Orban: Copiii şi adolescenţii încep astăzi un an şcolar atipic, un adevărat test pentru întreaga societate

Premierul Ludovic Orban a transmis un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar, afirmând că elevii se întorc în clase pentru a-şi continua pregătirea cu o lecţie în plus pe care trebuie să o înveţe, respectiv grija faţă de propria sănătate şi faţă de cei din jur.

Premierul a subliniat că ne confruntăm cu un inamic diferit faţă de virusurile cunoscute până acum, iar soluţia pe care o avem la îndemână este să împiedicăm transmiterea lui, respectând câteva reguli simple de igienă şi de distanţare fizică.

Vă prezentăm mesajul premierului Ludovic Orban:

“Copiii şi adolescenţii României încep astăzi un an şcolar atipic, un adevărat test pentru întreaga societate, având în vedere priorităţile de protecţie sanitară ale momentului, în contextul pandemiei COVID-19. Educaţia este condiţie de bază pentru o societate civilizată şi, după aproape şase luni în care au fost nevoiţi să se adapteze învăţământului la distanţă, elevii se întorc în clase pentru a-şi continua pregătirea cu o lecţie în plus pe care trebuie să o înveţe: grija faţă de propria sănătate şi faţă de cei din jur.

Ne dorim să asigurăm tinerei generaţii acces la învăţământ de calitate, dar este, în egală măsură, important ca actul educaţional să aibă loc într-un mediu sigur şi din punct de vedere sanitar. Pericolul infectării cu noul coronavirus încă nu a trecut, ceea ce vedem, din păcate, zilnic, în evoluţia numărului de cazuri. Ne confruntăm cu un inamic diferit faţă de virusurile cunoscute până acum, iar soluţia pe care o avem la îndemână este să împiedicăm transmiterea lui, respectând câteva reguli simple de igienă şi de distanţare fizică. Responsabilitatea revine fiecăruia dintre noi, pentru ca lucrurile să nu ia o turnură mai greu de gestionat din punct de vedere sanitar.

Acest început de an şcolar reprezintă o provocare pentru toţi: elevi, familiile lor, cadre didactice şi, nu în ultimul rând, autorităţile cu atribuţii în domeniu. Va fi un efort comun pentru ca şcolile care vor funcţiona în regim clasic să nu devină vectori de transmitere a noului coronavirus, iar acolo unde orele se vor desfăşura online să asigurăm calitatea actului educaţional.

Îi îndemn pe toţi să se implice în acest efort. Purtaţi mască, respectaţi regulile de protecţie şi de siguranţă sanitară, preţuiţi educaţia!

Vă urez succes la învăţătură, dragi elevi, pentru că doar munca temeinică şi perseverenţa sunt căi sigure pentru realizările voastre! Respectaţi-vă profesorii, respectaţi-vă părinţii şi bunicii! Protejaţi-vă pe voi şi pe toţi cei dragi!

Regăsirea colegilor, prietenilor este cu atât mai plăcută după o perioadă atât de lungă şi dificilă, dar lucrând împreună, chiar în lipsa apropierii fizice, formând echipă, vă veţi bucura de noi experienţe educative. Împreună trecem mai uşor testul pandemiei!

Profesorilor şi tuturor cadrelor didactice le urez succes în misiunea lor nobilă de formare a generaţiilor de mâine. Aveţi acum încă o responsabilitate importantă: împreună cu medicii şi cu toţi cei din prima linie, veţi contribui la protejarea sănătăţii elevilor şi la combaterea răspândirii virusului.
Adresez un gând bun părinţilor, le transmit să aibă putere pentru a-şi susţine copiii în această perioadă dificilă.
Tuturor, multă sănătate şi succes!”.

Mesajul ministrului Educației la începutul noului an școlar

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisei, a transmis un mesaj adresat copiilor, părinților și profesorilor, cu ocazia începerii noului an școlar.

Vă prezentăm în continuare mesajul ministrului:

Dragi copii,
Stimati părinți,
Stimați colegi profesori,
Bine ați revenit la școală!

Este, pentru fiecare dintre noi, un an imprevizibil și complicat, dar și cu multe oportunități! Din păcate, a fost nevoie de o situație de criză pentru a realiza, cu adevărat, cât de mult contează anii de școală în formarea viitorului adult.

Am înțeles cu toții că avem urgent nevoie să adaptăm sistemul contextului actual: prin conștientizare, modernizare și, cel mai important, prin digitalizare!

Chiar dacă acest an școlar începe cu unele temeri din cauza situației epidemiologice, nerăbdarea elevilor de a-și revedea colegii și profesorii, bucuria și speranța tuturor că într-o zi se vor întoarce la școală sunt infinit mai puternice.

Acest început trebuie să fie, în primul rând, despre copii! Noi, profesorii, vom avea șansa să dovedim și acum că suntem încrezători în destinul nostru și că putem să-i pregătim pe elevi pentru viață! Lor trebuie să le dăruim cunoașterea, pasiunea și suportul nostru, indiferent de școala în care învață, de locul din care provin, de contextul familial.

Școala are nevoie de noi toți! Să fim mai prudenți, mai responsabili și mai implicați!

Dragi elevi,

trebuie să conștientizaţi atât importanţa educaţiei, cât și respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului! În voi este forța, alături de noi, de a depăși orice obstacol! Implicarea voastră contează!
Mult succes tuturor și toate gândurile mele bune!

Mesajul președintelui Iohannis pentru elevi și profesori, la începutul anului școlar

Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj cu prilejul începerii noului an școlar preuniversitar.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Dragi elevi,

Chiar dacă astăzi începem un nou an școlar altfel decât erați obișnuiți, entuziasmul, nerăbdarea și bucuria de a reveni la școală au rămas neschimbate. Trecem cu toții printr-o situație care, în urmă cu câteva luni, ar fi părut posibilă doar în cărți sau în filme.

Până când vom reuși să învingem virusul care ne-a schimbat tuturor modul de viață, va trebui ca la școală să respectați câteva măsuri speciale, concepute pentru a nu pune în pericol sănătatea voastră și a celor dragi.

Fiecare dintre voi veți avea ocazia să fiți un supererou care, atunci când poartă mască, se spală des pe mâini și ascultă îndrumările cadrelor didactice, își ocrotește părinții și bunicii, cei mai expuși pericolului de a se îmbolnăvi. Eu am foarte mare încredere în voi și, împreună, vom trece cu bine prin această perioadă!

Dragi dascăli,

Frumoasa misiune pe care v-ați ales-o devine anul acesta una extrem de grea. Obiectivul prioritar de a oferi învățământ de calitate este dublat acum de necesitatea desfășurării actului educațional în condiții sanitare cât mai sigure, deopotrivă pentru elevi și cadre didactice.

Pășim cu toții pe un teritoriu necunoscut și tocmai de aceea va fi nevoie de multă răbdare, flexibilitate și energie, va trebui să găsiți resurse interne și adesea să vă adaptați la situații neprevăzute. Sunt convins însă că veți reuși să îi însoțiți pe copii în fascinanta călătorie a cunoașterii, fie că vă veți afla alături de ei în clasă, fie la distanță, prin intermediul mijloacelor de comunicare on-line.

Vă doresc un an școlar cât mai bun și vă mulțumesc pentru implicarea voastră!

OMS a raportat un nou record de îmbolnăviri cauzate de coronavirus la nivel mondial

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a raportat duminică 307.930 de noi îmbolnăviri cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, un nou record la nivel global, informează Reuters.

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în India, SUA şi Brazilia, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul OMS.

Bilanţul deceselor a crescut cu 5.537 de morţi, ajungând la un total de 917.417.

India a raportat 94.372 de noi cazuri de contaminare, urmată de SUA cu 45.523 de noi infectări şi Brazilia cu 43.718 de noi îmbolnăviri.

În ultimele 24 de ore, SUA şi India au raportat, fiecare, peste 1.000 de noi decese, iar Brazilia a raportat 874 de morţi.

Recordul anterior privind numărul zilnic al îmbolnăvirilor cu noul coronavirus anunţat de OMS a fost de 306.857, înregistrat în data de 6 septembrie. Pe 17 aprilie, agenţia ONU a raportat un record de 12.430 de decese.

India se situează pe primul loc la nivel mondial în privinţa noilor cazuri raportate zilnic şi a stabilit un record global săptămâna trecută, cu 97.570 de cazuri raportate într-o singură zi, potrivit unui bilanţ Reuters.

Infectările cu noul coronavirus continuă să fie în creştere în 58 de ţări, dintre care se remarcă Argentina, Indonezia, Maroc, Spania şi Ucraina, potrivit unei analize a Reuters.

În SUA, numărul cazurilor de COVID-19 este în scădere. Acestea au scăzut cu aproximativ 44%, comparativ cu recordul de peste 77.000 de noi cazuri, raportate pe 16 iulie. Cazurile de contaminare din Brazilia înregistrează, de asemenea, o tendinţă descendentă.

Guvernul va prelungi starea de alertă cu încă 30 de zile

Guvernul se va reuni luni în şedinţă pentru a aproba hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu încă 30 de zile.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că luni va avea loc reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, urmând ca într-o şedinţă de Guvern să fie aprobată prelungirea stării de alertă.

”Vom avea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă luni, la 11,00, la 12,00 am convocat şedinţă de Guvern şi vom lua decizii. Deocamdată am agreat – că am avut mai multe solicitări – să permitem reluarea adunărilor publice, manifestaţiilor. Sigur că am fost favorabil ideii de a permite organizarea de adunări publice, de manifestaţii, sigur, în condiţiile de protecţie sanitară care sunt stabilite pentru alte evenimente. (…) Cel mai probabil, cât e permis şi acum la adunările electorale: 100 de persoane în aer liber, cu distanţare fizică, cu obligaţia de a purta mască. Nu vreau să mai cenzurăm sau cineva să comenteze că noi cenzurăm dreptul oamenilor de a protesta, dreptul oamenilor de a se manifesta prin adunări publice, dar vom avea grijă să fie respectate regulile de protecţie sanitară”, a spus Orban, duminică, la Călăraşi, potrivit Agerpres.

Hotărârea de prelungire a stării de alertă nu a putut fi introdusă pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi din cauza lipsei avizului Consiliului Legislativ.

„Dacă nu avem avizul Consiliului Legislativ, nu o să putem să adoptăm astăzi (joi – n.r.). Asta înseamnă că va trebui luni să facem Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi şedinţă de Guvern, astfel încât să adoptăm prelungirea stării de alertă”, s-a adresat Orban miniştrilor, în debutul şedinţei de Guvern de joi.

Secretarul de stat în MAI Gheorghe Sorescu a arătat că proiectul privind prelungirea stării de alertă a fost elaborat şi depus la SGG, cu toate avizele, în vederea transmiterii la Consiliul Legislativ.

„Conţine toate măsurile stabilite în actuala reglementare. (…) De asemenea, conţine măsurile de protecţie sanitară necesare în ziua votului pe 27 septembrie”, a mai spus Gheorghe Sorescu.

Guvernul a aprobat pe 14 august, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile pe întreg teritoriul României începând din data de 16 august.

După ieşirea din starea de urgenţă, România a intrat, pentru prima dată, în starea de alertă la data de 15 mai. Aceasta este a patra oară când se prelungeşte această măsură în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

GCS: Judeţele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus

Municipiul Bucureşti (232) şi judeţele Bihor (69), Prahova (58), Iaşi (55), Timiş (48) şi Bacău (47) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Cele mai puţine cazuri s-au înregistrat în judeţele: Botoşani (2), Harghita (4), Argeş (5), Teleorman (4) şi Mehedinţi (6).

Distribuţia pe judeţe a cazurilor noi, înregistrate în ultimele 24 de ore, este următoarea:

* Alba – 17
* Arad – 18
* Argeş – 5
* Bacău – 47
* Bihor – 69
* Bistriţa-Năsăud – 19
* Botoşani – 2
* Braşov – 42
* Brăila – 18
* Buzău – 13
* Caraş-Severin – 9
* Călăraşi – 8
* Cluj – 19
* Constanţa – 37
* Covasna -11
* Dâmboviţa – 23
* Dolj – 35
* Galaţi – 19
* Giurgiu – 8
* Gorj – 11
* Harghita – 4
* Hunedoara – 23
* Ialomiţa – 18
* Iaşi – 55
* Ilfov – 11
* Maramureş – 19
* Mehedinţi – 6
* Mureş – 16
* Neamţ – 26
* Olt – 21
* Prahova – 58
* Satu Mare – 7
* Sălaj – 14
* Sibiu – 28
* Suceava – 21
* Teleorman – 4
* Timiş – 48
* Tulcea – 8
* Vaslui – 26
* Vâlcea – 24
* Vrancea – 10
* Bucureşti – 232

Un număr de 1.109 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional.

Cluburi, terase sau restaurante, amendate pentru nerespectarea măsurilor anticoronavirus

Poliţiştii Capitalei au descoperit nereguli la mai multe cluburi, terase, baruri, restaurante şi săli de jocuri şi pariuri sportive, în urma unei acţiuni desfăşurate sâmbătă, ocazie cu care au aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei şi au confiscat suma de peste 6.200 de lei.

Sâmbătă, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au desfăşurat o acţiune în vederea verificării respectării măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru respectarea altor acte normative în vigoare.

”În urma acţiunii ce a vizat peste 40 de societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, echipele de control au aplicat 56 de sancţiuni contravenţionale în valoare de totală de aproximativ 103.000 de lei şi au confiscat suma de 6.200 de lei de la o firmă din sectorul 5 care nu respecta legislaţia privind utilizarea caselor de marcat”, informează un comunicat al DGPMB.

De la o terasă au fost confiscate 3.200 de sticle de băuturi alcoolice şi non alcoolice, după ce poliţiştii au constatat că localul funcţionează fără nicio autorizare din partea organelor competente, fiind descoperite şi alte nereguli, în acest sens fiind aplicate sancţiuni contravenţionale de aproximativ 17.000 de lei.

„Tot în cursul zilei de ieri (n.r. – sâmbătă), poliţiştii Capitalei au acţionat şi în pieţe, fiind purtate discuţii libere cu cetăţenii, prin care li s-a adus la cunoştinţă faptul că purtarea măştii este obligatorie în spaţiile închise, dar şi în locurile aglomerate pentru preîntâmpinarea răspândirii COVID-19”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul specialiştilor din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti.

Austria a intrat în “al doilea val” de infectări cu noul coronavirus

Austria a intrat în “al doilea val” de infectări cu noul coronavirus, a declarat cancelarul Sebastian Kurz, într-un comunicat emis duminică, în contextul unei creşteri continue a numărului de cazuri pozitive, transmite AFP, potrivit presei internaţionale.

De vineri până sâmbătă, au fost raportate aproape 870 de cazuri noi de infectare, dintre care peste jumătate în capitala Viena.

De la debutul epidemiei, Austria, ţară cu 9 milioane de locuitori, a înregistrat 33.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 750 de decese asociate COVID-19.

“Suntem la începutul celui de-al doilea val”, a afirmat Kurz duminică, avertizând că Austria va depăşi în curând 1.000 de cazuri noi pe zi, şi chemând populaţia să respecte cu stricteţe măsurile antiepidemice şi să reducă la maximum contactele.

Vineri, guvernul austriac a anunţat o înăsprire a măsurilor referitoare la purtarea măştilor şi la adunările publice.

Începând de luni, măştilor vor fi obligatorii, pe lângă supermagazine şi mijloacele de transport public, şi în toate unităţile comerciale şi clădirile publice.

Cancelarul Kurz a mai avertizat că, în situaţia în care numărul de cazuri de infectare va continua să crească, guvernul nu exclude noi măsuri. El şi-a exprimat totuşi speranţa că va fi evitată o nouă carantină totală.

Studiu al Spitalului Colentina: Cu cât sunt mai grav bolnavi, pacienții COVID au proteina S mai scăzută

Spitalul Clinic Colentina din București realizează un studiu care evidențiează rolul proteinei S la bolnavii grav de COVID-19. Prof.dr. Cristian Băicuş, șeful Secţiei Medicale II Colentina, a explicat că deocamdată “am reușit să dovedim faptul că, pacienții cu cât sunt mai gravi, au proteina S mai scăzută”.

“Întrebarea este dacă proteina S scade din cauza infecției și a procesului de tromboză, se poate întâmpla și asta, sau e invers, pentru că au proteina S scăzută, poate congenital, din cauza asta se produc trombozele. Asta vrem să arătăm acum, neavând un nivel bazal la acești pacienți de proteină S, vom încerca să îi convingem să revină la spital, să le dozăm din nou proteina S. Dacă ea acum va fi normală, probabil că ea a fost scăzută din cauza bolii. Dacă e în continuare scăzută, înseamnă că proteina S a fost scăzută congenital la acești pacienți și putem ști care pacienți au risc mai mare de a suferi de tromboză”, a declarat prof.dr. Cristian Băicuş.

Potrivit acestuia, ideea studiului aparține unui colegului al său, pneumologul Marius Balea, care a spus că procesul de tromoboză i se pare mult prea important, motiv pentru care a căutat niște cauze, recrutând 91 de pacienți, timp de două luni, cât a durat studiul, arătând că, într-adevăr, proteina S este scăzută la acești pacienți.

“Încercăm să îi rechemăm, din cei 91 vreo 20 și ceva au decedat, nu avem cum să îi rechemăm, dar o să încercăm să chemăm cât mai mulți dintre acești pacienți ca să le dozăm cât mai mult din proteina S. Deocamdată am reușit să dovedim faptul că, pacienții cu cât sunt mai gravi, au proteina S mai scăzută”, a spus prof.dr. Cristian Băicuş.

Acesta a povestit că el însuși a trecut prin boală.

“Am avut și eu COVID-19, minimum simptomatic. Când mi-am făcut tomografie computerizată am văzut că aveam 15% afectare pulmonară.

Am avut simptomatologie ca de răceală și m-au testat. Colegii mei deja nu mai voiau să fie testați, pentru că era perioada în care te internau obligatoriu, te țineau și cu săptămânile până aveai două teste negative. Mă ustura în gât, aveam dureri de cap, aveam o stare mai proastă, ca de răceală. Mi s-a făcut un test rapid, care a fost negativ, eu m-am liniștit, eu am zis că e doar o răceală, după două zile mă simțeam excelent, dar m-a sunat o colegă și mi-a spus că am ieșit pozitiv. Deja mă simțeam bine”, a spus profesorul.

Grupul de Comunicare Strategică: Alte 1.109 cazuri zilnice de persoane infectate cu noul coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.109 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 103.495 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

De asemenea, 43.025 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.283 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 364 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.163 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 12.09.2020 (10:00) – 13.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 36 de decese (20 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vrancea și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

32 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.052. Dintre acestea, 465 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.081.644 de teste. Dintre acestea 14.784 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.806 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.835 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.780 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 37.409 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 5 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 784 de apeluri la numărul unic de urgență 112.