Spania a reluat miercuri vaccinarea anti-COVID cu serul de la AstraZeneca

0
23

Spania a reluat miercuri vaccinările anti-COVID-19 cu serul produs de AstraZeneca, în condiţiile în care statul spaniol se confruntă cu o nouă escaladare a infectărilor.

Spania a întrerupt vaccinarea cu serul AstraZeneca în data de 15 martie din cauza apariţiei unor cazuri de tromboză şi presupusa lor legătură cu acest vaccin, o relaţie care nu a fost însă constatată de Agenţia Europeană al Medicamentului (EMA), relatează EFE, potrivit Agerpres.

 Astfel, vaccinările cu serul de la AstraZeneca s-au extins la lucrătorii esenţiali cu vârste cuprinse între 55 şi 65 de ani, precum pompierii, poliţiştii şi profesorii universitari. De asemenea, vor fi vaccinaţi lucrătorii esenţiali sub 55 de ani şi populaţia generală, cu vârste între 45 şi 55 de ani.

În Spania, peste 4,2 milioane de persoane, respectiv 9% din populaţia țării, au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, iar ritmul se va accelera de miercuri, mai scrie Agerpres.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, numărul celor imunizaţi complet, cu ambele doze, a ajuns la 2.156.598, cu puţin peste 4,4% dintre locuitori.

Articolul precedentKlaus Iohannis: Nu vom importa vaccinuri anti-COVID care nu sunt agreate în Uniunea Europeană
Articolul următorPrimele restricții din București au fost luate în Sectorul 5