SJU Suceava: Ședințe de chimioterapie pentru pacienții oncologici refugiați din Ucraina

0
386

La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava se efectuează şedinţe de chimioterapie pacienţilor care ajung din Ucraina în această perioadă, fiind introduşi în Programul National de Oncologie.

Pacienţii trebuie să obţină un număr de identificare de la Centrul de Imigrări şi, în măsura posibilităţilor, să aibă documente medicale traduse în limba engleză sau română, cu acestea urmând să se prezinte în ambulatoriul de Oncologie din cadrul SJU Suceava, înregistrarea în Programul Naţional fiind făcută de medicii secţiei.

Şi pacienţii refugiaţi infectaţi cu HIV se pot adresa Ambulatoriului de Boli Infecţioase din cadrul SJU Suceava, pentru evaluare şi tratament sau pot apela numărul 0737.411.119, în intervalul orar 8:00 – 15:00, pentru informaţii suplimentare.

”Asigurăm cetăţenii veniţi din zona de conflict că vor beneficia de toate îngrijirile medicale de care vor avea nevoie în cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor, precum şi în cadrul tuturor secţiilor spitalului, din partea tuturor specialităţilor medicale sau chirurgicale care se pot asigura la nivelul spitalului judeţean şi, la nevoie, dirijarea cazurilor grave care ne depăşesc competenţele sau dotările spre alte centre, conform legislaţiei în vigoare”, a transmis dr. Dan Teodorovici.

85 de refugiați au primit îngrijiri medicale la SJU Suceava

85 de persoane refugiate din Ucraina, dintre care mai mult de jumătate sunt copii, au ajuns la SJU Suceava, acuzând diverse probleme medicale, de la începutul conflictului armat în ţara vecină.

Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, dr. Dan Teodorovici, a informat, luni, că, în ultimele trei zile, în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la SJU au fost consultaţi 41 de pacienţi refugiaţi de război, dintre care 16 copii. Din totalul pacienţilor evaluaţi de medici în UPU, un număr de cinci a fost internat, dintre care patru copii.

În baza Ordonanţei de Urgenţă adoptată de Guvernul Romaniei referitor la acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară cetăţenilor proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, SJU Suceava va întreprinde toate măsurile necesare posibile, pentru a furniza asistenţa medicală necesară cetăţenilor veniţi din zona de conflict.

Articolul precedentSfântu Gheorghe: Se reiau vizitele pe secțiile non-COVID ale Spitalului Județean ”Dr. Fogolyán Kristóf”
Articolul următorMinistrul Sănătății: Necesarul de iodură de potasiu este de maximum 30 de milioane de comprimate