Cîmpeanu: Festivităţile de început de an şcolar, cu o durată de maximum o oră și jumătate

0
129

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că festivităţile de început de an şcolar ar putea avea loc, dar numai cu condiţia purtării măştilor de protecţie de către toţi participanţii, având o durată maximă de o oră – o oră şi jumătate.

„Pentru că şcoala începe pe 13 septembrie, avem în vedere posibilitatea organizării ceremoniilor de deschidere a anului şcolar în spaţii exterioare, cu mască de protecţie şi cu o durată limitată la o oră – o oră şi jumătate. Este vorba de aglomerări. Să le putem permite, dar pentru a proteja elevii şi personalul din învăţământ să fie în spaţiul exterior şi cu mască, chiar dacă nu avem în vedere obligativitatea purtării măştii de protecţie în incinta şcolilor, odată cu deschiderea anului şcolar. Dar este un moment special, prin care se creează aglomerări. Sunt şi elevii de vârstă mică în număr mare, sunt şi părinţi. În această situaţie, vă spunem încă de pe acum că se vor putea face, dar cu aceste două condiţii: mască de protecţie şi durată limitată în timp”, a arătat Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei declaraţii de presă.

Precizările au fost făcute vineri, la Palatul Victoria, la finalul unei şedinţe de lucru pe tema vaccinării copiilor convocată de premierul Florin Cîţu.

La şedinţa de lucru au mai participat: ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), Adriana Pistol, consilierul prezidenţial Ligia Deca.

Articolul precedentGCS a anunțat 628 cazuri noi de persoane infectate și nouă decese, de la ultima raportare
Articolul următorCîmpeanu, despre profesorii nevaccinați care nu se testează regulat