CNIPMMR: Costul cu sănătatea muncii pe angajat după revenirea la muncă va ajunge la 100 de euro pe lună

Costul cu sănătatea muncii pentru un angajat după revenirea la muncă va ajunge la 100 de euro pe lună, iar întreprinderile mici nu vor avea posibilitatea să le acopere din fondurile proprii, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o dezbatere pe tema situaţiei IMM-urilor după ieşirea din criză.

Preşedintele CNIPMMR i-a transmis ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloş, propunerea venită din partea antreprenorilor ca voucherele de consum să poată fi oferite şi pentru acoperirea costurilor privind asigurarea sănătăţii muncii pentru angajaţii societăţilor comerciale mici.

„Voucherele de consum – aici sunt câteva intervenţii (propuneri din partea antreprenorilor, n.r.) pe care le-am citit, ca aceste vouchere să fie oferite şi pentru reconversia profesională, să fie oferite şi pentru costuri privind sănătatea şi securitatea în muncă, pentru că reamintesc faptul că o să ne întoarcem la muncă sub alte condiţii, şi atunci mai ales întreprinderile foarte mici au nevoie ca aceste costuri să le fie acoperite de undeva, ei practic nu au posibilitatea (să le acopere ele însele, n.r.). Din calculele noastre, ale Consiliului IMM-urilor, am văzut că per angajat costurile lunare ajung undeva la 100 de euro pentru ceea ce înseamnă toate aceste măsuri de securitate şi sănătate în muncă. Deci dacă ai 10 angajaţi, te costă 1000 de euro pe lună, şi atunci poate aceste vouchere pot fi folosite şi spre această direcţie. Cineva a făcut sugestia ca şi la noi voucherele să fie folosite pentru activităţi bio, aşa cum a sugerat şi Sven (directorul general al Sodexo România, Sven Marinus, n.r.)”, a declarat Florin Jianu, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, preşedintele CNIPMMR i-a sugerat ministrului Fondurilor Europene realizarea unui fond naţional de tip equity, destinat blocării preluării companiilor româneşti care au probleme economice de către fonduri de investiţii.

„Poate mai identificăm fonduri şi realizăm şi un fond de tip equity. Ne uităm şi la ce au făcut alte ţări: Germania, Spania sau Italia au făcut nişte fonduri naţionale pentru prevenţia preluărilor ostile ale companiilor, pentru că multe dintre companiile strategice sau non-strategice în această perioadă îşi pierd competitivitatea şi să nu riscăm să fie preluate de diverse alte tipuri de fonduri”, i-a transmis Florin Jianu ministrului Fondurilor Europene.

Testarea bucureștenilor pentru coronavirus: Ce spune Firea

0

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat că există o „blocadă” privind proiectul referitor la testarea COVID-19 a bucureştenilor şi a afirmat că „ceea ce este permis în alte zone ale ţării, în Bucureşti este blocat”.

„Noi ne-am dorit ca acest proiect să se realizeze în Municipiul Bucureşti, ne-am pregătit, avem toate testele necesare atât Primăria Capitalei, cât şi primăriile de sector, avem cadrele medicale pregătite, avem punctele unde să se realizeze aceste testări, întreg circuitul medical, din păcate, blocada există şi nu aş mai fi făcut declaraţii publice pe acest subiect dacă nu aş fi observat că ceea ce este interzis în Bucureşti, este permis în alte municipii. Este foarte dureros să vezi cum DSP-urile din alte judeţe colaborează cu autorităţile publice locale, cu primării, Consilii Judeţene, avizează aceste testări ale populaţiei şi pentru screening, dar şi pentru a afla nu doar cum a circulat virusul în comunitate, ci şi situaţia la zi, iar, din păcate, ceea ce e permis în alte zone ale ţării, în Bucureşti este blocat”, a spus Firea, la şedinţa CGMB.

În opinia sa, „ar trebui să se relaxeze” modul de a gândi al unor autorităţi.

„Cred că, odată cu înaintarea spre situaţia în care, de pe 15 mai, se anunţă de la nivel oficial anumite măsuri de relaxare, ar trebui să se relaxeze şi modul de a gândi al unor autorităţi care nu au înţeles până la urma faptul că noi toţi suntem în sprijinul cetăţenilor. Noi venim cu acest proiect, care s-a aplicat cu mult succes în Europa şi în SUA”, a afirmat edilul.

Firea a opinat că este „foarte grav pentru Bucureşti” faptul că acest proiect este blocat.

„Nu este sub nicio formă o critică pe care o aduc, ci o constatare şi o mare amărăciune şi un regret că ceea ce s-a blocat la Bucureşti e acum permis în alte zone ale ţării şi bravo lor! Bravo tuturor primarilor şi tuturor preşedinţilor de Consilii Judeţene care vor începe această testare, în special în zonele aglomerate şi foarte grav pentru Bucureşti că noi suntem în continuare blocaţi de birocraţie şi de persoane care nu înţeleg faptul că am intrat într-o nouă etapă şi acum nici nu mai poate să existe scuza că nu a trecut suficient timp de la debutul pandemiei şi acest screening în populaţie nu ar fi eficient, pentru că nu putut să circule corespunzător şi într-un timp în care să poată să fie evaluat coronavirusul de tip nou în comunitate”, a declarat Firea.

Ea i-a îndrumat pe cei care cunosc că ar fi „interese comerciale, de afaceri sau de altă natură” în spatele acestor testări să facă plângere penală.

„Am auzit că se vorbeşte despre interese, că în spatele acestor încercări de testare a populaţiei ar fi interese, poate sunt, dar acelea sunt atribuţiile instituţiilor statului şi dacă cineva ştie că există interese comerciale, de afaceri sau de altă natură în spatele acestor campanii normale, care s-au făcut în toată lumea civilizată, să se ducă să facă plângere penală! Declaraţiile de la televizor nu fac altceva decât să blocheze procese pentru sănătatea publică, procese normale şi proiecte necesare”, a spus Firea.

Primul pas către construcția Spitalului regional de urgență din Craiova: a fost semnat contractul de finanțare

Guvernul a semnat, joi, contractul pentru finanţarea spitalului regional de urgenţă, care va fi construit în Craiova, investiţie de 2,85 miliarde lei finanţată din fonduri europene.

Contractul de finanţare a fost semnat, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în prezenţa viceprim-ministrului Raluca Turcan, a ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi a ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan.

„În doar câteva luni, am reuşit să deblocăm cel mai amplu proiect din domeniul sănătăţii, cu finanţare europeană: construirea spitalelor regionale. Contractul semnat astăzi este cel mai important pas pentru realizarea spitalului regional de la Craiova, proiect care se lasă aşteptat de mai bine de opt ani. Unul dintre obiectivele acestui Guvern este consolidarea şi modernizarea infrastructurii spitaliceşti din ţară, folosind fondurile puse la dispoziţie de Comisia Europeană. Am început cu cele trei spitale regionale, dar investiţiile masive în spitale vor continua, mai ales că, din exerciţiul financiar următor, vom avea pentru prima dată un Program Operaţional de Sănătate cu o alocare de 4,5 miliarde de euro”, a spus vicepremierul Raluca Turcan, potrivit unui comunicat transmis de Guvern citat de Agerpres.

Spitalul regional de urgenţă Craiova va fi construit în zona Craiova – Gherceşti, iar durata de implementare a proiectului este de 104 luni. Spitalul va cuprinde un complex de construcţii cu 7 nivele, pe o suprafaţă totală construită de aproximativ 165.296 metri pătraţi, va fi dotat cu heliport şi cu 1.195 locuri de parcare.

„De acum, ne dorim ca toţi paşii birocratici să fie parcurşi rapid, astfel încât să înceapă construcţia efectivă a unităţilor spitaliceşti. Vorbim despre nişte investiţii majore, îndelung aşteptate de cetăţeni, cadre medicale, dar mai ales de pacienţii din România. Vedem cu toţii, în contextul pandemiei COVID-19, ce nevoie vitală de investiţii avem în sistemul sanitar. Îmi iau angajamentul ca tot ceea ce ţine de ministerul pe care-l conduc să parcurgă paşii legali rapid, pentru a vedea toate spitalele regionale funcţionale, cât mai repede”, a declarat ministrul Ion Ştefan.

Spitalul regional de urgenţă Craiova va avea un număr total de 807 paturi, 19 săli de operaţie şi va fi construit în jurul unui concept organizaţional de specialităţi medicale grupate în 7 centre, printre care şi un centru de tratament pentru cancer destinat pacienţilor din regiunea de sud-vest, cu toate dotările necesare, dar şi un centru combinat pentru mamă şi copil, cu 100 de paturi pentru adulţi şi copii, într-o clădire cu intrare separată.

„La fel ca la Cluj şi Iaşi, spitalul regional de urgenţă Craiova va furniza servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei din regiune. Va fi dotat cu echipamente şi aparatură de cea mai înaltă performanţă pentru servicii de calitate de prevenire, de diagnostic şi terapeutice. Urmează transmiterea în vederea aprobării de către Comisia Europeană, proiectul Iaşiului fiind deja aprobat din data de 17 martie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Anunţul de participare pentru achiziţia de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuţiei lucrărilor aferente proiectului „Construirea spitalului regional de urgenţă Craiova” şi pentru servicii de asistenţă tehnică a fost publicat, joi, în sistemul electronic de licitaţii.

Sorina Pintea a fost trimisă în judecată

Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzată de luare de mită, a informat, joi, DNA.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei Sorina Pintea, la data faptei manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Constantin Opriş’ din Baia Mare, judeţul Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale)”, se precizează într-un comunicat al DNA.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator – sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Constantin Opriş’ Baia Mare, încheiat în anul 2019.

Potrivit anchetatorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unităţii medicale pe care o conducea.

„În data de 28 februarie, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, menţionează DNA.

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asiguratoriu asupra a două terenuri ce aparţin inculpatei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse.

DNA precizează că anterior sesizării instanţei de judecată cu acest rechizitoriu, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu o persoană fizică, în sarcina acesteia fiind reţinută infracţiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată.

Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 12.240

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că până joi, au fost confirmate 12.240 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, cu 262 de noi cazuri de îmbolnăvire, de la ultima informare.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.017 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 695 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea și Călărași, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 221 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.053 de  persoane. Alte 22.229 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 175.374 teste.

 

 

Tătaru: Risc foarte mare ca Botoşaniul să devină o a doua Suceava

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, că exista „un risc foarte mare” ca Botoşaniul să devină o a doua Suceava, după numărul mare de îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati”.

El a declarat, la finalul unei vizite efectuate la Botoşani, că focarul de la SJU poate fi controlat prin refacerea mentalităţii şi creşterea încrederii în rândul personalului medical.

„Am venit să reevaluez Spitalul Judeţean Botoşani, având în vedere că atunci când am fost prima dată era atâta siguranţă încât am văzut unde s-a ajuns. Avem un management nou, avem un director la DSP nou, avem 225 de pacienţi, 125 sunt cadre medicale în acest moment în spital. Rămâne ca refacerea circuitelor, refacerea mentalităţii, ca să zic aşa, precum şi a încrederii personalului medical să facă ca acest focar care devenise Botoşaniul să îl putem controla şi în acelaşi timp să vedem că tot ceea ce înseamnă partea de Nord şi Nord-Est – de aici plec la Suceava – îşi revine”, a afirmat Tătaru, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a vizitat SJU „Mavromati” Botoşani şi a avut la sediul Instituţiei Prefectului o întrevedere cu autorităţile judeţene şi cu reprezentanţii sistemului de sănătate publică. Vizita lui Nelu Tătaru la Botoşani survine la câteva zile după emiterea unor ordine privind suspendarea din funcţie a managerului SJU şi a directorului de la Direcţia de Sănătate Publică.

Kituri de testare pentru cetățeni: UNIFARM contract pentru 2 milioane de teste

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, la Iaşi, că problema testelor pentru COVID-19 este, practic, soluţionată, în acest moment, UNIFARM având un contract pentru kituri de testare pentru 2 milioane de cetăţeni.

El a fost întrebat dacă, în acest moment, în România există suficiente kituri de testare de tip PCR pentru COVID-19.

„După cunoştinţele mele, da. De exemplu, la UNIFARM există un contract pentru kituri de testare pentru 2 milioane de cetăţeni. Nu am avut problemă cu kiturile de testare decât, să spunem, primele două săptămâni, după primele două săptămâni această problemă, practic, este soluţionată. Sigur că mai pot apărea discontinuităţi în aprovizionare, dar numai din cauza unei previziuni greşite din partea centrelor care efectuează testele, dar kituri de testare, după informaţiile pe care le avem, există”, a afirmat Orban, potrivit Agerpres.

Premierul a participat, joi, la Iaşi, la plecarea unei echipe medicale în Republica Moldova pentru a ajuta la tratarea persoanelor cu COVID-19.

Coronavirus: Testarea oamenilor străzii, a vârstnicilor și a celor din centrele sociale, propusă de Firea

Primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea, propune testarea oamenilor străzii, a vârstnicilor și a beneficiarilor din centrele sociale ale DGASMB.

De asemenea, Gabriela Firea propune achiziționarea unui aparat de testare Real Time Multiplex P.C.R, pentru Spitalul Clinic de Copii ”Dr. Victor Gomoiu”.

“Propun in aceasta sedinta a Consiliului General 4 proiecte prin care Primaria Capitalei continua actiunile pentru imbunatatirea si protejarea vietii bucurestenilor in actuala situatie de criza sanitara. Testarea beneficiarilor din centrele sociale ale DGASMB, oameni ai strazii si varstnici. Pentru ca “Si copiii trebuie testati”, propun achiziționarea unui Aparat Real Time Multiplex P.C.R, pentru Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu.”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea.

Orban: Restricţiile după data de 15 mai se vor ridica gradual

Premierul Ludovic Orban a declarat că într-o primă fază, după data de 15 mai, autorităţile vor ridica „acele restricţii pentru care există cel mai mic risc epidemiologic”, punctând că acest lucru se va face gradual.

„Toată lumea aşteaptă răspunsuri, nu vă putem da, încă, aceste răspunsuri. În primă fază vom ridica acele restricţii pentru care există cel mai mic risc epidemiologic, ridicarea restricţiilor se va face gradual. Vom aştepta o perioadă de timp, cât e perioada, de 14 zile – 15 zile, pentru a vedea dacă sunt efecte privitoare la diseminarea sau răspândirea virusului, după care, evident, vom trece la următoarele măsuri. De asemenea, trebuie pregătite şi măsuri de protejare, dacă dăm drumul la restaurante trebuie să stabilim nişte reguli şi proprietarii de restaurante vor trebui să se adapteze acestor reguli, la fel şi în cazul unor posibile…creşe, grădiniţe”, a declarat Orban, joi, întrebat dacă grădiniţele şi creşele vor fi redeschise în acest an, potrivit Agerpres.

Premierul a subliniat că este foarte deschis la comunicare şi comunică direct cu „foarte mulţi cetăţeni” care-l abordează direct, fie prin „mesaje, email-uri sau chiar prin telefon în conversaţii directe”.

„Ştiu că este o problemă legată de copii, de exemplu în familiile monoparentale, chiar dacă beneficiază de Legea 19, plata indemnizaţiei de 75%, sunt foarte multe mame şi taţi care pot să rişte să-şi piardă locul de muncă pentru că stau acasă, iar angajatorul le cere să vină la serviciu şi atunci trebuie găsită o modalitate de a putea să aibă grijă de copii, suplimentar faţă de alocarea pe care am stabilit-o prin Legea 19, completată de ordonanţa noastră”, a spus Orban.

Premierul a participat, joi, la Iaşi, la plecarea unei echipe medicale în Republica Moldova, care va ajuta la tratarea persoanelor cu COVID-19.

Opt medici români participă la misiunea umanitară de luptă împotriva COVID-19, în Republica Moldova

O echipă de opt medici din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC) participă la misiunea umanitară de luptă împotriva COVID-19, în Republica Moldova.

Rolul echipei medicale este acela a asigura sprijinul autorităților sanitare ale Republicii Moldova privind gestionarea situației și împiedicarea răspândirii virusului SARS CoV-2.

Timp de 15 zile, personalul medico-militar român va executa activitățile specifice de acordare a asistenţei medicale şi de îngrijire a pacienților diagnosticați cu COVID-19, precum și misiuni de instruire a personalului medical.

Echipa SUUMC este constituită din col. medic dr. Ioniță Cătălin – Razvan, medic primar Pneumologie, Secția Pneumologie; Lt. col. dr. Negoiță Daniel – Dorin, medic specialist Medicină de urgență, Unitatea Primire Urgență; Cpt. dr. Cercel Silviu – Paul, medic specialist ATI, Secția ATI II; Lt. dr. Mihai Ancuța, medic specialist Medicină internă, Secția Medicală 2; Sg. Andonie Mircea – Constantin, Unitatea Primire Urgență; Plt. adj. Fărcășanu Eugen, Unitate Primire Urgență; Plt. Ene Gheorghe, Compartiment Terapie Intensivă Coronarieni și Plt. Nica Ionuț – Iulian, Secția Gastroenterologie.