice. În acelaşi timp, permite identificarea tipului de boală oncologică, de multe ori chiar înainte ca modificările structurale să se producă.

    „Pentru pacienții diagnosticați cu cancer, acest aparat oferă o evaluare detaliată a stadiului bolii și ajută la personalizarea tratamentului. Identificarea precisă a metastazelor dă posibilitatea medicilor să adapteze planurile terapeutice pentru fiecare pacient în parte, crescând șansele de supraviețuire. Totodata, după finalizarea tratamentului chimio sau radio, analiza imagistică realizată cu ajutorul PET-CT-ului poate arăta dacă tratamentul a avut succes. Cu alte cuvinte, acest tip de investigație este recomandată atât pentru diagnosticul, localizarea și stadializarea inițială, cât și pentru monitorizare și evaluare post-terapeutică”, arată sursa citată.
    Principalii beneficiari ai noii tehnologii vor fi pacienții suspecți de cancer pulmonar, o patologie extrem de gravă și cu o incidență în creștere.
    „Deocamdată, singurii pacienți care vor beneficia de investigații gratuite PET-CT sunt cei internați în cadrul Spitalului Victor Babeș. Pe viitor, însă, ne dorim să includem acest tip de evaluare în Programul Național de Oncologie, urmând ca investigația să fie decontată de Casa Județeana de Asigurări de Sănătate”, a mai spus prof. univ. dr. Cristian Oancea.
    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.