Spitalul modular instalat de Ministerul Apărării la Timișoara va avea 56 de paturi

0
44

Sistemul Modular Medical care va fi instalat de către personalul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) la Timişoara are o capacitate de 56 de paturi, patru pentru Terapie Intensivă.

Militarii au început pregătirile pentru instalarea şi operaţionalizarea unui Sistem Modular Medical de Izolare şi Tratament (SMMIT) la Timişoara, în incinta stadionului CFR, iar de miercuri sunt planificate operaţiunile de transport al containerelor şi echipamentelor SMMIT de la Centrul Farmaceutic Zonal Sebeş către locaţia de instalare şi lucrări de amenajare genistică pentru pregătirea terenului, informează un comunicat al MApN citat de Agerpres.

Ulterior, vor fi desfăşurate activităţile de instalare a tuturor elementelor componente ale facilităţii medicale, precum şi racordarea la utilităţi.

Ad in title

Potrivit MApN, sistemul este alcătuit dintr-o zonă medicală cu o capacitate de 56 de locuri, din care 4 pentru ATI şi este compus, printre altele, din unităţi de triaj, radiologie, sterilizare, laborator şi zonă de decontaminare. În acest spaţiu va fi instalat şi un modul (tabără) de carantinare şi izolare, cu o capacitate de 120 de locuri.

Formaţiunea medicală va funcţiona ca secţie de boli infecţioase a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara, pentru tratarea cazurilor uşoare şi medii de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Instalarea şi operaţionalizarea SMMIT Timişoara este realizată de Direcţia medicală, Statul Major al Forţelor Terestre, Comandamentul Logistic Întrunit, Direcţia logistică şi Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.

MApN a mai instalat asemenea facilităţi medicale în Otopeni, la Institutul „Ana Aslan” şi la Constanţa

Articolul precedentAlte 16 persoane au fost ucise de infecția cu noul coronavirus; bilanțul a ajuns la 498 decese
Articolul următorGrupul de Comunicare Strategică: Scenariul 5 este doar o speculație