Care sunt judeţele cu cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus

Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 s-au înregistrat, de la începutul pandemiei şi până în prezent, în Bucureşti – 90.486 şi în judeţele Cluj – 26.723 şi Iaşi – 24.895, potrivit datelor transmise, vineri, de Grupul de Comunicare Strategică.

Judeţe cu număr mare de cazuri sunt Constanţa – 23.917, Braşov – 23.384, Timiş – 23.296 şi Prahova – 22.596.

Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 582.786 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de 484.948 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Pe judeţe, situaţia este următoarea:

* Alba – 11.574
* Arad – 13.302
* Argeş – 17.304
* Bacău – 15.309
* Bihor – 16.580
* Bistriţa-Năsăud – 6.823
* Botoşani – 7.473
* Braşov – 23.384
* Brăila – 7.364
* Buzău – 7.764
* Caraş-Severin – 5.811
* Călăraşi – 5.744
* Cluj – 26.723
* Constanţa – 23.917
* Covasna – 4.801
* Dâmboviţa – 13.694
* Dolj – 14.207
* Galaţi – 13.928
* Giurgiu – 5.611
* Gorj – 4.847
* Harghita – 5.147
* Hunedoara – 10.808
* Ialomiţa – 6.080
* Iaşi – 24.895
* Ilfov – 21.134
* Maramureş – 9.854
* Mehedinţi – 4.649
* Mureş – 14.210
* Neamţ – 10.438
* Olt – 8.731
* Prahova – 22.596
* Satu Mare – 6.612
* Sălaj – 5.971
* Sibiu – 16.180
* Suceava – 14.731
* Teleorman – 6.829
* Timiş – 23.296
* Tulcea – 4.855
* Vaslui – 9.407
* Vâlcea – 9.210
* Vrancea – 6.644
* Bucureşti – 90.486

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare au fost înregistrate 5.340 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Primele doze ale unui vaccin împotriva COVID-19 ar putea ajunge în Ucraina, în februarie

Primele doze ale unui vaccin împotriva COVID-19 ar putea ajunge în Ucraina în februarie, a anunţat vineri prim-ministrul Denis Şmigal, adăugând că guvernul poartă discuţii cu mai mulţi furnizori, relatează Reuters.

Separat, ministrul sănătăţii Maksim Stepanov a declarat că Ucraina doreşte să reia producţia propriului vaccin candidat şi pregăteşte un studiu clinic, fără a oferi detalii.

„Primele vaccinuri sunt aşteptate în februarie şi pentru aceasta guvernul poartă discuţii (…) direct cu producătorii de vaccin şi cu guvernele ţărilor unde aceste vaccinuri vor fi produse sau au fost deja contractate”, a declarat Şmigal în faţa parlamentului.

El a mai spus că guvernul speră să primească în martie primul lot de opt milioane de doze de vaccinuri în conformitate cu mecanismul Facilitatea COVAX, înfiinţat pentru a furniza vaccinuri împotriva COVID-19 ţărilor mai sărace.

Ucraina nu a dat încă aprobarea oficială pentru niciun vaccin.

Bilanţul zilnic al infecţiei cu coronavirus a început să crească în septembrie şi a fost de atunci constant ridicat, determinând guvernul să impună mai multe lockdown-uri naţionale pentru a reduce răspândirea coronavirusului.

Guvernul a anunţat săptămâna trecută că va introduce restricţii severe de lockdown în ianuarie.

Măsurile, care includ închiderea şcolilor, cafenelelor, restaurantelor, sălilor de sport, centrelor de divertisment şi interzic adunările în masă, vor fi în vigoare în perioada 8-24 ianuarie.

Guvernul a introdus luna trecută lockdown-uri în weekenduri, închizând sau restricţionând majoritatea afacerilor, cu excepţia serviciilor esenţiale precum magazine alimentare, farmacii, spitale şi transporturi. El a ridicat restricţiile pe 2 decembrie.

Un total de 944.381 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate în Ucraina, cu 16.256 de decese începând din 18 decembrie.

Toate restricțiile rămân în vigoare, în România, de Sărbători. Anunțul președintelui Klaus Iohannis

Restricţiile instituite pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus rămân în vigoare de Crăciun şi de Anul Nou, a afirmat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis.

„Restricțiile, repet, nu sunt doar așa, ca să fie, și respectarea lor este obligatorie. Totuși, cred că majoritatea românilor înțeleg rostul acestor restricții, înțeleg rostul măștii, înțeleg rostul distanțării. Toate acestea sunt pentru a ne proteja de boală. Este foarte clar și este foarte clar un lucru pe care îl observăm pe zi ce trece. Aceste măsuri sunt corecte. Cu toții vedeți datele care se comunică zilnic oficial. Nu am scăpat de pandemie. Avem în fiecare zi mii de persoane care s-au infectat, însă numărul de la o zi, la alta nu mai este în creștere, cum din păcate a fost, de exemplu, în noiembrie. Lucrurile s-au stabilizat și se poate chiar observa o mică scădere, însă să nu o înțelegem greșit. Nu este momentul pentru relaxare.”, a precizat președintele.

Mai mult, Klaus Iohannis a avertizat că cei care nu repsectă restricțiile, vor fi amendați.

„Există dispozitive suplimentare pregătite de MAI. Pentru cei care nu inteleg vorba buna, vor avea surpriza sa fie amendati. Restricțiile nu-s doar asa, sa fie, ci este obligatorie respectarea lor. Cred ca majoritatea romanilor inteleg rolul restrictiilor, al mastii.”, a maă adăugat președintele.

Klaus Iohannis: Imediat după Crăciun vom intra în campania de vaccinare

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat o vizită la Centrul național de stocare a vaccinurilor COVID-19 din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

„Aici, la Cantacuzino, s-a creat un centru special. Toate dozele de vaccin vor veni inițial aici și de aici vor fi distribuite în țară. Este impresionant ce s-a realizat de la ultima vizită pe care știți că am făcut-o împreună aici. S-a realizat o sală cu totul nouă pentru tipul de vaccin care necesită păstrare la temperatură joasă. S-a realizat un flux pentru vaccin, pentru personal. Acest container este o mostră, dar care poate fi replicată rapid de Centrul de vaccinare în container, care poate fi folosit în zonele unde nu există altă posibilitate. Mașinile care duc cutiile cu vaccin le vedeți și am discutat cu toți cei implicați procedurile, felul cum se transportă. Pot să vă spun că totul este organizat. Totul este organizat nu teoretic, practic. Lucrurile vor funcționa și imediat după Crăciun vom intra direct în campania de vaccinare”, a declarat șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că vaccinarea, care va fi voluntară, „este singura cale de a scăpa de pandemie”.

Din ianuarie, în România vor ajunge cel puțin 100.000 de doze de vaccin pe săptămână

„Vreau să repet câteva lucruri despre cum va fi campania de vaccinare. Dozele de vaccin nu vin toate deodată, vin în tranșe. Prima dată, vine o tranșă mai mică, simbolică, de 10.000 de doze, care va fi administrată imediat, încă în acest an. Începând din ianuarie, vin doze mai mari, noi credem că cel puțin 100.000 de doze pe săptămână sau mai mult, pe măsură ce se poate vaccina mai mult. În prima etapă va fi vaccinat tot personalul medical, în a doua etapă va fi vaccinat personalul esențial și noi credem că în martie, aprilie, mai este faza când va fi vaccinată populația generală. Important de știut, vaccinarea este voluntară. Nu e nimeni obligat, dar noi recomandăm tuturor să se vaccineze, fiindcă această vaccinare este singura, repet, singura cale de a scăpa de pandemie”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.

GCS a raportat 5.340 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.340 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 582.786 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 484.948 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.006 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 14.157 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.12.2020 (10:00) – 18.12.2020 (10:00) au fost raportate 188 decese (121 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 76 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 54 decese la categoria de peste 80 de ani.

176 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 6 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.710. Dintre acestea, 1.270 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.561.726 de teste. Dintre acestea, 27.482 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.226 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.256 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 47 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 18 decembrie.

Pe teritoriul României, 42.061 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.172 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 65.264 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 124 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.589 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.217 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 17 decembrie a.c., 5.966 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.029.859 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Coronavirus: OMS recomandă rămânerea acasă de Crăciun şi evitarea reuniunilor de familie

Biroul regional OMS pentru Europa a semnalat, vineri, că va fi mai sigur din punct de vedere sanitar să nu ne vizităm rudele în perioada sărbătorilor de Crăciun şi să rămânem acasă, relatează EFE.

„Există o deosebire între ceea ce autorităţile permit să se facă şi ceea ce ar trebui să se facă. Cel mai bine este să rămânem acasă”, recomandă, într-un comunicat, directorul OMS-Europa, Hans Kluge.

Kluge a făcut apel la „spiritul colectiv” dovedit în timpul pandemiei de coronavirus pentru a depăşi posibilele efecte asupra sănătăţii mentale, ca rezultat al restricţiilor şi izolării decretate lunile acestea şi care s-ar putea agrava odată cu venirea Crăciunului.

„Trebuie să recunoaştem că, deşi suntem despărţiţi de fiinţele dragi, nu suntem singuri. Să reînviem spiritul colectiv care a existat în timpul crizei: comunicaţi, conectaţi-vă şi ajutaţi”, a subliniat Kluge.

Directorul OMS-Europa a reamintit impactul „teribil” al pandemiei asupra continentului cu 23 de milioane de cazuri şi peste jumătate de milion de decese, în condiţiile în care transmiterea rămâne „intensă şi amplă” şi se înregistrează noi cifre record de la începerea crizei.

Utilizarea măştilor la reuniunile de familie

OMS-Europa a recomandat într-un raport, în urmă cu câteva zile, purtarea măştilor la reuniunile familiale de Crăciun, avertizând totodată asupra riscului unui al treilea val al pandemiei în primele luni ale anului 2021.

„Reuniunile ar trebui să se ţină în spaţii exterioare şi, dacă este posibil, participanţii să poarte măşti de protecţie şi să menţină distanţarea fizică. În spaţii interioare, limitarea grupului de persoane şi asigurarea unei bune ventilaţii sunt elemente cheie pentru a reduce riscul expunerii”, se arată în comunicatul OMS.

Reuniunile în spaţii închise pot fi deosebit de periculoase, deoarece adună grupuri de persoane din diferite familii şi vârste diferite, care poate nu au respectat aceleaşi măsuri de prevenţie, susţine OMS.

„Poate părea incomod să porţi mască şi să menţii distanţarea fizică alături de prieteni şi rude, dar respectarea acestui lucru contribuie semnificativ ca fiecare dintre dintre noi să fie în siguranţă şi să se menţină sănătos”, notează OMS, care a recomandat, totodată, să se evite aglomerările din mijloacele de transport în comun.

Studiu despre efectele directe ale pandemiei de COVID-19: Românii, mai trişti, mai furioşi, mai anxioşi

Un procent de 42% dintre români au suferit tulburări psiho-emoţionale în perioada pandemiei, potrivit unui studiu al specialiştilor de la Institutul de Psihiatrie Socola, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Grigore T. Popa” Iaşi, Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie şi Universitatea Transilvania.

Acesta  este primul studiu din România despre despre impactul pandemiei de COVID-19 asupra sănătăţii fizice şi mintale a populaţiei, care arată că românii sunt mai trişti, mai furioşi, mult mai anxioşi şi au un sentiment sporit de singurătate, toate fiind efecte directe ale pandemiei.

”Primul studiu din România despre impactul pandemiei de COVID-19 asupra sănătăţii fizice şi mintale a populaţiei arată că românii sunt mai trişti, mai furioşi, mult mai anxioşi şi au un sentiment sporit de singurătate, toate fiind efecte directe ale pandemiei SARS Cov 2. Specialiştii care au realizat acest studiu trag un semnal de alarmă în contextul în care rezultatele preliminare ale studiului arată că pandemia de coronavirus a avut efecte semnificative asupra sănătăţii mintale a populaţiei din România: 42% dintre respondenţi au raportat o înrăutăţire a stresului, iar aproximativ o treime dintre respondenţi au raportat o înrăutăţire a nervozităţii”, arată studiul.

Studiul preliminar a fost realizat pe aproximativ 2.000 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 28 şi 50 de ani, datele fiind analizate şi interpretate de specialişti ai unui un consorţiu format din Institutul de Psihiatrie Socola, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Grigore T. Popa” Iaşi, Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie şi Universitatea Transilvania.

Frica şi anxietatea, copleşitoare atât în cazul adulţilor, cât şi al copiilor

”Studiul arată că pandemia de coronavirus poate fi extrem de stresantă pentru unii oameni. Frica şi anxietatea pot fi copleşitoare atât în cazul adulţilor, cât şi al copiilor. Datele preliminare arată că unele condiţii medicale preexistente s-au intensificat la mulţi pacienţi, în timp ce la alţii s-au declanşat stări de anxietate, depresie şi neputinţă în faţa acestei noi provocări. Cercetarea face parte din programul COH-FIT, derulat la nivel internaţional”, se arată în studiu.

De asemenea, un procent de 68% din persoanele intervievate a estimat o creştere a timpului petrecut urmărind mass-media, în încercarea de a gestiona situaţia. Alte metode de reducere a stresului şi ocupare a timpului au fost exerciţiile fizice, plimbările în aer liber, descoperirea unui hobby, petrecerea timpului cu animalele de companie şi chiar activitatea sexuală.

Înrăutățire a stresului

Totodată, 42% dintre respondenţi au raportat o înrăutăţire a stresului, care s-a dovedit mai pronunţată în rândul femeilor (46%) şi al adulţilor tineri (47%). Aproximativ o treime dintre cei chestionaţi  au raportat o înrăutăţire a nervozităţii, o agravare mai pronunţată în acest sens fiind raportată tot de femei (35%) şi de adulţii tineri (38%). În ceea ce priveşte singurătatea, mai bine de un sfert dintre respondenţi (28%) au raportat o înrăutăţire a acestei stări în perioada pandemiei, cei mai tineri manifestând o înrăutăţire mai pronunţată (36%).

Pentru femei, cele mai eficiente mecanisme de adaptare la COVID au fost găsirea de hobby-uri noi, utilizarea internetului şi exerciţiile fizice sau mersul pe jos. Pentru bărbaţi, jocurile şi intimitatea fizică / activitatea sexuală au fost strategii de gestionare mai importante a stresului decât în ​​cazul femeilor, în timp ce în rândul femeilor, utilizarea internetului şi a reţelelor sociale / interacţiunile sociale la distanţă au fost mai importante decât pentru bărbaţi.

”Diagnosticarea precoce a tulburărilor psiho-emoţionale este un pas important în instituirea unui tratament adecvat, atunci când este cazul, iar medicul de familie are şi trebuie să aibă un rol foarte important în acest demers. De la o uşoară tristeţe sau episoade de apatie, fiecare dintre noi poate să treacă, pe neaşteptate, la depresie, o tulburare psihică ce afectează aproximativ 5% din populaţia României”, a declarat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru al Institutului de Psihiatrie Socola şi coordonatorul studiului COH-FIT în România.

Chiar şi în cazul depresiei, vizita la medicul de familie oferă ocazia de a sta de vorbă cu un om de încredere, care ne cunoaşte situaţia de acasă, eventualele boli pe care le avem şi poate evalua dacă starea noastră de sănătate este alterată. În urma unei discuţii, medicul poate identifica dacă stările, trăirile noastre fac parte din statusul normal al situaţiilor dificile prin care suntem nevoiţi să trecem sau dacă persistenţa şi intensitatea lor ne poate dăuna sănătăţii, spun specialiştii.

”Este recomandat în această perioada să ne păstrăm calmul, să gândim raţional orice acţiune, înainte de a o întreprinde, să acceptăm că trecem printr-o situaţie pe care nu o putem controla, să ne stabilim o rutină zilnică. Dacă stăm acasă, să ne informăm din surse sigure, să ne acordăm timp în fiecare zi pentru relaxare sau meditaţie (băi prelungite, muzică, sport, yoga) dar cel mai important, dacă aceste activităţi nu ne ajută, putem să luăm legătura cu medicul nostru de familie pentru un ajutor specializat”, a mai spus Ovidiu Alexinschi.

Studiul are 3 componente, iar pe lângă datele preliminare strânse pe perioada pandemiei, specialiştii vor realiza noi chestionare la şase luni, respectiv un an de la finalul pandemiei, pentru a avea o perspectivă clară asupra dimensiunii efectelor psihologice şi emoţionale ale pandemiei.

Dezvoltarea accelerată a unui vaccin anticoronavirus, cea mai importantă realizare ştiinţifică a anului

Dezvoltarea accelerată a unui vaccin împotriva noului coronavirus, în plină pandemie, care a provocat contagierea a peste 74 de milioane de persoane din întreaga lumea şi decesul a 1,6 milioane de oameni, a fost considerată cea mai importantă realizare ştiinţifică a anului, fiind onorată cu titlul „Science ‘s Breakthrough of the Year 2020” din partea prestigioasei revistei Science, relatează EFE.

„Pentru mulţi, 2020 a fost un an de viaţă în suspans, pe măsură ce coronavirusul se răspândea pe întreaga planetă forţând populaţia să se izoleze şi, de multe ori, să se despartă de fiinţele dragi”, notează Asociaţia Americană pentru Dezvoltarea Ştiinţelor (AAAS).

„Pentru cercetătorii din biomedicină din prima linie a luptei împotriva COVID-19 cursa dezvoltării unui vaccin s-a desfăşurat în ritm alert. Acum, în mai puţin de un an de la apariţia virusului SARS-CoV-2, cercetătorii şi-au atins ţelul”, adaugă textul AAAS.

Un sfârşit fericit pentru anul 2020

Jon Cohen, corespondent al revistei Science, a considerat această realizare drept „un sfârşit fericit pentru anul 2020”: „Niciodată înainte atâţia competitori nu au colaborat atât de deschis şi frecvent, niciodată atâţia candidaţi nu au avansat în probe de eficienţă la o scară atât de mare şi în paralel”, a subliniat Cohen, potrivit Agerpres.

„Şi niciodată guvernele, industria, academicienii şi organizaţiile non profit nu au contribuit cu atâtea fonduri, eforturi şi inteligenţă în lupta împotriva aceleiaşi boli contagioase şi într-un răstimp atât de scurt”, a adăugat el.

Revista Science aminteşte că în prima lună a anului, cu declanşarea unor focare ale acestei misterioase forme de pneumonie în oraşul Wuhan (China), a domnit confuzia, fără să existe noţiunea despre cât era de letal coronavirusul, sau despre cum va ajunge să ameninţe sănătatea întregii omeniri.

„Dar la sfârşitul lunii ianuarie ameninţarea era deja clară”, a reamintit Cohen.

În februarie, mai multe companii au demarat proiecte „agresive” pentru obţinerea unui vaccin. În acest sens, revista a menţionat companii farmaceutice din China precum CanSino Biologis, Sinovac Biotech şi cea de stat Sinopharm, care „au fost primele care au intrat în cursă”.

În SUA, principalele companii care s-au implicat au fost Moderna şi Inovio Pharmaceuticals; iar în Europa BioNTech, o firmă germană care apoi a împărtăşit rezultatele cu multinaţionala americană Pfizer.

„La Universitatea Oxford (Marea Britanie) un grup academic a dezvoltat un vaccin care ulterior a atras un alt gigant, AstraZeneca, iar Janssen şi Sanofi Pasteur s-au alăturat şi ei acestei curse”, a explicat Cohen.

Închiderea şcolilor ajută la reducerea transmiterii virusului

Un al articol al revistei Science de săptămâna aceasta evaluează efectele intervenţiilor nefarmaceutice pentru a frâna pandemia, care includ măsuri precum restricţionarea adunărilor de persoane, alături de închiderea centrelor de învăţământ.

Articolul evaluează eficienţa măsurilor adoptate de guvernele din Europa şi de alte ţări ale lumii şi concluzionează că închiderea şcolilor şi a universităţilor „a contribuit la reducerea transmiterii bolii, alături de limitarea adunărilor la 10 persoane, sau mai puţin”.

Articolul lui Cohen privind dezvoltarea vaccinurilor avertizează totuşi că „omenirea afectată de pandemie are un drum lung de parcurs pe o cale muntoasă fără parapeţi”. „Îndoielile privind vaccinul, problemele de fabricaţie şi deficienţele din reţelele de furnizare ar putea împiedica ambiţioasele planuri de vaccinare”, a adăgat el.

„Virusul ar putea suferi mutaţii pentru a eluda răspunsul sistemului imunitar. Vaccinul ar putea preveni boala, dar nu şi contagierea, ceea ce ar prelungi încheierea pandemiei”, a continuat el.

Normalitatea, potrivit lui Cohen, nu va reveni pentru mult timp, dar în lunile următoare, pe măsură ce se vor distribui vaccinurile şi se va prefigura o panoramă mai completă a situaţiei vom putea, în sfârşit, răspunde la întrebarea: „Când se vor termina toate astea?”, a încheiat el.

O nouă alertă de măşti neconforme a României, validată de autorităţile europene

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că încă o notificare a României, în ceea ce priveşte alertele de măşti neconforme de pe piaţă, a fost validată de Sistemul de alertă rapidă al Uniunii Europene – RAPEX.

Potrivit unui comunicat al ANPC, în urma verificărilor realizate în piață, 10.000 de măști din această categorie au fost oprite de la comercializare, la jumătatea lunii noiembrie.

„Îi asigurăm încă o dată pe consumatori că sănătatea și drepturile lor sunt protejate de instituția noastră permanent. Direcția de Control și Supraveghere Piață a ANPC realizează acest lucru direct, în mod deosebit în condițiile acestui an marcat profund de criza sanitară globală. Iar faptul că nu mai puțin de 18 alerte de măști neconforme de pe Sistemul RAPEX al Uniunii Europene vin din partea României, până în acest moment, certifică acest lucru.” a declarat Eduardt Cozminschi, președintele ANPC.

Potrivit alertei, măștile, care au ca țară de origine China, poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate ca echipament de protecție de către un organism relevant. „În consecință, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerințele de sănătate și siguranță și, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător dacă nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecție și standardul european relevant EN 149”, se arată în alertă.

ANPC îi avertizează pe operatorii economici ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul „produse interzise comercializării”.

Vaccinarea împotriva COVID-19: Întrebări și răspunsuri oferite de CNCAV

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a publicat o serie de întrebări și răspunsuri legate de procesul de vaccinare.

Iată care sunt acestea:

De ce să mă vaccinez împotriva COVID-19?

Vaccinarea împotriva COVID-19 este importantă pentru că reduce riscul de îmbolnăvire și riscul de a dezvolta o formă severă de boală. Vaccinarea este un instrument important pentru a opri răspândirea pandemiei, scădea supraîncărcarea unităților sanitare, permițând, astfel, redeschiderea unităților sanitare pentru pacienții non-COVID. Astfel, vor fi create condițiile pentru redeschiderea activităților socio-economice și înlesnirea liberei circulații.

Cum sunt protejate datele cu caracter personal privind vaccinarea împotriva COVID-19?

Monitorizarea nivelului de acoperire vaccinală, a siguranței și eficacității vaccinurilor împotriva COVID-19 se realizează cu ajutorul platformelor electronice, respectându-se legislația cu privire la protecția datelor cu caracter personal. Conform strategiei privind vaccinarea împotriva COVID-19 în România se va dezvolta un modul dedicat vaccinării împotriva COVID-19 în cadrul Registrului Electronic Național de Vaccinare (RENV), care va constitui baza de date electronică referitoare la vaccinare, cu respectarea prevederilor legale privind protecția datelor cu caracter personal.

Ce document se va elibera în momentul vaccinării?

Fiecare persoană care se va vaccina va primi o adeverință doveditoare de vaccinare care va cuprinde următoarele informații: numele și prenumele persoanei vaccinate, data nașterii, vârsta, județul de domiciliu, număr și serie CI, date despre vaccin: doza 1 (tip vaccin, produs, serie/lot, data expirării), doza 2 (tip vaccin, produs, serie/lot, data expirării), date despre centrul de vaccinare (nume centru de vaccinare, județ, medic coordonator/vaccinator), semnătura electronică a Registrului Electronic Național al Vaccinărilor.

Dovada vaccinării este pusă la dispoziția persoanei vaccinate fie electronic, fie pe suport de hârtie pentru a-i permite acesteia să își țină evidența între cele două vizite la centrul de vaccinare (doză inițială și rapel) și pentru a-i pune la dispoziție informațiile esențiale despre caracteristicile vaccinului administrat. Precizăm că vaccinarea este gratuită, voluntară/ neobligatorie, iar adeverința doveditoare nu este eliberată cu scopul de  a condiționa sau restricționa ulterior drepturile persoanelor vaccinate.

Dacă am fost infectat cu SARS-CoV-2, mai este necesară vaccinarea?

În studiile clinice, vaccinul a fost administrat și unor persoane care prezentau un nivel detectabil de anticorpi anti SARS-CoV-2 și nu s-au detectat efecte adverse, ci doar o creștere a nivelului de răspuns imun.  Vaccinarea este disponibilă, pe baza consimțământului, indiferent dacă a existat sau nu infectarea.

De unde mă pot informa cu privire la vaccinurile candidate?

La nivelul Uniunii Europene, vaccinurile care vor fi folosite în campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 sunt cele care au primit aprobarea din partea Agenției Europene a Medicamentului. Toate detaliile cu privire la procesul de evaluare și aprobare sunt disponibile și actualizate constant pe site-ul Agenției Europene a Medicamentului.

Cu cine iau legătura dacă vreau să mă vaccinez?

Conform Strategiei pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în România, vaccinarea se va realiza în etape, respectând grupele populaționale. Pentru etapa I, vaccinarea se va organiza la locul de muncă și prin centrele de vaccinare fixe și mobile, iar pentru etapele II și III vaccinarea se va organiza prin centre de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie, centre drive-through.

Pot refuza să mă vaccinez?

Da, conform strategiei pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în România vaccinarea este voluntară și ne-obligatorie.

Vaccinarea este gratuită?

Da, conform strategiei pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în România vaccinarea este gratuită.

Dacă mă vaccinez, mai este necesar să respect celelalte măsuri igienico-sanitare?

Administrarea unui vaccin împotriva COVID-19 reprezintă unul dintre instrumentele critice pentru limitarea efectelor pandemiei, alături de celelalte instrumente: respectarea restricțiilor și a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măștii, spălatul pe mâini și distanțarea fizică).

Persoanele cu condiții medicale preexistente sunt eligibile pentru vaccinare?

Conform strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, sunt prioritare în vederea vaccinării, luându-se în considerație indicațiile și contraindicațiile vaccinurilor utilizate.

O persoană care a fost infectată cu SARS-CoV-2 se poate vaccina?

Da, o persoana care a fost infectată cu SARS-CoV-2 poate fi vaccinată în mod voluntar, atunci când întrunește criteriile legate de prioritizare. Nu se are în vedere excluderea de la vaccinare a persoanelor cu infecție anterioară cunoscută și nici testarea persoanelor înaintea vaccinării.

În momentul de față nu se știe pentru cât timp după infecție suntem protejați și nici nivelul de anticorpi necesar pentru a fi protejați. Studii recente arată că la majoritatea persoanelor, anticorpii neutralizanți (cei care pot bloca infectarea celulelor) persistă cel puțin câteva luni de la infecția inițială. De asemenea, studiile arată că răspunsul imun în urma infecției naturale poate varia foarte mult în funcție de individ și de severitatea bolii.

Autoritățile de reglementare nu recomandă excluderea participanților la studiile clinice din Faza 3 pe baza dovezilor despre o infecție anterioară astfel încât majoritatea producătorilor au vaccinat deja și persoane care au trecut prin boală, fără a fi raportate reacții adverse severe.

Ce sunt centrele de vaccinare drive-through?

Centrele de vaccinare drive-through sunt centre de vaccinare fixe amenajate în mod special pentru etapa a III-a a procesului de vaccinare care este adresată populației generale. Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, organizarea și amenajarea  acestor centre se vor face în marile aglomerări urbane, în zone care permit accesul persoanelor cu mijloace auto proprii. Organizarea și amenajarea centrelor de vaccinare drive-through se vor face cu respectarea tuturor normelor de siguranță și a normelor igienico-sanitare, pentru a facilita accesul persoanelor la vaccinare, a eficientiza procesul de vaccinare, a evita supraaglomerarea sau sacrificarea dozelor de vaccin. Organizarea unor astfel de centre drive-through este propusă prin strategia Organizației Mondiale a Sănătății.

Ce sunt centrele mobile de vaccinare?

Centrele mobile de vaccinare sunt centre de vaccinare/caravane mobile organizate în diferite etape ale procesului de vaccinare. Organizarea și amenajarea  acestor centre mobile de vaccinare se vor face, atunci când este necesar, pentru a facilita accesul la vaccinare al persoanelor ce deservesc activități esențiale, al persoanelor aflate în centre rezidențiale și medico-sociale și, după caz, al persoanelor din rândul populației generale pentru care accesul la vaccinare este limitat. Organizarea și amenajarea centrelor mobile de vaccinare se vor face cu respectarea tuturor normelor de siguranță și a normelor igienico-sanitare, pentru a facilita accesul persoanelor la vaccinare, a eficientiza procesul de vaccinare, a evita supraaglomerarea sau sacrificarea dozelor de vaccin.

Ce  este o autorizație condiționată  de punere pe piață (CMA)?

În cadrul Uniunii Europene, o autorizație condiționată de punere pe piață permite autorizarea unor medicamente care se adresează unei nevoi neacoperite încă, pe baza unor date mai puțin complete decât cele solicitate în mod uzual. Acest lucru se întâmplă în condiții de urgență de sănătate publică, precum pandemia de Covid-19, doar dacă beneficiile cântăresc mult mai mult decât posibilele riscuri create de faptul că nu sunt disponibile încă toate datele. Autorizațiile condiționate sunt utilizate în cazul pandemiei de Covid-19 pentru a răspunde urgenței legate de sănătatea publică. Chiar și așa, datele furnizate trebuie să indice în mod clar faptul că beneficiile medicamentului sau ale vaccinului prevalează în fața posibilelor riscuri. Cerința ca beneficiile să fie mult mai mari în raport cu posibilele riscuri este cu atât mai explicită în cazul vaccinurilor ce se vor administra persoanelor sănătoase. O dată ce o astfel de autorizație condiționată a fost emisă, companiile trebuie să furnizeze mai multe date, din studii aflate în desfășurare sau din studii noi, la termene prestabilite, pentru a demonstra, în continuare, că beneficiile sunt mai mari decât riscurile.

Ce se întâmplă după ce o companie depune cererea de autorizare de punere pe piață a unui vaccin?

În cazul în care Agenția Europeană a Medicamentului va ajunge la concluzia că beneficiile vaccinului sunt mai mari decât riscurile, va recomanda Comisiei Europene acordarea autorizației condiționate de punere pe piață. Comisia va accelera apoi procedurile de decizie și, în câteva zile, autorizația ar putea fi adoptată la nivelul statelor membre UE și al statelor EEA.

Ca și pentru alte medicamente, autoritățile de reglementare ale UE vor continua să adune și să evalueze noi informații și după punerea pe piață și să ia măsuri dacă și atunci când este nevoie. Respectând planul european pentru monitorizarea siguranței vaccinurilor împotriva COVID-19, monitorizarea se va face mai des și va include activități specifice pentru aceste vaccinuri. De exemplu, în plus față de actualizările periodice cerute de legislație, companiile vor furniza rapoarte lunare care monitorizează siguranța și vor realiza studii pentru monitorizarea siguranței și eficacității vaccinurilor COVID-10, chiar și după autorizarea lor.  Aceste măsuri le vor permite autorităților de reglementare să evalueze date care provin din surse diferite și să ia măsurile care se impun pentru protejarea sănătății publice, dacă este cazul.

Cum funcționează vaccinurile pentru care au fost depuse cereri de obținere a autorizațiilor de punere pe piață?  (BNT162b2 și RNA1273)

Vaccinurile vor pregăti organismul uman să se apere împotriva COVID-19. Pentru a pătrunde în organism și pentru a cauza boala, virusul SARS-CoV-2 utilizează o proteină aflată pe învelișul său, proteină denumită proteina S (spike). Vaccinurile conțin instrucțiunile genetice (ARN mesager) necesare pentru generarea proteinei S. Când o persoană este vaccinată, celulele sale vor ”citi” instrucțiunile genetice din ARN-ul mesager și vor sintetiza proteina S. Sistemul imun al persoanei respective va recunoaște această proteină ca fiind străină și va declanșa mecanismele de apărare imună, producând anticorpi  și celule T specifice. Dacă mai târziu, persoana vaccinată va intra în contact cu virusul SARS-CoV-2, sistemul său imun va recunoaște virusul și, prin intermediul anticorpilor și al celulelor T specifice, va neutraliza virusul, prevenind, astfel, intrarea în celulele sănătoase ale corpului și distrugând eventualele celule infectate. Astfel, se va asigura protecția împotriva COVID-19.