Ministrul Costache: Starea românului infectat cu coronavirus este bună 1

Starea românului de pe nava de croazieră din Japonia, infectat cu coronavirus, este bună şi stabilă, a anunțat duminică seara, Ministrul Sănătăţii, Victor Costache. El a precizat că în aceeaşi stare se află şi ceilalţi români de pe navă.

În ceea ce priveşte capacitatea de diagnostic a coronavirusului la nivel naţional, Victor Costache a afirmat că există peste 1.500 de teste cu ajutorul cărora se poate pune un diagnostic în 3-4 ore.

Ministrul a prezentat măsurile luate de Guvern pentru a proteja populaţia de acest virus.

„Am refăcut stocurile, tot ce înseamnă biocide, materiale de protecţie deoarece stocurile, cel puţin ale Ministerului Sănătăţii, erau aproape zero. (…) De asemenea, am introdus şi am legalizat noţiunea de carantină. Toţi cei care intră în momentul de faţă în România din zona afectată intră în carantină. Am identificat centre la nivel naţional în care aceste persoane care călătoresc din această zonă sunt puse în carantină”, a declarat Costache, potrivit Agerpres.

Ministrul a mai spus că, la momentul actual, în Bucureşti se află două persoane în carantină. Oficialul a subliniat, însă, că nu este vorba de pacienţi infectaţi, ci de persoane fără probleme de sănătate care vin din zone de risc.

„Ce se întâmplă cu ceilalţi care vin din alte zone? Sunt în izolare voluntară al domiciliu şi sunt în legătură cu cei de la DSP. În momentul de faţă avem undeva în jur de 340 de astfel de persoane care au venit din zone mai puţin afectate şi sunt în izolare la domiciliu”, a explicat demnitarul.