Spitalul Județean Slatina extinde prevenția pentru nou-născuți cu Registrul Național de Screening Neonatal

0
163

Spitalul Județean de Urgență Slatina își dezvoltă capacitățile de prevenție pentru nou-născuți prin implementarea Registrului Național de Screening Neonatal și a noului Program Național de Screening și Prevenție în Neonatologie.

Evenimentul a avut loc la Palatul Cotroceni, unde au participat dr. Florin-Augustin Popa, directorul medical al spitalului, și dr. Lucica Alexe, medic primar și Medic șef al Secției Neonatologie.

Dr. Florin-Augustin Popa a declarat: „A fost o onoare pentru noi să reprezentăm Spitalul Județean de Urgență Slatina la acest eveniment, care înseamnă lumină, încredere și speranță pentru părinți și pentru viitorul copiilor noștri. Este o mare realizare pentru că vom putea despista și interveni rapid în tratarea unor afecțiuni grave, încă din primele zile de viață. În mandatul domnului ministru dr. Alexandru Rogobete, prevenția devine politică de stat.”

Registrul Național de Screening oferă fiecărui nou-născut acces la prevenție, diagnostic și tratament adecvat, încă din primele zile de viață. Programul de screening neonatal s-a extins semnificativ, de la 3 boli investigate inițial, la 19 boli testate astăzi, protejând mai eficient sănătatea copiilor.

Screeningul metabolic genetic identifică tulburări metabolice grave înainte de apariția simptomelor, permițând instituirea rapidă a tratamentului. Majoritatea acestor afecțiuni sunt asimptomatice la naștere, motiv pentru care testarea timpurie este crucială.

În curând, aceste investigații vor putea fi efectuate și la Spitalul Județean de Urgență Slatina, oferind părinților și copiilor șansa la un start sănătos în viață.

Articolul precedentOMS consolidează capacitățile de sănătate publică pentru inspecția navelor și certificarea sanitației maritime
Articolul următorCluj-Napoca: Bărbat de 71 de ani salvat după îndepărtarea unei tumori abdominale de 25 kg la SCJU