Beijingul respinge studiul Harvard potrivit căruia SARS-CoV-2 s-ar fi răspândit în China încă din august 2019

Autorităţile de la Beijing au respins şi au calificat drept ”ridicol” studiul realizat de Harvard Medical School, bazat pe imagini satelitare ce reflectă tiparele de deplasare în zona spitalelor şi datele introduse în motoarele de căutare care sugerează că noul coronavirus s-ar fi putut răspândi în China încă din august 2019, unii cercetători fiind de părere că analiza nu oferă nicio dovadă convingătoare privind data de izbucnire a epidemiei.

Cercetarea, care nu a fost supusă analizei unui comitet ştiinţific, are la bază imagini satelitare din parcările spitalelor din Wuhan – unde boala a fost identificată pentru prima dată la sfârşitul anului 2019 – şi cuvinte introduse în motoarele de căutare precum ”tuse” sau ”diaree”.

Autorii studiului susţin că traficul crescut în vecinătatea spitalelor, precum şi căutarea simptomelor pe internet în regiunea Wuhan au precedat debutul documentat al pandemiei de SARS-CoV-2 din decembrie 2019, potrivit Reuters citată de Agerpres.

”Deşi nu putem confirma dacă volumul crescut a fost asociat în mod direct cu noul virus, dovezile noastre susţin alte lucrări recente conform cărora izbucnirea a avut loc înainte de identificarea din piaţa Huanan (Wuhan)”, se arată în cercetare.

Paul Digard, expert în virologie la Universitatea din Edinburgh, a spus că folosirea informaţiilor referitoare la cuvinte introduse în motoarele de căutare şi imagini satelitare ale traficului din apropierea spitalelor pentru a detecta izbucnirea unor focare epidemiologice ”este o idee interesantă cu o oarecare validitate”.

Cu toate acestea, a mai spus expertul, datele sunt doar corelative şi, aşa cum au observat cercetătorii de la Harvard, nu pot identifica o cauză. ”Este o cercetare interesantă, dar nu sunt sigur că ne duce prea departe”, a spus Keith Neal, profesor de boli infecţioase şi epidemiologie la Universitatea din Nottingham, Marea Britanie.

Răspunzând unei întrebări referitoare la această cercetare în cadrul unei conferinţe de presă susţinute marţi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Hua Chunying, a spus: ”Cred că este ridicol, incredibil de ridicol, să vii cu o astfel de concluzie bazată pe observaţii superficiale precum volumul traficului”.

Cercetarea Harvard, care a fost publicată online ca variantă ”pretipărită”, a arătat o creştere bruscă în ceea ce priveşte numărul maşinilor din parcarea spitalelor în august 2019. ”În august, am identificat o creştere deosebită a căutărilor referitoare la diaree, ce nu a mai fost observată în timpul sezoanelor gripale anterioare şi care nu a mai fost asociată cu căutările datelor referitoare la tuse”, se mai spune în studiu.

Neal a menţionat că studiul a inclus traficul din jurul a cel puţin un spital de copii, deşi copiii se îmbolnăvesc de gripă, dar cazurile de COVID-19 sunt puţine în această categorie de vârstă. Digard a atras atenţia că, prin concentrarea asupra spitalelor din Wuhan, cunoscut deja ca epicentrul epidemiei, ”cercetarea forţează corelarea”.

”Ar fi fost interesant – şi probabil mult mai convingător – să vedem analize de control ale altor oraşe chinezeşti din afara provinciei Hubei”, a apus acesta.

Rama de profil „port mască”, parte a campaniei Guvernului de popularizare a măsurilor de protecție sanitară

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat lansarea pe Facebook a ramei de profil „port mască”, parte a campaniei Guvernului de popularizare a măsurilor de protecție sanitară.

„Vă semnalăm lansarea pe Facebook a ramei de profil port mască, care face parte din campania desfășurată de Guvern pentru asimilarea măsurilor de protecție sanitară.

Dacă doriți să folosiți această ramă, care conține 16 motive pentru care port mască, puteți accesa rama de profil la următorul link, folosind search-ul după sintagma „port masca” în următorul link: http://www.facebook.com/profilepicframes/?selected_overlay_id=291963328599595”, se precizează în informarea GCS.

Maria Van Kerkhove, OMS, își retrage afirmația conform căreia asimptomaticii transmit rar coronavirusul

O expertă a Organizația Mondială a Sănătății a revenit marți asupra afirmației ei potrivit căreia transmiterea coronavirusului de către persoane care nu au simptome este „foarte rară”.

Dr. Maria Van Kerkhove, care a făcut comentariul original la un briefing al OMS, luni, a spus că se bazează pe doar două sau trei studii și că a fost o „neînțelegere” să spunem că transmisia asimptomatică este rară la nivel global, relatează The New York Times.

„Răspundeam doar la o întrebare, nu enunțam o poziție a OMS sau ceva de genul acesta”, a declarat Van Kerkhove.

Oficialul OMS a spus că estimările de transmitere de la persoane fără simptome provin în principal din modele, care poate să nu ofere o reprezentare precisă. „Aceasta este o întrebare deschisă mare și aceasta rămâne o întrebare deschisă”, a spus ea.

Oamenii de știință au criticat dur OMS pentru crearea de confuzie pe această temă, având în vedere implicațiile de amploare ale politicii publice. Guvernele din întreaga lume au recomandat măști de față și măsuri de distanțare socială din cauza riscului de transmitere asimptomatică.

Potrivit mai multor oameni de știință, comentariile doctorului Van Kerkhove nu reflectau cercetările științifice actuale.

„Cele mai solide dovezi sugerează că persoanele fără simptome pot răspândi cu ușurință SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19”, au spus oamenii de știință de la Harvard Global Health Institute într-o declarație marți.

„Comunicarea datelor preliminare despre aspectele cheie ale coronavirusului fără prea mult context poate avea un impact negativ enorm asupra modului în care publicul și factorii de decizie răspund la pandemie.”

Spitalul Militar Central: Reguli de programare în ambulatoriul integrat și secții

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) a publicat astăzi un anunț cu modalitățile de a efectua programări pentru consultațiile în regim ambulatoriu sau în secțiile SUUMC.

„Conform prevederilor legale în vigoare, în perioada stării de alertă, consultațiile în regim ambulatoriu se acordă doar cu condiția programării prealabile.

Astfel:
– programările consultațiilor în ambulatoriul integrat se vor face:
– telefonic: apelând numărul de telefon 031.9458, în intervalul orar 7:30 – 19:00, sau
– online: ambulator.integrat@scumc.ro
– programările pacienților în secțiile SUUMC se vor face la numerele de telefon și/sau adresele de e-mail alocate fiecărei secții, publicate pe site-ul spitalului.

Nu se efectuează consulturi/tratamente fără programare!”, se arată în informarea unității medicale.

Spaniolii vor purta mască până când virusul va fi ‘învins definitiv’, spune ministrul sănătăţii

Purtarea măştii de protecţie va rămâne obligatorie în Spania, sub pedeapsa amenzii, şi după ridicarea măsurilor de izolare, până când coronavirusul va fi ‘învins definitiv’, a anunţat marţi ministrul sănătăţii, Salvador Illa.

Potrivit unui comunicat al ministerului său, sunt pasibile de o amendă de 100 de euro persoanele care nu vor purta mască pe stradă, în locuri închise sau în magazine atunci când nu vor putea păstra distanţa de 1,5 metri faţă de cei din jur, transmite AFP citată de Agerpres.

Purtarea măştii va rămâne obligatorie în transportul în comun, în avioane sau în autovehiculele particulare ai căror ocupanţi nu au acelaşi domiciliu.

Spania, ţară unde epidemia de COVID-19 a făcut peste 27.000 de morţi, a impus din 21 mai purtarea de măşti, de către toate persoanele în vârstă de peste 6 ani, pe stradă şi în spaţiile închise dacă distanţa de securitate nu poate fi asigurată. Din 4 mai, măştile erau obligatorii în mijloacele de transport în comun.

Menţinerea caracterului obligatoriu al măştii face parte dintr-un ansamblu de măsuri menite să lupte împotriva epidemiei după ridicarea măsurilor de izolare şi a stării de alertă pe 21 iunie.

‘Aceste măsuri care erau în vigoare în timpul stării de alertă vor rămâne până când vom fi învins definitiv virusul, adică până când vom dispune de o terapie eficace sau de un vaccin’, a subliniat ministrul sănătăţii.

Miercuri începe testarea bucureștenilor în cadrul programului „Sunt imun la COVID”, anunță PMB

Primăria Capitalei anunţă că miercuri, pe Arena Naţională, va începe programul efectiv de testare a populaţiei, menit să stabilească gradul de imunizare în ceea ce priveşte infecţia cu noul coronavirus.

„Primăria Capitalei anunţă că mâine, 10 iunie, la Arena Naţională, începe programul ‘Sunt imun la COVID’. Astfel, primii bucureşteni cuprinşi în eşantion vor face testul de tip anticorpi împotriva virusului SARS-CoV-2. Această testare va arăta care este procentajul celor care s-au imunizat şi nivelul de circulaţie a noului coronavirus în Capitală”, anunţă PMB.

Pe 27 mai, Primăria Capitalei preciza că au fost expediate scrisorile către cei 10.500 de bucureşteni selectaţi să participe la campania de testare rapidă privind COVID-19, relatează Agerpres.

„Ce ne dorim cu acest proiect este evident: să aflăm care este situaţia în Capitală, pentru ca, pe baza unor date certe, să putem lua treptat măsurile de revenire la normalitate şi de restartare a economiei”, declara la momentul respectiv primarul general, Gabriela Firea.

Ea menţiona că INSP a realizat o primă eşantionare pentru acest proiect, derulat în parteneriat cu primăriile de sector şi cu Institutul ‘Matei Balş’, acesta din urmă fiind responsabil de latura ştiinţifică a testării.

„Acest Institut a colaborat şi cu EPIET (Programul European de Training pentru Epidemiologie Intervenţională) pentru stabilirea modalităţii de eşantionare şi pentru analiza datelor. Este un program european care nu a fost contestat de nimeni până acum, cu criterii clare de eşantionare”, preciza primarul general.

Între Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş”, PMB, ASSMB şi cele şase primării de sector a fost încheiat, pe 27 martie, un protocol care prevede în detaliu atribuţiile fiecăreia dintre părţile semnatare.

„PMB, prin ASSMB, asigură, împreună cu primăriile de sector, sprijinul logistic al acţiunii de testare: achiziţia testelor, organizarea spaţiului necesar, la Arena Naţională, şi participarea personalului medical”, informa PMB.

Primii turiști au ajuns astăzi în Cipru, după ce insula a avut frontierele închise timp de trei luni

Insula Cipru a primit marţi primii turişti după ce frontierele sale au fost închise aproape trei luni din cauza noului coronavirus.

Odată cu zborurile sosite din Bulgaria, Grecia şi Israel, aeroportul din Larnaca (sud) a recăpătat un aspect de viaţă după închiderea sa pentru orice avion decretată la 21 martie.

În Larnaca, pasagerii unui zbor de la Tel Aviv purtau cu toţii mască şi au fost scanaţi de o cameră termică pentru a detecta o posibilă febră, unul dintre simptomele bolii COVID-19, relatează France Presse citată de Agerpres.

Gelul hidroalcoolic era la îndemână, iar marcajele la sol indicau călătorilor unde să stea în aeroportul aproape gol.

Zborurile din 19 ţări au voie să aterizeze începând de marţi în insula mediteraneană, care a înregistrat până în prezent mai puţin de 1.000 de cazuri de noul coronavirus, dintre care 17 decese.

Pentru a ajunge în insulă, călătorii trebuie să se prezinte cu un test negativ de COVID-19 efectuat cu 72 de ore înainte de plecare.

„Toţi călătorii sosiţi din Israel cu primul zbor au urmat procedurile, au avut certificatele şi au completat chestionarul”, a asigurat ministrul cipriot al transporturilor Yiannis Karousos, prezent la Larnaca pentru a întâmpina aceşti pasageri.

Începând cu 20 iunie, numai persoanele sosite din una dintre cele 19 ţări vor trebuie să prezinte certificatul.

Nici Rusia şi nici Marea Britanie, ai căror cetăţeni reprezintă mai mult de jumătate din turişti în Cipru, nu se numără printre ţările considerate „sigure” de guvernul cipriot, care a promis să actualizeze această listă în mod regulat.

Cu 3,97 milioane de vizitatori pe an la puţin sub un milion de locuitori, Ciprul, membru al Uniunii Europene, depinde foarte mult de turism (15% din PIB-ul său).

Pentru a încuraja turiştii să aleagă insula pentru vacanţele lor, Ciprul a anunţat recent că autorităţile vor acoperi toate costurile legate de o contaminare pe teritoriul său cu noul coronavirus. Vor fi acoperite cheltuielile aferente spitalizării unui turist care s-a îmbolnăvit de COVID-19, îngrijirea acestuia sau chiar mesele sale.

Campania Nursing Now, prelungită până în 2021, anunță OAMGMAMR

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) anunță că Burdett Trust și Consiliul Campaniei Nursing Now au hotărât extinderea acesteia, până la finalul lunii iunie 2021, perioadă în care eforturile se vor concentra în două direcții: susținerea rețelei formate și a Nightingale Challenge.

„Această pandemie a demonstrat întregii lumi valoarea uriașă a profesiei de asistent medical și contribuția imensă a asistenților medicali, în toate domeniile, de la îngrijirile comunitare până la cele intensive, din spitale. Acum trebuie să ne asigurăm că acest lucru va duce la creșterea investițiilor și a susținerii profesiei, pe viitor.  Ținând cont de acest lucru, Burdett Trust și Consiliul Campaniei Nursing Now au hotărât extinderea acesteia, până la finalul lunii iunie 2021, perioadă în care eforturile se vor concentra în două direcții: susținerea rețelei formate și a Nightingale Challenge.

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, care s-a alăturat oficial inițiativei „Nursing Challenge” în noiembrie 2019, salută extinderea campaniei Nursing Now în vederea atingerii rezultatelor și impactului dorit.

Investiția în asistenții medicali și moașe este esențială pentru îmbunătățirea sănătății la nivel global. Nightingale Challenge este provocarea lansată de Consiliul Internațional al Asistenților Medicali pentru susținerea unei mișcări globale pentru pregătirea și responsabilizarea viitoarei generații de asistenți medicali și moașe ca leaderi, practicieni și promotori ai sănătății. Nightingale Challenge se bazează pe înțelegerea faptului că îngrijirile de sănătate eficiente sunt furnizate de echipe multidisciplinare și că asistenții medicali și moașele au potențialul și ar trebui să joace un rol din ce în ce mai influent în cadrul acestor echipe. Inițiativa susține astfel obiectivul campaniei Nursing Now, de a îmbunătăți starea de sănătate la nivel global, prin creșterea profilului și statutului asistenților medicali”, se arată în informarea publicată de OAMGMAMR.

Agenția Europeană a Medicamentului a primit cererea de autorizare condiționată de punere pe piață a remdesivir

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a primit o cerere pentru autorizarea condiționată a introducerii pe piață (CMA) a medicamentului antiviral remdesivir pentru tratamentul COVID-19 și a început oficial evaluarea. Evaluarea beneficiilor și riscurilor remdesivir se efectuează într-un calendar accelerat și un aviz ar putea fi emis în câteva săptămâni, în funcție de datele transmise și dacă sunt necesare alte informații pentru a susține evaluarea.

Un astfel de interval de timp scurt va fi posibil numai pentru că unele date au fost deja evaluate în timpul primului ciclu al revizuirii, care a început la 30 aprilie și a fost încheiat la 15 mai. În această primă fază, comitetele științifice ale EMA și grupurile de lucru au funcționat în sinergie pentru a-și completa evaluarea dosarului semnificativ mai devreme, comparativ cu o procedură de evaluare periodică, asigurând în același timp o evaluare robustă a datelor disponibile.

În cursul revizuirii, comitetul pentru medicamente umane (CHMP) al EMA a evaluat datele privind calitatea și fabricația, date preliminare din mai multe studii clinice și datelor din programele de utilizare compasională. La încheierea primului ciclu de revizuire continuă, CHMP a invitat compania să prezinte alte date împreună cu o cerere de autorizare condiționată de introducere pe piață.

În paralel, Comitetul de securitate al EMA (PRAC) a finalizat evaluarea inițială a planului preliminar de gestionare a riscurilor (RMP) propus de companie, care conține măsuri pentru identificarea, caracterizarea și minimizarea riscurilor medicamentului. PRAC va continua să evalueze datele de siguranță pentru remdesivir într-un mod accelerat pentru a identifica și aborda prompt problemele potențiale de siguranță.

În plus, comitetul EMA pentru medicamente pentru copii (PDCO) și-a dat rapid avizul cu privire la planul de investigare pediatrică al companiei (PIP), care descrie modul în care medicamentul trebuie dezvoltat și studiat pentru utilizare la copii, în conformitate cu termenele accelerate pentru COVID-19 și a fost adoptată o decizie a EMA.

În cazul în care datele suplimentare prezentate împreună cu cererea CMA ar fi suficiente pentru a permite CHMP să concluzioneze că beneficiile remdesivir-ului își depășesc riscurile în tratamentul COVID-19, EMA va colabora strâns cu Comisia Europeană pentru a sprijini luarea unei decizii cu celeritate și acordarea unei autorizații de introducere pe piață de către Comisia Europeană în toate statele membre UE (plus Marea Britanie) și SEE.

Proiect: Un număr de 167 de medicamente noi, introduse în Catalogul public național al prețurilor

0

Ministerul Sănătății vrea să introducă în Catalogul public național al prețurilor un număr 167 de medicamente noi.

Ministerul Sănătății a postat în transparență decizională proiectul de Ordin privind modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului sănătății nr. 1469/2018 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate exclusiv de farmaciile comunitare/oficinele locale de distribuție/farmaciile cu circuit închis și drogheriile care nu se află în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București sau/și cu Ministerul Sănătății.

Potrivit proiectului de act normativ, prevederile Ordinului intră în vigoare începând cu data de 1 a lunii urmatoare publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei.

“Potrivit art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Sănătății stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizației de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC).În confomitate cu dispozițiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul si procedura de aprobare a preturilor maximale ale medicamentelor de uz uman, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate exclusiv de farmaciile comunitare/oficinele locale de distribuţie/farmaciile cu circuit închis şi drogheriile care nu se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sau/şi cu Ministerul Sănătăţii sunt cuprinse în Catalogul public naţional al preţurilor, denumit în continuare Catalog public, aprobat prin ordin al ministrului sănătății”, se arată în proiectul de act normativ.

Anexa cu modificările și completările Ordinului ministrului poate fi consultată AICI.