Solidaritatea Sanitară solicită acordarea drepturilor salariale cuvenite profesioniștilor din sănătate

0
480

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) solicită acordarea drepturilor salariale cuvenite profesioniștilor din sănătate.

Potrivit unui comunicat de presă, Consiliul de Coordonare al FSSR, întrunit în perioada 9-12 decembrie, a evaluat situaţia profesioniştilor din sănătate constatând că, după aproape doi ani de luptă împotriva pandemiei, aceştia sunt în situaţia de epuizare profesională şi într-o stare accentuată de insatisfacţie faţă de nivelul recunoaşterii eforturilor şi sacrificiilor depuse de ei.

Drepturile salariale legale ce trebuie acordate, potrivit FSSR, sunt:

  • creşterea salariilor de bază ale lucrătorilor din sănătate conform nivelului prevăzut de legea 153/2017 pentru anul 2022
  • raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază în plată
  • plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază

„Consiliul de Coordonarea al FSSR consideră că acordarea drepturilor salariale amintite este doar unul dintre paşii necesari pentru a asigura refacerea energiei fizice şi psihice a profesioniştilor din sănătate, el trebuind suplimentat cu o serie de alte măsuri de sprijin care să includă, spre exemplu, posibilitatea lucrătorilor de a-şi lua concediile de odihnă (lăsată acum la bunăvoinţa angajatorilor de legislaţia stării de alertă), recunoaşterea COVID-19 ca boală profesională, evaluarea riscului de epuizare profesională şi asigurarea intervenţiilor de sprijin necesare, instituirea unor forme speciale de recunoaştere şi recompensă a sacrificiilor profesioniştilor din sănătate”, spun reprezentanţii FSSR.

 

Articolul precedentBucurești: Rata de incidenţă COVID-19 scade sub un caz la mia de locuitori
Articolul următorGCS: Peste 700 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. La ATI sunt internați 722 de pacienți