Alte 246 de cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat alte 246 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, numărul total al persoanelor confirmate fiind de 6.879.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.051 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 332 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Ilfov, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 241 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.645 de persoane. Alte 67.268 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 70.097 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 390 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore,  8.553 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.888.495 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 709 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 420 în Italia, 196 în Spania, 24 în Franța, 9 în Germania, 45 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia  și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 52 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 13 în Franța, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7  în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

 

 

Moldovan: Dacă vârful nu va fi mai mare decât dublul cazurilor de acum, sistemul sanitar va face față

Secretarul de stat în ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a declarat că jumătate din paturile ATI disponibile pentru cazurile COVID-19 sunt ocupate în acest moment, iar dacă vârful îmbolnăvirilor nu va fi mai mare decât dublul cazurilor de acum, sistemul sanitar va face față.

„În acest moment în România avem peste 3.000 de pacienți internați pentru coronavirus. În Terapie Intensivă sunt aproximativ 200, iar 34 sunt ventilați mecanic. Avem o capacitate de 400 de paturi de Terapie Intensivă pentru cazuri COVID, am ocupat deocamndată jumătate. Dacă vârful nu depăștete dublul celui actual putem să facem față”, a declarat Horațiu Moldovan, la un post de televiziune.

 

Studiu: Liliecii nu prezintă un risc mai mare de răspândire a virusurilor la oameni, față de alte specii

Ipoteza conform căreia anumite vieţuitoare, precum liliecii, prezintă un risc mai mare de răspândire a virusurilor la oameni nu ar fi exactă, conform unui nou studiu, citat marţi de Press Association.

O echipă de oameni de ştiinţă a descoperit că riscul de răspândire la oameni a virusurilor zoonotice este în general aceeaşi în cadrul grupurilor diverse de animale.

Concluziile pun la îndoială ipoteza conform căreia liliecii, despre care se crede că s-ar afla la originea coronavirusului SARS-CoV-2 care a condus la pandemia actuală, produc virusuri cu o „tendinţă accentuată” de infectare a oamenilor, potrivit Agerpres.

Studiul, condus de cercetători de la Universitatea din Glasgow, a constatat că proporţia virusurilor care sunt zoonotice nu diferă semnificativ în cadrul a unsprezece ordine principale de păsări şi mamifere.

Oamenii de ştiinţă cred în prezent că trăsăturile caracteristice ale virusurilor, mai degrabă decât cele ale gazdelor lor animale, vor fi predictori mai utili ai transmisiei zoonotice.

„Recunoaşterea faptului că mai multe virusuri cu importanţă semnificativă au provenit din lilieci a stârnit un interes extraordinar în ceea ce priveşte ecologia lor sau sistemele imunitare, care ar face ca virusurile lor să prezinte în mod disproporţionat o probabilitate mai mare de a infecta oamenii. Constatarea noastră, potrivit căreia numărul de zoonoze care au apărut de la lilieci este aproximativ acelaşi cu cel care ar fi de aşteptat de la orice grup de mamifere de dimensiunea lor, pune la îndoială ideea că însuşirile liliecilor produc virusuri cu o tendinţă accentuată de infectare a oamenilor”, a explicat doctor Daniel Streicker, cercetător la Institutul pentru Biodiversitate, Sănătate Animală şi Medicină Comparativă din cadrul Universităţii din Glasgow.

„Pentru a şti dacă există ceva special la lilieci, trebuie acum să înţelegem dacă virusurile liliecilor care se transmit la oameni provoacă boli mai severe sau dacă se răspândesc în mod mai eficient la oameni în comparaţie cu virusurile altor animale, ceea ce rămâne în prezent o incertitudine”, a adăugat Streicker.

Concluziile studiului au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Doctor Nardus Mollentze, cercetător la Centrul de Virusologie din cadrul aceleiaşi universităţi, a declarat: „Deşi liliecii vor rămâne şi vor trebui să rămână în centrul atenţiei studiilor rezervoarelor virale, deoarece cel mai probabil sunt la originea unor agenţi patogeni zoonotici importanţi, precum SARS-CoV- 2 şi ebolavirusuri, cercetarea noastră demonstrează că proporţia şi numărul virusurilor zoonotice de la lilieci nu sunt neobişnuite în comparaţie cu alte grupuri de mamifere. Acest lucru înseamnă că eforturile actuale pentru identificarea potenţialelor ameninţări viitoare la adresa sănătăţii umane prin depistarea de virusuri nedescoperite la animale vor trebui să se concentreze pe o gamă mult mai largă de specii decât este cazul în prezent”.

„Studiul nostru evidenţiază, de asemenea, necesitatea de a identifica noi însuşiri ale virusurilor care ne pot ajuta să anticipăm potenţialul lor zoonotic, din moment ce cunoaşterea rezervorului actual nu a fost de ajutor la prezicerea faptului că un virus va infecta oamenii”, a adăugat Mollentze.

Noul spital din Fălticeni va interna pacienți cu COVID-19

Autorităţile sucevene vor folosi noul spital din Fălticeni pentru internarea pacienţilor cu COVID-19, în condiţiile în care se estimează o creştere a numărului de cazuri în următoarea perioadă, iar capacitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, de 1.200 de paturi, ar fi depăşită.

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a informat, marţi, că s-a deplasat la spitalul din Fălticeni, împreună cu coordonatorul SJU Suceava, secretarul de stat Ionel Oprea, pentru a analiza, cu directorul unităţii sanitare fălticenene, Vlad Morariu, şi epidemiologul Sergiu Sîngeorzan necesarul privind dotările şi echipamentele pentru funcţionarea la parametri normali, potrivit Agerpres.

Sursa citată a precizat că, în urma analizei privind circuitele funcţionale şi dotările actuale, s-a decis că se vor face toate demersurile instituţionale pentru alocarea sumelor necesare în vederea echipării spitalului fălticenean cu 250 de paturi şi dotările funcţionale aferente.

Potrivit prefectului, au fost demarate demersurile pentru alocarea fondurilor prioritar către această unitate medicală, pentru a se putea asigura funcţionarea la parametrii optimi din punct de vedere logistic, al protocoalelor specifice şi al fluxurilor epidemiologice.

Săptămâna trecută, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, declara că noul spital din oraş, investiţie demarată în 1991, va fi dotat cu paturi şi echipamente pentru sterilizare şi ATI, până la începutul lunii viitoare.

El a spus că a primit de la Ministerul Sănătăţii suma de 4,35 milioane de lei, reprezentând circa 17% din necesarul pentru a finaliza investiţia, respectiv partea de dotări cu aparatură medicală şi mobilierul adecvat, iar municipalitatea va aloca 10% din această sumă pentru a urgenta deschiderea unităţii medicale, în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19.

„E foarte puţin faţă de necesar, dar este un plus. Nu înţeleg de ce ne dau banii ăştia cu ţârâita, ori ne dau 4,3 milioane ori toată suma, lucrurile rămân la fel în ceea ce înseamnă termenul de deschidere. Nu putem deschide spitalul cu 4,3 milioane de lei. Pe lângă asta, ne-au cerut şi o cofinanţare de 10% (…) Ne-am asumat rolul în tot ceea ce înseamnă deschiderea acestui spital. Suntem o instituţie responsabilă, sunt un primar responsabil, avem un Consiliu Local responsabil şi am găsit resursa financiară să acoperim şi acest moft al Ministerului Sănătăţii, adică la cei 4,35 milioane de lei transmişi de la Bucureşti am pus şi noi de la Consiliul Local 435.000 de lei”, a spus Coman, adăugând că Primăria Fălticeni este partener şi vrea să deschidă spitalul.

Vela: Am luat măsuri pentru a permite credincioşilor să se bucure de sărbătoarea de Paşte  

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi, la Azuga, că, în urma unor discuţii cu Patriarhia Română, au fost stabilite măsuri pentru a permite credincioşilor „să se bucure” de sărbătoarea de Paşte.

„Astăzi vom anunţa nişte măsuri pe care le-am luat împreună cu Patriarhia Română, astfel încât să venim în întâmpinarea celor care sărbătoresc Sfintele Paşti şi cred că vor înţelege faptul că am depus toate eforturile astfel încât şi credincioşii, şi clericii să fie protejaţi, dar, în acelaşi timp, să se bucure şi de Sfintele Paşti şi de lumină”, a declarat Vela, potrivit Agerpres.

Întrebat de jurnalişti cât vor mai dura restricţiile pentru cetăţeni, el a spus că nu se poate face o estimare în prezent.

„Nu pot să fac acum estimări pe durata restricţiilor, pentru că tot ceea ce decidem se face în urma unor analize pertinente, făcute cu celeritate de către specialişti. Totul este acum impropriu pentru a estima date exacte, (…) având în vedere că totul depinde de dinamica şi de evoluţia infecţiei cu coronavirus”, a explicat Vela.

O asistentă medicală din Ţăndărei a decedat din cauza coronavirusului

Încă o persoană infectată cu noul coronavirus, o asistentă medicală din Ţăndărei, a murit, a anunţat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Numărul celor cu COVID-19 care au decedat a ajuns la 332.

„Din primele informaţii, asistenta medicală din Ţăndărei a decedat în data de 13.04.2020. Femeia avea vârsta de 42 ani, a fost confirmată COVID-19 în data de 2 aprilie 2020 la Spitalul suport Feteşti, unde a fost şi internată. A fost transferată la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’ în data de 4 aprilie 2020”, a precizat GCS.

Ea avea boală cronică preexistentă – diabet zaharat, dereglări hormonale.

Terapiile folosite pentru COVID-19. Lista realizată de Harvard Medical School

Harvard Medical School a realizat o listă cu terapiile folosite pentru tratarea bolnavilor de coronavirus, în condițiile în care în prezent nu există un tratament antiviral specific pentru COVID-19.

Terapiile folosite în prezent includ medicamente care au fost utilizate pentru tratarea malariei și a bolilor autoimune, medicamente antivirale care au fost dezvoltate pentru alți viruși, și anticorpi de la persoane care s-au recuperat după infecția cu COVID-19.

Tratamentul cu plasma covalescenților

Plasma de la pacienții recuperați este utilizată de mai bine de 100 de ani pentru a trata o varietate de boli de la rujeola la poliomielită, varicelă și SARS. În situația actuală, plasma conținând anticorpi de la un pacient recuperat este administrată prin transfuzie la un pacient care suferă de COVID-19. Anticorpii donatori ajută pacientul să combată boala, eventual scurtând lungimea sau reducând severitatea bolii.

Deși plasma convalescentă a fost folosită de mult timp și cu rate diferite de succes nu se știe prea multe despre cât de eficientă este pentru tratarea COVID-19. Au existat rapoarte ale folosirii cu success în China, dar nu s-au făcut studii randomizate, controlate. De asemenea, experții nu știu încă care este cel mai bun moment în timpul bolii pentru a administra plasma. Acest tratament este încă considerat experimental.

Ibuprofenul

OMS a recomandat inițial utilizarea acetaminofenului în locul ibuprofenului, pentru a ajuta la reducerea febrei și durerilor legate de această infecție cu coronavirus, dar acum afirmă că poate fi utilizat acetaminofen sau ibuprofen.

Modificările rapide ale recomandărilor creează incertitudine. Deoarece unii medici rămân îngrijorați de folosirea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiane,care dezvoltă unele boli severe, inclusiv pneumonie, se pare totuși că este prudent să fie ales acetaminofenul, cu o doză totală care să nu depășească 3.000 de miligrame pe zi.

Chloroquina și hydroxychlorochina

Cele două medicamente sunt utilizate în principal pentru tratarea malariei și a mai multor boli inflamatorii, inclusiv lupus și artrita reumatoidă. Niciun medicament nu este perfect sigur, dar aceste medicamente sunt destul de sigure atunci când sunt utilizate doar pentru câteva zile în care ar putea fi necesare pentru a trata COVID-19. De asemenea, sunt ieftine, disponibile deja în farmacii și relativ lipsite de reacții adverse.

Există dovezi puternice că ambele medicamente ucid virusul COVID-19 în laborator. Medicamentele par să funcționeze prin două mecanisme. În primul rând, îngreunează virusul să se atașeze de celulă, inhibând virusul să intre în celulă și să se înmulțească. În al doilea rând, dacă virusul reușește să intre în celulă, medicamentele îl omoară înainte de a se putea înmulți.
Oamenii de știință au declarat că rezultatele au demonstrat că clorochina este superioară tratamentului de control în inhibarea agravării pneumoniei, îmbunătățirea descoperirilor imagistice pulmonare, eliminarea virusului din organism și reducerea duratei bolii.

Remdesivir

Utilizarea Remdesivir se datorează faptului că noul coronavirusul care provoacă COVID-19 este similar cu virusurile care au cauzat bolile SARS și MERS. Studiile de laborator și pe animale sugerează că Remdesivir poate ajuta la limitarea reproducerii și răspândirii acestor viruși în organism. În special, există o parte critică a celor trei virusuri care pot fi vizate de acest medicament. Acea parte critică, care face o enzimă importantă pe care virusul trebuie să o reproducă, este practic identică în toate cele trei virusuri. Medicamente precum Remdesivir care au tratat cu succes virusurile care provoacă SARS și MERS sunt susceptibile de a acționa împotriva virusului COVID-19.
Remdesivir a fost dezvoltat pentru a trata mai multe alte boli virale severe, inclusiv boala cauzată de virusul Ebola. Remdesivir acționează prin inhibarea capacității coronavirusului de a se reproduce. Dacă nu se poate reproduce, nu se răspândește și nu infectează alte celule și alte părți ale corpului.

Vitamina C

Unii pacienți infectați cu COVID-19, aflați în stare cirtică, au fost tratați cu doze mari de vitamina C intravenoasă (IV), în speranța că va grăbi recuperarea. Cu toate acestea, nu există dovezi științifice clare sau convingătoare că funcționează pentru infecțiile cu COVID-19 și nu reprezintă o parte standard a tratamentului pentru această nouă infecție. Un studiu este în curs de desfășurare în China pentru a determina dacă acest tratament este util pentru pacienții cu formă severă de COVID-19, iar rezultatele sunt așteptate în toamnă.

Ideea că doze mari de vitamina C poate ajuta în infecții nu este nouă. Un studiu din 2017 a descoperit că tratamentul cu vitamina C în doze mari (împreună cu tiamina și corticosteroizii) a fost aplicată pentru a preveni decesele în rândul persoanelor cu sepsis, o formă de infecție care scade periculos de mult tensiunea arterială. Un alt studiu publicat anul trecut a arătat efectul infuziilor cu vitamina C în doze mari la pacienții cu infecții severe care au avut sepsis și sindrom de detresă respiratorie acută, în care plămânii se umplu cu lichid. Studiul arată că nu s-a constatat o ameliorare în primele patru zile de la terapia cu vitamina C, dar a existat o rată a decesului mai mică la 28 de zile în rândul pacienților tratați.

Primul ventilator mecanic românesc, aviz pozitiv testării pe pacienți umani

Prototipul primului ventilator mecanic românesc a primit aviz pozitiv din partea comisiei de omologare în vederea testării pe pacienți umani, au anunțat reprezentanții unei companii private din Târgu Mureș.

Compania Gaze Industriale Mureș a prezentat prototipul primului ventilator mecanic românesc,  comisiei de omologare formată din reprezentanți ai Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, precum și reprezentanți ai spitalelor Județean de Urgență Brașov și Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov.

Ventilatorul mecanic a făcut față tuturor cerințelor solicitate de echipa de medici și adepășit prima etapă a procedurii de omologare, după cum a anunțat producătorul prototipului.

De asemenea, ventilatorul mecanic poate fi folosit invaziv, dar și noninvaziv.

Anterior, Centrul de Simulare și Abilități Practice din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a anunțat că testat ventilatorul mecanic menit să asigure asistență de ventilare noninvazivă pentru tratamentul pacienților care suferă de insuficiență respiratorie.

„ Am finalizat ultimele modificări ale ventilatorului mecanic. Am supus echipamentul nostru la cele mai dure teste pentru a verifica buna sa funcționare și pentru a finaliza ultimele reglaje. Ventilatorul mecanic a făcut față cu brio! Testele efectuate pe plămânul artificial ne-au arătat că poate fi utilizat pe orice fel de pacient. Am implementat noi moduri de lucru cu echipamentul. Ventilatorul mecanic permite controlul PIP, PEEP, FiO2, volum, numărului de respirații etc. Îi mulțumim pentru ajutor rectorului UMFST „George Emil Palade”, domnul prof. univ. dr. Leonard Azamfirei! Îi mulțumim pentru modul prompt în care a răspuns solicitărilor noastre directorului Centrului de Simulare și Abilități Practice, domnul conf.  univ. dr. Janos Szederjesi, medic primar ATI. Îi mulțumim călduros pentru implicare domnului șef de lucrări dr. Marius Petrișor, medic ATI”, se arată în mesajul Universității de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie Târgu-Mureș.

Ventilatorul mecanic a fost creat de două companii private.

Un alt ventilator de urgență a fost realizat de un grup de antreprenori din Galați, care oferă gratuit documentația necesară tuturor celor care vor să construiască astfel de dispozitive.

În cadrul proiectului Respiro, aceștia au dezvoltat un prototip de ventilator folosit în secțiile ATI care utilizează piese tipărite 3D și materiale electronice cu costuri reduse.

“Motivul pentru care am creat acest proiect este să reușim să-l împrăștiem în toată lumea și sperăm ca cât mai multe companii vor începe să producă aceste ventilatoare de urgență. Vom continua dezvoltarea software pentru a îmbunătăți interfața și funcționalitatea acesteia”, au anunțat inițiatorii proiectului.

Ei au spus că după aproape trei săptămâni  au ajuns într-un punct în care partea mecanică este în siguranță și există un panou de control ușor de utilizat și citit de medici.

“Feedback-ul pe care l-am obținut până acum de la medici este că suntem pe drumul cel bun. Posibilitatea de a monitoriza cantitatea de aer și presiunea este o parte vitală pentru ventilator să fie sigur de utilizat”, au spus dezvoltatorii ventilatorului de urgență.

 

Arafat: Va trebui să ajungem la conviețuire cu acest virus pentru că nu va dispărea  

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că va trebui să ajungem la conviețuire cu noul coronavirus, pentru că nu va dispărea.

„Dacă vezi că într-o țară care a relaxat măsurile, numărul cazurilor începe să crească poate fi un avertisment și pentru tine. La un moment dat, va trebui să ajungem la conviețuire cu acest virus, nu ai cum să nu ajungi la o conviețuire, pentru că nu va dispărea. Nu știm în toamnă ce va face, ce puseuri va avea, trebuie să fim pregătiți, o pandemie poate veni în valuri, nu o singură dată și gata”, a spus Arafat, la un post de televiziune.

Acesta a afirmat că trebuie să observăm ce se întâmplă “la alții, să învățăm, să luăm de la ei, să vedem care sunt cele mai bune soluții, să protejăm populația, dar în același timp impactul economic și social să fie cât mai bine gestionat și calculat”.

“Ce preferăm: o problemă care poate că trecem peste ea pe linie economcă și socială sau să ne trezim la un moment dat că avem zeci de mii sau mii de morți și să ne întrebe cineva de ce nu ați luat măsuri mai dure ca să preveniți?”, a spus Arafat.

 

Iohannis, așteptat să emită decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile

0

Preşedintele Klaus Iohannis ar putea să emită marţi decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile. Pe 6 aprilie, şeful statului a anunţat că „va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă”.

„Trăgând linie şi adunând, am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă. În acest fel, am solicitat Guvernului să vină cu propuneri pentru a fi incluse în acest decret. În cursul acestei săptămâni vom elabora textul decretului şi la începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret care va prelungi starea de urgenţă cu încă o lună de zile”, a afirmat săptămâna trecută Iohannis.

El sublinia că „această perioadă este absolut necesară pentru a ţine evoluţia epidemiei sub control”.

Joia trecută, în şedinţa de Guvern, premierul Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor să îi prezinte propunerile finale de măsuri aferente domeniului pe care îl coordonează în vederea înaintării acestora şefului statului pentru a fi introduse în noul decret prin care se va prelungi starea de urgenţă, potrivit Agerpres.

„Le solicit miniştrilor să transmită propunerile finale de măsuri pentru decretul pe care îl va emite preşedintele României de prelungire a stării de urgenţă, evident, dacă consideră că este necesară includerea unor măsuri suplimentare. Ştiu că deja s-a lucrat o serie de propuneri, dar vreau astăzi (9 aprilie – n.r.) să transmiteţi propunerile finale pe fiecare minister, astfel încât preşedintele să aibă la dispoziţie propunerile formulate de fiecare minister. De asemenea, vă solicit să mi le transmiteţi şi mie pentru a le da ok-ul final”, le-a spus Orban membrilor Cabinetului.

După emiterea decretului, acesta ar trebui aprobat de plenul reunit al Parlamentului.
Primul decret pentru instituirea stării de urgenţă timp de 30 de zile a fost emis pe 16 martie. El a fost supus votului Parlamentului pe data de 19 martie.