Reprezentanții Societății Națională de Medicina Familiei (SNMF) susțin că Legea Carantinei transformă pacienții și medicii de familie în victime ale lipsei de coerență legislative.

“După mai mult de patru luni de pandemie COVID-19 în România, după două luni de stare de urgență și două luni de stare de alertă, ne aflăm într-o situație alarmantă, inacceptabilă în ceea ce privește controlul răspândirii infecției cu SARS-CoV 2.Pentru a fi funcțională, nou-apăruta lege a carantinei necesită de urgență acte normative subsecvente, aplicabile pandemiei de COVID 19, care să clarifice situațiile susceptibile de a genera confuzie și a îngreuna activitatea personalului medical dar și situația populației expusă pericolului de îmbolnăvire”, se arată într-un comunicat al SNMF.

Potrivit aceliași surse, în toate aceste luni de urgență de sănătate publică, unele acte normative referitoare la controlul infecției cu SARS-Cov 2 au avut prevederi care s-au contrazis unele cu altele și care nu au putut fi implementate.

Exemple de situații de clarificat 

Reprezentanții SNMF dau exemple de situații prevăzute de noua lege a carantinei care trebuie urgent clarificate:

o parcursul pacienților identificați pozitivi la testare COVID și care nu ajung să fie izolați conform legii;
o pacienții COVID pozitiv simptomatici care refuză internarea despre care nu se știe:

                 o cine este medicul curant?
o cine stabilește și urmărește schema terapeutică?
o cine monitorizează pacientul?

o cum se eliberează concediu medical la acești pacienți deoarece este vorba de boală infecto-contagioasă de grup A pentru care medicul de familie nu poate elibera concediu medical pe cod 05 în lipsa unor documente doveditoare.

o pacienții COVID pozitiv asimptomatici care refuză internarea;

o situația colocatarilor gospodăriei contactului direct – conform actualei legi contactul direct se izolează, dar nu există precizări referitoare la ceilalți membri ai familiei/gospodăriei unde acesta se izolează, dacă sunt obligați sau se pot carantina benevol și dacă primesc concediu medical și în baza cărui document;

o situația concediilor medicale pentru persoanele izolate/carantinate la domiciliu:

o conform noii legi a carantinei, pentru perioada 02.07.2020-20.07.2020 este nevoie de certificat emis de DSP pentru eliberarea concediului de carantină, însă unele DSP-uri refuză să elibereze astfel de documente;
o care este modalitatea de eliberare a concediilor medicale pentru pacienţii izolaţi în perioada când izolarea se realiza pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, dar care conform noii legi au nevoie tot de certificat de la DSP?

o accesul medicilor de familie la rezultatele pacienţilor testaţi, pentru a putea să comunice şi să emită recomandări în comunitate.

“ Toate aceste neclarități, împreună cu lipsa de colaborare a DSP-urilor (instituții care reprezintă MS în teritoriu) cu medicii de familie, vor avea ca rezultat pierderea controlului răspândirii bolii și imposibilitatea respectării drepturilor pacienților la concedii medicale pentru perioadele de carantină/izolare (…) Insistăm asupra importanței consultării medicilor practicieni înainte de legiferarea unor acte normative pe care aceștia ar trebui să le aplice în practica de zi cu zi”, se arată în comunicatul medicilor de familie.