Statul care a vaccinat anti-COVID-19 peste 1 milion de persoane în doar șase zile

Chile a vaccinat împotriva COVID-19, în primele șase zile de la începerea vaccinării în masă a populației în vârstă, peste un milion de persoane.

În ceea ce privește persoanlul medical, acesta a fost deja vaccinat începând cu luna decembrie 2020, informează AFP, relatează Agerpres.

În total, în Chile au fost vaccinate 1.025.580 de persoane. Dintre acestea, 376.519 sunt persoane cu vârsta de peste 78 de ani.

Potrivit informaţiilor furnizate de ministerul chilian al sănătăţii, autorităţile chiliene au achiziţionat patru milioane de doze de vaccin de la laboratorul chinez Sinovac.

Obiectivul guvernului chilian este de a imuniza cinci milioane de persoane până la sfârşitul lunii martie şi de a ajunge până în iulie la vaccinarea a 15 milioane de locuitori, la o populaţie de 18 milioane, mai relatează Agerpres.

Chile a înregistrat până acum 758.000 de cazuri de COVID-19 şi 19.000 de decese asociate bolii.

Membrii Guvernului se vaccinează cu a doua doză de vaccin împotriva COVID-19

Membrii Guvernului se vaccinează miercuri, la Spitalul Universitar de Urgență Militar ”Dr. Carol Davila” București, cu cea de-a doua doză de vaccin împotriva COVID-19.

Membrii Cabinetului Cîţu s-au vaccinat cu prima doză de vaccin anti-COVID-19 în data de 20 ianuarie.

Premierul Florin Cîţu a primit a doua doză de vaccin împotriva COVID-19 pe 6 februarie, tot la centrul de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

„A fost la fel de ușor ca prima oară. Fără niciun fel de probleme. Este important să facem rapel. Este important să ne vaccinăm, dar este mult mai important să ne facem rapelul. Nu se întâmplă nimic, niciun efect. Mergem înainte”, declara Florin Cîțu la scurt timp după rapel.

Miercuri încep programările pentru vaccinarea cu serul de la AstraZeneca

Miercuri se dă startul programărilor pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca pentru persoanele din etapa a doua a campaniei de vaccinare.

”Înscrierea pentru vaccinare se va putea realiza începând de miercuri, 10 februarie a.c., și se adresează persoanelor care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv cele cu boli cronice și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale. Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, atât prin intermediul platformei electronice, medicul de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021. 414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: vaccinarecovid.gov.ro.”, se arată într-o informare a CNCAV.

Imunizarea populației cu vaccinul AstraZeneca va începe în România în data de 15 februarie, iar pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare, la nivel național, vor fi deschise 180 de cabinete noi de vaccinare astfel: București (22), Alba (3), Arad (4), Argeș (5), Bacău (5), Bihor (5), Bistrița Năsăud (2), Botoșani (3), Brăila (2), Brașov (5), Buzău (3), Călărași (2), Caraș-Severin (2), Cluj (10), Constanța (6), Covasna (2), Dâmbovița (4), Dolj (6), Galați (4), Giurgiu (2), Gorj (3), Harghita (3), Hunedoara (3), Ialomița (2), Iași (8), Ilfov (2), Maramureș (4), Mehedinți (2), Mureș (5), Neamț (4), Olt (3), Prahova (6), Sălaj (2), Satu Mare (3), Sibiu (4), Suceava (5), Teleorman (3), Timiș (10), Tulcea (2), Vâlcea (3), Vaslui (3), Vrancea (3).

Acestea vor fi grupate în centrele de vaccinare noi deschise la nivelul fiecărui județ.

Cercetări pentru neglijenţă în serviciu în cazul bărbatului vaccinat cu o doză de Moderna în loc de Pfizer

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu după ce un bărbat care s-a prezentat marţi dimineaţă la centrul de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu a fost vaccinat cu o doză de Moderna în loc de Pfizer, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

„La data de 9 februarie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de astăzi, un bărbat de 69 ani, din municipiul Târgu Jiu, s-a prezentat la Centrul de vaccinare ‘Stadion Municipal’ din municipiul Târgu Jiu, în vederea administrării celei de-a doua doze (rapel) a vaccinului contra virusului COVID-19, iar cadrele medicale ar fi îndeplinit defectuos procedura de vaccinare, în sensul că i-ar fi administrat bărbatului o altă doză de vaccin decât cea administrată în primă fază. În cauză a fost întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu”, menţionează IPJ Gorj.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, pacientul ar fi fost vaccinat din greşeală cu un alt ser, după ce acesta ar fi intrat în cabinetul de imunizare pentru Moderna în loc de Pfizer.

„În data de 09.02.2021, la centrul de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu, în jurul orei 10,00, s-a prezentat un pacient pe nume V.V. pentru administrarea dozei a doua-a (rapel), prima doză fiind din vaccinul Pfizer, administrat în data de 19.01.2021. (…) Pacientul s-a deplasat de la sala de aşteptare pre-vaccinare spre cabinetul de vaccinare propriu-zis. La nivelul centrului de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu există două fluxuri de vaccinare separate şi semnalizate corespunzător, pentru Pfizer şi Moderna. Din declaraţiile personalului medical, s-a creat o confuzie în ceea ce priveşte tipul de vaccin ce trebuia administrat ca doză de rapel, pacientul intrând în cabinetul de vaccinare pentru Moderna, având ca rezultat administrarea de vaccin Moderna în locul vaccinului de la Pfizer”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Gorj.

Instituţia a precizat că starea pacientului după vaccinare este una foarte bună, acesta fiind monitorizat de medicul de familie, de soţie, care este asistentă medicală, şi de către medicul coordonator de la centrul de vaccinare.

Referitor la această situaţie, unică la nivel naţional, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) susţine că „nu se pune problema unui risc medical pentru persoana în cauză”.

„Având în vedere că ambele tipuri de vaccin au îndeplinit criteriile de siguranţă în cadrul procesului de autorizare la nivelul EMA, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză. În ceea ce priveşte rata de eficacitate, menţionăm că cele două vaccinuri sunt de tip ARN mesager şi se bazează pe acelaşi tip de antigen, proteina Spike, sens în care se estimează că a doua doză contribuie la creşterea răspunsului imun generat după prima administrare”, a precizat CNCAV.

Vlad Voiculescu şi-a publicat diploma de studii din Austria, pe Facebook

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi-a publicat, marţi seara, pe Facebook, diploma de studii, eliberată de Vienna University of Economics and Business, din Austria, precum şi un atestat privind echivalarea ei cu o diplomă de master în domeniul administrarea afacerilor, specializarea administrarea afacerilor.

Documentul de atestare are sigla Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi a fost eliberat în ianuarie 2016 de directorul Gabriela Marilena Leţcai.

„În baza O.M.E.C.Ş. nr. 5269/2015 şi a avizului de legalitate nr. 1138 acordat de către Direcţia Generală Juridic la data de 15.01.2016, se atestă că diploma de studii, eliberată de Vienna University of Economics and Business, Republica Austria, la data de 04.10.2011, domnului Vasile-Voiculescu Vlad, se echivalează cu diplomă de master (ciclul II) în domeniul administrarea afacerilor, specializarea administrarea afacerilor. Prezentul atestat cuprinde şi ciclul de licenţă pentru care nu i s-a eliberat o diplomă distinctă, conferă aceleaşi drepturi cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior similare, acreditate, din România şi este valabil cu prezentarea diplomei menţionate mai sus în original”, precizează documentul citat.

Câte persoane de peste 100 de ani s-au programat la vaccinare

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, dr. Valeriu Gheorghiţă, a informat, marţi, că 25 de persoane cu vârsta de peste 100 de ani sunt programate pentru imunizare.

„Ne-am uitat la numărul de persoane cu vârsta peste 100 de ani care au fost şi sunt programate în momentul de faţă. Sunt peste 25 de persoane cu vârsta peste 100 de ani programate şi aproximativ 995 de persoane în grupa de vârstă 16 – 18 ani programate, ceea ce înseamnă că sunt persoane cunoscute cu boli cronice”, a declarat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a precizat că în perioada 10 februarie – 17 aprilie sunt programate 529.947 de persoane pentru prima doză de vaccin împotriva COVID-19, iar 883.954 pentru rapel.

CNCAV anunţă că au fost administrate alte 38.800 de doze de vaccin, de la ultima raportare

Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID (CNCAV) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 38.807 de doze de vaccin, dintre care 33.862 de doze de vaccin Pfizer şi 4.945 doze de vaccin Moderna, potrivit datelor puse la dispoziţie marţi de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Dintre acestea, 935 de persoane au primit prima doză de vaccin Pfizer, iar 32.927 – rapelul, în timp ce 4.945 de persoane au fost imunizate cu prima doză de vaccin Moderna.

Până în prezent, conform CNCAV, au fost administrate 889.756 de doze de vaccin Pfizer (începând cu data de 27 decembrie 2020) şi 40.399 de doze de vaccin Moderna (vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021), fiind vorba în total despre 930.155 de doze de vaccin anti-COVID.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 47 de reacţii adverse de tip general, toate la vaccinul Pfizer, nefiind înregistrată nicio reacţie adversă la vaccinul Moderna. CNCAV precizează că 8 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

De la începutul imunizării, s-au înregistrat 2.517 de reacţii adverse la vaccinul Pfizer şi 9 la Moderna.

Când va începe etapa a treia de vaccinare

Autorităţile estimează că etapa a III-a a campaniei de vaccinare anti-COVID-19 va începe în luna aprilie, dacă datele de livrare a dozelor rămân cele planificate iniţial, a declarat, marţi, dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2.

„Etapa a III-a probabil că va începe în luna aprilie. Mai multe date vom pune la dispoziţie, probabil, spre sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie, în momentul în care vom avea acces la noile calendare de livrare pentru al doilea trimestru, pentru că în baza acestor calendare de livrare ne putem face un plan de acţiune referitor la numărul de centre şi de cabinete de vaccinare care vor putea fi deschise, încât să acoperim necesarul persoanelor care se vor programa. (…) Estimăm că luna aprilie, dacă datele de livrare rămân cele estimate iniţial”, a afirmat preşedintele CNCAV, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a subliniat că important pentru autorităţi este ca, în perioada următoare, să se respecte principiul de 75% locuri disponibile pentru populaţia vulnerabilă – persoane cu boli cronice, persoane vârstnice, respectiv 25% persoane care deservesc activităţi esenţiale, astfel încât să se ofere şanse reale persoanelor vulnerabile de a fi vaccinate.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că imunizarea populaţiei generale, programată în etapa a III-a, va fi asigurată prin intermediul a 750 de centre, totalizând aproximativ 1.760 de cabinete, fiind posibilă vaccinarea unui număr de peste 100.000 de persoane zilnic, la capacitate maximă.

A fost publicat contractul încheiat de CE cu Sanofi-GSK pentru vaccinul antiCOVID

Comisia Europeană a publicat contractul încheiat cu Sanofi-GSK de cumpărare în avans a vaccinului antiCOVID dezvoltat de aceste companii.

Contractul încheiat între Comisia Europeană şi Sanofi-GSK oferă prioritate pentru aprovizionarea cu vaccin antiCOVID a statelor membre UE.

Contractul poate fi consultat AICI.

Se preconizează că, odată ce vaccinul s-a dovedit a fi sigur și eficace împotriva COVID-19, Comisia ar dispune de un cadru contractual pentru achiziționarea a 300 de milioane de doze, în numele tuturor statelor membre ale UE.

Vaccinul antiCOVID al Sanofi-GSK ar urma să fie administrat în două doze, la o distanţă de trei-patru săptămâni.

Studiu despre anticorpii dobândiţi după vaccinarea antiCOVID, realizat în România

O companie de servicii medicale din România a realizat un studiu referitor la evoluția în dinamică a titrului de anticorpi în urma vaccinării împotriva COVID-19, rezultatele preliminare arătând că dintr-un eșantion de 179 de persoane, doar trei nu au dezvoltat anticorpi după administrarea vaccinului, una dintre acestea trecând anterior prin infecție.

Rezultatele preliminare ale studiului arată că persoanele care nu au trecut anterior prin boală au dezvoltat anticorpi anti-Spike cu concentrații mai mari de 80 AU/ml într-o proporție apropiată de 100% la șapte-zece zile de la rapel. În același timp, persoanele care au trecut prin infecție au dezvoltat un titru semnificativ de anticorpi din primele zile după vaccin.

“Scopul acestei cercetări este de a compara titrurile de anticorpi după prima și a două doză de vaccin, în raport cu studiile efectuate în alte țări, precum și stabilirea statistică a unui titru de anticorpi neutralizanți, raportat la lotul prelucrat. În această primă etapă a studiului (…) a fost analizat un eșantion de 179 de persoane, personal medical și auxilar, cu vârste cuprinse între 24-79 ani, cărora le-au fost recoltate probe biologice în vederea detectării anticorpilor SARS-CoV-2 IgG anti-nucleocapsida pe Abbott Alinity și anticorpilor SARS-CoV-2 IgG anti-spike pe Liason Diasorin după prima doză de vaccin, respectiv după cea de-a doua doză. Studiile de echivalare efectuate de producători cu privire la metoda cantitativă Liason Diasorin au ajuns la concluzia că acele concentrații care sunt >=80 AU/ml corespund unor titruri de anticorpi de neutralizare >= 1:160 (PRNT). Neexistând încă un standard de concentrație de anticorpi anti-SARS-CoV-2 și nici un titru de anticorpi neutralizați care să indice nivelul de protecție, rezultatele testelor serologice se interpretează cu rezervă, presupunând că, cu cât este o concentrație de anticorpi de legare mai mare față de intervalul stabilit de producător, cu atât se presupune că există un titru de anticorpi de neutralizare crescut, mai ales în cazul anticorpilor anti-S”, se arată într-un comunicat al companiei medicale care a realizat studiul.

Potrivit aceleiași surse, reprezentanții companiei intenționează să crească eșantionul la 1.000 de persoane, astfel încât informațiile să ofere o mai mare valoare științifică. Anticorpii vor fi evaluați la 20 de zile de la prima doză de vaccin, respectiv la 10-14 zile după cea de-a doua doză. Evaluarea va continua, urmând să fie analizate datele la 3 luni și respectiv, 6 luni post-vaccinare.

Astfel, studiul arată că din totalul persoanelor înrolate în această etapă a studiului, 142 au fost testate negativ la testul PCR înainte de administrarea primei doze de vaccin, 33 de persoane au avut un test RT-PCR pozitiv în perioada mai – decembrie 2020, iar 4 persoane s-au pozitivat după prima doză de vaccin.

“Luând în considerare profilul persoanelor care nu au trecut anterior prin infecție s-a constat că răspunsul imun este scăzut înainte de administrarea rapelului, astfel, doar la 20% dintre persoane s-au determinat concentranții >=80 AU/ml, aceștia aflându-se în intervalul 15 – 21 de zile de la prima doză de vaccin. Procentul se dublează, însă, în primele zile după rapel. Ca urmare, la 42% dintre persoane, care nu au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 până acum, s-au dezvoltat anticorpi anti-Spike în concentrații >=80 AU/ml în primele 6 zile de la administrarea celei de-a doua doze”, se arată în același comunicat.

Potrivit sursei citate, procentul celor care au dezvoltat anticorpi neutralizanți crește semnificativ și se apropie de 100% în rândul persoanelor aflate la momentul evaluării în intervalul 7-10 zile de la rapel. Pe de altă parte, specialiștii companiei care a realizat cercetarea atrag agenția cu privire la faptul că două persoane din acest eșantion nu au dezvoltat anticorpi nici în primele 6 zile după rapel.

Persoanele care au trecut prin boală, dezvoltă un titru de anticorpi semnificativ mai mare chiar din primele zile după vaccin

În ceea ce privește eșantionul format din persoane diagnosticate cu infecție COVID-19 în trecut, s-a observat că titrul de anticorpi dezvoltat este semnificativ mai mare decât în cazul celor care nu au fost infectați, chiar din primele zile după vaccinare. Din totalul de 33 de persoane din acest eșantion, una singură nu a dezvoltat anticorpi în primele 7 zile. Comparând persoanele aflate în intervalul 1 – 6 zile de la rapel, specialiștii au remarcat faptul că cei care au trecut prin boală pot dezvolta un titru de anticorpi neutralizanți de peste 10 ori mai mare.

“Credem că vaccinarea este cea mai eficientă soluție pentru combaterea pandemiei, de aceea punem la dispoziție din fonduri proprii resursele noastre de cercetare în vederea monitorizării răspunsului imun la vaccin, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung. În această etapă avem rezultate preliminare, bazate pe un eșantion mic, însă valoarea științifică va crește odată ce vom depăși pragul de 1000 de persoane analizate. Totuși, premisele sunt bune, având în vedere că atât persoanele care au avut infecție COVID, cât și cele care nu au trecut anterior prin boală dezvoltă anticorpi după administrarea ambelor doze. Vom continua să monitorizăm îndeaproape evoluția anticorpilor post-vaccinare pentru a informa în timp util autoritățile în ceea ce privește perioadă în care se păstreză titrul de anticorpi neutralizanți și momentul în care începe să scădă”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al companiei care a realizat studiul.

Anticorpii post-vaccin și anticorpii dobândiți natural

Specialiștii explică faptul că anticorpii dobândiți în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2 sunt diferiți de cei dobândiți în urma vaccinării. Ca urmare a infecției COVID-19 pot fi detectați atât anticorpi de legare anti-N (nucleocapsida), cât și anticorpi anti-S (spike). În schimb, vaccinurile induc doar producere de anticorpi anti-S, dozarea acestora în sânge putând da rezultate diferite în funcție de platforma analitică utilizată, respectiv de componenta în determinanți antigenici a kiturilor respective.