UPDATE: Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Carmen Dorobăţ, a declarat că pacienţii COVID-19 care vor fi aduşi de la Piatra Neamţ, în urma incendiului care s-a produs la Secţia de Terapie Intensivă a spitalului judeţean vor fi transferaţi la spitalul mobil de la Leţcani, judeţul Iaşi. Ea a precizat că se caută soluţii urgente pentru a suplimenta personalul medical de la spitalul mobil.

UPDATE: Ministerul Sănătăţii a transmis bilanţul victimelor şi al resurselor medicale implicate în incendiul de la secţia ATI COVID-19, a SJU Piatra Neamţ, astfel:

  • 10 persoane decedate,
  • 7 în stare critica, printre care și medicul de gardă.

Victimele vor fi preluate de echipaje medicale pentru transportul la spitalul județean Iasi.

Resurse medicale implicate:

  • ISU NT: 1 Autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SMURD cu medic
  • ISU IS : 2 Autospeciale pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SMURD cu medic
  • ISU BC – 1 Autospecială pentru transport victime multiple
  • SAJ Neamț – 9 Ambulanțe tip B.

Pentru transportul pacienților, mijloacele de la ISU BC vor fi încadrate cu personal medical de la Spitalul Județean Iași.

UPDATE: Medicul de gardă de la secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe circa 80% din suprafaţa corporală, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.

UPDATE: Reprezentanţii ISU Neamţ au anunţat că numărul persoanelor decedate a crescut la zece.

UPDATE: S-a înregistrat al optulea deces, fiind vorba despre un pacient COVID-19 care prezenta semne vitale slabe.

UPDATE: Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se va deplasa în această seară la Piatra Neamț, pentru evaluarea situaţiei.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Șapte persoane au decedat în incendiul izbucnit la secția ATI COVID-19 a SJU Piatra Neamț, spital COVID-19.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, a anunțat că șapte persoane au decedat, sâmbătă seara, în urma incendiului izbucnit la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ.

„Incendiul a fost localizat şi lichidat în cel mai scurt timp. Din păcate, în urma incendiului s-au înregistrat şi victime, mai exact şapte persoane au decedat”, a declarat Popa.

„În urma incendiului, şapte persoane au decedat, una prezintă semne vitale slabe şi una (medicul de gardă) prezintă arsuri de gradul II şi III pe 80% din suprafaţa corporală. Alţi 8 pacienţi, internaţi într-un salon alăturat, care au fost salvaţi, vor fi transportaţi la Spitalul Judeţean Iaşi”, a mai transmis IGSU.

De asemenea, sursa citată precizează că „O ambulanţă SMURD cu medic şi o autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Iaşi încep deplasarea către Piatra Neamţ,  pentru transportul victimelor către Spitalul Judeţean Iaşi”.

La rândul său, Spitalul Judeţean Neamţ a transmis sâmbătă seara că în secţia ATI erau internaţi în două saloane 16 pacienţi.

„Sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI – unde erau internaţi, în două saloane, 16 pacienţi. La acest moment şapte dintre pacienţi sunt decedaţi, iar al optulea se află în stare critică. În acelaşi timp, un medic care se află în secţie se află în stare gravă, suferind răni extinse. Ceilalţi pacienţi nu mai pot fi îngrijiţi în secţia de ATI şi urmează să se facă toate demersurile pentru a fi transferaţi către alte spitale. Incendiu a fost lichidat de către echipele ISU Neamţ. Conducerea SJU Piatra Neamţ îi asigură pe pacienţi că, în continuare, echipa medicală este la muncă şi intervine pentru a oferi tratamentul necesar celorlalţi pacienţi internaţi în celelalte secţii ale unităţii medicale”, se arată în comunicatul Spitalului Judeţean Neamţ”, arată comunicatul de presă al Spitalului Judeţean Neamţ.