SMU Constanţa a iniţiat un program de diagnosticare şi stadializare a limfedemului

0
63

Spitalul Militar de Urgenţă “dr. Alexandru Gafencu” Constanţa a iniţiat la sfârșitul lunii septembrie un program de diagnosticare şi stadializare a limfedemului, potrivit Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale.

Compartimentul de chirurgie plastică al spitalului, prin dr. Anca Oprescu, cu susţinerea dr. Vedinaş Cosmina, ATI, a efectuat primul set de limfografii cu ICG, metodă acceptată la nivel internaţional ca standard de diagnostic şi tratament al acestei maladii.

“Limfedemul reprezintă mărirea de volum a unui membru, cauzată de disfuncţia circulatorie limfatică, care apare atât la membrele superioare cât şi la cele inferioare, de obicei după intervenţii oncologice ce implică excizia de ganglioni limfatici, dar poate fi şi congenital sau determinat de alte cauze. În curând pacienţii vor putea beneficia şi de tratament specific în cadrul spitalului. Sperăm ca iniţiativa să vină în sprijinul cât mai multor pacienţi ce suferă de limfedem”, se arată într-un anunț al Direcției Medicală a Ministerului Apărării Naționale.

Ad in title

 

Articolul precedentCE a trei încheiat contracte pentru 800 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19
Articolul următorAlimentaţia și poluarea, printre condițiile formării unei „furtuni” care a condus la 1 milion de decese COVID