Spitalul Judetean de Urgenta Brasov va avea mai multe locuri la terapia intensivasi va intra in programul de tromboliza in AVC

0
476

Ministrul sanatatii, Sorina Pintea, a fost prezenta azi la Brasov pentru inaugurarea structurii de arsi din cadrul sectiei de chirurgie plastica a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov.

Structura de arsi este alcatuita din doua paturi dotate identic cu cele din sectia de terapie intensiva, aici putand fi tratati pacienti cu arsuri de gravitate medie cu potential de agravare. De tratamentul acestor pacienti se vor ocupa initial medicii urgentisti, apoi se va forma o echipa multidisciplinara formata atat din medicii chirurgi plasticieni, cat si din medicii de pe sectia de terapie intensiva a spitalului sau medicii de chirurgie generala, in cazul in care pacientul este politraumatizat. „A fost o investitie a sponsorilor, a spitalului judetean si a consiliului judetean”, arata Sorina Pintea, explicand ca structura de arsi a fost infiintata cu ajutorul sponsorizarilor. „Este un exemplu ca se poate”, afirma aceasta.

Noutatea este nu doar structura de arsi, ci si oferta ministrului sanatatii de a suplimenta numarul de paturi din sectia de terapie intensiva a Spitalului Judetean Brasov, care este foarte mic (20 de paturi) pentru numarul mare de cazuri grave care ajung aici. Majorarea numarului de paturi se va face cu sustinerea Consiliului Judetean Brasov, care va coordona relocarea, si cu sustinerea Ministerul Sanatatii, care va asigura dotarea cu aparatura de specialitate. Spitalul din Brasov va avea astfel obligatia sa prezinte proiectul de relocare, iar, dupa acest pas, Ministerul Sanatatii va aloca suma pe care spitalul o va cere pentru dotarea sectiei de terapie intensiva.

Ministrul sanatatii a vorbit si despre epidemia de gripa, afirmand ca Romania este pregatita pentru o eventuala epidemie. Ministerul Sanatatii a transmis procedurile in teritoriu din 17 ianuarie, cand s-a declarat debutul sezonului gripal, spune Sorina Pintea. in ceea ce priveste gripa, autoritatile se comporta, in acest moment, ca in cazul unei epidemii si „nu trebuie sa facem o isterie din asta”, spune ministrul, dand asigurari ca situatia imbolnavirilor gripale este tinuta sub control. Zilele acestea se vor distribui in teritoriu si cele 25 de mii de doze suplimentare de vaccin antigripal. Au fost medici de familie care nici macar nu au intrebat pacientii din grupele de risc daca vor sa se vaccineze sau nu, spune Pintea.

intrebata de jurnalisti daca Brasovul are sanse sa intre in programul national de tromboliza pentru accidentul vascular cerebral ischemic, ministrul sanatatii a raspuns ca zilele acestea se va definitiva si aproba linia de garda continua a sectiei de neurologie a spitalului judetean, urmand ca apoi sa se faca o modificare de ordin de ministru pentru programul de tromboliza. Pana acum, sectia de neurologie a spitalului acorda doar garzi de la domiciliu, conform spuselor ministrului, dar este doar o chestiune de zile pana se va definitiva linia de garda continua. in acest moment, conform informatiilor de pe site-ul Spitalului Judetean Brasov, linia de garda de la domiciliu este asigurata doar de doi medici neurologi.

Articolul precedentDisfunctia erectila afecteaza numerosi barbati cu diabet zaharat
Articolul următorProtectie mai buna a sanatatii la locul de munca pentru toti cetatenii europeni