Cifre contradictorii publicate de guvernul brazilian privind decesele şi contaminările cu SARS-CoV- 2 în 24 de ore

Ministerul Sănătăţii din Brazilia a publicat duminică seara două serii distincte de cifre privind decesele şi contaminările în 24 de ore, pe fondul unei polemici naţionale privind difuzarea de date privind pandemia de coronavirus.

Primul bilanţ, trimis de minister prin intermediul WhatsApp în jurul orelor locale 20:30 (23:30 GMT), făcea referire la 1.382 decese în 24 de ore, cifra totală ajungând la 37.312, iar noile cazuri de contaminare erau estimate la 12.581, informează AFP citată de Agerpres.

Însă un al doilea bilanţ cotidian, publicat două ore mai târziu pe site-ul ministerului, afişa un bilanţ inferior al deceselor (525) şi superior în ceea ce priveşte infecţiile (18.912).

La solicitarea AFP, ministerul nu a precizat care dintre cele două bilanţuri este bun.

Autorităţile regionale din domeniul sănătăţii din Brazilia au acuzat sâmbătă guvernul că „fac invizibile” decesele din cauza coronavirusului. Chiar preşedintele Jairo Bolsonaro a scris pe Twitter în aceeaşi zi că cifrele totale „nu reflectă momentul în care se află ţara”.

COVID-19 în România: În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 125 de cazuri noi

Până astăzi, 8 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.604 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.826 au fost declarate vindecate și externate, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Totodată, până acum, 1.334 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 125 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 146 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.113 de  persoane. Alte 94.405 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 506.115 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.304  de cetățeni români au fost confirmați cu COVID-19: 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 617 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 28 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Anul viitor România va produce din nou vaccin antigripal la Institutul Cantacuzino, spune Andrei Baciu

În România se va produce din nou vaccin gripal, de anul viitor. Institutul Cantacuzino va relua producția, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

„La sfârșitul anului va fi gata un prim set antigripal trivalent. Va fi experimental, nu va fi pus în uz pentru populație, dar e un pas preliminar pentru producția în România a vaccinului antigripal la anul, când se va produce în România. Cred că se va ajunge și la 300.000 de doze de vaccin antigripal produs în România. Anul trecut au fost 1,5 milioane de doze de vaccin pentru persoane la risc, anul acesta în urma inventarierii s-au identificat aproape dublu – 3 milioane pacienți la risc”, a spus Andrei Baciu la Digi24.

Numărul deceselor cauzate de COVID-19 la nivel mondial a depășit 400.000, potrivit bilanțului AFP

Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 400.581 de morţi în lume de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, duminică, la orele 19.00 GMT.

Peste 6.949.890 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 3.030.800 sunt considerate vindecate în prezent, relatează Agerpres.

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.

De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 3.327 de decese noi şi 119.524 de cazuri noi. Ţările care numărat cele mai multe decese sunt Brazilia cu 904 morţi noi, Statele Unite (540) şi Mexic (341).

SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt ţara cea mai afectată atât în număr de morţi, cât şi în număr de cazuri, cu 110.037 de decese pentru 1.928.094 de cazuri. Cel puţin 500.849 de persoane au fost declarate vindecate.

După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Regatul Unit cu 40.542 de morţi pentru 286.194 de cazuri, Brazilia cu 35.930 de morţi (672.846 de cazuri), Italia cu 33.899 de morţi (234.998 de cazuri) şi Franţa cu 29.155 de morţi (190.974 de cazuri).

Dintre ţările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morţi în raport cu populaţia, cu 83 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (60), Spania (58), Italia (56) şi Suedia (46).

China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao), unde s-a declanşat pandemia la sfârşitul lui decembrie, a raportat oficial 83.036 de cazuri (şase cazuri noi de sâmbătă până duminică), dintre care 4.634 de decese (zero noi) şi 78.332 de vindecări.

Europa totaliza duminică, la orele 19.00 GMT, 183.536 de decese pentru 2.275.091 de cazuri, SUA şi Canada 117.885 de decese (2.023.763 de cazuri), America Latină şi Caraibe 64.219 decese (1.298.891 de cazuri), Asia 19.244 de decese (680.044 de cazuri), Orientul Mijlociu 10.492 de decese (478.222 de cazuri), Africa 5.074 decese (185.247 de cazuri) şi Oceania 131 de decese (8.540 de cazuri).

Nelu Tătaru: Nu cred că nu va mai fi prelungită starea de alertă după 15 iunie

Starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie, a declarat ministrul Sănătății. Pentru luarea unei decizii, se vor lua în calcul evoluția epidemiei, apariția unor noi focare și faptul că încă există transmitere comunitară a virusului, a mai precizat Nelu Tătaru.

„Până în 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluția din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prelungirea sau nu a stăriii de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă o să avem relaxare, deși mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere și evoluția, focarele noi și faptul că încă avem o transmitere în comunitate”, a declarat Nelu Tătaru, într-o intervenție la B1TV.

Totodată, ministrul Sănătății a precizat că transmiterea comunitară se va păstra și pe parcursul acestei veri.

„Din previziunile noastre, în toată perioada verii, vom mai avea o transmitere comunitară, virsul nu dispare deodată. (…) Odată cu încălzirea, putem spune că tot ce înseamnă aeroflora dispare un pic mai repede sau suprafețele nu mai fac acea transmitere pe care o făceau și până acum. Această transmitere pe suprafețe era una de 10-15%, restul era o transmitere prin aer”, a mai spus ministrul.

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Tumorii Cerebrale

Ziua Mondială a Tumorii Cerebrale este sărbătorită în fiecare an, pe data de 8 iunie. Ea a fost creată în anul 2000, de către German Brain Tumor Association („Deutsche Hirntumorhilfe e.V.”). Acest eveniment are ca scop sensibilizarea opiniei publice despre acest tip de cancer puțin cunoscut și atrage atenția publicului asupra persoanele care suferă de tumori cerebrale.

Nimeni nu poate preciza cu exactitate cauzele tumorilor pe creier, însa cercetătorii au identificat anumiţi factori de risc. Copiii care au fost iradiaţi la nivelul capului au un risc mai mare de a face o tumoră pe creier la vârsta adultă. Un risc mare îl au şi adulţii care au afecţiuni genetice rare, precum neurofibromatoza. Însă acestea reprezintă doar o fracțiune din cele 35.000 de tumori cerebrale diagnosticate în fiecare an. Vârsta reprezintă, de asemenea, un factor de risc important – persoanele peste 65 de ani sunt diagnosticate cu tumori cerebrale de 4 ori mai mult față de persoanele tinere.

Mai mult de 500 de cazuri noi de tumori cerebrale sunt diagnosticate în fiecare zi în întreaga lume. Numărul de pacienți cu tumori care produc metastaze cerebrale este încă mai mare. Tumorile cerebrale sunt cel mai frecvent tip de cancer în rândul copiilor.

Simptomele tumorilor cerebrale variază în funcție de tipul și localizarea acestora. Deoarece există diferite zone din creier ce controlează diferite funcții ale corpului, zona în care este localizată tumora influențează modul în care se manifestă simptomele. Unele tumori însa nu au simptome pînă în momentul în care cresc mult în dimensiuni, avînd ca rezultat degradarea rapidă a stării de sănătate. În schimb, alte tumori pot da simptome ce apar treptat. Ca prim simptom, cel mai frecvent este reprezentat de durerea de cap. De obicei, ea nu cedează la remediile obișnuite. Alte simptome includ: convulsii; schimbări de limbaj, auz și văz; tulburări de echilibru și de mers; amorțeli și furnicături în brațe și picioare; tulburări de memorie; schimbări de personalitate; imposibilitatea de concentrare; slăbiciune într-o parte a corpului etc..

Producţie de măşti pentru al doilea val de îmbolnăviri de coronavirus, în Israel

Guvernul israelian a anunţat duminică lansarea unei prime linii de producţie pentru fabricarea a două milioane de măşti pentru a se pregăti pentru un „al doilea val” de îmbolnăviri cu noul coronavirus, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Ţara, cu nouă milioane de locuitori, a înregistrat oficial peste 17.700 de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19, dintre care 290 de decese, prezentând astfel un raport al deceselor scăzut comparativ cu ţări din Europa şi America.

Însă, în ultimele zile, odată cu ridicarea măsurilor de restricţie, peste o sută de şcoli s-au închis, după ce sute de elevi şi profesori au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus.

Peste 17.000 de persoane se află de asemenea în carantină după ce au intrat în contact cu persoane contaminate, potrivit Ministerului Educaţiei.

„Ne pregătim pentru un al doilea val (…) şi vrem să nu mai depindem de factori externi şi vrem să contribuim la economia israeliană”, a declarat duminică ministrul apărării Benny Gantz, într-un comunicat, anunţând o „primă linie” de producţie naţională de măşti N95, care oferă o protecţie similară celor de tip FFP2.

Fabrica care produce aceste măşti se află în micul oraş Sderot, situat în apropierea frontierei cu Fâşia Gaza, şi produce măştile cu ajutorul unor utilaje importate din China de Ministerul Apărării israelian.

„Utilajele pe care le-am primit vor face posibilă producerea a aproximativ două milioane de măşti” şi „distribuirea săptămânile viitoare de măşti N95 echipelor medicale”, a declarat Daniel Lev Israeli, directorul companiei Sion Medical, care produce aceste măşti.

Coronavirus: Unii americani ingerează dezinfectanţi pentru a previn infectarea

Un nou raport al Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA arată că unii americani ingerează dezinfectanţi de uz casnic, inclusiv înălbitori, pentru că ei cred astfel de practici pot elimina coronavirusul, şi a avertizat că astfel de măsuri „preventive” sunt ineficiente şi periculoase, relatează duminică dpa, potrivit Agerpres.

Studiul, publicat vineri de CDC, arată cât de multe informaţii cunosc cei 502 participanţi despre dezinfectanţi, fiind întrebaţi cum folosesc ei astfel de produse pentru a opri răspândirea coronavirusului care a ucis peste 110.000 de americani.

„Astfel de practici prezintă un risc de deteriorare severă a ţesuturilor şi leziuni corozive şi ar trebui strict evitate”, se arată în raport.

„Deşi efectele adverse asupra sănătăţii raportate de respondenţi nu au putut fi atribuite implicării lor în practici cu risc ridicat, asocierea între aceste practici cu risc ridicat şi efectele adverse asupra sănătăţii raportate indică o nevoie de informare publică în ceea ce priveşte siguranţa şi eficienţa metodelor de curăţare şi dezinfectare care vizează transmiterea SARS-CoV-2 în gospodării”, se arată în raport.

Îngrijorările cu privire la ingerarea de dezinfectaţi de uz casnic au apărut în aprilie când preşedintele Donald Trump a declarat în timpul unei conferinţe de presă că dezinfectanţii „prin injectare sau printr-un fel de curăţare” ar putea fi folosiţi într-o zi pentru curăţarea plămânilor persoanelor infectate cu COVID-19.

Potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, 4% dintre cei chestionaţi – 20 de persoane – au recunoscut că au băut sau au făcut gargară cu dezinfectanţi, inclusiv înălbitori. Un procent de 18% dintre participanţi au mărturisit că au folosit soluţii de curăţare pe piele. Aproape 10% au inhalat vapori de la dezinfectanţi casnici potenţial toxici.

Vârsta medie a respondenţilor a fost de 46 de ani, cu subiecţi între 18 şi 86 de ani. Cei intervievaţi au fost din toată ţara şi într-un număr mai mare au fost femei.

Ministrul de Finanţe, despre când se vor deschide mall-urile

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, susţine că din 15 iunie se vor putea deschide mall-urile, dacă se confirmă trendul descrescător al cazurilor de coronavirus, această măsură de relaxare fiind importantă pentru economie.

„În ceea ce priveşte măsurile de relaxare, noi nu am închis niciodată toată economia. Construcţiile, investiţiile în infrastructură au funcţionat, tot ce a fost şantier a funcţionat în această perioadă, chiar şi în perioada de stare de urgenţă, după aceea am relaxat condiţiile în ordine inversă de cum au fost impuse şi urmează, dacă se confirmă acest trend descrescător ar cazurilor (de coronavirus n.r.), mall-urile, consumul. În această perioadă consumul online a crescut foarte mult, unii oameni au învăţat să folosească consumul online de nevoie, dar o parte importantă a consumului se face prin mall-uri şi cred că aceasta este următoarea relaxare. Din punctul meu de vedere este important să se asigure condiţiile de transport, astfel încât transportul de mărfuri să se facă fără restricţii, pentru că înseamnă şi costuri mai reduse de producţie, dar aici depinde şi de alte pieţe. Dacă nu se întâmplă altceva până atunci, cred că 90% se vor deschide mall-urile din 15 iunie”, a precizat Florin Cîţu, la un post de televiziune, citat de Agerpres.

Întrebat dacă este atât de importantă zona mall-urilor pentru economia românească, şeful de la Finanţe a confirmat că este importantă pe termen scurt, deoarece „oamenii trebuie să iasă din casă, după ce merg la birou, ca să poată să socializeze”, fiind şi un factor de natură psihologică.

„În acelaşi timp este important în economia românească (…) ca statul să investească. Anul acesta am avut în buget aproape 50 de miliarde (de lei n.r.) alocaţi către investiţii, am crescut la rectificarea bugetară banii alocaţi în continuare investiţiilor şi o vom face şi în următoarea perioadă. Este schimbarea de paradigmă despre care am vorbit înainte de criză: un guvern liberal va veni şi va pune accent pe investiţii. Rectificarea bugetară din luna aprilie este prima rectificare bugetară pe care mi-o aduc eu aminte în care banii nu au fost luaţi de la Transporturi, Sănătate, Educaţie şi duşi către salarii sau alte cheltuieli către baroni locali şi au crescut cheltuielile către investiţii”, a adăugat şeful de la Finanţe.

Potrivit sursei citate, totalitatea măsurilor fiscale luate în această perioadă şi care expiră la finele lunii iunie înseamnă 15 miliarde de lei rămase la companii, prin anulări de taxe, bonificaţii, scuturi şi reeşalonări de taxe.

„În această perioadă provocarea a fost să faci rost de bani, să plăteşti cheltuielile curente, dar în acelaşi timp să nu omori nici economia, iar cifrele de până acum arată că a fost un succes”, a adăugat ministrul Finanţelor.

AstraZeneca, interesată de o fuziune cu Gilead Sciences

Grupul farmaceutic britanic AstraZeneca Plc a abordat rivala Gilead Sciences Inc pentru o potenţială fuziune, a anunţat duminică Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Orice fuziune, care ar fi cea mai mare tranzacţie de până acum din domeniul îngrijirii sănătăţii, ar aduce împreună două companii care condus eforturile industriei farmaceutice de a lupta contra pandemiei de coronavirus (COVID-19).

AstraZeneca a contactat Gilead luna trecută pentru o posibilă fuziune, dar nu a specificat condiţiile financiare ale tranzacţiei, susţin sursele citate de Bloomberg, potrivit Agerpres.

Un purtător de cuvânt al AstraZeneca a declarat că firma nu face comentarii în privinţa zvonurilor şi speculaţiilor, în timp ce reprezentanţii Gilead nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţia.

Gilead, AstraZeneca şi alţi producători de medicamente, inclusiv Eli Lilly and Co, Pfizer Inc şi Merck & Co Inc, sunt în cursa pentru dezvoltarea de vaccinuri sau tratamente pentru COVID-19.

În timp ce Gilead discută ideea fuziunii cu consilierii săi, nu a fost luată nicio decizie privind viitoarele decizii şi companiile nu sunt în negocieri oficiale. Reprezentanţii Gilead nu sunt interesaţi de o fuziune sau o vânzare către altă mare companie farmaceutică, preferând să se concentreze pe achiziţii mai mici, a precizat Bloomberg.

AstraZeneca, evaluată la 140 miliarde de dolari, este cel mai mare producător britanic de medicamente în funcţie de capitalizarea de piaţă. Gilead, a cărei capitalizare de piaţă se ridica la 96 miliarde de dolari la închiderea şedinţei de vineri a Bursei de la New York, este creatorul medicamentului antiviral Remdesivir, care a obţinut aprobarea Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) pentru a folosit de pacienţii COVID-19 din SUA.