Franța: Varianta Delta a SARS-CoV-2 reprezintă aproximativ o treime din noile cazuri de COVID-19

Varianta Delta a coronavirusului SARS-CoV-2 reprezintă acum circa o treime din noile cazuri de COVID-19 înregistrate în Franţa, după ce, cu patru zile în urmă, ponderea acestei variante în totalul noilor cazuri era de circa 20%, a declarat, vineri, ministrul francez al sănătăţii, Olivier Veran, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

”Există un risc real ca epidemia să se relanseze din nou vara aceasta în Franţa”, a avertizat ministrul, în timpul unei vizite la un centru medical. Olivier Veran a îndemnat francezii să se vaccineze anti-COVID-19 pentru a evita un nou val epidemic major, insistând că schema completă de vaccinare este eficientă şi împotriva variantei Delta. ”Cu numai o doză, nu eşti suficient protejat. Dar cu ambele doze eşti protejat mai mult de 90% faţă de cazurile clinice mai grave, inclusiv cele provocate de varianta Delta”, a explicat ministrul francez.

Varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului, descoperită prima dată în India şi confirmată până în prezent, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în 98 de ţări, este deocamdată recunoscută ca fiind predominantă pe continentul european în Marea Britanie şi în regiunea capitalei portugheze Lisabona.

În Germania, potrivit Institutului de boli infecţioase Robert Koch, această variantă era responsabilă pentru mai mult de 50% din noile cazuri de COVID-19 la începutul acestei săptămâni, faţă de 36% cu o săptămână în urmă.

OMS a confirmat estimarea Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), potrivit căreia varianta Delta a coronavirusului va deveni predominantă în Europa până în august.

De asemenea, OMS a avertizat că Europa, unde pentru prima dată în ultimele 10 săptămâni numărul cazurilor de COVID-19 a început din nou să crească, riscă un nou val epidemic în toamnă dacă nu se menţin măsurile de precauţie.

Conform OMS, sunt întrunite cele trei condiţii necesare pentru apariţia unui nou val epidemic în Europa: noile variante ale coronavirusului (în special varianta Delta), rata redusă de vaccinare şi sporirea contactelor sociale.

Coronavirus: Cehia va introduce testele PCR obligatorii la intrarea în țară

Cehia introduce noi restricţii de călătorie la intrarea în ţară, în contextul sporirii îngrijorărilor legate de răspândirea variantei Delta a coronavirusului, informează DPA.

Potrivit planurilor guvernului de la Praga, începând din 9 iulie, toţi călătorii trebuie să completeze online un formular de înregistrare.

Cei care nu sunt complet vaccinaţi trebuie să prezinte şi un test PCR negativ, indiferent de ţara din care vin.

Până în prezent, intrarea în Cehia din ţările incluse pe aşa-numita ‘listă verde’ (care prezintă risc scăzut privind coronavirusul, precum Germania), a fost posibilă fără vreo altă condiţie.

Începând cu 9 iulie, va exista şi o altă schimbare importantă: o persoană va fi considerată complet vaccinată la 14 zile după administrarea tuturor dozelor, comparativ cu 21 de zile după efectuarea primei doze de vaccin.

Pe de altă parte, guvernul ceh va transfera către angajatori o parte a obligaţiei de efectuare a controalelor, ceea ce înseamnă că firmele trebuie să verifice dacă angajaţii respectă obligaţia de testare după revenirea dintr-o vacanţă în străinătate.

Persoanele care nu respectă această condiţie nu vor avea permisiunea de a reveni la muncă.

Rata infectării cu SARS-CoV-2 în Republica Cehă este de 8 la 100.000 de locuitori într-un interval de şapte zile.

Explozie Petromidia: Două victime cu arsuri, transferate la Spitalul Floreasca, anunță ministrul Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunțat că două victime cu arsuri în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia vor fi transferate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca).

„Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii m-a informat că două victime cu arsuri în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia vor fi transferate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). Conform primelor evaluări de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, este vorba despre două persoane cu vârsta de aproximativ 50 de ani, o persoană cu arsuri pe 40% din suprafaţa corporală, grad II A/II B, şi o persoană cu arsuri pe 35% din suprafaţa corporală, grad II A/II B”, a scris ministrul pe Facebook.

Alte două victime au primit până acum îngrijiri în Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru traumatisme, iar una a refuzat transportul la spital, menţionează Ioana Mihăilă.

O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la o instalaţie de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, în urma căreia a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

Un angajat al rafinăriei Petromidia, dat dispărut în urma exploziei, a fost găsit decedat.

Lucrările de reparații la conducta care alimentează cu apă Institutule Fundeni și „C.C. Iliescu”, finalizate

Vineri, la ora 15.00, au fost încheiate lucrările de reparații la conducta spartă care alimentează cu apă Institutul Clinic Fundeni și Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, a anunțat Prof. Dr. Anca Colita, managerul Institutului Clinic Fundeni. Toate clădirile sunt alimentate cu apă la acest moment.

Știre inițială: Toate intervențiile chirurgicale programate vineri și în următoarele zile la Institutul Clinic Fundeni și la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”au fost amânate, după ce ambele spitale, două dintre cele mai mari din București și din țară, au rămas fără apă în urma unei avarii la conductele ce alimentează cele două spitale. Ambele spitale funcționează în aceeași clădire.

”Situația a apărut de dimineață foarte devreme. E o avarie foarte mare, e vorba de conducte de aproape 20 m, care s-au desprins. Infrastructura de sănătate veche de 60 de ani ne face probleme. Toată activitatea e blocata, operațiile sunt perturbate. Nici sterilizarea nu mai funcționează, nici laboratoarele de analize medicale, plus neputința de a te spăla cu apă sterilă la blocul operator pune în pericol siguranța pacienților”, a declarat, la un post de televiziune, prof. dr. Șerban Bubenek, șef Secție Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”.

Ministerul Sănătății: Urgențele vor fi redirecționate 

Ministerul Sănătății  anunță că a fost informat, vineri, că, în jurul orei 1.00, s-a înregistrat o avarie la conductele de apă din cadrul Institutului Clinic Fundeni care afecteză alimentarea cu apă a institutului, precum și a Institutului pentru Boli Cardiovasculare „CC Iliescu”.

”Potrivit informațiilor primite până la această oră, au fost luate măsurile necesare pentru remedierea avariei, iar echipe tehnice ale Companiei Apa Nova București lucrează în prezent în subsolul institutului la remedierea avarieri. Totodată, în jurul orei 9.00 s-a întrunit în sedință de urgență Consiliul de Administrație al Institutului Clinic Fundeni în cadrul căreia a fost aprobată demararea procedurilor de achiziție în regim de urgență a necesarului pentru lucrările de reparație”, potrivit unui comunicat al Ministreului Sănătății.

Potrivit sursei citatee, urgențele medicale vor fi redirecționate de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății către alte unități cu competențe.

 

Situația vaccinării anti-COVID-19 în România pe grupe de vârstă. Datele CNCAV

Situația vaccinării în România pe grupe de vârstă, până vineri, la ora 10.00, a fost transmisă de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Peste jumătate din populația României cu vârste între 50 și 79 de ani este vaccinată anti-COVID cu schema completă, însă doar circa 22% dintre vârstnicii de peste 80 de ani sunt imunizați.

Și în rândul tinerilor vaccinarea este la cote reduse: sunt vaccinați cu schema completă 28% dintre cei de 20-29 de ani, 34% dintre cei de 30-39 de ani și aproape 41% dintre cei de 40-49 de ani.

Categorie de vârstă:

  • 12-15 ani: schemă completă de vaccinare 10.531 persoane; cu o singură doză 8.529 persoane; persoane nevaccinate 820.114.
  • 16-19 ani: schemă completă de vaccinare 116.781 persoane; cu o singură doză 12.366 persoane; persoane nevaccinate 690.530.
  • 20-29 ani: schemă completă de vaccinare 446.759 persoane; cu o singură doză 28.382 persoane; persoane nevaccinate 1.581.500.
  • 30-39 ani: schemă completă de vaccinare 681.495 persoane; cu o singură doză 34.055 persoane; persoane nevaccinate 1.979.278.
  • 40-49 ani: schemă completă de vaccinare 867.429 persoane; cu o singură doză 34.366 persoane; persoane nevaccinate 2.117.997.
  • 50-59 ani: schemă completă de vaccinare 845.911 persoane; cu o singură doză 28.427 persoane; persoane nevaccinate 1.667.212.
  • 60-69 ani: schemă completă de vaccinare 899.172 persoane; cu o singură doză 25.131 persoane; persoane nevaccinate 1.574.902.
  • 70-79 ani: schemă completă de vaccinare 517.797 persoane; cu o singură doză 11.522 persoane; persoane nevaccinate 1.001.714.
  • 80+: schemă completă de vaccinare 165.857 persoane; cu o singură doză: 5.233 persoane; persoane nevaccinate 757.746.

Datele iau în considerare cifrele Institutului Național de Statistică privind persoanele rezidente în România în anul 2020.

Eurostat: Spitalele din România au cea mai scăzută disponibilitate a aparatelor de tomografie computerizată

Cea mai scăzută disponibilitate în spitalele din Uniunea Europeană a aparatelor de tomografie computerizată (CT) în raport cu numărul locuitorilor s-a înregistrat în 2019 în România (0,9 scanere CT la 100.000 de locuitori), urmată de Franţa (1,1 aparate la 100.000 de locuitori), Olanda, Polonia și Slovacia (toate 1,4), arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

La polul opus s-au situat Danemarca (patru scanere CT la 100.000 de locuitori), Cipru (3,5 scanere la 100.000 de locuitori), Bulgaria (2.9 aparate), Italia și Suedia (ambele cu 2,6 aparate CT la 100.000 de locuitori).

Nici când vine vorba despre unitățile RMN (imagistică prin rezonanță magnetică) din spitale, țara noastră nu stă mai bine.

În România, existau în 2019 0,4 unităţi RMN la 100.000 de locuitori, urmată de Bulgaria, Letonia şi Polonia (toate cu 0,6 unităţi RMN la 100.000 de locuitori).

Cel mai mare număr de astfel de unități se întâlnea în spitalele din Finlanda (2,9 unităţi RMN la 100.000 de locuitori), Cipru (2), Italia (1,8) şi Suedia (1,7).

În perioada 2014 – 2019, disponibilitatea aparatelor de tomografie computerizată (CT) în raport cu numărul locuitorilor a crescut în majoritatea statelor membre UE. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în Bulgaria, România și Slovenia (toate +0,4 scanere la 100 000 de locuitori), în timp ce cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Luxemburg și Finlanda (ambele -0,5 scanere la 100 000 de locuitori), precum și Portugalia (-0,4). Disponibilitatea scanerelor CT la 100 000 de locuitori nu s-a modificat în Germania și Grecia.

În aceeaşi perioadă, cele mai importante creşteri ale disponibilităţii echipamentelor pentru Imagistică prin Rezonanţă Magnetică s-au înregistrat în Finlanda, cu o creștere de 0,5 unități la 100 000 de locuitori, urmată de Portugalia (+0,4), în timp ce o ușoară scădere a fost înregistrată în Franța (-0,1 unități la 100 000 de locuitori). Disponibilitatea unităților RMN la 100 000 de locuitori nu s-a modificat * în Belgia, Grecia și Malta.

OMS: Teste PCR sau antigen ar trebui realizate în mediul şcolar pentru a evita învăţământul de la distanţă

Teste PCR sau antigen ar trebui să fie realizate în mediile şcolare pentru a se evita recurgerea încă o dată la învăţământul la distanţă în cazul unei noi creşteri a numărului de cazuri de COVID-19, a recomandat, vineri, OMS Europa, informează AFP.

„Lunile de vară oferă guvernelor o ocazie de aur pentru a implementa un ansamblu de măsuri care vor contribui la scăderea ratelor de infectare şi la evitarea închiderii şcolilor”, a declarat directorul OMS Europa, Hans Kluge.

Într-un comunicat comun publicat de OMS Europa, UNESCO şi UNICEF, Hans Kluge a declarat că închiderea şcolilor a avut un „efect nefast asupra educaţiei şi bunăstării sociale şi mintale a copiilor şi tinerilor noştri”.

Până acum, folosirea testelor de depistare a eventualelor cazuri de COVID-19 în mediul şcolar putea fi recomandată în cazul apariţiei unui focar într-o unitate de învăţământ, dar OMS consideră de acum înainte că utilizarea acestor teste poate fi recomandată chiar şi în absenţa simptomelor în rândul elevilor, profesorilor şi personalului auxiliar.

„Nu putem să permitem pandemiei să îi priveze pe copiii noştri de educaţia şi de dezvoltarea lor”, a subliniat Hans Kluge, care a îndemnat de mai multe ori guvernele celor 53 de ţări şi teritorii din Europa să lupte împotriva abandonului şcolar, asociat învăţământului la distanţă.

Reprezentanţii celor trei agenţii afiliate ONU consideră că închiderea şcolilor nu ar trebui avută în vedere decât în ultimă instanţă, doar dacă „există o explozie a numărului de cazuri sau când transmiterea comunitară nu poate fi controlată prin nicio altă măsură”.

Filiala europeană a OMS a avertizat, joi, că numărul cazurilor noi de COVID-19 a început din nou să crească în Europa după zece săptămâni consecutive de recul, pe fondul răspândirii variantei Delta a noului coronavirus, care este mai contagioasă.

„Va exista un nou val pandemic în regiunea europeană, cu excepţia cazului în care vom rămâne disciplinaţi”, a declarat Hans Kluge, care a dezvăluit că OMS Europa prevede că varianta Delta, detectată iniţial în India, va deveni varianta dominantă la nivel mondial până în luna august.

GCS: 37 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și un singur deces, în ultimele 24 de ore

37 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Astfel, până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.860 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 33.898 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 01.07.2021 (10:00) – 02.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 37 de decese (26 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Brașov, Constanța, Gorj, Iași, Maramureș, Olt și Municipiul București.

36 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 7 dintre acestea s-au în luna octombrie 2020, 11 în noiembrie 2020, 1 în decembrie 2020, 2 în ianuarie 2021, 3 în februarie, 4 în martie 2021 și 8 în aprilie 2021, în județele Alba, Brașov, Constanța, Gorj, Iași, Maramureș, Olt.

Dintre cele 37 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

33 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 418. Dintre acestea, 67 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.375.802 teste RT-PCR și 1.481.313 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.119 teste RT-PCR (6.959 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.160 la cerere) și 11.080 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 1.788 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 733 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.646 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 34 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 261 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 516 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 1 iulie, 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 103.500 de lei.

O conductă de apă spartă a blocat activitatea Institutelor Fundeni și „CC Iliescu”.Operațiile au fost amânate

Toate intervențiile chirurgicale programate vineri și în următoarele zile la Institutul Clinic Fundeni și la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”au fost amânate, după ce ambele spitale, două dintre cele mai mari din București și din țară, au rămas fără apă în urma unei avarii la conductele ce alimentează cele două spitale. Ambele spitale funcționează în aceeași clădire.

”Situația a apărut de dimineață foarte devreme. E o avarie foarte mare, e vorba de conducte de aproape 20 m, care s-au desprins. Infrastructura de sănătate veche de 60 de ani ne face probleme. Toată activitatea e blocata, operațiile sunt perturbate. Nici sterilizarea nu mai funcționează, nici laboratoarele de analize medicale, plus neputința de a te spăla cu apă sterilă la blocul operator pune în pericol siguranța pacienților”, a declarat, la un post de televiziune, prof. dr. Șerban Bubenek, șef Secție Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”.

Ministerul Sănătății: Urgențele vor fi redirecționate 

Ministerul Sănătății  anunță că a fost informat, vineri, că, în jurul orei 1.00, s-a înregistrat o avarie la conductele de apă din cadrul Institutului Clinic Fundeni care afecteză alimentarea cu apă a institutului, precum și a Institutului pentru Boli Cardiovasculare „CC Iliescu”.

”Potrivit informațiilor primite până la această oră, au fost luate măsurile necesare pentru remedierea avariei, iar echipe tehnice ale Companiei Apa Nova București lucrează în prezent în subsolul institutului la remedierea avarieri. Totodată, în jurul orei 9.00 s-a întrunit în sedință de urgență Consiliul de Administrație al Institutului Clinic Fundeni în cadrul căreia a fost aprobată demararea procedurilor de achiziție în regim de urgență a necesarului pentru lucrările de reparație”, potrivit unui comunicat al Ministreului Sănătății.

Potrivit sursei citatee, urgențele medicale vor fi redirecționate de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății către alte unități cu competențe.

Vaccinul Johnson & Johnson: Reacţia imunitară a fost de cel puţin opt luni

Vaccinul monodoză Johnson & Johnson dezvoltat împotriva COVID-19 a prezentat rezultate promiţătoare împotriva variantei Delta şi a altor tulpini emergente ale noului coronavirus, au anunţat, joi seară, reprezentanţii grupului farmaceutic american, precizând şi că acest ser asigură, de asemenea, o protecţie durabilă împotriva infectărilor, informează Reuters.

Datele medicale au arătat că durabilitatea reacţiei imunitare la recipienţii vaccinului Johnson & Johnson a fost de cel puţin opt luni, a precizat compania americană, potrivit căreia acest ser are o eficienţă de 85% şi poate să prevină, totodată, spitalizările şi decesul.

Identificată prima dată în India, Delta este pe cale să devină varianta dominantă a noului coronavirus, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

„Datele actuale obţinute după opt luni de monitorizări realizate până acum arată că vaccinul monodoză anti-COVID-19 Johnson & Johnson generează o puternică reacţie a anticorpilor neutralizanţi, care nu se diminuează în timp; dimpotrivă, am observat o îmbunătăţire de-a lungul timpului”, a declarat Mathai Mammen, directorul departamentului de Cercetare şi Dezoltare din cadrul diviziei de medicamente a grupului J&J.

Recipienţii acestui vaccin au produs anticorpi neutralizanţi puternici împotriva tuturor variantelor noului coronavirus, inclusiv împotriva variantei Delta, a precizat compania americană.

Varianta Delta a contribuit la creşterea bruscă a cazurilor de COVID-19 în India, care a raportat cel mai mare bilanţ zilnic al deceselor din lume. Aceeaşi variantă a obligat în iunie Guvernul Marii Britanii să amâne cu o lună redeschiderea completă a ţării.

Grupul J&J a transmis datele medicale sub forma unui material pre-print site-ului bioRxiv, înainte ca studiul său să fie evaluat de experţi independenţi prin procedura peer-review.

Şi alţi producători de vaccinuri anti-COVID-19, inclusiv Pfizer-BioNTech, Moderna Inc şi AstraZeneca Plc, au anunţat că serurile lor sunt eficiente împotriva variantei cu răspândire rapidă Delta.