Solidaritatea Sanitară avertizează că finanțarea spitalelor pe baza serviciilor medicale poate afecta salariile

0
43

Trecerea spitalelor la un sistem de finanțare bazat doar pe serviciile medicale prestate ar putea pune presiune asupra veniturilor personalului sanitar, avertizează Federația „Solidaritatea Sanitară” din România. În forma actuală a proiectului legii salarizării, finanțarea directă către unități a creșterilor salariale, independent de serviciile furnizate, este prevăzută astfel:

  • „Este prevăzută doar pentru anul 2027”
  • „Este prevăzută doar la un nivel ce corespunde sporurilor minime pentru condițiile de muncă (restul urmând/putând să fie finanțat de unitate)”

„Până aici afirmația este corectă”, transmite Federația.

Însă, în cadrul negocierilor pe tema proiectului legii salarizării, în special la cele desfășurate la CNAS, „Solidaritatea Sanitară” susține că a fost prezentată în mod repetat intenția de a anula finanțarea influențelor salariale și de a trece la finanțarea spitalelor doar pe baza serviciilor medicale.

Potrivit Federației, acest lucru este indicat în mod repetat de CNAS, inclusiv prin comunicatul din 21 august 2026.

„Există însă o diferență esențială între cele două situații, de care angajații din sănătate este bine să țină cont”, transmite „Solidaritatea Sanitară”.

a) Dacă reforma finanțării spitalelor publice (prin renunțarea la finanțarea influențelor salariale) este aplicată în actualul regim salariale, unitățile care ar primi mai puțini bani ar fi nevoite să reducă drepturile salariale, fără ca acestea să poată fi protejată.

b) În cazul în care ar fi adoptat proiectul de lege a salarizării reducerea veniturilor salariale ar fi protejată de mecanismul sumelor tranzitorii/compensărilor.

Articolul precedentPacientă pediatrică cu tumoră de parotidă, operată prin parotidectomie parțială la Spitalul Sf. Constantin
Articolul următorAlexandru Rogobete cere public demisia președintelui CNAS: S-a dovedit că a mințit