Spitalul „Victor Babeş” Timişoara: Mamografii gratuite, în baza unei trimiteri de la medicul specialist şi a biletului de decont CAS

0
457

Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara efectuează mamografii gratuite în cadrul Laboratorului de Radiologie, cu examen ecografic şi IRM. „Depistarea precoce, în stadii incipiente, a unei boli oncologice de sân face ca șansele de vindecare să fie de peste 95 la sută”, afirmă specialiștii.

Mamografia reprezintă o tehnică importantă de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân, oferind posibilitatea de intervenţie imediată şi a unui tratament adecvat în stadiile incipiente ale bolii, potrivit sursei citate.

Detectarea timpurie a cancerului de sân cu ajutorul acestei investigaţii imagistice poate face diferenţa între vindecare şi evoluţia spre stadii avansate ale bolii, cu impact semnificativ asupra calităţii vieţii.

„Mamografia permite identificarea leziunilor suspecte, chiar şi a celor de dimensiuni foarte mici. Astfel, este posibilă iniţierea tratamentului într-un timp cât mai scurt. Tratamentul precoce face ca şansele de succes să fie mult mai mari şi poate elimina necesitatea unor intervenţii chirurgicale radicale sau a terapiilor agresive. Deși cancerul de sân se numără printre afecțiunile oncologice ce pot fi depistate în stadii incipiente, prin investigații imagistice, numărul femeilor care își fac un control regulat este în continuare mic. Anul trecut, în urma unei campanii de screening, au fost investigate 1300 de femei. Peste 10 la sută dintre acestea au avut un rezultat pozitiv la examenul mamografic. În cadrul Laboratorului de Radiologie, însă, putem aprofunda investigațiile, în cazul în care există o suspiciune de boală oncologică, cu examen ecografic, IRM de sân, iar apoi să realizăm o biopsie mamară”, afirmă conf. dr. Diana Manolescu, medic primar radiologie și imagistică medicală.

Statisticile arată că una din opt femei este diagnosticată cu cancer mamar, potrivit sursei citate.

„Celulele canceroase pot migra, dezvoltând metastaze. De aceea, cu cât aceste celule „bolnave” sunt distruse mai repede, cu atât șansele de a supraviețui unei maladii cumplite sunt mai mari. Mamografia reprezintă, de fapt, primul pas în depistarea imagistică a unei neoplazii. Aparatul pe care-l avem în dotarea Laboratorului de Imagistică Medicală este unul foarte performant. Mamograful digital cu tomosinteză este cea mai modernă metodă pentru diagnosticarea imagistică a nodulilor. Practic, sânul este scanat în două incidențe, iar tomosinteză permite obținerea unor imagini 3D de înaltă rezoluție cu întregul sân. Astfel, prin această tehnică pot fi depistate microcalcificările la nivelul sânului, mai ales că acestea reprezintă un semnal de alarmă care precede apariția unui cancer mamar”, explică conf. dr. Diana Manolescu.

Mamografia se recomandă a fi făcută o dată la doi ani, după vârsta de 40 de ani sau ori de câte ori se observă modificări la nivelul sânului, formă, culoare, textură.

Mamografiile sunt gratuite în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş”, în baza unei trimiteri de la medicul specialist şi a biletului de decont CAS.

Programările pentru realizarea unei mamografii se pot face la telefon 0746741611, de luni până vineri, între orele 8.00 și 14.00.

Articolul precedentPetiție adresată Guvernului: Taxarea cu 10% a concediilor medicale pune o presiune nejustificată pe bolnavii cronici
Articolul următorPremieră la SJU Baia Mare: Proceduri de inseminare artificială (reproducere umană asistată)