20.5 C
București
marți, iulie 7, 2026
More

    Sustenabilitatea și continuitatea serviciilor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate, garantate prin Legea nr. 141/2025

    Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara aduce la cunoștința publicului noile prevederi introduse prin Legea nr. 141/2025, care au fost aplicate începând cu 1 august și aduc schimbări importante privind statutul de asigurat în sistemul de sănătate românesc.

    Noile măsuri au fost adoptate pentru a asigura sustenabilitatea sistemului medical, continuitatea în furnizarea serviciilor de sănătate și accesul echitabil la tratamente și medicamente pentru categoriile vulnerabile.

    „1. 𝐀𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐭̦𝐢 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐭̦𝐢𝐞𝐢:
    De la data de 1 august 2025, se menține calitatea de asigurat fără plata contribuției pentru următoarele categorii de persoane:
    a) copiii până la vârsta de 18 ani, tineri de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi, respectiv studenţi-doctoranzi
    b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului
    c) femeile însărcinate şi lăuzele
    d) pensionarii cu venituri sub 3.000 lei
    e) persoanele cu handicap
    f) bolnavii cu afecţiuni oncologice beneficiari de programe naţionale de sănătate, care nu au surse de venit;
    g) persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv ;
    h) victimele ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni
    i) voluntarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de urgenţă voluntare, in baza contractului de voluntariat
    j) donatorii de celule stem hematopoietice, pentru o perioadă de 10 ani de la donare (0 persoane în evidențele actuale).
    2. 𝐀𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐭̦𝐢 𝐜𝐮 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐜𝐮 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟏 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟓
    Categoriile de mai jos au calitate de asigurat până la data de 1 septembrie 2025, potrivit legii, iar după această dată, calitatea de asigurat se menține urmare a reținerii la sursă, începând cu data de 1 august 2025, de către plătitorul de venit, a contribuției de 10%, nefiind necesar niciun demers suplimentar din partea acestora:
    a) pensionarii cu venituri peste 3.000 lei – pentru partea care depășește suma de 3.000 lei;
    b) beneficiarii unor legi speciale – veterani, revoluționari etc.;
    c) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj
    d) persoanele fizice care beneficiază de venit minim de incluziune – ajutor social;
    e) persoanele care se află în concediu de acomodare sau de creștere și îngrijire copil
    3. 𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐚𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐭𝐞
    Persoanele coasigurate (650.431 persoane) au calitatea de asigurat până la data de 1 septembrie 2025. După această dată, aceștia își pot menține calitatea de asigurat în situația în care persoana asigurată care îi are în întreținere va depune declarația unică la organul fiscal (disponibilă pe site-ul ANAF) și va plăti 25% din contribuția calculată la 6 salarii minim brute pe economie (echivalentul a 607,5 lei), iar restul de 75% până la data de 25 mai 2026 (1.822,5 lei), sau pot face acest demers în nume propriu.
    4. 𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐜𝐮 𝐚𝐟𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐬𝐞 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞
    Bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naţionale de sănătate, care nu realizează venituri alții decât cei cu afecțiuni oncologice vor beneficia în continuare de servicii medicale, servicii conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale acordate în cadrul programului național de sănătate al cărui beneficiar este, precum şi de serviciile medicale care stau la baza acordării acestora (consultații și spitalizări) cuprinse în pachetul de serviсіi medicale de bază, până la vindecarea respectivei afecţiuni.”, se arată în informarea Spitalului Victor Babeș Timișoara.

    Care sunt categoriile de asigurați fără plata contribuției. CNAS prezintă măsurile în vigoare de la 1 august

    Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a prezentat, vineri, principalele noutăți privind asigurările sociale de sănătate prevăzute în Legea 141/2025 care reglementează unele măsuri fiscal-bugetare, noutăți care intră în vigoare de la 1 august.

    Începând cu luna august 2025, prin Legea nr. 141/2025, au fost adoptate o serie de măsuri fiscal-bugetare, inclusiv măsuri cu impact în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care, prin implementare, să conducă la sustenabilitate și asigurarea serviciilor medicale și medicamentelor necesare bolnavilor, precum și continuitate în acordarea acestora.

    Astfel, de la data de 1 august 2025, se menține calitatea de asigurat fără plata contribuției pentru următoarele categorii de persoane:

    • copiii până la vârsta de 18 ani, tineri de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani dacă sunt elevi, ucenici sau studenți, respectiv studenți-doctoranzi (4.491.781 persoane);
    • tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului (16.236 persoane);
    • femeile însărcinate și lăuzele (24.721 persoane);
    • pensionarii cu venituri sub 3.000 lei (2.385.705 persoane);
    • persoanele cu handicap (180.159 persoane);
    • bolnavii cu afecțiuni oncologice (7.193 persoane) beneficiari de programe naționale de sănătate, care nu au surse de venit;
    • persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv (18.168 persoane);
    • victimele traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni (17 persoane);
    • voluntarii care își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor de urgență voluntare, în baza contractului de voluntariat (5 persoane);
    • donatorii de celule stem hematopoietice, pentru o perioadă de 10 ani de la donare (0 persoane în evidențele actuale).

    Asigurați cu plata contribuției începând cu data de 1 august 2025

    Categoriile care au calitate de asigurat până la data de 1 septembrie 2025, potrivit legii, iar după această dată calitatea de asigurat se menține urmare a reținerii la sursă, începând cu data de 1 august 2025, de către plătitorul de venit, a contribuției de 10%, nefiind necesar niciun demers suplimentar din partea acestora:

    • pensionarii cu venituri peste 3.000 lei (1.960.804 persoane) – pentru partea care depășește suma de 3.000 lei;
    • beneficiarii unor legi speciale (141.376 persoane) – veterani, revoluționari etc.;
    • persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj (44.090 persoane);
    • persoanele fizice care beneficiază de venit minim de incluziune – ajutor social (323.542 persoane);
    • persoanele care se află în concediu de acomodare sau de creștere și îngrijire copil (127.054 persoane).

    Persoanele coasigurate

    CNAS a afirmat că persoanele coasigurate (650.431 persoane) au calitatea de asigurat până la data de 1 septembrie 2025. După această dată, aceștia își pot menține calitatea de asigurat în situația în care persoana asigurată care îi are în întreținere va depune declarația unică la organul fiscal (disponibilă pe site-ul ANAF) și va plăti 25% din contribuția calculată la 6 salarii minim brute pe economie (echivalentul a 607,5 lei), iar restul de 75% până la data de 25 mai 2026 (1.822,5 lei), sau pot face acest demers în nume propriu.

    De asemenea, până la data de 1 septembrie 2025 se menține calitatea de asigurat pentru personalul monahal (2.504 persoane), ulterior acesta având posibilitatea să opteze pentru plata contribuției prin depunerea declarației unice la organele fiscale și plata a 25% la data depunerii declarației, iar restul de 75% până la data de 25 mai 2026.

    Persoanele fără venituri cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate

    Potrivit CNAS, bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate, care nu realizează venituri (58.200 persoane), alții decât cei cu afecțiuni oncologice (7.193 persoane), vor beneficia în continuare de servicii medicale, servicii conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale acordate în cadrul programului național de sănătate al cărui beneficiar este, precum și de serviciile medicale care stau la baza acordării acestora (consultații și spitalizări) cuprinse în pachetul de servicii medicale de bază, până la vindecarea respectivei afecțiuni.

    Concedii medicale

    Referitor la concediile medicale pentru boală obișnuită (cod indemnizație 01), începând cu data de 1 august 2025, cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii se determină în funcție de totalul zilelor de concediu medical acordat pentru fiecare episod de boală, după cum urmează:

    • prin aplicarea procentului de 55% asupra bazei de calcul stabilite pentru pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de până la 7 zile de incapacitate temporară de muncă;
    • prin aplicarea procentului de 65% asupra bazei de calcul stabilite pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă cuprinsă între 8 şi 14 zile de incapacitate temporară de muncă;
    • prin aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul stabilite pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de cel puțin 15 zile de incapacitate temporară de muncă.

    Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru unele boli cardiovasculare se menține la nivelul actual, de 75% din baza de calcul.

    Totodată, pentru concediile medicale eliberate în cadrul unui episod de boală pentru care certificatele de concediu medical inițiale au fost eliberate până la data de 1 august 2025, se aplică dispozițiile legale în vigoare la data eliberării certificatelor de concediu medical inițiale.

    Spitalul din Brașov introduce prima linie de gardă ATI pentru pacienții critici

    Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov va introduce, pentru prima dată, o linie de gardă în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), care se va adăuga celor trei linii de gardă existente până acum. Până în prezent, spitalul beneficia de o linie de gardă pentru pneumologie, una pentru boli infecțioase și o linie de gardă la domiciliu în pneumologie.

    Pentru aprobarea noii linii de gardă ATI, conducerea spitalului a adresat o solicitare Consiliului Județean Brașov, evidențiind necesitatea acesteia.

    „Pe parcursul anului 2024, în Compartimentul ATI al spitalului au fost internați 114 pacienți, iar 21 dintre ei au necesitat transfer. Acest transfer se realizează cu foarte mare dificultate din lipsa locurilor libere disponibile în cadrul Unităților ATI (din alte spitale – n.r.) și ca urmare a patologiei infecto-contagioase ce necesită măsuri speciale de izolare și, de aceea, suntem nevoiți, de multe ori, să îngrijim pacientul până când cazul devine critic și este transferat (…). În timpul săptămânii, după ora 15:00 și în weekend și în timpul sărbătorilor legale, acești pacienți rămân sub supravegherea medicului infecționist de gardă, care nu are competențe în specialitatea ATI și, de aceea, gestionarea cazurilor grave devine deficitară”, a explicat directorul spitalului, dr. Ion Moraru, în documentul transmis Consiliului Județean Brașov.

    Potrivit documentelor, costul total al liniilor de gardă pentru acest an este de 50.000 de lei, în condițiile în care salariul lunar aferent gărzilor pentru un medic primar este de 7.020 de lei.

    Consiliul Județean Brașov a aprobat, joi, cu unanimitate de voturi, suplimentarea liniilor de gardă la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov, în urma solicitării spitalului.

    Spitalul Județean Piatra Neamț: Primul salon renovat și decorat pentru copii, inaugurat la Secția Pediatrie

    Primul salon renovat din Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț aduce un mediu mai cald și prietenos pentru micii pacienți. Spațiul de la etajul 3 a fost redecorat cu picturi realizate de elevii Liceului de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamț, care au oferit culoare și voie bună pentru a alina disconfortul internării.

    Acești tineri talentați și empatici au renunțat la o parte din vacanța lor pentru a aduce un plus de optimism în viețile copiilor aflați în spital. Președintele Consiliului Județean Neamț, prezent la inaugurare, a subliniat importanța acestei transformări, spunând:
    „Mă bucur enorm că a ieșit atât de frumos și că pacienții care ajung aici vor găsi un mediu mult mai prietenos și mai cald. Felicit din suflet elevii care au venit în sprijinul celor mici și care și-au pus în valoare talentul și empatia. Este doar începutul. Și celelalte saloane vor fi transformate în același mod. Mai mult, deja s-au făcut primii pași pentru amplasarea unei rampe de acces în zona de Pediatrie, așa cum am promis. Mulțumesc tuturor celor implicați!”

    3 cazuri de tetanos în România în 2024, fără decese raportate, informează INSP

    Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a comunicat că, până pe 29 iulie 2024, în țară au fost confirmate trei cazuri de tetanos, fără niciun deces asociat acestor infecții. Specialiștii subliniază că vaccinarea rămâne cea mai sigură metodă de prevenire a bolii, iar serul antitetanic este disponibil gratuit, prin regim de compensare 100%.

    INSP recomandă ca toți copiii și adolescenții să fie vaccinați la vârstele prevăzute în Calendarul național de vaccinare, iar adulții să primească o doză de rapel o dată la zece ani.

    În situația unei leziuni cu potențial tetanigen, se recomandă spălarea imediată a rănii cu apă și săpun, urmată de prezentarea cât mai rapidă la medic. Potrivit experților, riscul de contaminare cu Clostridium tetani este crescut în cazul rănilor adânci sau înțepate, mușcăturilor, fracturilor deschise, arsurilor de grad înalt, ulcerelor infectate sau al plăgilor care conțin corpi străini sau țesuturi afectate.

    Tetanusul este o boală gravă, potențial letală, cauzată de bacteria Clostridium tetani, care trăiește în sol. Infecția apare atunci când bacteria pătrunde în organism printr-o rană deschisă și produce o neurotoxină periculoasă, responsabilă de simptomele specifice – contracții musculare dureroase și spasme.

    Datele INSP arată că, în ultimul deceniu, au fost înregistrate 64 de cazuri de tetanos în România, dintre care 12 doar în anul 2024. Cazurile raportate anul acesta au apărut în rândul persoanelor din următoarele grupe de vârstă: 5–9 ani (2 cazuri), 10–14 ani (1 caz), 40–44 ani (2), 50–54 ani (2), 60–64 ani (1), 75–79 ani (1) și peste 85 de ani (3 cazuri). Din totalul cazurilor din ultimii zece ani, au fost raportate trei decese.

    INSP reamintește că persoanele nevaccinate care desfășoară activități în aer liber – precum munca agricolă sau grădinăritul – sunt în mod special expuse riscului de tetanos și ar trebui să fie atente la prevenție și vaccinare.

    Cancerul pulmonar din România, agravat de diagnosticarea tardivă și absența politicilor publice, avertizează FABC

    Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) avertizează asupra situației critice a cancerului pulmonar în România, marcată de diagnosticare în stadii avansate, acces întârziat la tratament și absența unor politici publice eficiente. Potrivit datelor GLOBOCAN, cancerul pulmonar este a doua cea mai frecventă formă de cancer în România și principala cauză de mortalitate oncologică, cu peste 11.000 de decese anual și mai mult de 12.000 de cazuri diagnosticate în fiecare an, majoritatea în stadii avansate.

    FABC subliniază că depistarea precoce și accesul la tratament în fazele incipiente ale bolii ar putea salva mii de vieți. Organizația susține introducerea unui program național de screening pulmonar, cu focus pe populația aflată la risc – fumători, persoane expuse profesional la substanțe toxice sau cu antecedente familiale oncologice. Examinarea clinică, riscogramele și investigațiile imagistice – în special tomografia computerizată cu doză redusă – pot depista leziuni suspecte în stadii incipiente, atunci când tratamentul curativ este posibil.

    În acest sens, FABC propune ca programul de screening să fie integrat în rețeaua de medicină de familie și centrele de pneumologie, pentru a asigura un acces gratuit, rapid și echitabil tuturor pacienților aflați la risc.

    Totodată, organizația atrage atenția asupra neaplicării legii privind Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului, solicitând măsuri clare și asumate din partea executivului.

    „Este momentul ca legea Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului să nu mai fie ignorată de executiv. Cerem cu fermitate aplicarea corectă a legii prin norme clare, finanțare sustenabilă și politici publice oneste. Prea multe vieți sunt pierdute din cauza neglijenței administrative. Avem nevoie de decizii curajoase și orientate către pacient.”
    Cezar Irimia, Președintele FABC

    În plus, FABC reamintește importanța accesului la terapiile inovatoare – cum sunt imunoterapia și terapiile țintite – care pot crește semnificativ șansele de supraviețuire și pot îmbunătăți calitatea vieții pacienților, cu condiția să fie disponibile la timp.

    Federația consideră că doar prin acțiuni concrete, susținute legislativ și bugetar, România poate reduce semnificativ impactul cancerului pulmonar asupra populației și sistemului medical.

    Conf. univ. dr. Beatrice Mahler: La fiecare 2 minute, în lume un om află un diagnostic greu – are cancer pulmonar: Când este util să te prezinți la medic

    Accesul și managementul pacientului cu cancer pulmonar în sistemul medical românesc trebuie eficientizate prin reducerea timpilor între suspiciune, diagnostic, tratament, atrage atenția conf. univ. dr. Beatrice Mahler, medic primar pneumolog, în contextul Zilei Internaționale de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar, marcată la 1 august.

    Medicul precizează că este nevoie de acces rapid la nivel regional la servicii de screening pentru diagnostic precoce, dezvoltarea centrelor specializate multidisciplinare la nivel regional, acces rapid la tratament, precum și realizarea unui traseu optim standardizat în sistem pentru persoana cu suspiciune de cancer pulmonar.

    Conf. univ. dr. Beatrice Mahler subliniază că „este util să ajungi la medic” dacă:

    • Tușești de mai mult de o lună, sau în ultima lună caracterul tusei s-a modificat,
    • Ai o scădere ponderală importantă, involuntară, și nu ai poftă de mâncare.
    • Obosești la efort minim,
    • Ai dureri toracice mai multe zile la rând,
    • Ai hemoptizie, altfel spus, scuipi sânge când tușești.

    „În privința accesului și managementului pacientului cu cancer pulmonar în sistemul medical românesc, consider că trebuie eficientizat prin reducerea timpilor între suspiciune, diagnostic, tratament. Mai trebuie să eficientizăm și să dezvoltăm sistemic, și nu de la ,,medic la medic’’, colaborarea dintre pneumolog, radiolog, oncolog, chirurg toracic, medic de familie sau medici din alte specialități dacă pacientul are mai multe comorbidități pentru a ușura ,,drumul’’ pacientului în sistemul medical românesc. Să nu uităm, în cazul pacientului oncologic, și de importanța dezvoltării paliației, care în foarte multe cazuri lipsește sau este insuficientă, ceea ce duce la adâncirea suferinței persoanei cu cancer pulmonar în stadii avansate și la o greutate și mai mare pentru aparținători sau de importanța dezvoltării serviciilor medicale de îngrijire la domiciliu în cazurile de cancer pulmonar”, afirmă medicul.

    Statistic, la nivel mondial  643 de persoane sprimesc, în fiecare zi, diagnosticul de cancer pulmonar.

    „La fiecare 2 minute, în lume un om află un diagnostic greu: are cancer pulmonar. Din perspectiva cancerului pulmonar, viitorul nu sună bine, fără intervenții clare și precise. Astfel, se preconizează că până în 2040 incidența va crește la 67%, iar azi, și în țările dezvoltate, supraviețuirea pacienților la 5 ani nu depășește 20%. Această situație ne obligă pe toți, profesioniști în sănătate și responsabili guvernamentali, pentru măsuri rapide și ferme”, a transmis conf. univ. dr. Beatrcie Mahler.

    Potrivit medicului, screeningul cancerului pulmonar este una din soluții.

    „Criterii de screening aplicate în multe state stabilesc că orice fumător peste 55 de ani, care a fumat mai mult de 1 pachet pe zi, timp de 20 de ani, chiar dacă a renunțat de mai puțin de 15 ani, poate efectua un CT torace cu doză mică de radiații. Alte categorii care ar trebui supravegheate sunt: persoanele expuse la nivel crescut de poluanți în aerul pe care-l respiră, membrii familiei unde există  o incidență crescută a cancerului pulmonar”, spune medicul.

    Concediile medicale eliberate necorespunzător în 2024, sancționate de CJAS Timiș

    Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiș a realizat în 2024 o serie extinsă de controale la medicii cu care are contract, verificând activitatea a 270 de cadre medicale. Ca urmare a constatărilor, au fost impuse sancțiuni contravenționale în sumă totală de 72.000 de lei, precum și avertismente.

    În prima jumătate a acestui an, Serviciul Control a efectuat 102 acțiuni de control la furnizorii de servicii medicale din județul Timiș. Mariana Marcu, purtătorul de cuvânt al CJAS Timiș, a precizat pentru Agerpres că „în urma verificărilor au fost aplicate sancțiuni contravenționale de 8.000 de lei, precum și avertismente cu privire la respectarea prevederilor legale în vigoare”.

    Acțiunile de control au vizat mai multe aspecte esențiale, printre care „verificarea existenței și valabilitatea convenției de eliberare de certificate de concediu medical, verificarea adeverinței de la plătitor în care se menționează numărul de zile de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, în baza căreia se poate elibera certificatul medical, cu excepția urgențelor medico-chirurgicale sau a bolilor infecto-contagioase din grupa A, precum și recomandările comunicate de medic bolnavului și consemnate în documentele medicale”.

    Mariana Marcu a subliniat că „Controalele la furnizorii de servicii medicale din județul Timiș vor continua și în perioada următoare, urmărind respectarea normelor legale, corectarea, acolo unde este cazul, a disfuncționalităților și asigurarea unei practici medicale corecte. Aceste verificări reprezintă o garanție pentru pacienți că actul medical rămâne unul bazat pe necesitatea reală și profesionalism”.

    Pe fondul acestei situații, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a adoptat o poziție fermă privind combaterea fraudei la concediile medicale. Imediat după preluarea mandatului, el a anunțat „toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale” și a trimis Corpul de Control al Ministerului Sănătății, împreună cu Corpul de Control al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru o acțiune comună de verificare în teritoriu.

    Ministrul a atras atenția că „sute de mii de concedii medicale sunt eliberate, într-un mod suspect, fix în proximitatea zilelor de weekend și a sărbătorilor legale”. Totodată, a explicat că „predispoziția la ‘îmbolnăvire’ a unor angajați crește și mai mult în apropierea sărbătorilor. Pe cifrele din anul 2024 vedem aproximativ un milion de concedii medicale eliberate, în condiții care par suspecte. Vorbim despre aproape o treime din toate concediile medicale eliberate”.

    Alexandru Rogobete a mai adăugat că au existat „cazuri când un singur medic a acordat 200 de concedii medicale într-o singură zi”.

    În final, ministrul a anunțat că, „după finalizarea raportului Corpului de Control privind concediile medicale, se va interveni legislativ pentru limitarea și pentru schimbarea modului de acordare a anumitor concedii medicale, în special cele de ‘boală obișnuită’, nu în cazurile de cancer, AVC sau alte urgențe medico-chirurgicale sau boli cronice”.

    Salvați Copiii atrage atenția, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării, asupra sprijinului esențial pentru mamele nou-născuților

    În contextul Săptămânii Mondiale a Alăptării (1–7 august), Salvați Copiii România subliniază cât de esențial este ca mamele să primească sprijin practic încă din primele zile de viață ale nou-născutului. Inițiativa este parte din eforturile constante ale organizației de a crea un mediu informativ și de susținere pentru familiile din România.

    „La Salvați Copiii, credem că fiecare mamă are dreptul să fie susținută și informată pentru a putea lua cele mai bune decizii pentru copilul ei. De aceea, ne implicăm activ pentru ca alăptarea – un proces natural, dar adesea provocator – să devină mai ușor, mai accesibil și mai înțeles.”

    Laptele matern este descris de organizație ca fiind un „aliment viu”, adaptabil nevoilor bebelușului, cu beneficii esențiale pentru sistemul imunitar al acestuia. În același timp, alăptarea contribuie la recuperarea fizică și echilibrul emoțional al mamei, prin stimularea secreției de oxitocină – hormonul legăturii afective și al stării de bine.

    Prin programul „Sănătatea Mamei și a Copilului”, Salvați Copiii oferă consiliere, sprijin emoțional și ajutor practic în maternități și comunități vulnerabile, sprijinind mamele în inițierea și continuarea alăptării.

    „Din 2010, am sprijinit peste 300.000 de mame, oferindu-le nu doar informații corecte, ci și încrederea că nu sunt singure.”

    Pentru ca accesul la informație să fie constant și facil, Salvați Copiii a lansat aplicația InfoMama, un ghid complet și gratuit dedicat femeilor însărcinate și proaspetelor mame. Aplicația conține informații verificate despre sarcină, naștere și alăptare, contribuind astfel la decizii informate și sprijin de calitate, la îndemâna oricărei mame.

    Ministerul Sănătății raportează plăți record de peste 700 milioane lei în cinci săptămâni pentru sistemul de sănătate

    Ministerul Sănătății raportează o mobilizare excepțională în sistemul public, realizând plăți de peste 700 de milioane de lei în doar cinci săptămâni, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta este cea mai mare sumă alocată într-un interval atât de scurt în ultimii ani.

    „700 de milioane de lei plătiți în doar 5 săptămâni pentru sănătatea din România. Nu promisiuni. Fapte. În doar 5 săptămâni, am reușit să plătim peste 700 de milioane de lei prin PNRR. Cea mai mare sumă din ultimii ani, într-un timp atât de scurt.”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

    Fondurile au fost direcționate către modernizarea secțiilor medicale, achiziția de aparatură medicală și dezvoltarea infrastructurii sanitare, cu accent pe servicii esențiale precum ambulatoriile de specialitate, secțiile de terapie intensivă, secțiile pentru nou-născuți și centrele comunitare integrate.

    „Acești bani înseamnă secții care se modernizează, aparatură care ajunge acolo unde era așteptată de ani de zile. Ambulatorii de specialitate, secții ATI, secții pentru nou-născuți, centre comunitare integrate – toate prind contur!”, a adăugat ministrul.

    Ministerul anunță că ritmul susținut de investiții va continua și în luna august, cu alte sume importante deja planificate.

    „În august, continuăm la fel de accelerat. Avem deja preconizate plăți de peste 600 de milioane de lei. Știm ce avem de făcut și știm unde trebuie să ajungem.”

    În mesajul său, ministrul Rogobete a subliniat și efortul echipei din minister, care a depus o muncă susținută, adesea în afara orelor de program, pentru a face posibile aceste rezultate.

    „Iar dacă azi putem vorbi despre rezultate, este pentru că am alături o echipă care nu s-a dat înapoi nicio clipă. Oameni care au stat peste program, care au lucrat în weekend, care nu au acceptat ‘nu se poate’. Oameni care au ales să creadă în schimbare.”

    „Vă mulțumesc. Vă port recunoștință. Datorită vouă, sistemul de sănătate începe să-și recapete încrederea. Iar pacienții – speranța.”

    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.