Coronavirus: Alimentele importate de către China, verificate, după un recul al coronavirusului în Beijing

China a anunţat că a lansat o campanie de verificare a alimentelor importate după reapariţia recentă a noului coronavirus la Beijing, unii experţi remarcând similitudini cu tulpini europene ale virusului, potrivit AFP.

Bejingul a revenit la o viaţă aproape normală după două luni fără contaminare. Iar epidemia a fost aproape eradicată în ţară datorită purtării măştilor de protecţie, a urmăririi contactelor şi a măsurilor de carantinare.

Dar un recul al COVID-19 loveşte capitala chineză de câteva zile. Ca răspuns, primăria a izolat aproape 30 de zone rezidenţiale, a închis şcolile şi a început testarea a sute de mii de locuitori, potrivit AFP.

Ministerul Sănătăţii a anunţat vineri 25 de noi bolnavi la Beijing în 24 de ore, ajungând de săptămâna trecută la un total de 183 de cazuri.

China a comunicat joi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi oamenilor de ştiinţă străini date privind genomul noului coronavirus depistat la Beijing.

„Judecând după rezultatele preliminare ale epidemiologiei genomice, acest virus ar proveni din Europa”, a declarat Zhang Yong, un oficial înalt al Centrului chinez pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.

”Dar este diferit de (tulpina) virusului care circulă în prezent în Europa. Este mai vechi ”, a precizat el, într-un articol publicat de comisia naţională anticorupţie.

Potrivit oficialului chinez, ar putea fi vorba de o versiune care a circulat pe continentul european cu câteva săptămâni sau luni în urmă, potrivit AFP.

Piaţa angro Xinfadi, principala sursă de aprovizionare cu produse proaspete din capitala chineză, este suspectată că este sursa noilor contaminări. Virusul a fost descoperit în special pe bucăţi de somon importat.

Zhang Yong a apreciat că acest SARS-CoV2 ar fi putut ajunge din Europa prin alimente congelate. Este posibil să fi supravieţuit pe piaţă un timp – de unde şi asemănarea cu tulpini mai vechi.

Ca măsură de precauţie, Beijingul le-a recomandat locuitorilor să renunţe la toate fructele de mare congelate şi pe bază de soia cumpărate din Xinfadi.

Motivul: printre probele pozitive prelevate din piaţă, ”multe” au vizat acest tip de alimente, a subliniat vineri un purtător de cuvânt al primăriei.

Song Yueqian, oficial al Administraţiei generale a vămilor, a anunţat o campanie naţională de inspecţie a alimentelor proaspete depozitate la temperaturi scăzute şi care provin ”din ţările cu risc ridicat”. Printre acestea se află fructe de mare, carne şi legume congelate: din 15.638 testate până acum, toate s-au dovedit totuşi a fi negative pentru noul coronavirus, a declarat Song Yueqian presei.

Ca măsură de precauţie, China a suspendat importurile de la un producător german de carne după ce un angajat al acestuia a fost pozitiv.

”Nu există dovezi că virusul se transmite prin alte căi” decât picăturile de salivă, contacte cu persoanele infectate, a menţionat Feng Luzhao, un expert al Centrului Chinez pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor .

MAE: 339 de români aflați în Franţa şi Marea Britanie au fost aduşi în ţară

Un număr de 339 de cetățeni români aflați în Franţa şi în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au revenit în ţară, după cum au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 18 iunie, au revenit în țară 151 de cetățeni români din Republica Franceză și 188 cetățeni români din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne”, se arată într-un comunicat al MAE.

Printre cetățenii români care au revenit în țară din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se regăsesc studenți, persoane sub tratament medical și alți cetățeni care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul statelor respective.

Revenirea în țară a fost asigurată prin intermediul a două curse aeriene operate de compania Tarom, pe ruta București-Paris-București, respectiv București-Londra-București.

Demersurile autorităților române au permis și revenirea unor cetățeni rezidenți în România, respectiv 19 cetățeni francezi, doi cetățeni canadieni, un cetățean tunisian și un cetățean american.

De asemenea, cu aceleași curse aeriene, pe rutele București-Paris, respectiv București-Londra, a fost facilitată și revenirea în țările de cetățenie a unor cetățeni britanici și cetățeni francezi care se aflau pe teritoriul României.

Tătaru: Am recurs la al treilea val de măsuri de relaxare mizând pe spiritul civic

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că speră că numărul mare de cazuri de coronavirus din ultimele zile nu reprezintă al doilea val al pandemiei de coronavirus, precizând că aceste creşteri ar putea fi puse pe seama ridicării restricţiilor.

”Sper ca în perioada următoare, după ce avem o distanţă oarecare de 7-10 zile de la a treia perioada de relaxare, să revenim ca număr de cazuri într-un context în scădere. Suntem la 4 zile cu peste 300 de cazuri, cam la 7 zile în creştere. Sper să nu fie al doilea val. Nu trebuie să acţioneze doar autorităţile, ci şi populaţia. Sunt încă nişte precauţii care trebuie respectate. Am recurs la al treilea val de măsuri de relaxare tocmai mizând pe spiritul civic”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, cu ocazia unei vizite în judeţul Vrancea, unde sunt 893 de cazuri de coronavirus, dintre care aproape o sută raportate în ultimele zile.

Angajaţii Spitalului Colentina cer redeschiderea unităţii medicale pentru pacienţii non-COVID

Medici, cadre medii şi personal auxiliar de la Spitalul Colentina au semnat o petiţie prin care solicită redeschiderea unităţii medicale şi pentru pacienţii non-COVID, invocând faptul că unitatea cu 867 de paturi tratează în prezent mai puţin de 100 de persoane asimptomatice cu coronavirus.

„În situaţia actuală, după depăşirea vârfului pandemiei, în care există o răspândire comunitară a virusului, când toate unităţile spitaliceşti ar trebui să fie capabile să gestioneze pacienţii suspecţi şi confirmaţi cu SARS-CoV2, blocarea globală a uneia dintre cele mai performante unităţi spitaliceşti multidisciplinare din Bucureşti este total lipsită de logică! Este evident, aşa cum a fost şi până acum, că pacienţii noştri nu pot fi preluaţi de alte spitale în aceste condiţii. Cu toate acestea, deşi spitalul a depus de o săptămână toată documentaţia pentru obţinerea avizului temporar de funcţionare, la Direcţia de Sănătate Publică (pentru a da posibilitatea şi celorlalţi pacienţi, de a se adresa spitalului, nu doar a celor COVID), eliberarea acestui document întârzie în mod nejustificat, invocându-se mereu alte pretexte”, se arată în petiţie.

Autorii subliniază că spitalul trata până în luna martie peste 20.000 de pacienţi în fiecare lună, „cei mai mulţi pentru probleme de sănătate severe, foarte multe intervenţii medicale fiind unice la nivelul ţării, iar unele chiar şi în lume”.

„La declanşarea pandemiei cu coronavirus, am înţeles nevoia de a ne implica pentru salvarea vieţilor semenilor noştri care s-au îmbolnăvit; am răspuns imediat solicitării Ministerului Sănătăţii de a ne implica, în formula de spital suport COVID. Dar această participare nu se putea face decât în limitele expertizei noastre de specialitate (nefiind medici cu specialitate de Boli infecţioase), pentru a evita malpraxisul. Şi totuşi, pe lângă pacienţi cu probleme care ţineau de specialităţile noastre, am primit şi am îngrijit şi pacienţi asimptomatici, dar infectaţi cu SARS-Cov2. Am înţeles acest lucru ca pe o consecinţă a unei situaţii excepţionale, temporare, de urgenţă”, precizează sursa citată.

Semnatarii menţionează însă că România nu a fost afectată de valul pandemic atât de grav, precum ţări ca Italia, Spania sau Statele Unite, iar în lunile martie şi aprilie, spre vârful pandemiei, la Spitalul Colentina au fost internaţi 400 de pacienţi, care au fost îngrijiţi de nu mai puţin de 258 de medici şi de aproape 1.000 de asistenţi medicali, personal medical auxiliar, biologi, biochimişti şi farmacişti, „cu toţii de alte specialităţi decât cea de boli infecţioase”.

În prezent, în spital sunt internaţi sub 100 de pacienţi, „majoritatea dintre ei asimptomatici şi fără alte probleme de sănătate care să necesite spitalizarea”, dar „spitalul este în continuare blocat, redus la o minimă activitate în afara profilului său medical”.

„250 de medici, pentru formarea cărora s-a investit considerabil, se deprofesionalizează, fiind forţaţi să lucreze într-un domeniu în care nu sunt specializaţi, confruntându-se cu nemulţumirea pacienţilor asimptomatici (şi a familiilor lor), internaţi în spital doar pentru izolare, pe care cei mai mulţi o consideră nejustificată. Această abordare, ciudată din punct de vedere medical, a determinat Avocatul Poporului să lanseze o procedură de ‘monitorizare pentru suspiciunea de tortură şi rele tratamente aplicate pacienţilor cu COVID’, demers profund umilitor pentru întreg personalul medical, care nu e responsabil de modul în care se face internarea în spitale a celor depistaţi cu infecţie SARS-CoV2, dar îşi face meseria cu bună credinţă şi în condiţii dificile”, se arată în petiţie.

Semnatarii menţionează că, în toată această perioadă, „zeci de mii de pacienţi non-COVID au fost lipsiţi în mod inacceptabil de serviciile medicale la care aveau dreptul şi de care depindeau”.

„Strategia este profund periculoasă pentru pacienţi, dar şi costisitoare pentru spital şi pentru sistem, determinând o risipă de resurse materiale şi financiare dificil de justificat şi de recuperat. După ştiinţa noastră, Spitalul Clinic Colentina, din raţiuni neclare, (proximitatea faţă de Institutul Naţional de Boli Infecţioase ‘Prof. Dr. Matei Balş’ este greu de invocat, atâta timp cât pacienţii au fost mereu transportaţi cu izoleta şi cu ambulanţa), a fost singurul spital din ţară de o asemenea dimensiune şi fără compartiment de boli infecţioase, închis în totalitate accesului general”, mai reiese din petiţie.

Tedros Adhanom Ghebreyesus: Pandemia este în accelerare. Un nou record al bilanţului zilnic

Bilanţul zilnic al noilor cazuri de coronavirus la nivel mondial a atins un nou record de peste 150.000, a declarat vineri Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a avertizat că pandemia este în accelerare.

Aproape jumătate dintre noile cazuri de infectare raportate OMS miercuri proveneau din Americi, în timp ce din Asia de Sud şi Orientul Mijlociu au sosit cifre în creştere.

„Lumea este într-o fază nouă şi periculoasă”, a spus directorul general al OMS în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.

„Există un risc crescut deoarece multe persoane nu mai doresc să fie izolate în casele lor, iar guvernele sunt dornice să îşi redeschidă societăţile şi economiile”, a spus el.

„Facem apel la toate statele şi toţi oamenii să manifeste vigilenţă extremă”, a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Dr. Aysel Florescu: Un factor necunoscut al COVID-19 determină forma severă la pacienți aparent fără risc

Medicul Simin Aysel Florescu, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș din București, atenționează că există un factor necunoscut al COVID-19, care determină forma severă la pacienți aparent fără risc.

În acest context, medicul Simin Aysel Florescu spune că asimptomaticii pot deveni simptomatici în decurs de cinci-șase zile, iar factorii de risc și comorbiditățile sunt foarte importanți.

„Vad comentarii: ‘pai da, e plin cu asimptomatici…’ Asimptomaticii pot deveni simptomatici în 5-6 zile… ce surpriză, nu?? Da, factorii de risc și comorbiditățile sunt foarte importanți. Dar… nu numai… mai există și un factor necunoscut, care determină forma severă la pacienți aparent fără risc. Nu știm tot despre această infecție. Învățăm din mers. Știm însă că trebuie evitată îmbolnăvirea, cât putem de mult. Teribilismul, falsa siguranță și ignoranța fac victime „, a scris medicul Simin Aysel Florescu, într-o postare pe Facebook.

De asemenea, medicul Simin Aysel Florescua atenționat că spitalul este plin, ” nu mai prididim cu internările, vin grupuri de zeci de persoane depistate în comunitate în București, zilnic, Călărași, Roșiori, Giurgiu etc.”.

„Ne-am relaxat. Toată lumea e fericită. Unii cred că boala asta nici nu a existat vreodată. Ei bine, există. Și e din ce în ce mai multă… Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ‘Dr. Victor Babes’ din București e plin. Nu mai prididim cu internările, vin grupuri de zeci de persoane depistate în comunitate în București, zilnic, Călărași, Roșiori, Giurgiu, etc. Colegii din DSP cauta locuri in spital. Noi primim cât timp încă mai putem asigura un flux externare-internare, dar în condițiile astea, deja suntem plini. Terapia intensivă e colmatată, spitalul plin, medicii și asistentele în acțiune maxima. E plin. Nici la inceput nu a fost așa… pe scurt, azi (joi – n.red.): 2.200 externați, 1.700 confirmați. Boala exista și poate fi atât de gravă cum nu vă închipuiți”, a scris medicul Simin Aysel Florescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

UMF Timișoara și celelalte trei universități publice din oraș au înființat Alianța Timișoara Universitară

Cele patru universități publice din Timișoara – Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș”, Universitatea Politehnică, Universitatea de Vest și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” –  au înființat Alianța Timișoara Universitară care își propune să contribuie printr-o strategie comună la devenirea orașului ca pol de referință pentru Europa Centrală și de Est.

”Mă bucur că astăzi am contribuit la realizarea unui proiect comun în cadrul comunității academice timișorene, la construirea unui ’împreună’ universitar. Tot timpul am considerat că ‘împreună’ suntem mai puternici. Sunt convins că acest parteneriat va avea un impact benefic la toate nivelurile, de la cel local, la cel regional și chiar național.  Pentru noi, pentru Universitatea noastră, consider că este un important pas înainte și, în baza acestui parteneriat, putem răspunde mai bine cerințelor de acreditare internaționale și nu numai. Acest parteneriat înseamnă şi utilizarea complementară a resurselor logistice. Mă bucur că Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Victor Babeș’ este parte integrantă din Alianța Timișoara Universitară ”, a declarat rectorul UMFT, prof. dr. Octavian Crețu, în exclusivitate pentru Sănătatea Press Group.

Acordul de Parteneriat privind constituirea Alianței Timișoara Universitară (ATU), prima structură de cooperare și consolidare a centrului universitar și a platformei de cercetare, dezvoltare si inovare științifică din Timisoara, a fost semnat vineri, de cei patru rectori ai universităților, respectiv prof. univ. dr. Octavian Crețu, rector al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, conf. univ. dr. Florin Drăgan, rector al Universității Politehnica Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, și prof. univ. dr. Cosmin Alin Popescu, rector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”.

“Pozițiile publice exprimate de participanți, în preambulul ceremoniei de semnare a Acordului de Parteneriat privind constituirea Alianței Timișoara Universitară (ATU), au subliniat solidaritatea universitară timișoreană, o valoare recunoscută de cele patru universtăți membre ale ATU, dedicată efortului inovator de a fructifica rezultatele cunoașterii științifice, ale cercetării, creației artistice și performanței, pentru dezideratul public al dezvoltării orașului nostru”, se arată într-un comunicat de presă al Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara.

Conducerea alianței este asigurată de Adunarea Generală și de către Consiliul Director, iar Adunarea Generală este constituită din rectorii, președinții senatelor, prorectorii, directorii CSUD și directorii generali administrativi ai celor patru universități membre, la care se adaugă reprezentanții studenților în consiliul de administrație al universităților.

Consiliul Director este constituit din rectorii celor patru universități membre și asigură conducerea executivă a alianței.

Adunarea Generală se întrunește semestrial, la convocarea președintelui în exercițiu al alianței, la această întrunire putând participa și invitați, iar Consiliul Director se întrunește lunar, la convocarea președintelui în exercițiu al alianței, la această întrunire putând participa și invitați.

Ca mod de lucru, Hotărârile Consiliului Director se adoptă prin consens, iar Președintele Consiliului Director deține și funcția de președinte al alianței.  Acordul ATU prevede ca funcția de președinte se exercită prin rotație, de către fiecare din membrii Consiliului Director, pe durata unui an calendaristic, în ordinea în care sunt înscrise universitățile membre în cadrul documentului fondator, iar secretariatul alianței este asigurat de universitatea care deține președinția alianței.

Potrivit comunicatului de presă, proiectele și strategiile ATU se vor concretiza prin asumarea unei agende anuale de propuneri, dezbateri și colaborări, în care vor fi implicați și actori sociali reprezentativi pentru comunitatea locală, pe teme de interes strategic pentru comunitate, convenite prin sesiunile grupurilor de lucru integrate ce vor fi constituite.

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prof. univ. dr. Octavian CREȚU, a declarat că „ne bucurăm pentru realizarea unirii comunității academice timișorene într-un deziderat comun, dorința exprimată de ceva vreme, ca universități independente să poată colabora inteligent și eficient. Deși din domenii diferite, cele patru universități semnatare am găsit puncte și obiective comune, concretizabile în proiecte de cercetare și utilizarea în mod complementar a unor facilități ale fiecărei universităti (biblioteci, biobază, săli și terenuri sportive). Nu este de neglijat nici impactul pe colaborarea dintre studenți, fie de nivel licență, master sau doctoranzi și, de asemenea, între organizațiile studențești, în domeniul științific, sportiv, social sau artistic. Pentru viitorul nostru este esențială posibilitatea ca universitățile noastre asociate să răspundă mai bine cerințelor de acreditare internațională și să fim mai deschiși către autoritățile locale și județene, cărora le oferim know-how în
vederea dezvoltării inteligente a orașului și regiunii noastre”.

La rândul său, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. Florin Drăgan, a declarat că „astăzi, aici,
nu e vorba de un rector sau altul, de un demers personal sau de imagine al cuiva. Dacă facem greșeala să venim cu această viziune finită, jocul se va transforma într-unul finit, unul dintre noi va câștiga mai mult sau mai puțin, spectatorii vor aplauda dar peste o perioadă scurtă se va așterne tăcerea. Un joc infinit presupune de acum construirea unui hub de interconectare cu companiile în care Politehnica poate oferi o platforma solidă bazată pe inginerie, în care putem construi centre puternice de cercetare bazate pe robotică, inteligență artificială, cloud computing sau internet of things, în care putem inova în actul didactic împreună sau putem accesa importantele fonduri de dezvoltare din zona medicinii sau agriculturii”.

De asemenea, rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, a declarat că „sunt deosebit de onorat și mă simt cu totul angajat în acest demers public extrem de inovator, acela de a reuni forțele celor patru universități publice timișorene într-o concentrare de valori ale centrului universitar timișorean. De astăzi, noi toți, împreună, aproape 5.000 de dascăli, cercetători și experți universitari, alături de 35 de mii de studenți, suntem mai conștienți de misiunea publică pe care o avem, aceea de a face realizabile cele mai bune opțiuni de dezvoltare ale Timișoarei, alături de administrație și mediul de afaceri, într-o relație consacrată în tot spațiul european, în care mediul universitar joacă un rol central. De astăzi, noi toți, suntem mai ambițioși, mai generoși față de comunitatea noastră și mai responsabili față de generațiile viitoare”.

La rândul său, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al
României”, prof. univ. dr. Cosmin Alin POPESCU, a declarat că „evenimentul de astăzi marchează în premieră, prin semnarea acestui act de solidaritate și colaborare între cele patru universități publice din Timișoara, un simbol al unității și altruismului dedicat orașului de pe Bega, județului Timiș și întregii regiuni. În mod clar, acest proiect este susținut de întreaga comunitate academică a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara, prin studenții și dascălii ei și în egală măsură prin alumnii acesteia. Mesajul nostru se adresează cu maturitate și profesionalism angajatorilor prezenți pe piața muncii în orașul şi județul nostru, în mod concret susținem cercetarea, inovarea – transferul tehnologic şi extensia universitară cu implicații directe în dezvoltarea sustenabilă a economiei locale și regionale. Credem în acest proiect, suntem parteneri activi în astfel de demersuri pentru întregul mediu socio-economic existent și prin mesajul transmis de noi demonstrăm că ne pasă!”.

 

Donație de 40.000 de euro făcută de doi chinezi, primii pacienți COVID internați în Italia

Ministrului Sănătăţii din Italia, Roberto Speranza, a anunțat că doi chinezi, primii pacienți COVID internați în Italia, au donat 40.000 de euro spitalului Spallanzani, care i-a tratat.

În acest context, Roberto Speranza a afirmat că acum, mai mult ca niciodată, principiul universalității Serviciului Național de Sănătate trebuie apărat, iar dacă un om este bolnav, trebuie tratat, întotdeauna și oricum, indiferent de condiția sa economică sau unde s-a născut.

„Primii pacienți Covid internați în Italia au fost doi turiști chinezi. Astăzi au donat 40 mii de euro spitalului Spallanzani care i-a tratat. Este un gest frumos. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să apărăm întotdeauna principiul universalității Serviciului Național de Sănătate. Dacă un om este bolnav, trebuie tratat. Întotdeauna și oricum. Indiferent de condiția sa economică sau unde s-a născut”, a scris Roberto Speranza, pe pagina sa de Facebook.

VIDEO Dr. Alexiu, reacție la propunerea CNAS de prelungire a valabilitățiii cardului de sănătate

[front_live]248451222800477857352390-2020-06-19_17:05[end_live]

Dr. Sandra Alexiu, preşedinte Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, vorbește despre propunerea CNAS de a prelungi termenul de valabilitate a cardului de sănătate, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Sănătatea TV și RoHealthReview.

Coronavirus: Regulile din domeniul transporturilor, publicate în Monitorul Oficial

Monitorul Oficial a publicat Ordinul privind măsuri și reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Iată ce prevede acesta:

Având în vedere necesitatea stabilirii măsurilor și regulilor ce se impun a fi implementate în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, în condițiile ridicării progresive a restricțiilor, ținând cont de prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 30/2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

în temeiul prevederilor art. 32-37 și ale art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 8 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, ale art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrul afacerilor interne și ministrul sănătății emit următorul ordin:

Art. 1. –
Pe durata stării de alertă, operatorii economici care administrează infrastructura de transport au următoarele obligații:

a) să ia măsurile necesare pentru asigurarea distanței de protecție între persoane, de cel puțin 1,5 m, în zonele cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/debarcare, terminale de aeroporturi și, respectiv, stații de metrou, prin configurarea, după caz, a traseelor de deplasare a persoanelor, precum și a suprafețelor de staționare temporară în astfel de zone, cum sunt, în funcție de specificul fiecărui mod de transport: zonele de așteptare din interiorul terminalelor/stațiilor de pasageri, ghișeele de înregistrare/vânzări bilete, birourile de informații, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de securitate, zonele de îmbarcare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic la intrarea în țară;

b) să ia măsuri pentru informarea pasagerilor, prin afișe sau mijloace de comunicare sonore sau video cu privire la măsurile de protecție sanitară;

c) să efectueze dezinfecția periodică a zonelor cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/debarcare, terminale de aeroporturi și stații de metrou, precum și a mijloacelor de transport în comun.

Art. 2. –
Pe durata stării de alertă, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în toate gările, autogările, porturile, locurile de îmbarcare/debarcare, terminalele aeroporturilor și stațiile de metrou, precum și în interiorul oricărui mijloc de transport persoane.

Art. 3. –
Măsurile pentru fiecare tip de transport, terestru, subteran, aerian și naval, sunt prevăzute în anexele nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. –
Operatorii economici cu atribuții în domeniul transporturilor și administratorii de infrastructură din domeniul transporturilor duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5. –
Pentru reluarea/desfășurarea activităților specifice, instituțiile și autoritățile publice aflate în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor elaborează și aprobă proceduri de sistem corelate cu restricțiile impuse de autoritățile statului român, în contextul manifestării pandemiei generate de COVID-19.

Art. 6. –
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor nr. 79/988/2020 privind măsuri și reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 22 mai 2020, se abrogă.

Art. 7 –

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

MĂSURI ȘI REGULI în domeniul transportului aerian pentru prevenirea răspândirii COVID-19
I. Măsuri și reguli la nivelul operatorilor aerieni

1. Pasagerii sunt îndrumați să efectueze operațiunile de check-in on-line.

2. Pasagerii vor fi informați în momentul efectuării rezervării/achiziționării biletelor cu privire la faptul că li se poate refuza intrarea în terminalul aeroportului/îmbarcarea în cazul în care prezintă simptome ale îmbolnăvirii cu noul coronavirus și care este procedura aplicată de operatorul aerian într-o asemenea situație.

3. În situația în care operatorul decide să efectueze triajul epidemiologic al pasagerilor conform propriilor proceduri, va informa în mod corespunzător pasagerii în momentul rezervării/achiziționării biletelor, inclusiv cu privire la procedura aplicată. Triajul va fi efectuat obligatoriu înainte de efectuarea operațiunilor de check-in pe aeroport.

4. Operatorii aerieni asigură echipamente de protecție pentru membrii echipajelor.

5. Piloții sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în cazul părăsirii cabinei de pilotaj, și să își igienizeze mâinile, prin spălare cu apă și săpun sau dezinfectare cu dezinfectanți pe bază de alcool, după terminarea sarcinilor în afara cabinei de pilotaj.

6. Operatorii aerieni sunt obligați să doteze aeronavele cu substanțe dezinfectante și echipamente de protecție de rezervă.

7. Personalul navigant este obligat să își igienizeze mâinile, prin spălare cu apă și săpun sau dezinfectare cu dezinfectanți pe bază de alcool, după fiecare interacțiune cu pasagerii sau bunurile acestora.

8. Accesul în aeronavă al personalului de sol de la escală este interzis, cu excepția celui dedicat pentru curățenie și dezinfecție sau a personalului tehnic.

9. Accesul în cabina de pilotaj este interzis oricărei persoane care nu este membră a echipajului de zbor.

10. Mișcările în aeronavă în timpul zborului vor fi reduse la un minim necesar.

11. Se interzice utilizarea echipamentelor sau materialelor de protecție care ar putea obstrucționa accesul la echipamentele de urgență, ar împiedica accesul la măștile de oxigen, ar împiedica accesul la căile de evacuare de urgență sau ar limita contactul vizual sau auditiv cu echipajul de cabină.

12. Serviciul la bord va fi suspendat/limitat pe rute/destinații în funcție de nivelul de risc declarat de autorități.

13. Pasagerii vor fi grupați pe familii, cât mai distanțați, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

14. Aeronava trebuie să fie dezinfectată după fiecare rotație.

15. Pasagerii au obligația de a purta masca de protecție la urcarea la bordul aeronavelor, precum și pe toată durata călătoriei.

16. Pasagerii vor fi informați cu privire la regulile de igienă și la consecințele nerespectării acestora.

17. Accesul la bord este permis cu un singur bagaj de mână. Pasagerii vor fi informați în momentul rezervării/cumpărării biletelor cu privire la dimensiunea acestui bagaj.

18. Materialele printate vor fi eliminate de la bord, cu excepția instrucțiunilor de salvare, a pungii și a documentelor cerute de autoritatea de sănătate publică a statului de destinație și care pot fi completate în timpul zborului.

19. Pasagerii vor fi instruiți, după caz, cu privire la completarea înaintea sau în timpul zborului a documentelor solicitate de autoritatea competentă în domeniul sănătății publice din statul de destinație și predarea acestora la debarcare conform procedurilor stabilite.

20. Pasagerii vor fi informați cu privire la regimul care le va fi aplicat la sosirea în statul de destinație.

21. Operatorul va aplica procedurile stabilite pentru cazurile în care la bordul aeronavei sunt identificați pasageri simptomatici.

22. Pasagerii vor fi instruiți cu privire la procedurile de debarcare, astfel încât să se respecte măsurile de distanțare socială.

II. Măsuri și reguli la nivelul aeroporturilor

1. Pentru a evita aglomerările, companiile aeriene/agenții de handling informează pasagerii să se prezinte la aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de ora programată pentru decolare.

2. Accesul în terminalele aeroporturilor (sosiri și plecări) va fi limitat la pasageri, membrii echipajelor și lucrătorii de pe aeroporturi. Persoanelor care însoțesc pasagerii li se va permite accesul în terminale numai în situații excepționale (de exemplu: însoțitorii persoanelor cu mobilitate redusă, însoțitorii minorilor etc.), afișate în mod vizibil la intrarea în terminal și publicate și pe site-ul aeroporturilor.

3. În vederea asigurării distanței de protecție între persoane se reconfigurează atât traseele de deplasare a persoanelor, cât și suprafețele de staționare temporară în zonele nerestricționate, cum sunt parcările publice din fața terminalelor de pasageri, peroanele de la intrarea în terminalele de pasageri, sălile de așteptare din interiorul terminalelor de pasageri, ghișeele de înregistrare (check-in, ticketing), zonele de alimentație publică, birourile de informare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului accesului, zonele de îmbarcare, zonele de ridicare a bagajelor și zonele pentru efectuarea evaluării epidemiologice, precum și zonele de control trecere frontieră.

4. Procesul de verificare a temperaturii și gestionarea persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de sănătate în vederea efectuării călătoriei, prin raportare la prevederile legale și normele sanitare, sunt în sarcina instituțiilor/agențiilor statului care au competențe legale în acest sens.

5. Pentru a asigura măsurile de menținere a distanțării sociale se creează culoare în interiorul cărora se marchează pe pardoseală, cu autocolante, linii de demarcație pentru păstrarea distanței minime de siguranță între pasageri (față-spate și lateral).

6. Ghișeele de check-in se deschid cu cel puțin 3 ore înainte de ora programată pentru decolarea aeronavei.

7. Pentru fiecare cursă se asigură un efectiv suficient de angajați care să realizeze procedurile la ghișeele check-in.

8. Vor fi luate măsuri privind adaptarea semnalisticii și mesajelor video care rulează pe monitoarele din zona de control de securitate, astfel încât să fie prezentate instrucțiuni cu privire la menținerea distanțării de protecție.

9. Administratorii aeroporturilor stabilesc împreună cu agenții de handling proceduri pentru asigurarea transportului pasagerilor spre/dinspre aeronavă în grupuri care să asigure distanțe minime de siguranță între pasageri.

10. În zonele critice identificate (spații cu utilizare intensă, cum ar fi zonele de control de securitate, zonele de control trecere frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic, grupuri sanitare) va crește frecvența de realizare a operațiunilor de dezinfecție a suprafețelor și volumelor pentru eliminarea riscului de contaminare, după cum urmează: dezinfecție aer/suprafețe cu substanță biocidă – cel puțin la 4 ore, dacă există activitate de zbor; dezinfectarea tăvilor de la filtrele de securitate – cel puțin o dată pe tură; dezinfecția grupurilor sanitare – cel puțin la 2 ore.

11. Totodată se asigură următoarele măsuri:

a) vor fi amplasate covoare cu soluție dezinfectantă pe fluxurile de circulație a pasagerilor și personalului;

b) vor fi amplasate dozatoare cu dezinfectant sau cu șervețele dezinfectante pe fluxurile de circulație a pasagerilor și personalului, în special la intrarea în terminale și în zona porților de îmbarcare.

12. Ventilarea naturală va fi îmbunătățită pe cât posibil în terminale, în timp ce recircularea aerului va fi redusă.

13. Având în vedere că măsurile de protecție sanitară afectează capacitatea de procesare a pasagerilor, administratorul aeroportului, după consultare cu transportatorii aerieni și celelalte autorități cu atribuții în punctele de trecere a frontierei, va corela programul de zbor cu noile capacități de procesare rezultate din aplicarea măsurilor de protecție sanitară.

14. Operatorii economici care desfășoară activități în perimetrul aeroporturilor vor efectua zilnic triajul epidemiologic al propriilor angajați.

III. Operatorii aerieni care efectuează zboruri pe/de pe aeroporturile din România, administratorii aeroporturilor și ceilalți furnizori de servicii de pe aeroporturi vor dispune și orice alte măsuri necesare, inclusiv elaborarea de proceduri, acolo unde este cazul, pentru implementarea recomandărilor aplicabile, prevăzute în Ghidul operațional privind managementul pasagerilor și al personalului din transportul aerian în contextul pandemiei COVID-19 (COVID-19 Aviation Health Safety Protocol1/Operational Guidelines for the management of air passengers and aviation personnel in relation to the COVID-19 pandemic), dezvoltat de Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației și Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (European Centre for Disease Prevention and Control – ECDC), publicat pe site-ul Agenției Europene pentru Siguranța Aviației.

1 https://www.easa.europa.eu/document-library/general-publications/covid-19-aviation-health-safety-protocol

ANEXA Nr. 2
MĂSURI ȘI REGULI
care se impun a fi implementate pentru derularea operațiunilor de transport rutier de persoane, transport rutier de mărfuri, transport în regim de taxi, transport în regim de închiriere cu șofer și transport alternativ, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
I. În domeniul transportului rutier de persoane se aplică următoarele măsuri:

1. În zona ușii de acces al pasagerilor, în interiorul mijlocului de transport, se montează dozatoare cu soluții dezinfectante pe bază de alcool. Înainte de plecarea în cursă se efectuează obligatoriu curățenia și dezinfecția mijlocului de transport. Se evită măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate, pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusului. Se utilizează în schimb metode de curățare umedă.

2. Pe durata efectuării cursei, conducătorul auto poartă mască de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul.

3. Pentru accesul la bordul mijlocului de transport și pe toată durata călătoriei, pasagerii sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să le acopere gura și nasul.

4. Pentru transportul rutier internațional de persoane, în punctele de îmbarcare, operatorii de transport au obligația de a asigura măsurarea temperaturii cu dispozitive tip termoscanner pentru fiecare pasager. Se va refuza îmbarcarea persoanelor cu o temperatură >37,3°C și li se va recomanda să consulte de urgență medicul de familie.

5. Spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială.

6. Conducătorii mijloacelor de transport au obligația de a păstra distanța socială, în timpul pauzelor pe drum, și să evite contactul cu alte persoane.

7. La îmbarcare/debarcare, pasagerii trebuie să respecte o distanță minimă de siguranță unul față de celălalt.

8. Accesul pasagerilor în mijlocul de transport se realizează pe ușa din față, iar coborârea se realizează pe cealaltă/celelalte ușă/uși, dacă aceasta/acestea există.

9. Transportul pasagerilor în microbuze este permis doar pe scaun, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.

II. În domeniul transportului în regim de taxi, transportului alternativ și transportului în regim de închiriere cu șofer se aplică următoarele măsuri:

1. Transportul pasagerilor se efectuează doar pe locurile din spate.

2. Conducătorul mijlocului de transport poartă mască de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul, iar mijlocul de transport va fi dotat cu dezinfectant pe bază de alcool.

3. Spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic de locurile din spate.

4. Pasagerii au obligația de a purta masca de protecție la urcarea în mijlocul de transport și pe toată durata călătoriei.

5. În cazul mânuirii bagajelor clientului sau interacțiunii fizice cu alte persoane, conducătorul mijlocului de transport este obligat să utilizeze mănuși, să le depoziteze într-o pungă special destinată după utilizare și să își dezinfecteze mâinile după îndepărtarea acestora.

6. Conducătorul mijlocului de transport este obligat să igienizeze și să dezinfecteze zilnic interiorul vehiculului.

7. Se utilizează cu precădere plățile electronice.

III. În domeniul transportului rutier de mărfuri se aplică următoarele măsuri:

1. Interiorul mijlocului de transport trebuie igienizat înainte de plecarea în fiecare cursă.

2. Conducătorul mijlocului de transport va fi dotat cu mască de protecție și dezinfectant pe bază de alcool, iar mijlocul de transport va fi dotat cu coșuri de colectare a gunoiului/saci de gunoi securizați.

3. În interacțiunea cu alte persoane, conducătorul mijlocului de transport este obligat să poarte masca de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul.

4. Se utilizează cu precădere documente digitale. În cazul manipulării documentelor în format hârtie, conducătorul mijlocului de transport este obligat să poarte masca de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul, să utilizeze mănuși, pe care le depozitează într-o pungă special destinată după utilizare, și să își dezinfecteze mâinile după îndepărtarea mănușilor.

ANEXA Nr. 3
MĂSURI ȘI REGULI
în domeniul transportului de persoane la bordul navelor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
I. Măsuri luate de administratorul locului de îmbarcare/debarcare pasageri

1. Este obligatorie igienizarea locurilor de îmbarcare/debarcare pasageri.

2. Este obligatorie dezinfecția spațiilor închise din locurile de îmbarcare/debarcare pasageri cu substanță biocidă.

3. La grupurile sanitare se asigură în permanență săpun și dezinfectant de mâini pe bază de alcool și se afișează postere cu modul corect de spălare a mâinilor.

4. În zonele de acces pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor este obligatorie montarea dozatoarelor cu dezinfectanți de mâini pe bază de alcool.

5. La îmbarcare este obligatorie informarea pasagerilor cu privire la documentele/formularele care trebuie completate și măsurile pe care trebuie să le respecte pentru a fi admiși în statul de destinație.

6. Angajatorul este obligat să asigure verificarea temperaturii lucrătorilor, la intrarea acestora în tură.

7. Angajatorul este obligat să asigure echiparea lucrătorilor din locul de îmbarcare/debarcare cu măști de protecție și mănuși.

8. Pe cât este posibil, se utilizează documentele digitale.

II. Măsuri luate de operatorul economic care desfășoară transport de pasageri și/sau mărfuri

1. Sunt obligatorii igienizarea și dezinfecția navei cu substanță biocidă.

2. Operatorul economic stabilește frecvența igienizării și a dezinfecției navei, în funcție de caracteristicile tehnice ale acesteia și durata cursei, având obligația de a informa pasagerii și autoritățile în acest sens.

3. Operatorul economic este obligat să asigure verificarea temperaturii membrilor de echipaj, la intrarea în tură.

4. Operatorul economic este obligat să doteze membrii de echipaj cu măști de protecție și mănuși.

5. Operatorul economic este obligat să instruiască membrii de echipaj cu privire la modul de interacționare cu pasagerii, în sensul păstrării distanței minime de siguranță între pasageri.

6. Operatorul economic este obligat să ia măsuri pentru interzicerea accesului la bord al pasagerilor care nu dețin mască de protecție.

7. Operatorul economic este obligat să ia măsuri pentru monitorizarea respectării cerinței privind purtarea măștii de protecție de către pasageri pe toată durata cursei.

8. Operatorul economic este obligat să ia măsuri pentru informarea periodică, pe durata cursei, cu privire la regulile de protecție sanitară care trebuie respectate la bordul navei (purtarea măștii, spălarea frecventă a mâinilor, respectarea distanței minime de siguranță între pasageri).

9. Operatorul economic trebuie să monteze, în locuri vizibile destinate pasagerilor, postere/autocolante/afișe care să cuprindă recomandări privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii COVID-19.

10. Operatorul economic este obligat să doteze nava cu dozatoare cu dezinfectanți și echipamente de protecție de rezervă.

11. La grupurile sanitare se va asigura în permanență săpun și dezinfectant de mâini pe bază de alcool și se vor monta postere cu modul corect de spălare a mâinilor.

12. Se asigură ventilarea naturală la bordul navei, pe cât posibil, iar recircularea aerului va fi redusă.

13. Operatorul economic va informa pasagerii cu privire la documentele/formularele care trebuie completate și măsurile pe care aceștia trebuie să le respecte pentru a fi admiși în statul de destinație și, după caz, pune la dispoziție aceste documente/formulare.

MĂSURI ȘI REGULI
în domeniul transportului feroviar și cu metroul, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
I. Măsuri și reguli la nivelul operatorilor de transport feroviar
1. Purtarea măștii de protecție este obligatorie pentru accesul la bordul trenurilor și pe toată durata călătoriei.

2. Șeful de tren/Conductorul are obligația să vizualizeze biletul de călătorie, fără să îl atingă.

3. Este permisă utilizarea vagoanelor mixte salon/bar, pentru comercializarea cu amănuntul a produselor preambalate.

4. Garniturile de tren trebuie salubrizate și igienizate înainte de plecarea în fiecare cursă.

5. Operatorii feroviari promovează vânzarea on-line a biletelor și utilizează cu prioritate biletele electronice.

6. Operatorii feroviari pun în aplicare rezervări obligatorii de locuri pentru trenurile de lung parcurs, acolo unde este tehnic posibil și eficient din punct de vedere economic.

7. Operatorii feroviari stabilesc și aduc la cunoștința publicului măsurile organizatorice impuse de specificul activității și de zona de desfășurare a acesteia.

II. Măsuri și reguli la nivelul administratorilor stațiilor de cale ferată

1. Administratorii stațiilor de cale ferată montează dozatoare cu dezinfectant pe bază de alcool în punctele de acces în stație.

2. Zonele de preluare a călătorilor (stații de taxi, parcări) vor fi amplasate față de zona de acces/ieșire la o distanță care să nu determine aglomerarea de persoane.

3. Este permisă funcționarea spațiilor comerciale situate în spațiul stației de cale ferată, atât în clădirea stației, cât și la peron, în care se vând produse ambalate, fără a fi permis consumul în interiorul acestora; operatorii economici au obligația de a lua măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în interiorul spațiilor comerciale.

4. Administratorii stațiilor de cale ferată organizează fluxuri de îmbarcare/debarcare distincte, pe care le semnalizează de la intrarea în gară până pe peron, cu separatoare sau benzi aplicate pe pardoseală.

5. Administratorii stațiilor de cale ferată iau măsuri pentru ca funcționarea caselor de bilete să se realizeze pe principiul un ghișeu deschis, unul închis, dacă poziționarea ghișeelor nu permite din construcție asigurarea distanței sociale; fluxurile de acces la ghișeu/plecare de la ghișeu vor fi marcate cu separatoare. Administratorii stațiilor de cale ferată prevăd fluxuri de acces/plecare și la ghișeele de informații, automatele de vânzare a titlurilor de călătorie și zonele de depunere a bagajelor.

6. În stațiile de cale ferată dotate cu instalații de sonorizare, periodic vor fi făcute anunțuri cu recomandări referitoare la noul coronavirus.

7. Pe fiecare flux din stație se vor monta pe pardoseală autocolante care să atenționeze cu privire la distanța minimă de siguranță ce trebuie respectată.

8. În spațiul stației de cale ferată, inclusiv în toaletele publice, se fac periodic acțiuni de dezinfecție. În zonele intens circulate, operațiunile de dezinfecție se fac la intervale de cel mult 4 ore.

9. Pe scaunele existente în stația de cale ferată se vor semnaliza prin aplicarea de autocolante locurile unde se pot așeza persoanele – de preferat, un loc ocupat, unul liber.

10. Pe peron se va permite doar accesul persoanelor ce prezintă biletul sau dovada electronică a achiziționării acestuia. În cazul în care sunt persoane care trebuie ajutate pentru îmbarcare, acestea vor anunța reprezentantul operatorului de transport feroviar care va stabili modul de acordare a asistenței pentru persoanele respective.

11. În stațiile cu mai multe peroane comune se va evita, dacă este posibil, alocarea aceluiași peron pentru două trenuri, indiferent dacă trenurile pleacă sau sosesc în gară.

III. Măsuri și reguli pentru transportul cu metroul

1. Pentru accesul în stațiile de metrou, pe durata șederii în aceste stații și pe toată durata călătoriei cu metroul este obligatorie purtarea măștii de protecție.

2. Vor fi expuse afișe de tip ghid cu regulile de bază ce trebuie respectate pe timpul călătoriei cu metroul.

3. Se vor amplasa autocolante de avertizare pentru distanțare socială la cabinele de acces metrou.

4. În dreptul punctelor de vânzare titluri de călătorie și în dreptul automatelor de vândut cartele se vor amplasa autocolante de avertizare pentru păstrarea de către călători a distanțării sociale.

5. În stațiile de metrou, prin intermediul instalațiilor de sonorizare, se vor face anunțuri cu privire la păstrarea distanței și a respectării măsurilor impuse de autorități.

6. Pe magistralele 1 + 3 vor circula 32 de trenuri în perioadele de vârf de trafic, la interval minim de 6 minute, iar pe distanța comună a celor două magistrale, Nicolae Grigorescu-Eroilor, se va asigura un interval minim de 2-3 minute.

7. Pe Magistrala 2 vor circula 21 de trenuri în perioadele de vârf de trafic, la interval minim de 3 minute.

8. Pe Magistrala 4 vor circula 4 trenuri în perioadele de vârf de trafic, la interval minim de 11 minute, până la punerea în funcțiune a sistemului de siguranță a traficului pe distanța parc Bazilescu-Străulești.

9. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare, cât și pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanța minimă de siguranță între pasageri.

10. Trenurile de metrou vor fi igienizate zilnic, prin intermediul unei proceduri industriale, denumită nebulizare.

11. Atât spațiile publice, cât și suprafețele comune cu care călătorii intră în contact pe timpul călătoriei cu metroul se igienizează prin utilizarea de soluții biocide pentru dezinfectat suprafețe.