Spitalul ”Victor Babeș” Timișoara: Obezitatea adultului, cauzele și bolile asociate

0
149

Obezitatea reprezintă o mare problemă de sănătate publică și o provocare pentru sistemele de sănătate publică, atât la nivel mondial, cât și la nivel național, din cauza prevalenței sale în continuă creștere, a complicațiilor sale multiple și extrem de severe, precum și a dificultilor întâmpinate în prevenirea și tratatea ei, atrag atenția specialiștii de la Spitalul ”Victor Babeș” Timișoara.

”Obezitatea este o boală caracterizată prin creşterea greutăţii corporale pe seama ţesutului adipos şi definită, în prezent, printr-un indice de masă corporală (IMC) ≥30 kg/m2. Clasificarea obezității, în funcție de severitate, prezintă trei grade: gradul I (IMC: 30 – 34,9 kg/m2), gradul II (IMC: 35 – 39,9 kg/m2) și gradul III (IMC > 40 kg/m2)”, a declarat Dr. Natalia Horobet – Rahota, medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, citată într-o postare pe pagina de Facebook a  Spitalului „Victor Babeș” Timișoara.

Cauzele obezității sunt sedentarismul, predispoziția genetică, alimentația hipercalorică, tulburări de alimentație, unele medicamente, afecțiuni medicale, factori psihologici, arată sursa citată.

”Dintre stările patologice asociate obezității, unele pot fi considerate complicații, altele doar boli asociate. Complicațiile cardiovasculare sunt: hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, insuficienta cardiacă, moartea subită, accidentele vasculare cerebrale, insuficiența venoasă cronică. Studiile clinice au furnizat dovezi cu privire la rolul direct al obezității în patogenia diabetului zaharat, 80% dintre pacienții cu DZ tip 2 sunt obezi sau supraponderali. Complicațiile respiratorii sunt: sindrom de apnee în somn, disfuncție ventilatorie mixtă, insuficiență respiratorie”, explică Dr. Natalia Horobet – Rahota.

Complicațiile osteo-articulare sunt: gonartroza, coxartroza. Alte complicații: stări depresive, tulburări menstruale, fertiliate redusă, hipotiroidism.

”Scăderea ponderală este contraindicată în următoarele situații: perioada de lactație și sarcină, anorexia nervoasă, depresia, hepatită cronică activă, ulcerul gastroduodenal în puseu dureros, tuberculoza activă, nefropatiile cronice, sindromul de malabsorbție, colestaza, greutatea ciclică”, precizează Dr. Natalia Horobet – Rahota.

Potrivit sursei citate, mijloacele de tratament pentru obezitate sunt legate de regimul alimentar, exercițiul fizic, modificarea comportamentului alimentar, farmacoterapie, tratamenul chirugical. Substanțele antiobezitate pot fi prescrise însă numai de către medicul specialist.

”Chirurgia bariatrică şi metabolică este cea mai eficientă metodă de tratare a obezității. Aceasta are ca scop atât pierderea în greutate, cât şi remisia, până la vindecare, a comorbidităţilor, în special a DZ tip 2, diminuând riscurile grave ale altor afecţiuni medicale asociate”, afirmă Dr. Natalia Horobet – Rahota.

Obezitatea este o boală cu prognostic rezervat. Morbiditatea asociată, scurtarea duratei de viaţă şi mortalitatea sunt corelate cu gradul excesului ponderal, avertizează medicul.

Articolul precedentSpitalul Floreasca: Trei dintre românii răniţi în accidentul din Bulgaria sunt internaţi la terapie intensivă, iar alți doi în saloane postoperatorii
Articolul următorMinistrul Rafila: Sistemul de distribuţie a pastilelor de iodură de potasiu este „perfect funcţional”