Tătaru estimează că suntem înspre vârful pantei pandemiei de COVID-19

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi, la Deva, că ne apropiem de un vârf al pandemiei de COVID-19, însă a precizat că depinde numai de atitudinea oamenilor dacă acesta va veni mai devreme sau mai târziu, iar numărul de cazuri va rămâne la un nivel de 10.000-12.000 sau va creşte spre 15.000.

„Suntem înspre vârful pantei, spun eu. Rămâne să ţină doar de noi dacă atingem acest vârf mai devreme sau mai târziu şi dacă rămânem la 10.000-12.000 de cazuri, cât suntem acum, sau vom merge spre 15.000 sau mai mult”, a spus Nelu Tătaru.

Pe de altă parte, el a menţionat că este posibil ca spitalele să rămână în coordonarea Ministerului Sănătăţii, iar partea de ordonator de credite să revină autorităţilor judeţene sau locale.

„Noi, ca minister, am luat în coordonare toate spitalele din România. Subordonarea rămâne, în continuare, ca şi ordonator de credite, către consiliile locale sau consiliile judeţene. (…) Ne gândim ca partea de coordonare să poată rămâne la Ministerul Sănătăţii. Subordonarea să rămână la autorităţile locale sau judeţene, dar coordonarea, ne gândim să o luăm la nivelul Ministerului Sănătăţii”, a afirmat ministrul, potrivit Agerpres,

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vizitat joi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, unde s-a întâlnit cu managementul militar al unităţii şi cu cadrele medicale.

Coronavirus: Legea pentru recunoaşterea meritelor personalului medical, adoptată

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, joi, proiectul de lege pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni împotriva COVID-19, cu 312 voturi „pentru” şi 4 abţineri.

Proiectul reglementează acordarea unor drepturi acestor angajaţi, precum şi urmaşilor celor care au decedat din cauza îmbolnăvirii cu coronavirus.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect, el fiind adoptat deja de Senat.

Prin personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se înţelege personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar din unităţi sanitare, din farmacii comunitare, din cabinete de medicină de familie, din cabinete de medicină dentară, precum şi din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistenţă socială, implicat direct în acţiuni şi misiuni legate de prevenirea, gestionarea şi combaterea infecţiilor cu COVID-19. Din această categorie mai fac parte cadrele militare – paramedici şi personal medical – din structurile aflate în coordonarea/ coordonarea operaţională a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, tot personalul din cadrul spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv, precum şi din spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi.

Copiii și soțul supraviețuitor, considerați urmași ai personalului decedat din cauza noului coronavirus

Urmaşi ai personalului medical decedat ca urmare a participării la acţiuni medicale împotriva COVID-19 sunt consideraţi copiii acestuia şi soţul supravieţuitor.

„La decesul unei persoane dintre cele prevăzute mai sus, Ministerul Sănătăţii sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie, acordă familiei acesteia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum egal cu de două ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Urmaşii personalului medical decedat în urma complicaţiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirus beneficiază de următoarele
drepturi: dreptul la pensie de urmaş până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învatamânt
organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, pensie de urmaş egală cu 75% din salariul
de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie avut/avută de personalul medical prevăzut la data decesului”, se arată în proiect, potrivit Agerpres.

Personalul medical prevăzut în proiect care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu în condiţii de pericol deosebit beneficiază pe perioada stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 3 luni de la data încetării stării de urgenţă de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie.

„În semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se instituie
ziua de 11 martie ca Ziua personalului medical”, se mai arată în proiect.

Franța: Doar 26% dintre persoanele dintr-un focar de COVID-19 au anticorpi

Un studiu epidemiologic realizat într-un liceu din oraşul Crepy-en-Valois din departamentul Oise, situat la nord de Paris şi considerat un focar al epidemiei de COVID-19 din Franţa, a dezvăluit că 26% dintre profesori, elevi şi familiile lor au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 şi posedă anticorpi împotriva noului coronavirus.

Acest procent este insuficient pentru a justifica măsurile de relaxare, potrivit cercetătorilor de la Institutul Pasteur din Paris, aflaţi la originea studiului, informează AFP citată de Agerpres.

În total, 41% dintre liceenii, profesorii şi personalul auxiliar care lucrează în acest liceu au fost infectaţi cu noul coronavirus în timpul epidemiei de februarie-martie, potrivit noului studiu ce a fost publicat joi şi realizat cu ajutorul unor teste de detectare a anticorpilor.

Însă doar 11% dintre rudele liceenilor (părinţi, fraţi şi surori) aveau anticorpi împotriva SARS-CoV-2.

Aceste procente sunt departe de pragurile de 60% sau 70% sperate să fie atinse în rândul populaţiei generale pentru a se obţine o imunitate de grup suficient de mare pentru a stopa epidemia, sub rezerva ca anticorpii detectaţi să fie cu adevărat protectori împotriva noului coronavirus şi ca această imunitate să dureze cel puţin câteva luni.

Rezultatele noului studiu sugerează astfel că imunitatea colectivă nu va fi dobândită prea repede.

Profesorul Arnaud Fontanet, coordonatorul studiului şi directorul departamentului de Epidemiologie a maladiilor emergente din cadrul Institutului Pasteur din Paris, a constatat totuşi anumite „efecte pozitive ale izolării asupra încetinirii epidemiei”, întrucât vacanţele şcolare din februarie şi izolarea populaţiei din acest departament francez, decretată la 1 martie, „au determinat o scădere puternică a circulaţiei virusului în săptămânile care au urmat”.

Studiul, publicat online pe site-ul MedRxiv, a fost realizat între 30 martie şi 3 aprilie în acest liceu asociat cu unul dintre primele focare de infectare apărute în Franţa.

Cercetătorii francezi au testat 661 de persoane – liceeni, profesori, personal auxiliar, dar şi părinţi, fraţi şi surori ai elevilor. În total, 171 de persoane (25,9%) au avut rezultate pozitive la testele serologice efectuate cu ajutorul unor prelevări sangvine.

5,3% din persoanele infectate au fost spitalizate (vârsta lor medie fiind de 49 de ani, în comparaţie cu vârsta medie de 18 ani a persoanelor nespitalizate) şi nu a fost înregistrat niciun deces.

Printre simptome, autorii studiului au confirmat că infectarea cu noul coronavirus a fost detectată la 84,7% şi la 88,1% dintre persoanele care şi-au pierdut temporar simţul olfactiv respectiv simţul gustativ.

Cel puţin 17% din persoanele infectate nu au prezentat simptome.

Infecţia i-a afectat mai puţin pe fumători (7,2%) decât pe nefumători (28%), potrivit acestui studiu, ce a confirmat astfel constatări precedente ale unor procente mai scăzute ale fumătorilor în rândul pacienţilor spitalizaţi cu COVID-19. Însă „fumătorii, în caz de infectare, riscă să sufere mai multe complicaţii medicale din cauza COVID-19”, a avertizat profesorul Fontanet.

Belgia a primit un lot de măști din China care nu au trecut testele de calitate

Belgia a primit de la un furnizor chinez un nou lot de măşti tip KN95, echivalentul modelului FFP2, care nu au trecut testele de calitate la venirea lor în ţară, potrivit agenţiei de presă Belga, citată joi de EFE, potrivit Agerpres.

Informaţia a fost comunicată de guvernul federal, care solicitase echipamentele unei agenţii însărcinate cu aprovizionarea regiunii din sudul Valoniei, Aviqu, şi care a primit „sute de mii” de astfel de măşti de la acelaşi furnizor.

Agenţia a recomandat serviciilor sanitare să nu utilizeze măştile până când nu vor avea rezultatele unui triplu control suplimentar efectuat la sfârşitul săptămânii.

Belgia a respins la începutul lunii un alt lot de trei milioane de măşti FFP2 pentru neîndeplinirea standardelor de calitate necesare, care se adaugă unui al treilea lot de cinci milioane de măşti anulat cu puţin înainte de acordul cu importatorul şi unui alt lot defectuos de 100.000 de măşti venite din Columbia.

Între timp, guvernul regional al Valoniei şi executivul federal au cerut companiilor belgiene să fabrice suficiente măşti de protecţie pentru întreaga ţară şi se aşteaptă ca prima tranşă să fie disponibilă la începutul lunii iunie.

Conform planurilor, o companie valonă va furniza 75 de milioane de măşti chirugicale, în timp ce alte două companii flamande vor fabrica 190 de milioane de bucăţi din acelaşi material şi alte 10 milioane de măşti tip FFP2.

Klaus Iohannis: Am depăși 10.000 de cazuri. Există un risc major ca epidemia să se reaprindă foarte ușor

Președintele Klaus Iohannis a susținut joi o nouă declarație de presă la Palatul Cotroceni înaintea videoconferinței cu toți membrii Consiliului European, la care vor fi discutate măsurile privind gestionarea pandemiei de COVID-19.

” Din păcate, am depășit numărul de 10.000 de persoane infectate și avem o creștere semnificativă, aproape 400 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore. Suntem pe un trend ascendent al pandemiei și trebuie să respectăm măsurile cu strictețe. Nu ne aflăm încă în etapa în care putem vorbi de o plafonare. În statele care au relaxat măsurile mai devreme se vorbește despre o reinfectare. Există un risc major ca epidemia să se reaprindă foarte ușor”, a declarat președintele.

Este a treia declarație de presă pe care presedintele Iohannis o susține în această săptămână, de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Marți și miercuri șeful statului a transmis mesaje legate de măsurile care au fost sau urmează să fie luate de Guvern cu privire la COVID-19.

Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de COVID-19 din România

Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de COVID-19 din România, anunţă purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, pr. Francisc Doboş, într-o postare pe Facebook.

„Papa Francisc însoţeşte cu rugăciunea şi caritatea bolnavii de COVID-19 din România, îmbrăţişând în mod ideal, totodată, familiile lor şi întregul personal medical care continuă să lupte împotriva pandemiei. În mod semnificativ, chiar de ziua sa onomastică, pontiful a trimis diverse materiale medicale, printre care cinci ventilatoare pulmonare, Spitalului din Suceava, cel mai mare focar de infecţie cu noul coronavirus din România. Alte materiale sanitare au fost trimise în aceeaşi zi de Sfântul Părinte în Italia şi Spania. După cum se ştie, alături de numele Mario, papa Francisc a primit la botez şi numele Jorge (Gheorghe)”, informează https://www.vaticannews.va/.

Potrivit sursei citate, materialele sanitare au fost procurate prin grija cardinalului Konrad Krajewski, responsabilul cu activitatea caritabilă a Papei (Elemosineria Apostolică), în ciuda dificultăţilor de aprovizionare de pe piaţa medicală internaţională, prelatul reuşind să colecteze pentru bolnavii din România cinci ventilatoare pulmonare – două fiind de ultimă generaţie -, 200 de combinezoane, 900 de măşti FFP2 şi 5.000 de măşti sanitare, potrivit Agerpres.

România a depășit pragul de 10.000 de persoane infectate cu noul coronavirus

Un număr de 386 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, numărul total al îmbolnăvirilor ridicându-se la 10.096, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre persoanele infectate, 2.478 au fost declarate vindecate şi externate.

La terapie intensivă sunt internaţi 236 de pacienţi.

Potrivit sursei citate, 527 persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit.

Studiu realizat în Italia: Coronavirusul, detectat și în lacrimi

SARS-CoV-2, virusul care a declanşat pandemia de COVID-19, este prezent şi în secreţiile oculare ale pacienţilor testaţi pozitiv şi, prin urmare, poate fi o altă sursă importantă de contagiere, potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Boli Infecţioase Lazzaro Spallanzani din Roma, relatează joi EFE, potrivit Agerpres.

Studiul publicat de revista Annals of Internal Medicine arată că, după prelevarea unei mostre oculare la trei zile după internarea unui pacient testat pozitiv la spitalul Spallanzani la sfârşitul lunii ianuarie, care suferea de conjunctivită bilaterală, cercetătorii institutului au reuşit să detecteze virusul în probele recoltate.

Acest lucru demonstrează replicarea virusului SARS-CoV-2 şi în ţesuturile conjunctive, notează autorii studiului.

Este o descoperire majoră, potrivit unui comunicat al spitalului Spallanzani, cu implicaţii importante pentru sănătatea publică, iar OMS a cerut informaţii despre acest studiu atunci când acesta se afla în fază preliminară.

„Această investigaţie arată că ochii, nu numai că sunt o poartă de intrare pentru ca virusul să pătrundă în corp, ci şi că ei sunt o sursă potenţială de contagiere”, a comentat Concetta Castilletti, directoarea Unităţii Operative a Virusurilor Emergente de la Laboratorul de Virusologie Spallanzani.

Prin urmare, este „necesară utilizarea adecvată de dispozitive de protecţie în situaţii precum examinările oftalmologice, considerate relativ sigure, în contextul noului risc risc de contagiere pe care îl reprezintă virusul”, a spus ea.

Studiul desfăşurat la institutul Spallanzani arată că mostrele oculare pot avea rezultate pozitive, în timp ce cele nazale nu prezintă urme de virus: de fapt pacientul, care a făcut obiectul investigaţiei la trei săptămâni după internare, a avut rezultate negative la testul nazal, şi slab pozitive la cel ocular şi la 27 de zile după spitalizare.

Potrivit institutului, sunt necesare şi alte studii pentru a verifica perioada de timp în care virusul rămâne activ şi este potenţial infecţios în secreţiile oculare.

Potrivit oftalmogilor italieni este nevoie, mai mult ca oricând, de „punerea la punct a unor dispozitive adecvate pentru medici şi infirmiere, de măşti cu filtru respirator de tip FFP2, ochelari şi viziere de protecţie, mănuşi şi halate de unică folosinţă”.

Merkel: Germania este încă la începutul pandemiei de coronavirus

Germania este încă la începutul pandemiei de coronavirus, a afirmat joi cancelarul Angela Merkel, precizând că oamenii vor fi nevoiţi să trăiască cu ea mult timp, potrivit Reuters.

„Nu trăim ultima fază a pandemiei. Suntem încă la început”, a spus ea în camera inferioară a parlamentului, Bundestag.

„Am câştigat timp”, a afirmat Merkel, adăugând că situaţia actuală a fost folosită pentru a întări sistemul de sănătate din Germania, potrivit Agerpres.

Numărul cazurilor de coronavirus confirmate în Germania a crescut cu 2.352, ajungând la 148.046, relevă date făcute publice anterior de Institutul Robert Koch pentru boli infecţioase. Numărul persoanelor care s-au vindecat este mult mai mare decât numărul de noi cazuri.

„Tocmai pentru că datele dau speranţă mă simt obligată să spun că acest rezultat interimar este fragil. Suntem pe o gheaţă subţire, chiar cea mai subţire”, a declarat Merkel, adăugând că „suntem încă departe de a ieşi la lumină”.

Relaxarea treptată de către Germania a restricţiilor prevede menţinerea regulilor de distanţare socială până la 3 mai. Şcolile vor începe să se deschidă de la 4 mai, cu prioritate pentru elevii din anii terminali. Saloanele de coafură se vor putea redeschide tot atunci. Merkel şi liderii landurilor vor discuta din nou la 30 aprilie pentru a analiza ce măsuri vor fi luate după 3 mai.

„Dacă dăm dovadă de cea mai mare rezistenţă şi de cea mai mare disciplină posibile la începutul acestei pandemii, vom putea să revenim la viaţa economică, socială şi publică mai repede şi mai durabil”, a adăugat ea.

În acelaşi timp, ea a mai afirmat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este un partener indispensabil pentru Germania, distanţându-se astfel de poziţia administraţiei americane, care a suspendat finanţarea SUA pentru acest organism internaţional.

„OMS este un partener indispensabil şi o sprijinim în mandatul său”, a spus Merkel.

Totodată, ea a declarat că Germania este pregătită, „într-un spirit de solidaritate”, să ofere „contribuţii mult mai mari” la bugetul Uniunii Europene, aflată în plină recesiune din cauza epidemiei de noul coronavirus, potrivit AFP.

„Un plan european de relansare economică ar putea susţine procesul de revenire în următorii doi ani şi vom lucra la el”, a adăugat ea în faţa deputaţilor, înaintea unui summit al Celor 27 în cursul după-amiezii pentru găsirea de soluţii la criza economică declanşată de pandemie.

„Consultările noastre de astăzi nu vor fi despre stabilirea detaliilor sau a volumului (ajutorului – n.r.), însă un lucru este deja clar: În spiritul solidarităţii, ar trebui să fim pregătiţi – pe o perioadă limitată – să oferim contribuţii foarte diferite, adică mult mai mari, la bugetul UE”, a spus Merkel.

Ea a reiterat de asemenea opoziţia ţării sale faţă de punerea în comun a datoriilor în UE, prin emiterea de ‘coronabonduri’, potrivit DPA.

Merkel a explicat că nu ar fi timp pentru o astfel de măsură, adăugând că fiecare stat membru ar trebui să primească aprobarea parlamentului pentru transferarea către blocul comunitar a unui element din suveranitatea bugetară.

„A fi un proces dificil şi care necesită timp, şi nu unul care ar putea ajuta direct în actuala situaţie”, a spus ea.

„Acum e vorba de a ajuta prompt şi de a avea instrumente rapide pentru a diminua efectele negative ale crizei”, potrivit lui Merkel.

„Registrul Naţional al Producătorilor” de echipamente antiCOVID, lansat de Ministerul Economiei

0

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri lansează aplicaţia „Registrul Naţional al Producătorilor” de echipamente, dispozitive medicale şi nemedicale, materiale de necesitate destinate populaţiei în lupta cu COVID-19, potrivit unui comunicat de presă.

Instituţia menţionează că prin intermediul acestei aplicaţii îşi doreşte ca toţi producătorii români care au obţinut deja acreditarea pentru producţia de echipamente medicale să se înscrie în acest registru, pentru a avea o bază de date la nivel naţional, în vederea unei mai bune coordonări în lupta împotriva noului tip de coronavirus.

„Realizăm această centralizare pentru a şti în orice moment de ce resurse dispunem şi pentru a ajuta în special instituţiile de interes sau utilitate publică şi cetăţenii să obţină cât mai repede echipamentele, produsele şi serviciile de care au nevoie. Pe de altă parte, vrem să dezvoltăm reţeaua producătorilor interni de astfel de echipamente. Este o greşeală strategică faptul că, până în prezent, România nu a avut astfel de producători şi ne-am bazat doar pe produse de import. Vrem să devenim exportatori de produse cu valoare adăugată, nu importatori”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Baza de date va fi utilă pentru a realiza o interacţiune între operatorii economici sau instituţiile de interes sau utilitate publică ce au nevoie de produse, echipamente şi servicii în lupta cu COVID-19 şi cei care le produc sau importă.

Înscrierea se realizează în platforma csu.prevenire.gov.ro, prin intermediul căreia se solicită şi eliberează Certificatele de Situaţie de Urgenţă.

Pentru înscriere, operatorii economici îşi vor crea un cont şi vor accesa secţiunea Formulare/ Înscriere producător la link-ul: https://csu.prevenire.gov.ro/request-rnp-form .