Spitalele din România vor putea prelua răniți ucraineni

0
655

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a declarat că Guvernul anunţă disponibilitatea de a prelua răniţii ucraineni în spitalele din reţeaua militară şi civilă din ţara noastră.

Totodată, Guvernul a decis trimiterea, duminică, în Ucraina, a unei a doua tranşe de ajutoare, respectiv combustibili, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, alimente, apă şi medicamente, în valoare totală de 3 milioane de euro, a afirmat Dan Cărbunaru.

„Şedinţa Task-force-ului este în plină desfăşurare. (…) Guvernul României a decis ca, după ce în Ucraina a ajuns deja prima tranşă de medicamente şi echipamente sanitare donate de ţara noastră, astăzi să fie transmisă o a doua tranşă de ajutoare în valoare totală de 3 milioane de euro, constând în combustibili, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, alimente, apă şi medicamente. Guvernul României anunţă disponibilitatea de a prelua răniţii ucraineni în spitalele din reţeaua militară şi civilă din ţara noastră”, a declarat Cărbunaru.

Articolul precedentGCS: 4.247 de cazuri zilnice de persoane infectate și 59 de decese COVID-19, de la ultima raportare
Articolul următorMApN a pregătit toate cele 11 spitale militare pentru soldaţii răniți, din Ucraina