Spitalul „Victor Babeş”, despre incidentul de la unitatea mobilă de ATI

0
137

Reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeş” au transmis că în prezent, la fața locului se desfășoară ancheta organelor abilitate în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor producerii tragediei de la unitatea mobilă de ATI, iar personalul medical și cel auxiliar din cadrul unității sanitare acordă întregul lor sprijin pentru aflarea adevărului.

” În această seară, în jurul orei 17:00, la Unitatea mobilă de Terapie intensivă amplasată de DSU în curtea Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeş” – operațională începând cu data de 10.09.2020 – a avut loc o avarie ale cărei cauze sunt investigate în acest moment. Din păcate, în ciuda eforturilor personalului medical, în urma acestui eveniment nefericit au decedat trei dintre cei opt pacienți bolnavi de COVID-19 internați în Unitatea mobilă de Terapie intensivă. În ceea ce îi privește pe ceilalți cinci pacienți, patru au fost transferați în siguranță la alte spitale, iar unul a fost relocat în secția principală de Terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeş”. În prezent, la fața locului se desfășoară ancheta organelor abilitate în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor producerii tragediei, iar personalul medical și cel auxiliar din cadrul unității sanitare acordă întregul lor sprijin pentru aflarea adevărului”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeş”.

Articolul precedentVoiculescu va solicita un control asupra problemelor tehnice de la unitatea mobilă ATI „Victor Babeș”
Articolul următorIncident la unitatea mobilă de ATI de la „Victor Babeș”: Cîțu a cerut o anchetă rapidă