Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”: Tumoră de 6 kg, extirpată. Cine a realizat intervenția chirurgicală(FOTO)

0
1064
foto: Daniela Gheorghe, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila"

Specialiștii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” au extirpat cu succes o tumoră de șase kilograme.

Intervenţia a decurs fără evenimente notabile din punct de vedere anestezic, după cum informează instituția, evoluţia pacientei fiind una favorabilă.

Pacienta a fost atent monitorizată, evoluţia acesteia fiin favorabilă

Echipa operatorie a fost constituită din Lt. col. medic dr. Teodor Rogin, medic primar Chirurgie generală, dr. Calină Oana-Corina și dr. Matei-Pîrvan Bianca-Ioana, medici rezidenți Chirurgie generală, iar managementul anestezic a fost asigurat de Col. medic asist univ. dr. Narcis Tănase, medic primar ATI și dr. Năstasă Andrei, medic rezident ATI.

„S-a practicat excizia unei formaţiuni tumorale abdomino-pelvine voluminoase, cu apartenenţă ovariană, la o pacientă în vârstă de 54 de ani, fără antecedente personale patologice semnificative.

Aceasta s-a prezentat, anterior, în clinica noastră pentru distensie abdominală, însoţită, în ultimele trei săptămâni, de durere în etajul abdominal inferior. (…) Intraoperator, s-a evidenţiat formaţiunea chistică voluminoasă (6 kg), multiseptată, cu apartenenţă ovariană stânga, având efect de masă asupra vaselor mari şi al ureterelor, cu ureterohidronefroza bilaterală secundară”, informează unitatea medicală.

SUUMC: Cancerul ovarian și importanța diagnosticului precoce

Din dorința de a atrage atenția asupra necesității prevenției în ceea ce privește conservarea stării de sănătate și menținerea calității vieții, instituția amintită, prezintă în rândurile de mai jos, un caz medical care poate fi un exemplu în acest sens:
Cancerul ovarian este neoplazia cu rata cea mai mare de deces din sfera patologiei genitale feminine, fiind pe locul 6 în cauzele de deces prin cancer în rândul femeilor din întreaga lume. În fiecare an, 200.000 de noi cazuri sunt diagnosticate, cu un risc de dezvoltare a acestui tip de neoplazie după vârsta de 75 ani, cuprins între 0.5-1.6%, tipul histologic epitelial fiind cel mai des întâlnit (90%).foto: Daniela Gheorghe, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila"
Incidența cancerului de ovar crește odată cu înaintarea în vârstă, ajungând la o prevalență maximă în jurul decadei șase-șapte de viață.
Rata mare a mortalității este determinată în principal de absența unor simptome specifice sau a unor mijloace de screening și de diagnosticare precoce pentru astfel de cazuri, astfel încât aproximativ 70% din cazuri sunt diagnosticate în stadii avansate de boală, la care supraviețuirea la 5 ani este de aproximativ 10-30%.
Astfel, în data de 13.06.2023, în cadrul Secției Clinice Chirurgie II a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” a avut loc o intervenție chirurgicală mai puțîn obișnuită. S-a practicat excizia unei formațiuni tumorale abdomino-pelvine voluminoase, cu apartenență ovariană, la o pacientă, în vârstă de 54 de ani, fără antecedente personale patologice semnificative. Aceasta s-a prezentat, anterior, în clinica noastră pentru distensie abdominală, însoțită, în ultimele trei săptămâni, de durere în etajul abdominal inferior.
Examinarea CT a abdomenului și pelvisului cu substanță de contrast a decelat o masă voluminoasă abdomino-pelvina, chistică, multiseptata, cu dimensiuni de 28,3/15,6/29,1 cm, ce vine în contact posterior cu aorta abdominală, arterele iliace comune, arteră iliacă externă dreapta, ureterele, păstrând limita de demarcație cu acestea.
După efectuarea consultului preanestezic, obținerea abordului venos optim și efectuarea prevenției infecțiilor perioperatorii prin administrarea tratamentului antibiotic adecvat, s-a practicat anestezie generală și intubație orotraheală.
Au fost corectate dezechilibrele hemodinamice și hidroelectrolitice preexistente, iar pe toată durata intervenției chirurgicale au fost preîntâmpinate și corectate eficient și prompt tulburările hemodinamice apărute.
Particularitatea cazului a fost dată de volumul impresionant al formațiunii tumorale și efectele sale asupra întoarcerii venoase, prin compresia importantă exercitată la nivelul vaselor mari abdominale, dar și efectele pe care înlăturarea formațiunii le-a determinat asupra homeostaziei.
Intraoperator, s-a evidențiat formațiunea chistică voluminoasă (6 kg), multiseptată, cu apartenență ovariană stânga, având efect de masă asupra vaselor mari și al ureterelor, cu ureterohidronefroza bilaterală secundară. S-a practicat histerectomie subtotală cu anexectomie bilaterală, cu excizia, în integralitate, a formațiunii tumorale, care a fost trimisă pentru examinare la Serviciul de Anatomie patologică. S-au mai efectuat colecistectomie și cura chirurgicală a herniei ombilicale – procedeu tisular.
Intervenția chirurgicală a decurs fără evenimente notabile din punct de vedere anestezic.
Postoperator, pacienta a fost atent monitorizată, iar evoluția acesteia a fost una favorabilă, în afebrilitate, cu diminuarea, până la suprimare, a drenajului pelvin, mobilizare rapidă și reluarea progresivă a activităților obișnuite” – transmit reprezentanții spitalului.
În prezent, pacienta a fost externată cu stare generală bună, plagă de aspect normal, în curs de vindecare.

foto: facebook/Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”

Articolul precedentStudiu: Bacteriile comune pot declanșa endometrioza
Articolul următorInstitutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”: Modificări ale programului și capacității pe durata unor lucrări de modernizare și reabilitare